JOIA MARE LA ROMANII TIMOCENI DIN SERBIA
Acolo, unde raul Timoc se varsa in Dunare, pe malul romanesc al
fluviului, se afla satele mehedintene Gruia si Bristol. Pe malul celalalt sunt
satele timocene locuite de o populatie compacta romaneasca, avanposturi ale Vaii
Timocului. In triunghiul de ape Dunare, Morava, Timoc, iar spre sud catre Nis,
traieste un grup compact in centru si mai dispersat pe ariile laterale, de
cateva sute de mii de romani:denumiti de popoarele slave din Balcani cu
etnonimul medieval de “vlah”, uzitat de alogeni pentru desemnarea populatiilor
latinogene (vlah-valah-olah). Blocul romanesc, atestat in perioada postaureliana
si anteslava intre Morava si Lom, pe o platforma muntoasa strans legata de
culmile Carpatilor, acoperea odinioara aproape jumatate din Principatul Serbiei.
El trimitea prelungiri inguste pe dreapta Dunarii, spre Apus pana la Belgrad, pe
de o parte, dar sis pre Rasarit, pana la mare. Spre miazazi, el se intindea de-a
lungul Moravei pana la NIs, Pirod si Bercovita, unde se
prindeau legaturi cu grupe mai razlete din jurul Sofiei si cele din muntii
Balcani, iar dincolo de Morava, cu grupele din regiunea Kopaonik si Kosovo .
“Vlahii” vietuiesc in 328 de sate si 20 de orase de-a lungul Vaii
Dunarii, de la Veliko Gradiste, pana la varsarea raului Timoc, pe Valea Moravei,
cu precadere la Vest de Velika Morava si pe o arie extinsa in Homolje si Craina.
Marea majoritate de romani timoceni se regaseste in zona rurala, prezenta lor la
orase fiind mai redusa.
Bruscata permanent, “valahia” din Serbia se afla intr-o neobosita
batalie cu timpul, care nu iarta, niveleaza si estompeaza evidenta existentei
unei lumi romanesti aparte. O lume care, ca oricare alta, are propria sa
poveste. Un univers fascinant de datini, obiceiuri, traditii, credinte si rituri
strabuen din vremuri stravechi, care de-a lungul timpului a fost varful de lance
a unei comunitati darze, aproape impasibila la atentatele produse sistematic
asupra identitatii ei culturale de populatia asimilatoare majoritara.
Astazi, chiar daca nu inteleg nimic din liturghia oficiata in limba
slavona de un preot sarb (in rarele ocazii cand biserica din sat este deschisa)
si, chiar atunci cand copiii lor sunt obligate sa urmeze un an pregatitor de
limba sarba (daca vor sa fie acceptati la scoala, o scoala in care invata ca
“vlahii sunt o comunitate fara istorie si identitate precisa”), romanii
timoceni isi tin datinile si obiceiurile stravechi ca vremea in care romanii din
nordul si sudul Dunarii nu erau despartiti decat de fluviu.
Nu-I poti ignora ca exista! CU fascinanta lor poveste cu tot, cu
crestinismul lor roman-ortodox, in spiritual caruia isi tin ciclul pascal.
Ne-am oprit asupra cele mai spectaculoase secvente, inimaginabila
fereastra de acces catre un univers mentalitar, din pacate din ce in ce mai greu
de patruns si descifrat: “Joia Mare la Slatina-Bor-Valea TImocului”.
Miercuri, atunci cand isi afla ragaz de la treburile gospodariei,
femeile pornesc spre paduricea din imediata apropiere a satului, pentru a aduna
boji. Adunatul bojilor pentru aprinderea focurilor din Joia Mare constituie
preambul la secventa din zorii zilei urmatoare si tine de obligativitatea
respectarii normelor privind calitatea substantelor vegetale aduse spre ardere,
felul in care acestea se aduna, modul in care sunt transportate si depuse.
Complexul de gesture rituale care insotesc alcatuirea si aprinderea
rugului este implinit de om pentru a deschide, intr-un moment de maxima
concentrare, o poteca de lumina catre divinitate.
