Este vorba de site-ul www.liternet.ro
http://atelier.liternet.ro/articol/4051/Augustin-Ioan/Influente-franceze-in-arhitectura-Bucurestilor.html
Angela
Romania News <[EMAIL PROTECTED]> wrote: Articolul este interesant,
este din ce ziar/revista ? aveti si linkul ?
As mentiona ca este destul loc viran unde se poate costrui un centru de
business ...
nu se poate distruge zona istorica a Bucurestiului... desi unii arhitecti sunt
dornici sa distruga pentru a construi pe terenuri din domeniul public, in
ilegalitate la mai putin de 100 de metri de monumentele istorice.
Sa speram ca acestia vor plati pentru ilegalitatile ce doresc sa le faca, si
ca legea va fi respectata si in Romania, mai ales odata cu integrarea in UE...
Gloria Badarau <[EMAIL PROTECTED]> wrote:
de citit,....!
GB
Influenţe franceze în arhitectura Bucureştilor
de Augustin Ioan
15.12.2006
Influenţa discursului arhitectural dominant al epocii întâi
neoclasicismul, apoi romantismul şi eclectismul de şcoală
franceză, a ajuns şi în provinciile româneşti la finele
secolului al XVIII-lea şi, masiv, după jumătatea secolului al
XIX-lea. Mai întâi Regulamentele Organice, impuse la noi de învigătorul
rus - deja clasicizat cu forţa de Petru cel Mare - sunt cele care, ca
proiect modernizator, vor propune primele elemente de urbanism târgurilor din
Moldova şi Valahia (alinieri de fronturi la stradă, rudimente de
organizare a ţesutului construit, îndreptări de străzi).
Cu toate acestea, abia expunerea decisivă la influenţa franceză
a aristocraţiei din ţările române, în secolul al XIX-lea,
petrecută practic de pe o generaţie pe alta, va aduce arhitectura la
modă şi la Bucureşti. Instituţiile şi edificiile
Principatelor unite şi, apoi, ale regatului României vor fi noi şi
croite aproape exclusiv după moda pariziană: neoclasicism, romantism
şi, în fine, atot-cuprinzător, eclectism. Este grăitor, spre
pildă, faptul că, deşi în materie de regalitate România a optat
pentru un principe german din familia Hohenzollern, pentru împodobirea
oraşelor sale s-a îndreptat decisiv către Paris. Acestea au fost
deciziile statului celui nou, dar franţuzirea mediilor urbane din
România a avut ca al doilea motor la fel de eficient ca şi statul în
gustul familiilor aristocraţiei autohtone: deşi majoritatea lor
erau greceşti, de extracţie fanariotă, acestea s-au decis
să îşi construiască palatele şi persoana publică în
aceeaşi manieră franceză.
Cum s-a procedat? Cea mai rapidă metodă a fost aceea a importului de
arhitecţi. O listă rapidă de edificii şi arhitecţi
francezi ar suna astfel: Palatul Băncii Naţionale (corpul vechi),
1883-85, arhitecţi Cassien Bernard şi Albert Galleron; acest al
doilea arhitect a proiectat şi Ateneul Român (1886-88). A.Ballu a
proiectat recent redeschisul după restaurare Palat al Justiţiei, la
interioarele căruia a lucrat şi Ion Mincu. Paul Gottereau a proiectat
Casa de Economii şi Consemnaţiuni de pe Calea Victoriei, cu o
splendidă alură de catedrală eclectistă, subliniată
şi de cupola centrală, transparentă. Acelaşi Gottereau a
proiectat şi clădirea Fundaţiilor Regale, de peste drum de
Palatul Regal, astăzi unul dintre corpurile Bibliotecii centrale
Universitare. Nici un nume de prim rang nu a construit în România şi, prin
urmare, nici un edificiu nu se constituie în capodopere comparabile cu
exemplarele originale. Uneori epigoni sau excesivi, au aplicat canoanele
stilului francez de restaurare sau construcţie cu orice preţ.
