Mi se pare un subiect interesant pt studentii de la noi din facultate.. Asa ca daca e cineva interesant, poate citi mai multe in selectiile de mai jos, si eventual sa caute cartea.
************************* Dosar de presă Adrian MAJURU (coord.): Bucureştiul subteran. Cerşetorie, delincvenţã, vagabondaj Editura Paralela 45, Colecţia "Odiseu" Evenimentul zilei, Duminica, 27 Noiembrie 2005 Oana Botezatu, [EMAIL PROTECTED] Volumul trateaza fenomenele sociale ale vagabondajului si cersetoriei in Romania moderna Sute de persoane de toate varstele, elevi veniti cu profesoarele, dar si batranei singuratici, misunau ieri la pranz printre standurile de carte de la Gaudeamus, in cea de-a treia zi de targ. „E misto?", o intreba o eleva pe colega ei, care tocmai pleca. „Da, sunt o gramada de carti. Sa ti le cumperi pe alea pe care a spus profu'!", i-a sugerat colega. „O sa vad eu", i-a raspuns fata grabita. Cu fularul si geaca intr-o mana si pliante promotionale de toate marimile si culorile in cealalta, care mai de care incerca sa ia la rand ofertele de „carte de invatatura", sa gaseasca o carte anume sau pur si simplu sa vada despre ce si cum se mai scrie. La fiecare trei minute, o voce anunta evenimentele ce urmau sa aiba loc: lansari de carte, tombole cu premii, mese rotunde. „Stimati vizitatori, Editura Paralela 45 va invita la lansarea cartii „Bucurestiul subteran", ce va avea loc in spatiul special amenajat de la etajul intai", a spus vocea, cu putin inainte de ora 11.00. Replica la imaginea „Micului Paris" „Bucurestiul subteran. Cersetorie, delincventa, vagabondaj", cartea „despre problemele care ne sufla in ceafa", asa cum o descrie coordonatorul volumului, istoricul Adrian Majuru, se inscrie intr-o serie noua a Editurii Paralela 45, care vizeaza problemele subteranului social al Bucurestiului interbelic. Textele inserate in volum apartin unor medici legisti sau ziaristi care au investigat fenomene ale subteranului social al Capitalei (saracia progresiva, vagabondajul, cersetoria, prostitutia) si creioneaza imaginea nevazuta a „Micului Paris": viata mizera a „lumii refuzate si marginalizate" de pe strazile launtrice. Urmatoarele trei titluri din seria cu zece volume, intitulata tot „Bucurestiul subteran", vor aparea anul viitor si trateaza sinuciderea, alienarea si prostitutia. Dilema veche, 2-8 decembrie 2005 Dilema veche va recomanda * Cartea coordonată de Adrian Majuru, Bucureştiul subteran (Editura Paralela 45, 2005), o incursiune bine documentată în meandrele nocturne ale cerşetoriei, delincvenţei şi vagabondajului din Bucureştii eterni. Mai ales capitolele, semnate de M. Socianu, despre taverne, femei de varieteu şi ciorba de burtă... (Simona Sora) Cotidianul, 2 decembrie 2005 Alt veac, alta distractie - Alexandra Badicioiu, Cosmin Popan -------------------------------------------------------------------------------- Cersetori, vagabonzi, prostituate, cheflii, taverne, comploturi, analfabeti. Subteranele Bucurestiului la inceputul secolului al XX-lea sint diagnosticate de ziaristii si medicii acelei epoci in ultima carte coordonata de Adrian Majuru si aparuta la Editura „Paralela 45". Intunericul Capitalei este populat, in egala masura, de saraci si bogati, luxul si mizeria dindu-si intilnire in spatiul decaderii morale. „Subteranul social patrunde si in lumea celor cu bani, cumparind iluzii si parfumind cu vise inaltatoare asteptarile naivilor. Intre contul bancar, limuzina luxoasa, casa cu multe camere si noroiul tavernei intunecoase se zvircoleste o fauna umana in cautare de victime si orgolii implinite. Acest Bucuresti nu a disparut niciodata", scrie Majuru in introducerea volumului „Bucurestiul subteran - cersetorie, delincventa, vagabondaj". Iluzii, orgolii, lux In 1924, M. Socianu vede in viata de noapte a Capitalei Sodoma reinviata. „De cum se insereaza si se aprind felinarele, o lume imensa venita din colturile cele mai indepartate ale Capitalei se revarsa pe Calea Victoriei", scrie jurnalistul. Moulin Rouge, Chat Noir, Pigalls, Femina sau Alhambra erau numele orgiilor la inceput de secol. Cabaretul este cea mai desantata petrecere, unde se inghesuie „tot ce are Bucurestiul mai urit", iar cinematografele deveneau localuri de intilnire, „unde datorita