Un post pe blog al unei foste studente din facultatea noastra, care studiaza acum in America
Oare vom ajunge si noi vreodata la un asemenea sistem ? sursa : http://cristiana.info/state/la-scoala-in-america/ Am aterizat in Statele Unite pe 25 august seara, iar pe 26 am inceput scoala. Radu G (daca va intrebati cine este, cititi “Nashville, a piece of heaven”) mi-a facut un scurt tur al orasului, apoi m-a dus in campus la Vanderbilt. Era seara tarziu cand am pasit prima data in campus. Am fost impresionata de cat de mare este, cat de impecabil arata iarba (da, stiu iarba era cel mai “important” detaliu) si cat de grandioase erau cladirile. In contrast cu faptul ca se intuneca, cladirile pareau si mai albe, arhitectura, in lumina neonelor, cu atat mai grandioasa. In seara aceea si in urmatoarele zile (chiar saptamani) cred ca am zis zilnic “ Inca nu realizez ca sunt aici ” Plecarea din Romania a fost brusca; a fost mai degraba o ruptura decat o plecare si nu mi-a lasat timp sa ma dezmeticesc. Insa asta nu mai conta; eram deja intr-un alt vartej, intr-o alta realitate, intr-un alt prezent care ma lua pe sus si cerea atentia si energia mea. Rosie, persoana cheie de la Peabody College (partea din Vanderbilt de care apartin eu) s-a ocupat de mine toata dimineata de 26 august. Ea este persoana care stie tot; tot ce tine de partea adminstrativa si toate actele si procedurile necesare. Datorita lui Rosie, in 2 ore eram inregistrata la cursuri, aveam card Vanderbilt si stiam de cele mai importante cladiri (biblioeteca, posta, clinica, cladirile unde se tin cursuri etc.). O expresie mai buna a eficientei decat ceea ce face Rosie, mi-e greu sa gasesc. In aceeasi zi am avut si primul curs. Am pasit in clasa, am vazut bancile si scaunele, tabla si m-a luat cu ameteala…ma simteam “ as an idiot” ca sa nu zic ca o idioata (nah, tocmai am zis-o). Nu intelegeam ce naiba caut eu in acel loc, cine sunt respectivii oameni si ce se va intampla cu noi. Profesorul, Dr. Steve Heyneman, a fost foarte prietenos cu noi, ne-a lasat sa ne prezentam, ne-a povestit despre el si ne-a facut o scurta introducere o cursului “Reform in Higher Education”. Dupa curs, schimband cateva cuvinte cu colegii mei am aflat ca si ei sunt in aceeasi situatie; si ei se simt ciudat sa se reintoarca la scoala, multi dintre ei avand deja experienta de lucru si incepandu-si deja cariera. Nu eram singura; un grup de studenti, din multe colturi ale lumii (China, Irak, Rusia, India etc.) dar si multe colturi ale Americii s-au adunat sa descifreze ce e aia “Politici Educationale Internationale si Management”. Si nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la experienta mea din primul semestru ca student international la Vanderbilt, sunt cateva lucruri despre care as vrea sa povestesc: Sistemul in sine este foarte bine pus la punct. Exista un departament pentru tot ce te-ai gandit si nu te-ai gandit. Acel card de student chiar are o utilitate foarte practica: cu el imprumuti carti si printezi materiale, tot cu acel card te poti duce la sala de sport a centrului de recreatie sau la medic sau sa-ti cumperi mancare. Exista oameni specializati pentru aproximativ tot ce un student ar avea nevoie. Daca ai nevoie sa faci sport exista un departament pentru asta. Excursii? La fel? Ai nevoie de medic? Exista o clinica a universitatii? Consiliere psihologica? La fel? Ai nevoie de un prieten? Exista si un ASTFEL de program. Ai nevoie de sprijin sa cauti resurse pentru o lucrare? Cineva de la biblioteca o sa te ajute. Lucrarea nu suna bine in engleza? Cineva