Biserici şi mănăstiri au fost rase. Cele reconstruite, au fost
îndreptate, spre a fi mai corecte decât originalele, conform perceptelor
greşit înţelese de urmaşii săi practicanţi în Valahia
lui Viollet Le Duc. Cele neconstruite au fost surmontate, precum
Sărindar, de edificii eclectice nu neapărat superioare celor
dinainte. Lecţia demolărilor din epoca terminală a regimului
comunist aici, în franţuzirea Bucureştilor cu exact un secol mai
înainte, îşi are originile, resursele şi justificarile ulterioare.
Anii acestor lucrări sunt grupaţi către finele secolului al
XIX-lea, ceea ce ne sugerează o frenezie a schimbării la
faţă a capitalei României. Această schimbare la faţă,
la capătul căreia îl aştepta o mai degrabă nemeritată
şi ambiguă axiologic poreclă de Micul Paris,
Bucureştii au asimilat-o lepădându-se prin demolare de chipul
său anterior, medieval. Hanurile sale cu curţi interioare (din care
Hanul lui Manuc se păstrează şi astăzi) şi
mănăstirile construite după acelaşi principiu introvertit
au trebuit să lase loc acestor noi edificii franceze. Cu alte cuvinte,
Micul Paris a înlocuit Bucureştii. Unul dintre motivele pentru care sunt
atât de greu de recuperat spaţiile subterane, bolţile pivniţelor
acestui Bucureşti dispărut, este şi acela că, nemilos,
Bucureştiul
franţuzit stă peste ele, aşezat după o altă
tramă stradală, după o altă gândire urbană şi
arhitecturală.
Palatele eclectice au suprimat caravan-seraiurile. Străzile hausmanniene
au şters trama stradală dezordonată, dar pitorească.
Şi au făcut-o până în 1989, pentru că de sorginte
franceză, a marilor axe şi Grands Projects sunt atât bulevardul
Victoria Socialismului, cât şi Casa Republicii, acest Versailles al
nostru, cum era dezmierdat actualul Palat al Parlamentului de către
conceptorii săi.
Micul Paris?
Pentru că istoria chipurilor felurite sub care a continuat dominaţia
sau obsesia modelului francez este mai lungă. Dorul excesiv de
arhitectura franceză are motivele plasate în aerul tare al
aristocraţiei autohtone şi în cel al culturii înalte. Arhitecţii
francezi care au lucrat aici sunt doar una dintre feţele monezii.
Adevărul este că şcoala beaux-arts- istă şi-a avut
proprii studenţi români, care, întorşi acasă, au vrut să
fie mai eclectişti decât profesorii lor. Ion Mincu patriarhul stilului
naţional după 1884 a fost, după întoarcerea de la studii de la
Paris, un astfel de agent de influenţă franceză. I.D.Berindei,
cu al său Palat Cantacuzino, Alexandru Săvulescu şi al său
Palat al Poştelor ambele situate pe Calea Victoriei sunt încă
două exemple, cărora, poate, ar trebui să le
adăugăm Casa Armatei şi vechiul Palat al Parlamentului
(Dimitrie Maimarolu, sfărşitul secolului al XIX-lea), sau fostul
sediu al Bursei (Ştefan Burcuş, 1910). În afară de acţiunea
directă şi prin intermediari a modelului arhitectural beaux-arts-ist,
este de menţionat şi prezenţa sa curiculară în şcoala
de arhitectură locală. Abia tîrziu, în debutul secolului XX,
aşadar mult timp după ce piaţa însăşi o scosese din
spaţiul public (primele lucrări neoromâneşti sunt din anii 1880)
şi după impunerea din motive ideologice a Şcolii Naţionale,
curricula franţuzită s-a dizolvat. Dar emoţia franceză a
rămas: Palatul Regal din anii treizeci ai secolului trecut
(arh.N.Nenciulescu) expunea un nu tocmai riguros neoclasicism, în vreme ce
Opera Română, în 1953, deşi după un proiect stalinist, expune
aceleaşi elemente de eclectism care i-ar fi permis să fie
edificată şi optzeci de ani mai devreme.