intunericului propice din sala, se petrec unele fapte care jignesc moralitatea publica". „In acele vremuri, cei care si-au facut investigatia in tainele Capitalei au avut sprijinul autoritatilor, atit in ceea ce priveste obtinerea informatiilor, cit si a amanuntelor la fata locului. Exista un dialog coerent intre specialisti si cei care aveau nevoie de munca lor. Autoritatile manifestau o preocupare ardenta pentru scoaterea din ilegalitate a bordelului, a tavernei unde se vindeau marfuri ilicite. Azi exista insa din pacate o colaborare intre cei care ar trebui sa elimine aceste paliere si cei care le compun", explica Majuru. Primitivii strazii Ca o contrapondere la petrecerile bogatilor, volumul include o radiografie a doctorului C. Proga asupra vietii saracilor din Capitala. Intre 1901 si 1902, bugetul Capitalei pentru asistenta saracilor era impartit astfel: 20.000 de lei pentru subzistenta, 10.000 de lei pentru inmormintare, 8.000 de lei pentru azilul de noapte, 22.000 de lei pentru ospataria populara si 5.500 de lei pentru baile populare. Intr-o perioada in care sticla de vin autohton costa in jur de 100 de lei. „Medicul comunal, in numeroasele lui vizite pe la casele bolnavilor saraci, constata de multe ori ca acesti bolnavi au mai multa nevoie de ajutoarele de subzistenta decit de sfaturi sau doctorii", noteaza Proga. Majoritatea acestora erau cersetori sau vagabonzi. Conform lui N. Minovici, I. Stanescu si B. Brenner, ei se imparteau in trei categorii: batrinii, minorii si indivizii mai mult sau mai putin valizi, ajungind in total la 13.000 de persoane (la o populatie de aproximativ 300 de mii de oameni). „De nenumarate ori, acesti nefericiti hoinari, ajungind sa urasca societatea, nu au alta dorinta mai arzatoare decit sa-si satisfaca nevoile in mod impulsiv", scriau autorii. In 1949, Ana Haulica sustinea, de asemenea, ca „vagabondul se aseamana cu omul primitiv, caracterizat printr-o vointa sterila la orice disciplina, printr-o excesiva oboseala de munca, care poate deveni o adevarata suferinta". Jos saracul asistat! Asistenta acordata primitivilor strazii varia in functie de tari: era facultativa in Franta si obligatorie in Anglia sau Germania. Cu toate acestea, politicile dedicate saracilor aveau citeva caracteristici comune, aplicindu-se doar in urma unei anchete care trebuia sa stabileasca lipsa de avere si de rude ale persoanei care urma sa primeasca ajutor de la stat. Prin aceasta masura, autoritatile evitau crearea unei tagme a saracului de profesie intretinut din banii contribuabililor. • Tatuajele inceputului de secol Acum mai bine de 50 de ani, obiceiul cultural al tatuajului era adesea asociat suburbanului. Daca, in trecut, popoarele primitive il percepeau ca pe un mijloc important de infrumusetare, in epoca moderna el constituie printre detinuti un „caracter medico-legal specific", care serveste la identificarea individului, dar si o motivatie psihologica sau care tine de antropologia criminala. In teza sa de doctorat din 1949, Zenovia Elefterescu concluziona ca tatuajul la virsta tinara apartine criminalilor, dupa 30 de ani practica devenind mult mai rara. Acum mai bine de o jumatate de secol, tatuajul era un apanaj al barbatilor, la femei acesta fiind specific mai curind prostituatelor. In tarile occidentale, inscriptiile de pe corp indicau profesia purtatorului; in Romania, in schimb, acest lucru se intimpla foarte rar, in genere acesta desemnind numele, anul incorporarii in armata sau regimentul. Barbatii romani lasau urme cu precadere pe antebrat, in timp ce femeile preferau zona ombilicala. Cele mai frecvente tipuri de tatuaje in rindul romanilor erau emblemele patriotice si religioase, tatuajele profesionale, militare, amoroase, erotice, cu teme fantastice ori istorice. Preotesele iubirii de trotuar „Dintre aceste femei pierdute se recruteaza in mare parte spioanele puse in slujba diverselor interese ale statelor vecine. Aceste asa-zise artiste dau ocol meselor in cautarea unui naiv bogat, care de la a treia sticla de sampanie sa fie completamente beat. Aceste vinzatoare de placeri, care indirect sint un factor de descompunere a generatiei noastre, sub eticheta de artiste, scapa vigilentei Politiei sanitare de moravuri, asa ca pe