de la Language Center sau Writing Studio este dispus sa te ajute. Sistemul de invatamant american este atat de bun pentru ca, din punctul meu de vedere este menit sa creeze invingatori. Este suficient de flexibil incat sa nu fie nevoie sa-i impingi limitele; iti poate oferi tot ceea ce ai nevoie ca sa te dezvolti; nu ai nici o scapare si nici o “scuza” pentru ca acei oameni chiar fac eforturi sa te serveasca pe tine, acei oameni tin cont de tine ca si individ si te intreaba cum te pot ei sprijini si ce pot face pentru tine. “What can I do for you?” inseamna exact ce cuvintele exprima: ce pot face ei pentru noi, studentii. Profesorii sunt deschisi sa primeasca feedback si sunt suficient de flexibili incat sa adapeze cursul in functie de nevoile studentului. Obisnuita fiind cu trainingurile in Romania, masterul este ce asociam eu cu scoala ci mai mult un sir lung de traininguri. Prezentarile tinute de studenti sunt o parte importanta din curs. Discutiile pe tema materialelor pe care le citim sunt la fel de apreciate. Profesorii pot accepta un punct de vedere cu care ei nu sunt de acord atata timp cat este bine argumentat. Unul dintre profesori ne-a zis ca pe el nu-l intereseaza deloc partea de ce note da la studenti, ca cel mai important intr-un program de master este partea de process si experientele de invatare. Mi s-a parut fenomenal comentariul lui pentru ca, cel putin in cazul meu, a indepartat acea presiune a evaluarii prin prisma notelor si a creat mai mult o relatie de parteneriat intre mine si profesor, ceea ce este mai motivant decat orice nota. Profesorii sunt buni, foarte buni si exceptionali. Un profesor care la un singur curs te determina sa tii doua prezentari, sa citesti 6 carti, sa scrii o lucrare de 20 de pagini, sa dai un examen care se intinde pe durata a 3 zile si la sfarsit sa-ti doresti sa aprofundezi cu atat mai mult domeniul (in cazul acesta Economic Development) este exceptional de bun. La Vanderbilt experimentez un puternic sentiment de abundenta de resurse: informationale, materiale, umane. Avem calculatoare peste tot, in orice cladire (inclusiv in cladirea cu sala de mese), la aproape orice etaj. Acces permanent la Internet si retea wireless in tot campusul. Avem sali de studiu separate, acces la videoproiector si alte astfel de minuni ale tehnologiei. Biblioteca este deschisa pana la 2 dimineata, iar in timpul examenelor este deschisa non-stop. Sunt studenti care stau de dimineata pana seara (am patit-o si eu). Acolo citesc ziarul dimineata, iau pranzul, atipesc pe canapea, cu capul pe birou, pe tastatura; apoi se trezesc si o iau de la capat… Scoala aici este ca un aeroport. Multa lume, agitatie, multe directii din care poti alege.Trebuie sa te inregistrezi separat pentru fiecare curs. Si fiecare curs reprezinta o noua destinatie; asa ca alegerea “zborurilor” este extrem de importanta. Partea buna este ca poti sa-ti stabilesti “itinerariul” cum vrei tu. Pentru asta trebuie sa stii ce vrei, sau cel putin ce te intereseaza sa afli in urmatorul semestru. Pentru ca altfel, exista riscul sa te ratacesti printre domenii de studiu si posibilitati nenumarate. Eu de exemplu, mi-am dorit intotdeauna sa inteleg stiintele umane din mai multe perspective. Asa ca in primul semestru mi-am luat un curs in Reform in Higher Education- mi-am scris lucrarea pe tema Affirmative Action. Un alt curs a fost in Social Cohesion – si mi-am ales sa scriu despre Philanthropy. Al 3-lea curs a fost pe tema Economic Development si International Organization. Cumva (chiar daca nu pare la prima vedere) aceste