“Focul, lumina sub forma rugului aprins, si fumul care se ridica spre
cer, sunt canale de comunicare prin care transcendental poate cobori spre
comunitate si instrument de jertfire, actualizate prin gesture contemporane,
pastrate din vremea crestinismului primar. Analizand diversele momente ale
prezentei focului in calendarul popular, se poate observa cu usurinta faptul ca
acea componenta care ordoneaza succesiunea gestului de aprindere a
foscului/rugului este celebrarea celor mai importante sarbatori crestine:
nasterea si invierea lui Isus, comemorari ale apostolilor, sfintilor martiri si
propovaduitori din perioada de inceput a crestinismului”, ne spune Sabina Ispas.
Dupa credinta si spusele romanilor, mortii vin in fiecare an in Joia
Mare pe la vechile lor locuinte, “adica pana sambata inainte de Rusalii sau
Duminica Mare, cand se fac imparteli de plecare a sufletelor”. Se dau colaci si
oale de pomana si mortii pleaca cu colacul si oala pe care au capatat-o.
Credinta timocenilor in prezenta sufletelor la vechile lor case pana
in ajunul Rusaliilor sau pana la Inaltare, faciliteaza un lucru altminteri
imposibil si de neconceput: “revenirea sufletului celui decedat in lumea
pamanteana”. Se permite in felul acesta spargerea unui prag mentalitar care
asigura echilibrul psihologic necesar separatiei transante dintre cele doua lumi
tinde sa devina realitate. Povestea, discursul mitic il acomodeaza pe om cu
raportul dintre cele doua lumi si, la randul lui, acesta naste poveste, circuit
ce modeleaza un comportament cultural.
In Timoc, mai mult ca in oricare alta parte, ritualul face posibila
comunicarea dincolo de granitele unor sisteme improbabile. Participarea la
ritual duce la construirea/reconstituirea unei identitati ancestrale pentru
fiecare participant. Putem spune ca, dupa priveghi, cea mai importanta
posibilitate de refacere a legaturii cu cei din lumea de dincolo, o constituie
“fereastra” ce se deschide intre cele doua dimensiuni, in Joia Mare, atat de
frumos si tulburator reprezentata prin “chemarea” pe care femeile din
Slatina-Bor o adreseaza celor morti, “sa se ia de mana sis a vina acasa sa
pranzeasca de Pasti”.
La nord de Dunare, in aceasta perioada, se desfasoara aceleasi
ritualuri speciale legate de mortii din gospodarie si din comunitate: se aprind
focuri pe podeaua casei pentru fiecare membru “plecat”, iar in curtea bisericii
pentru toti mortii din cimitir, peste rugurile aprinse dandu-se de pomana
colaci. Lemnele folosite nu sunt de orice fel, se aduna vreascuri de boz, alun
s.a., plante despre care se crede ca au proprietati magice. Acestea sunt culese
de copii, fete nemaritate si femei in varsta, cu o zi inainte de Joia Mare si se
strang doar cu mana, nu se taie cu securea.
Se spune, de asemenea, ca in aceasta zi se deschid cerurile, usile
iadului si raiului. Mortii, sositi sa petreaca Pastele impreuna cu cei dragi
ramasi in viata, se reintorc pe la fostele case, unde vor ramane pana in sambata
de dinaintea Rusaliilor, cand se dau colaci si oale de pomana pentru plecarea
sufletelor. Pana cand pleaca, sufletele se aseaza pe strasina casei sau prin
curti, in diverse locuri. Pentru ca, totusi, este destul de frig, dimineata si
seara trebuie aprinse focuri, pentru ca mortii sa se incalzeasca langa ele si sa
aiba lumina.
Ritualul din Joia Mare naste povestea si speranta ca sufletele celor
morti, asteptate mereu, se pot intoarce la zile mari. Si poate tot la o zi mare,
patria-mama se va intoarce cu fata catre romanii timoceni, rupti din matca in
vremuri demult uitate.