linga permanenta pericolului pentru siguranta Statului, ele submineaza intreaga vlaga a tineretului de astazi", scria Socianu in „Tainele Capitalei". Originea lor era de multe ori straina, ceea ce determina ziaristii sa le priveasca sceptic, trecindu-le in rindurile spioanelor si ale comploturilor rusesti care aveau loc in taverne. Violurile si traficul de persoane nu au fost ignorate de gazetele inceputului de secol. Fetele, unele de 12-13 ani, erau vindute ca marfuri oarecare pentru 5.000 de lei, la „Crucea de Piatra", unul dintre cele mai faimoase bordeluri din Bucuresti. România liberă, Vineri 2 Decembrie 2005 Bucurestiul subteran este imprevizibil - interviu cu istoricul Adrian Majuru - Adrian Majuru este unul din istoricii romani care s-a ocupat si se ocupa cu pasiune si seriozitate de ceea ce putem numi geografia umana in complexitatea ei stupefianta. Este autorul lucrarilor Bucurestii mahalalelor sau periferia ca mod de existenta (Editura Compania) si Bucurestiul subteran, cersetorie, delincventa, vagabontaj (Editura Paralela 45). - Multi cred ca Bucurestiul este unul dintre cele mai urate locuri de pe fata pamantului. Impartasiti aceasta parere? - Nu. Sa va spun de ce. Cei care fac asemenea aprecieri au, evident, un bagaj de cunostinte provenit din locurile carora le apartin sau pe unde au calatorit. Dar problema nu este sa te raportezi la ceva ce cunosti si sa excluzi ceea ce nu cunosti ci sa depistezi acele particularitati ale locului nou. In felul acesta poti descoperi locuri extraordinare iar locul socotit initial urat sa nu ti se mai para asa. In secolul XIX au fost destui calatori sau oameni de afaceri care venind la noi si stand mai mult sau mai putin timp, au putut sa descopere lucruri interesante din punct de vedere uman sau de ambianta cotidiana care a fost in continua schimbare. Bucurestiul cotidian s-a hranit cu foarte multe elemente de cultura urbana europeana. Centrul sau istoric, aflat acum in mare suferinta, a fost realizat in mare parte de straini in secolele XVIIi - XIX. De la Hanul lui Manuc, bunaoara, care a fost armean, pana la magazinele din zona care pastreaza detalii de arhitectura foarte delicate, totul a fost facut de straini. Au fost comercianti, negustori, notari publici, echivalentul de atunci al acestei functii, care locuind aici au investit foarte mult si in felul acesta au creat imaginea centrului istoric. In anuarul statistic de la 1900 , 80 la suta dintre locuitorii acestor zone erau straini, cetateni, adevarat, romani, dar de alte etnii. Romanii care locuiau acolo erau baieti de pravalie, ucenici, calfe, putini aveau pregatire superioara care le-ar fi dat dreptul sa exercite profesii ca aceea de functionar,de notar public, de profesor. Bucurestiul nu a fost un oras urat, a fost uratit fiindca particularitatile sale au fost distruse. Nu trebuie sa uitam ca timp de o generatie in centrul sau vechi s-au asezat diferite etnii, austrieci,francezi, albanezi, greci, de aceea si avem niste denumiri pe care astazi nu le mai intelegem. Faptul ca acestia au venit aici demonstreaza ca orasul nu era la capatul lumii, ci le oferea conditii de trait similare celor din tarile de unde proveneau. Si mai are de oferit. Vom vedea aceasta mai ales dupa ce vom intra in UE. Sa vedeti ca atunci vor veni straini sa lucreze in anumite domenii unde noi nu suntem pregatiti, someri din Europa occidentala, ceea ce ne va soca la inceput, dar apoi ne vom obisnui. Se va repeta situatia din secolul XIX. Sa nu uitam ca primul medic roman, Alexandru Kretzulescu, a fost pe la 1870, pana atunci medicii erau straini, adusi de particulari. - Sa ne intoarcem la subteranul social. Care sunt asemanarile, deosebirile intre subteranul interbelic, cel din perioada comunista si cel de acum? - Asemanarile sunt de gasit in cauzele care determina anumite fenomene sociale. Vagabondajul determina cersetoria - daca vagabondezi trebuie sa te hranesti - si delincventa. Catacombele intr-un fel favorizeaza asemenea fenomene. A existat o populatie ascunsa a Bucurestiului care si-a gasit refugiul in subteran iar aceasta i-a creat o stare sufleteasca obscura, nocturna. Catacombe au fost si in trecut si acum. In perioada interbelica cine nu avea o casa decenta si nici nu reusea