cursuri au avut sens impreuna si am invatat foarte mult atat la fiecare curs in parte cat si facand legatura intre domenii. Aici lucru individual este foarte incurajat si absolut indispensabil. Nu sta nimeni dupa tine sa te urmareasca daca iti faci temele, te lasa pe tine sa-ti dai seama singur ca e important sa citesti acasa (sau la biblioteca) ceea ce se discuta in clasa. Dezavantajul pe care il vad eu este ca oamenii ajung sa lucreze prea mult individual, fiecare cu nasul in calculatorul lui, in cartea lui si prea putin se lucreaza in echipa in afara proiectelor de grup. In descrierea fiecarui curs, la fiecare examen este reamintit “Honor Code”. La fel ca si in cazul lucrului individual, nimeni nu sta dupa tine sa vada daca ai copiat, daca ti-ai plagiat lucrarea sau vorbesti cu cineva in timpul examenelor. Universitatea stimuleaza formearea unor valori puternice ce tin de corectitudine si dreptate. Se bazeaza pe faptul ca suntem la varsta la care ar trebui sa fim constienti ca ne-am minti singuri daca am proceda altfel. In cazul in care exista incidente, consecintele sunt grave: de la exmatricularea studentilor pana la concedierea profesorilor. Din punctual meu de vedere este inutil sa vrei sa vrei sa faci lucrurile altfe decat asa cum ar trebui din doua motive: in primul rand sistemul este foarte flexibil, deci daca ai vreo problema, mai ai nevoie de timp- esti sprijinit; in al doilea rand, pe nimeni nu intereseaza sa te pedepseasca, sa-ti puna nota mica; ceea ce isi propun si in mare parte si reusesc este sa formeze profesionisti de success, dar si cu valori morale puternice. Experientele practice sunt apreciate si incurajate. La vestea ca am fost acceptata sa particip la o conferinta in Europa, unul dintre profesori mi-a oferit posibilitatea sa schimb data de examen astfel incat sa pot sa particip. Cea mai puternica teama a mea atunci cand am reinceput scoala a fost de o izolare de ce se intampla practic si doar o abordare teoretica a lucrurilor. Insa aceasta situatie m-a facut sa apreciez cu atat mai mult sistemul de invatamant american si sa ma simt mult mai increzatoare intr-un echilibru in ceea ce inseamna imbinarea dintre perspectiva academica si experiente practice. Inovatie…partea care imi este cea mai draga [image: :)] . Recunosc ca intre atatea optiuni si atatea lucruri noi pe care le-am avut de studiat, inovatia, cu toate ca este apreciata, nu este tocmai frecvent intalnita. Bineinteles ca are legatura si cu faptul ca a fost doar primul semestru, unde focusul a fost pe adaptare si acumulare de cunostiinte noi. Insa nu este imposibil sa vii cu ceva inovativ. De exemplu, la cursul de Economic Development am initiat un grup de lucru separat de scoala impreuna cu inca 3 colegi. Impreuna am scris o lucrare despre Roma Inclusion. Fiecare ne-am ocupat de catre o dimensiune: economica, educationala, politica si sociala. Cei mai multi dintre colegii care au aflat de aceasta initiativa mi-au zis nedumeriti: “Dar noi nu stiam ca putem sa ne scriem lucrarea altfel decat individual!”