Acolo, unde raul Timoc se varsa in Dunare, pe malul romanesc al
fluviului, se afla satele mehedintene Gruia si Bristol. Pe malul celalalt sunt
satele timocene locuite de o populatie compacta romaneasca, avanposturi ale Vaii
Timocului. In triunghiul de ape Dunare, Morava, Timoc, iar spre sud catre Nis,
traieste un grup compact in centru si mai dispersat pe ariile laterale, de
cateva sute de mii de romani:denumiti de popoarele slave din Balcani cu
etnonimul medieval de “vlah”, uzitat de alogeni pentru desemnarea populatiilor
latinogene (vlah-valah-olah). Blocul romanesc, atestat in perioada postaureliana
si anteslava intre Morava si Lom, pe o platforma muntoasa strans legata de
culmile Carpatilor, acoperea odinioara aproape jumatate din Principatul Serbiei.
El trimitea prelungiri inguste pe dreapta Dunarii, spre Apus pana la Belgrad, pe
de o parte, dar sis pre Rasarit, pana la mare. Spre miazazi, el se intindea de-a
lungul Moravei pana la NIs, Pirod si Bercovita, unde se
prindeau legaturi cu grupe mai razlete din jurul Sofiei si cele din muntii
Balcani, iar dincolo de Morava, cu grupele din regiunea Kopaonik si Kosovo .
“Vlahii” vietuiesc in 328 de sate si 20 de orase de-a lungul Vaii
Dunarii, de la Veliko Gradiste, pana la varsarea raului Timoc, pe Valea Moravei,
cu precadere la Vest de Velika Morava si pe o arie extinsa in Homolje si Craina.
Marea majoritate de romani timoceni se regaseste in zona rurala, prezenta lor la
orase fiind mai redusa.
Bruscata permanent, “valahia” din Serbia se afla intr-o neobosita
batalie cu timpul, care nu iarta, niveleaza si estompeaza evidenta existentei
unei lumi romanesti aparte. O lume care, ca oricare alta, are propria sa
poveste. Un univers fascinant de datini, obiceiuri, traditii, credinte si rituri
strabuen din vremuri stravechi, care de-a lungul timpului a fost varful de lance
a unei comunitati darze, aproape impasibila la atentatele produse sistematic
asupra identitatii ei culturale de populatia asimilatoare majoritara.
Astazi, chiar daca nu inteleg nimic din liturghia oficiata in limba
slavona de un preot sarb (in rarele ocazii cand biserica din sat este deschisa)
si, chiar atunci cand copiii lor sunt obligate sa urmeze un an pregatitor de
limba sarba (daca vor sa fie acceptati la scoala, o scoala in care invata ca
“vlahii sunt o comunitate fara istorie si identitate precisa”), romanii
timoceni isi tin datinile si obiceiurile stravechi ca vremea in care romanii din
nordul si sudul Dunarii nu erau despartiti decat de fluviu.
Nu-I poti ignora ca exista! CU fascinanta lor poveste cu tot, cu
crestinismul lor roman-ortodox, in spiritual caruia isi tin ciclul pascal.
Ne-am oprit asupra cele mai spectaculoase secvente, inimaginabila
fereastra de acces catre un univers mentalitar, din pacate din ce in ce mai greu
de patruns si descifrat: “Joia Mare la Slatina-Bor-Valea TImocului”.
Miercuri, atunci cand isi afla ragaz de la treburile gospodariei,
femeile pornesc spre paduricea din imediata apropiere a satului, pentru a aduna
boji. Adunatul bojilor pentru aprinderea focurilor din Joia Mare constituie
preambul la secventa din zorii zilei urmatoare si tine de obligativitatea
respectarii normelor privind calitatea substantelor vegetale aduse spre ardere,
felul in care acestea se aduna, modul in care sunt transportate si depuse.
Complexul de gesture rituale care insotesc alcatuirea si aprinderea
rugului este implinit de om pentru a deschide, intr-un moment de maxima
concentrare, o poteca de lumina catre divinitate.