sa-si injghebeze o bojdeuca din tabla sau carton undeva la marginea orasului, cobora in subteran. Acestea ar fi aemanarile. - Deosebirile? - Deosebirile sunt date de explozia demografica si de faptul ca orasul s-a extins mult. Au aparut noi categorii de traume si astfel oamenii care nu reusesc sa se adapteze, abdica de la viata civilizata. Cei care nu se sinucid ajung pe drumuri sau mai corect spus sub drumuri. Toti acestia se simt marginalizati, tipologia e fantastic de diversa si astfel randurile nefericitilor se ingroasa. Ai esuat in dragoste, in familie, in afaceri, la serviciu, peste tot. - Deci raul s-a agravat... - S-a agravat si nu intamplator acum ne confruntam cu aceasta teribila greva a profesorilor. Pentru ca o educatie in suferinta care se face partial sau nu se face deloc, ii poate determina pe semenii nostri de acolo ca mai tarziu sa iasa din societate si sa nu mai creada in nici o valoare. Acum e varsta la care se cristalizeaza anumite convingeri. Daca tinerii vad numai dezordine, harababura, necinste, viitorul lor de adulti e sub semnul intrebarii. Astfel, se alimenteaza subteranul social. Familia ii ajuta intr-o anumita masura, dar pana cand? Acesti copii traiesc sub o umbrela protectoare, dar umbrela mai devreme sau mai tarziu, se destrama. Survine un colaps financiar, conturile din banca se topesc, timpul trece fara ca viata aceea roza sa mai aiba sansa de-a fi reluata. Si atunci? Daca nu exista resurse interioare, omul se clatina rau de tot. Daca nu are o cultura elementara, un set de valori la care sa se raporteze, daca nu poate urca scara sociala, atunci coboara. Mi-aduc aminte de romanul Calea Victoriei in care Cezar Petrescu vorbeste tocmai despre un asemenea personaj de familie buna, aristocrat, care isi epuizase averea, nu cunostea codurile sociale, nu se putea adapta, ajunsese sa se drogheze si in felul acesta era aruncat dintr-un bar in altul, fiind la cheremul oricui care nu avea nici pe departe inalta sa stirpe. - Intr-un fel, situatia de acest gen este banala. - Dar nu mai putin dureroasa. Trebuie vazuta la scara mare, sociala si ceea ce este mai important nu apartine doar trecutului, literaturii, ci prezentului, realitatii, cu atat mai mult viitorului. - Ati atins un punct delicat. Cum vedeti viitorul? Situatia actuala e grava, dar cea care va veni o poate intrece de zeci de ori. Va ajunge Bucurestiul un paralelism intre doua luni? Cea de la suprafata si cea din adancuri? Lumea diurna si lumea nocturna care nu se vor intalni niciodata iar atunci cand se vor intalni se vor produce numai catastrofe, violuri, asasinate, talharii? - Viitorul este imprevizibil, cu atat mai mult contactul dintre cele doua lumi. Vedeti cazul familiei Iovan. Nu iau cazul ca pe ceva izolat, pitoresc, ci ca pe ceva paradigmatic. Dar acesta e numai varful aisbergului. Sa nu uitam ca aurolacii de ieri au astazi copii mari. Acestia nu mai pot fi socializati, au deja alte norme de viata. Aceasta lume nocturna de la noi sau de aiurea poate fi o formidabila masa de manevra, manipulabila cu multa usurinta. Sa facem putina cronologie. In Bucuresti pe la 1810, din cauza zvonului ca vin turcii, curtea principelui Sutu cu acesta in frunte si toata paza, a fugit spre munti, iar orasul a ramas pustiu. El a ajuns la cheremul cersetorilor, al vagabonzilor, al delincventilor, condusi de un oarecare Melanos Bragagiu. Acesta era un om in varsta, ratat, dat afara dintre corpul arnautilor, si caruia atunci i s-a oferit prilejul sa se razbune pe o societate despre care credea ca-l nedreptatise. Iata un exemplu al modului in care nocturnul poate invada diurnul. Sa trecem peste timp si sa poposim in anii 40 ai secolul XX. Pe atunci saracimea orasului era atat de numeroasa incat doctorul Serban Milcoveanu amintindu-si imprejurarile, spune ca nu-si putea explica unde disparea aceasta lume noaptea. Bineinteles, in canale, in subteran, pe strazile nedesfundate ale zonelor care nu erau incadrate administrativ. De acesti oameni nu se ocupa nici un partid, indiferent de culoarea politica. Uitati unde vreau sa ajung. In 1944, Gh. Tatarascu era foarte interesat sa stie cati comunisti sunt in Romania. A aflat ca nu sunt mai mult de 800. Acestia erau oameni in mare parte cu studii