. Fiecaruia in parte i-am raspuns ca nu trebuie sa stie, e ok sa-si si imagineze ca se poate si sa vina cu idei noi. Profesorul a apreciat initiativa si mi-a spus ca este o idee desteapta. De-asemenea, dupa ce a evaluat rezultatul ne-a dat feeback cum putem sa o imbunatatim astfel incat sa fie publicata. Daca acest semestru initiativa a fost inovativa, ma astept ca in urmatorul semestru ceea ce vom lucra ca si grup sa fie inovativ. Nu pot sa vorbesc despre experienta mea la o universitate americana fara sa vorbesc despre ce m-a adus aici: o bursa Fulbright. Mi-a luat cateva zile si folosirea cuvantului Fulbright in cateva contexte ca sa-mi dau seama ca oamenii reactioneaza aproximativ la fel cand le spun de bursa cu care am venit in State. Fulbright este un fel de cuvant magic aici, un fel de “Sesam deschide-te”. Asa cum spuneam in testimonialul oferit comisiei Fulbright Romania, aceasta bursa este un adevarat privilegiu, insa si o mare responsabilitate. In primul rand sa ramai vertical la toate complimentele si sa nu te amageasca confortul unui brand puternic precum Fulbright. Nu consider ca Fulbright m-a facut sa fiu in nici un fel mai speciala; dorinta sa “make a diference” o aveam de pe vremea cand veneam in State cu “Work and Travel”. Nevoia sa fac ceva pentru comunitatea in care am crescut, mi-am dezvoltat-o am avut-o cu doi ani inainte sa fiu “Fulbright”. Pentru mine Fulbright reprezinta pe de o parte o expresie a ceea ce deja am facut, pe de alta parte o validare sociala a rezultatelor avute pana acum. Fulbright reprezinta accesul la niste resurse pe care sper sa am maturitatea sa le folosesc cat mai intelept. Nu in ultimul rand, pentru cei care vad Fulbright foarte sus si intangibil, nu este deloc asa…multe lucruri sunt posibile…si asta o spune un student care a trecut de la o licenta picata in iunie 2007, la o licenta luata cu 10 in februarie 2008 si obtinerea acestei burse in septemembrie 2008. Daca totul a fost lin si cu experiente minunate? In nici un caz…asa cum bine scria intr-o brosura pentru studenti…anii de scoala poate ca sunt “the best years”, dar asta nu inseamna “the easiest years”. Am avut momente foarte dificile si mi-a fost foarte greu sa schimb mediul: de la nenumaratele intalniri pe care le aveam in fiecare saptamana in Bucuresti, la nenumaratele articole si carti de citit in fiecare saptamana aici. De la a trece de la un stil de a scrie, informal, as a “story teller” la a invata ce inseamna cu adevarat stilul de scris academic. Imi amintesc un moment cand eram pe treapta unei scari, trebuia sa intru la un curs si simteam ca nu mai rezist, ca vreau sa renunt, e prea mult pentru mine, nu pot sa-i fac fata. Una dintre colegele a trecut pe langa mine, am stat de vorba si am mers impreuna spre curs. A fost exact ce aveam nevoie in acel moment. Discutand cu colegii, mi-am dat seama ca nu sunt singura in acea situatie. Ca sentimentul ca nu stiu nimic, lipsa de incredere si atitudinea de “de ce m-au ales tocmai pe mine in acest program” nu ma incerca numai pe mine. Insa poate am invatat mai mult din aceste experiente decat am invatat din altele: am realizat unde fac lucrurile prost, mi-am dat seama ca imi propun prea multe, sunt mai constienta acum de multele defecte pe care le am si cu care sunt determinata sa lucrez. Pentru cei care stiu cat de mult imi doream sa ajung sa studiez la Columbia…ei bine nu stiu cum ar fi fost sa studiez acolo si nici nu stiu ce o sa mai urmeze. Nici nu stau sa ma intreb, e ceva ce nu ma mai preocupa pentru ca imi place ce experimentez in prezent. Acum stiu cu siguranta ca cei care imi spuneau ca Vanderbilt este o universitate excelenta, au perfecta dreptate. Mai mult de-atat, colegiul la care sunt, Peabody College si in special programul pe Politici Educationale Internationale merita din plin sa fie pe primele locuri in topul programelor educationale. Deloc usor, cu multe cazaturi si lectii dificile, Vanderbilt University este un mediu in care ma cunosc mai profund pe mine insami, imi redefinesc valorile si principiile si ma formez ca si profesionist.