Pe scurt, Bucureştii sunt francezi în edificiile şi palatele lor de
secol XIX şi, sporadic, de secol XX. În schimb, Perioada interbelică,
modernizatoare, a venit cu block-haus-uri şi uzine Ford, cu
arhitectură mauro-florentină (arhitectură românească de
rit spaniol, cum o numea subţire, în deriziune anti-semită, epoca).
Poate doar scurtul episod târziu-corbusierian al anilor şaptezeci,
aşa numit al funcţionalismului liric, de pe urma căruia am
rămas cu hotelul Intercontinental şi cu Teatrul Naţional,
să mai aibă parfum francez. I-a urmat însă epoca
demolărilor şi a edificiilor acelui Versailles al nostru (Casa
Poporului), unde asemănarea cu intervenţiile hausmanniene este de
evitat, fie şi doar de teama ridicolului comparaţiei. Deja acel
proiect participant la concursul de idei al UAR (1991), ce propunea o mare
piramidă din
micul Paris care să acopere cu/ să îngroape în sticlă Casa
Republicii reprezintă prohodul modelului parizian în ce priveşte
Bucureştii.
Cu siguranţă însă datorăm modelului socializant francez
cartierele dormitor de blocuri care au sugrumat oraşele României.
Urbanismul şi arhitectura funcţionaliste încă îşi mai
iţesc fantomele din modul în care profesorii noştri predau
studenţilor astăzi! Mai mult, după ce am inventat problema
locuirii colective comuniste după model francez, căutăm acum
să ne inspirăm tot din modelele franceze de dialog cu HLM-urile,
deşi, poate, problemele socio-rasiale din banlieu-rile pariziene ar trebui
să ne trezească la realitate şi să ne scoată, fie
şi în ceasul al doisprezecelea, de sub vraja necritică a
influenţei franceze.
Prin urmare, nu (mai) există nici un mic Paris despre care să
vorbim cu seriozitate şi nici nu se străvede vreun viitor pentru
acest concept. Modelul parizian şi-a epuizat atât resursele inspiratoare,
cât şi resursele de umor involuntar pe care comparaţia sa cu
realitatea dâmboviţeană ni le-a furnizat prea uşor atâtea
decenii. Opresiv şi omniprezent, el se stinge odată cu
pretenţiile - nejustificate social astăzi - ale culturii înalte.
Câţiva dintre arhitecţii descendenţi din aristocraţiei au
rămas până astăzi fideli nostalgiei franceze. Spre pildă,
unii s-au declarat deschis în favoarea continuării Bulevardului Victoria
Socialismului, pentru a continua analogia cu Champs Elisee: o axă
majoră, structurantă, bordată de edificii ample. Alţii
văd în secolul XIX un model de dezvoltare urbană pentru
Bucureşti. Dar
astăzi, când ne publică, adică rar, Architecture dAujourd!hui o
face sub specia originalităţii şi vitalităţii
aşa-zisei arhitecturii ţigăneşti, adică a
aceloraşi palate ridicate cu bani negri pe terenurile altora.
Trebuie, poate, să găsim în sfârşit (şi) un model
alternativ în afara celui francez, a cărui agendă şi
moştenire în Bucureşti sunt chestionabile sever, dacă tot nu
suntem în stare decât să proiectăm sub dictare, fără
precuparea propriei tradiţii sau a inovaţiei în orizontul
specificităţii culturii locale. Dar care să fie acesta? Pare
că, între timp, Defense îşi revarsă deja rateurile asupra
Bucureştilor, sub concepţia, vai, a aceloraşi arhitecţi
francezi de mâna a doua (vezi sediul BRD din Piaţa Victoriei) sau a celor
români care sunt decişi să recicleze deşeurile altora...
Comentarii şi vot cititori
Adăugare comentariu
SFARSIT PORTIUNE DUPA INSTALARE ZONA MEMBRI-->
__________________________________________________
Do You Yahoo!?
Tired of spam? Yahoo! Mail has the best spam protection around
http://mail.yahoo.com
__________________________________________________
Do You Yahoo!?
Tired of spam? Yahoo! Mail has the best spam protection around
http://mail.yahoo.com