superioare, cetateni romani, dar tot in cea mai mare parte nu aveau etnie romaneasca. Ei au stiut sa exploateze fenomenul, adica au privit spre subterane. De unde vine expresia "origine sanatoasa"? - Din subterane? - Intr-un fel, da, comunistii au inteles ce masa formidabila o reprezinta saracimea, toti cei refuzati de societate, marginalizati, care nu aveau nevoie decat de o scanteie ca sa explodeze. Cei mai multi au fost bagati in militie, in securitate, in activul de partid, deci in domenii ale fortei si dictatului. Comunistii au pus mana pe aceasta masa si au folosit-o. - Originea comunismului e subterana. Omul din subterana dostoievskian. - Absolut, comunistii au reusit sa capteze aceasta masa umana si sa-i dea un sens in istorie. Zic ei. - In 45 de ani subteranele s-au golit. Acum s-au umplut la loc, va urma un seism. - Intr-un fel. Aceasta neglijenta si indiferenta dublate de infatuare si aroganta ale inaltilor functionari politici pana la urma se va razbuna. Marginalizatii rad tot. Culmea e ca vor rade si pe cei care au incercat sa-i ajute, medici, profesori, asistenti sociali. - Imi place cum puneti problema, apocaliptic. - Nici chiar asa. Dar ma gandesc ca pana la urma tot ce s-a intamplat la noi dupa '45, toate masurile nemiloase indreptate impotriva vechii societati, nationalizarea, colectivizarea sunt expresii ale resentimentului acestei paturi marginalizate, obscure, nocturne asupra lumii care pana atunci o ignorase si refuzase sa gaseasca solutii pentru a ridica nivelul de cultura, de igiena, al unui evantai social larg. Comunismul, ca sa formulam intr-un limbaj arhetipal, a fost razbunarea nocturnului asupra unui diurn infatuat. Si in Evul Mediu am cunoscut un fel de nationalizare, se numea hainie si consta in furia indreptata de domnitor asupra cate unui boier caruia ii lua tot si-l aducea la sapa de lemn. - Credeti ca subteranele se vor mantui? - Da, asanate si cum spuneti, mantuite. Aceasta numai daca, de exemplu in cazul familiei monoparentale, persoana aceea, tata, mama, tutore sau bunic va fi in stare ca din salariu sa poata intretine un copil, doi. Deci, e o problema de nivel de trai, de asistenta sociala. Apoi ar trebui neaparat introdusa uniforma in scoli. Acest fapt ar reduce mult contrastele dintre elevi. Pe vremuri la Scoala Centrala mi-a spus o doamna profesoara de atunci, in acea clasa, in uniforma se aflau fata guvernatorului Bancii Nationale si fata unui cobilitar oltean. Aceasta din urma nu-si punea problema ca nu se poate imbraca asa cum facea fata guvernatorului iar intelegerea intre ele era deplina. Pe atunci profesorii nu faceau clase speciale pentru elevii din familii cu bani si elevii saraci. Este inadmisibil. Acum in unele tari cum ar fi Danemarca, si in general tarile cu un inalt nivel de civilizatie, subteranele au fost salvate. - Dar cum poate exista o tara fara subterana? - Diurnul si nocturnul nu trebuie sa se excluda, ci sa coexiste, sa nu se loveasca, sa nu se raneasca, sa nu-si faca rau, sa nu-si revendice teritoriile. Ideea unei egalitati si a unei uniformitati depline este evident odioasa si nimeni cu minima cultura nu poate sa adere la ea. Pe mine m-a interesat problema contrastelor si mai ales lungul drum al suferintei prin istorie. As dori sa fac o istorie a saraciei in aceasta tara si, va rog sa ma credeti, materialul este urias. Cartea aceasta Bucurestiul subteran inaugureaza de fapt o serie, cred, foarte importanta. Importanta se va vedea in timp. Am strans articole semnate de nume importante ale interbelicului si perioadei imediat post-belice, dintre care il amintesc pe acela al profesorului Minovici. Proiectele sale sociale au fost fantastice. A ctitorit primul serviciu public de salvare din sud-estul Europei in 1906. Mai tarziu a facut Spitalul de Urgenta si Scoala Samariteana. Aici exista biroul asistentei prin munca a cersetorilor din Bucuresti. Si cate altele. Va multumesc. Observatorul cultural, 2-8 februarie 2006 Romania si subculturile periferiei Paul CERNAT Adrian MAJURU (coordonator) Bucurestiul subteran. cersetorie, delincventa, vagabondaj Editura Paralela 45, Pitesti, 2005, 276 p. Dupa 1989, multi dintre intelectualii autohtoni s-au complacut intr-o atitudine ambivalenta: pe de o parte, o nostalgie