Stiu ca nu cu poezii ne batem noi cu Videanu, insa tinarul nostru coleg din Ploiesti, Lucian Vasile, mi-a dat un link foarte frumos, pe care il impartasim cu dvs:
Adrian Păunescu Îndrăgostit de Bucureşti Nu ştiu de ce, pe cât m-afund în viaţă mă simt atras de fleacuri omeneşti, şi-mi place-n anotimpul de vacanşă să-ntârzii, să rămân în Bucureşti. De el ne-am săturat, dar el ne place, el e un prag lovit să vezi alt prag, şi-acum, când sunt sătul de locul zilnic mă simt golit şi-mi e deodata drag. Pe piatra lui am tot bătut cadenşa şi-am s-o mai bat atât cât voi trăi, spre un Olimp ascuns pe orice stradă în cautarea marii poezii. Aici m-au sufocat cu dulce teii şi au trecut aiurea anii mei aici copiii mi-au venit la viaţă şi am născut şi-am îngropat idei. La Bucureşti, copilăria toată, visam s-ajung să pot şi eu vedea celebrii câini ce au covrigi în coadă şi să-ntâlnesc şi eu pe mama mea. Eu vara aş iubi-o pe orbeşte, dar simt că toamna-i anotimpul meu, când frunze şi lumini pe bulevarde mai dau halou părerilor de rău. Când pe terase se mai bea o bere şi oamenii romanţe triste vor, şi-n curţi se face vin din must de struguri şi toţi bucureştenii au umor. L-am părăsit destul, ca azi să-l caut şi să-l găsesc întodeauna treaz, nu este el cel mai frumos din lume, dar cel mai drag ne e în orice caz. Mă pregătesc să fug din nou în ţară şi să ciştig aripi dumnezeieşti, să pot gusta melancolia toamnei în fiecare colţ de Bucureşti. 3 august 1989 http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/bucuresti.php __________________________________________________ Do You Yahoo!? Tired of spam? Yahoo! Mail has the best spam protection around http://mail.yahoo.com ____________________________________________________________________________________ Need a quick answer? Get one in minutes from people who know. Ask your question on www.Answers.yahoo.com