“Focul, lumina sub forma rugului aprins, si fumul care se ridica spre
cer, sunt canale de comunicare prin care transcendental poate cobori spre
comunitate si instrument de jertfire, actualizate prin gesture contemporane,
pastrate din vremea crestinismului primar. Analizand diversele momente ale
prezentei focului in calendarul popular, se poate observa cu usurinta faptul ca
acea componenta care ordoneaza succesiunea gestului de aprindere a
foscului/rugului este celebrarea celor mai importante sarbatori crestine:
nasterea si invierea lui Isus, comemorari ale apostolilor, sfintilor martiri si
propovaduitori din perioada de inceput a crestinismului”, ne spune Sabina Ispas.
Dupa credinta si spusele romanilor, mortii vin in fiecare an in Joia
Mare pe la vechile lor locuinte, “adica pana sambata inainte de Rusalii sau
Duminica Mare, cand se fac imparteli de plecare a sufletelor”. Se dau colaci si
oale de pomana si mortii pleaca cu colacul si oala pe care au capatat-o.
Credinta timocenilor in prezenta sufletelor la vechile lor case pana
in ajunul Rusaliilor sau pana la Inaltare, faciliteaza un lucru altminteri
imposibil si de neconceput: “revenirea sufletului celui decedat in lumea
pamanteana”. Se permite in felul acesta spargerea unui prag mentalitar care
asigura echilibrul psihologic necesar separatiei transante dintre cele doua lumi
tinde sa devina realitate. Povestea, discursul mitic il acomodeaza pe om cu
raportul dintre cele doua lumi si, la randul lui, acesta naste poveste, circuit
ce modeleaza un comportament cultural.
In Timoc, mai mult ca in oricare alta parte, ritualul face posibila
comunicarea dincolo de granitele unor sisteme improbabile. Participarea la
ritual duce la construirea/reconstituirea unei identitati ancestrale pentru
fiecare participant. Putem spune ca, dupa priveghi, cea mai importanta
posibilitate de refacere a legaturii cu cei din lumea de dincolo, o constituie
“fereastra” ce se deschide intre cele doua dimensiuni, in Joia Mare, atat de
frumos si tulburator reprezentata prin “chemarea” pe care femeile din
Slatina-Bor o adreseaza celor morti, “sa se ia de mana sis a vina acasa sa
pranzeasca de Pasti”.
La nord de Dunare, in aceasta perioada, se desfasoara aceleasi
ritualuri speciale legate de mortii din gospodarie si din comunitate: se aprind
focuri pe podeaua casei pentru fiecare membru “plecat”, iar in curtea bisericii
pentru toti mortii din cimitir, peste rugurile aprinse dandu-se de pomana
colaci. Lemnele folosite nu sunt de orice fel, se aduna vreascuri de boz, alun
s.a., plante despre care se crede ca au proprietati magice. Acestea sunt culese
de copii, fete nemaritate si femei in varsta, cu o zi inainte de Joia Mare si se
strang doar cu mana, nu se taie cu securea.
Se spune, de asemenea, ca in aceasta zi se deschid cerurile, usile
iadului si raiului. Mortii, sositi sa petreaca Pastele impreuna cu cei dragi
ramasi in viata, se reintorc pe la fostele case, unde vor ramane pana in sambata
de dinaintea Rusaliilor, cand se dau colaci si oale de pomana pentru plecarea
sufletelor. Pana cand pleaca, sufletele se aseaza pe strasina casei sau prin
curti, in diverse locuri. Pentru ca, totusi, este destul de frig, dimineata si
seara trebuie aprinse focuri, pentru ca mortii sa se incalzeasca langa ele si sa
aiba lumina.
Ritualul din Joia Mare naste povestea si speranta ca sufletele celor
morti, asteptate mereu, se pot intoarce la zile mari. Si poate tot la o zi mare,
patria-mama se va intoarce cu fata catre romanii timoceni, rupti din matca in
vremuri demult uitate.
__________________________________________________
Do You Yahoo!?
Tired of spam? Yahoo! Mail has the best spam protection around
http://mail.yahoo.com
*** sustineti [romania_eu_list] prin 1% din impozitul pe 2005 -
detalii la http://www.europe.org.ro/euroatlantic_club/unulasuta.php ***
Yahoo! Groups Links
http://groups.yahoo.com/group/romania_eu_list/
[EMAIL PROTECTED]