elitar-estetizanta fata de „paradisurile pierdute" precomuniste si o viziune apocaliptica asupra prezentului „barbar", iremediabil degradat; pe de alta parte, un snobism „trendy" fata de proaspat-descoperita societate de consum. Unii au produs noi lamentatii asupra ruinelor, idealizind fantasma Europei clasice, aristocratice, leagan al marii culturi umaniste. Ceilalti au celebrat fantasma hedonista, pluralist-pragmatica a Occidentului contemporan si a stilului de viata americanizant. Aparent opuse, conflictuale, ambele atitudini – pina la un punct motivate – pacatuiesc prin bovarism si autoiluzionare utopica. Altfel spus, atit „apocalipticii", cit si „integratii" (pentru a relua formulele lansate cindva de catre Umberto Eco) vadesc un deficit cronic de adecvare. Fascinati de Centru – reprezentat fie de „vechea Europa", fie de America multiculturala de azi –, ei tind sa rateze/ignore „realitatea din teren" a periferiilor: imprevizibila, cinica, de multe ori dezagreabila, vulgara, brutala. Iar aceasta, ca orice forma de refulat, rabufneste cind te astepti mai putin. Oricum am privi lucrurile, declaratiile de bune intentii fata de „marginalitatile" de tot felul nu pot tine locul unei bune cunoasteri. Ceea ce nu inseamna ca proiectele care incearca, pe cit posibil, sa depaseasca respectivul deficit si sa exploreze (mai) adecvat realitatea sociala lipsesc. Inca ezitante si uneori diletante, pindite de toate stingaciile pionieratului, ele incep tot mai mult sa prinda contur. Voi vorbi, in continuare, despre doua dintre ele, concretizate in doua aparitii editoriale recente, avind la baza ideea invaziei centrului de catre periferie in Romania ultimelor decenii. - Bucurestii „subterani" de altadata Mai intii, o spectaculoasa culegere documentara „de epoca" alcatuita de Adrian Majuru. Istoric inca tinar, necanonic, informat, combativ, autorul – care a publicat de curind si un roman-portret cam eterogen al Bucurestilor in texte si imagini – s-a impus acum doi ani prin studiul polemic despre Bucurestii mahalalelor sau periferia ca mod de existenta, aparut la Editura Compania (precedat de un mic si insolit volum despre Bucurestiul albanez). Subintitulat Cersetorie, delicventa, vagabondaj, prezentul op este de fapt primul dintr-o serie anuntata de culegeri despre Bucurestiul subteran, demarata de curind la Editura Paralela 45 si dedicata, peste timp, „fratilor Mina si Nicolae Minovici". Este totodata o noua piesa dintr-un proiect intelectual mai amplu, vizind recuperarea unui alt chip al Bucurestilor de altadata decit cel idealizat, in mod seducator, livresc si „retro", de catre admiratorii sai nostalgici. Un chip, asa-zicind, naturalist... In fapt, cele doua perspective („diurna" si „nocturna") nu se exclud, ci se completeaza. Fascinati, retrospectiv, de elitele distruse de comunism, uitam prea adeseori faptul ca, la inceputul anilor '40, „lumpenii" si interlopii Bucurestiului numarau mai multe zeci de mii de suflete (desi o intreaga literatura a periferiei, tot mai ignorata azi, prezinta aceasta realitate). Pe buna dreptate, in prefata volumului, Adrian Majuru atrage atentia asupra pericolelor ignorarii istorice a saracimii: „Marginalizati de semenii lor si fortati sa traiasca intr-o lume pe care si-o doreau schimbata, cei mai multi din acesti suferinzi sociali vor cauta razbunare in timpul puterii populare. Pe sprijinul lor a contat noul regim popular cind a promovat «originea sanatoasa», iar refuzatii seculari au devastat sistematic, manipulati cu usurinta, vechea societate romaneasca construita cu greu timp de doua sute de ani in osmoza cu Occidentul". In fond, „prabusirea din istorie a unei societati este cauzata [...] de ignorarea voita si agresiva a periferiilor sociale". Textele reunite in volum arata, totusi, ca orasul interbelic era in stare sa-si produca anticorpii necesari. - Profilul mental al unui Bucuresti mai putin cunoscut Un Bucuresti „subteran" al mizeriei fizice si morale, al promiscuitatii si delincventei se desprinde din aceste pagini documentare, multe dintre ele inedite: anchete, rapoarte si cercetari ale unor medici legisti sau ziaristi dintre 1900-1950. Mai concret: un amplu text de investigatie al publicistului M. Socianu aparut in 1924 si intitulat – „literar" – Tainele Capitalei, cu o prefata a ziaristului francez H. Durand; un studiu de anvergura, publicat in limba franceza in 1937 de prof. dr. Nicolae Minovici, in colaborare cu dr. I. Stanescu si dr. I. Brenner (Vagabondajul din perspectiva unei patologii sociale, trad. rom. de Sanziana Baranga); textul inedit al unei teze de doctorat din 1949 despre Problema vagabondajului de Ana Haulica; rezumatul unei alte teze de doctorat din acelasi an cu tema Tatuajul in Medicina Legala (semnat de dr. Zenovia Elefterescu); un raport din 1902 despre Asistenta publica si starea sanitara a Capitalei al dr. George Proca si, in final, textul Regulamentului pentru Asistenta publica a Municipiului Bucuresti din anul 1929. Ilustratiile, deosebit de expresive, provin din arhivele Institutului National de Medicina Legala „Dr. Mina Minovici" si ale Muzeului Municipiului Bucuresti. Textele sint foarte eterogene, atit ca tipologie, cit si ca anvergura si miza, decupate din perioade diferite; sint texte practic necunoscute, unele – adevarate revelatii documentare. Impreuna, ele recompun profilul mental plin de autenticitate al unui Bucuresti de care nu prea ne place sa ne amintim: Bucurestiul prostitutiei de masa mascind afaceri de coruptie si spionaj, Bucurestiul imigratiei infractionale de dupa primul razboi mondial, Bucurestiul nocturn al speluncilor, dancingurilor, cabaretelor si tavernelor rau-famate, al cersetorilor si vagabonzilor de tot felul, al mizeriei, primitivismului si bolilor venerice. Perspectivele merg de la moralismul polemic, puternic literaturizat la modul pitoresc si tezist-melodramatic (Socianu, Proca) la eruditia stiintifica sistematica si prescriptiva (Minovici, Elefterescu), agendele ideologice fiind, de asemenea, destul de transparente. O referinta constanta: doctorul Minovici, principalul erou civilizator. Si o preocupare mai veche a lui Adrian Majuru, din zona antropologiei sociale: tatuajul ca indicator de mentalitate (Zenovia Elefterescu: „Tatuajul este un adevarat fetis al salbaticului, primul registru al starii civile"). Lipseste volumului un aparat de note care sa contextualizeze adecvat si sa comenteze/interpreteze textele antologate. Materialul documentar e livrat la modul „brut", ceea ce nu-i rau; este, insa, insuficient. Prefata – stimulativa – nu suplineste neajunsul. Nici comentariile care prefateaza fiecare sectiune, nici scurtele (prea scurtele) mentiuni biografice despre autori nu o fac. Speram ca autorul va remedia aceasta carenta intr-un volum ulterior. Demersul sau reconstitutiv este, oricum, salutar. Iar cititorul – rasplatit din plin. Adevarul literar si artistic, 14 ianuarie 2006 Bucureştiul damnat (articol despre Bucurestiul subteran) Existenţa istorică este determinată de lupta contrariilor, tensiunea dialectică neputând fi negată nici la nivelul subiectiv al conştiinţei, nici la cel obiectiv al manifestărilor sociale. Însă antagonismul luptei de clasă este înlocuit de Adrian Majuru cu categorii mai subtile, cum ar fi agresiunea nocturnului asupra fragilităţii diurnului, fapt care ne plasează într-o tentativă de înţelegere mitică a istoriei: "în istorie, diurnul este o imagine deformată a nocturnului. La lumina zilei, întâmplările sunt aşa cum dorim să le vedem, să le simţim, să le înţelegem. Nocturnul refuză un asemenea compromis pentru liniştea mulţimilor". Se poate observa cum viaţa la nivelul realităţii noastre e determinată de principiul luptei contrariilor. Nu se poate nega dialectica onto-socială, deşi suntem convinşi că în Univers există şi alte realităţi supratemporale. În lumea noastră "căzută", rafinatul istoric Adrian Majuru decelează războiul permanent între cele două faţete ale realităţii: diurn şi nocturn. Timpul raţional, constructiv-logica Istoriei, a Vieţii este reprezentată de diurn, în timp ce Timpul Iraţionalităţii, al Conspiraţiei, al Atipicului sunt reprezentate de nocturn. Eseul-prefaţă al cărţii, fără a fi părtinitori, e cel mai consistent prin luciditate şi poezie. Elementele factologice, banale, sunt interpretate simbolic, Realitatea imediată e nu numai spaţiul terapiei sociale, dar şi un infern abia suportabil. Iar revanşa Subteranului ocultat e apocaliptică în istorie: "Subteranul are propria-i ierarhie de valori, cenzurată stângaci de lumea diurnă, unde de ochii lumii ne prefacem a fi iubitori de curat, adevăr, cultură, civilizaţie. Aici, în adevăratele cruzimi ale lumii refuzate şi marginalizate prin indiferenţă, ignoranţă sau neputinţă, pornesc seismele sociale, prăbuşirile culturale, pandemiile patologice ale inadaptării, neînţelegerii, necunoaşterii, alături de primejdia despiritualizării." Cu fineţe, istoricul concretizează triumful comunismului la toate nivelurile ca o victorie a iruperii marginalului în Istorie, o lungă neglijare a societăţii aşezate a Lumii multiforme din subterană. Am adăuga noi, e ceea ce se întâmplă astăzi cu elementele marginale afro-islamice în Occident, mai cu seamă în Franţa, căreia îi prevedem un viitor cam negru. Triumful comunismului aduce, în afara urei de clasă, ura biologicului împotriva spiritualului. "Particularitatea comunismului românesc a constat tocmai într-o caracteristică socială: lipsa de eficienţă a programelor instituţionale privind asanarea socială, igienizarea şi culturalizarea întregului angrenaj al nocturnului social. Prăbuşirea din istorie a unei societăţi, în particular, şi a unui popor, în general, este cauzată, pe de o parte, de ignorarea voită şi agresivă a periferiilor sociale, de la săraci la infirmi, iar pe de altă parte, de indiferenţa faţă de creşterea continuă a pauperizării sociale, realitate care determină popularea până la refuz a subteranului social". Această acumulare "geometrică" a strangulat logica superficială a burgheziei, care vedea comunismul doar ca pe o utopie. Iar Utopia a durat în România aproape o jumătate de veac! Nocturnul îşi impusese regulile până şi în programul iluminatului public. Pentru cei care au trăit lucid iernile anilor 1984-1989 orice comentariu e de prisos! Dincolo de observaţiile antologatorului, găsim în acest volum observaţii de mare fineţe semnate de controversatul Nicolae Minovici privind vagabondajul: "vagabondajul a fost, trebuie spus, şi va fi, de altfel, întotdeauna, una dintre problemele cele mai stringente care s-au pus şi se pun din ce în ce mai mult în ultimul timp în faţa opiniei publice, însărcinate să vegheze la salubritatea publică, operă utilă de dreptate şi solidaritate socială". Urmează un eseu valabil şi astăzi pe tema tatuajului semnat de Zenovia Elefterescu din care aflăm că "etimologia cuvântului o găsim ca aparţinând insulelor Polineziene, unde cuvântul tatuaj se pronunţă tatau sau tatbu, nume ce derivă din cuvântul ta (desen)". Amintim şi ironicele consideraţii ale lui M.Socianu în Tainele capitalei, de unde selectăm două titluri relevante şi pentru România de astăzi: Prostituţia!Sifilisul! şi Sfârşit de chef (Ciorba de burtă). În primul caz se spune "că prostituţia a luat proporţii nebănuite încă de noi acesta e un adevăr pe care nimeni nu-l mai pune la îndoială. Este suficient să arunce cineva o ochire în jurul său şi va avea de îndată o tristă icoană, o realitate". În privinţa sfârşitului de chef cu o ciorbă de burtă înainte de mijirea zorilor, publicistul anilor interbelici se întreba: "ce or fi înţelegând oamenii ăştia care cheltuiesc şi chefuiesc în neştire, fără nici un rost, pierzându-şi nopţile în taverne ordinare unde numai pumnul are drept la discuţie nu ştiu". Răspuns care traversează veacurile regăsindu-l drept soluţie şi la întrebarea emblematică a destinului valah: de ce trăim atât de prost, atât de multă vreme? Cartea conţine şi poze de epocă, care valorează cât un capitol special. O recomandăm tuturor celor interesaţi de adevărata imagine a Bucureştiului. Ar putea fi citită cu folos şi de politologii care se exprimă deseori pe lângă obiectul analizat. Nicolae Merisanu <mailto:[EMAIL PROTECTED]:%20Nicolae Merisanu> ########################################### This message has been scanned by F-Secure Anti-Virus for Microsoft Exchange. For more information, connect to http://www.f-secure.com/ ASPSE - Asociatia Studentilor la Psihologie si Stiintele Educatiei http://www.aspse.ro Yahoo! Groups Links <*> To visit your group on the web, go to: http://groups.yahoo.com/group/aspse/ <*> To unsubscribe from this group, send an email to: [EMAIL PROTECTED] <*> Your use of Yahoo! Groups is subject to: http://docs.yahoo.com/info/terms/
