--- Begin Message ---
Lucian MÎNDRUÞÃ | talon de participare
România cu lanþul de gît
<http://www.dilemaveche.ro/upload/c4_talon-de-participare.jpg> Lanþul e de
aur, România nu mai ºtim prea sigur ce mai e ºi a cui. Realitatea
demograficã s-a schimbat brusc, ca o furtunã sositã din senin. Sîntem sub
ocupaþie, dar nu se vede nici o armatã. Sîntem colonizaþi de o populaþie
certãreaþã ºi nesimþitã, venitã din nici o stepã, adusã de nici un avion. O
populaþie care a evoluat în interiorul corpului naþional, ca fetuºii din
Alien, ºi care iese acum prin burtã, urlînd din toþi bojocii: 'Am avere, am
valoare!'.
E ca ºi cum undeva, în secret, cineva ar fi dat drumul la o maºinã de mîl
uman care acoperã încet-încet naþiunea lui Sadoveanu, a lui Eliade ºi a lui
Nichita. Incubatoarele de incubuºi din cartierele periferice, fabricile de
cetãþeni ale lui Ceauºescu, tradiþia celor 15 copii în sãlaºele de nomazi,
cine mai ºtie? Lumea de pe stradã nu mai e cea pe care o ºtiam din
copilãrie. Tata Ioane ºi Tanti Mimi, familie veche, cu casa în Cezar
Bolliac, fãcutã la 1870, au lãsat în urmã un copil, care a mai fãcut un
copil, blond ºi bucãlat ºi bine crescut, cu care mã jucam acum 40 de ani.
Pînã la urmã, a plecat în strãinãtate, la studii ºi nu s-a mai întors
niciodatã. La fel, jumãtate din stradã: urmaºii burgheziei care a avut timp
sã dospeascã elite. În locul celor dispãruþi, au apãrut rufele colorate
întinse la uscat ºi boxele scoase pe geam. În locul bunicii care ne spunea
sã nu scuipãm pe jos, s-a aºezat bunica ce-ºi trimite nepoþii dupã bãuturã.
Peste tot miroase a moarte prin sufocare: e ca ºi cum o prezenþã grea ºi
absurdã s-ar fi aºezat peste cerul nostru, peste felul nostru de a fi, peste
ce credeam cã e bine ºi mai ales peste ce credeam cã e frumos.
Cefele groase nu mai sînt de mult buletinul de identitate al bulgarului:
cetãþeanul român, cu lanþul de-un kil jumate, îi bate acum obrazul
profesorului care se cãzneºte sã-i educe odrasla: 'Bine, bre, crezi cã eºti
tu mai dãºtept? Ia sã vãd ce maºinã ai!'. Noul domn Goe nu mai e nici mãcar
simpatic: e viitor combinator ºi dealer de droguri, viitor culturist, viitor
ce vreþi voi, în afarã de viitorul þãrii lui, care se va mulþumi, de la un
punct, doar cu trecutul.
Despre România, alternativa Caragiale nu mai are ce spune. Populaþia care ne
înlocuieºte nu mai e nici mãcar ridicolã. E dincolo de asta, în sensul cel
mai rãu ºi primitiv cu putinþã. Scriitorul nu mai poate face nimic: e nevoie
de etolog, de veterinar, de dresor.
Acum cîteva zile, am vãzut la Craiova parada acestei Românii Noi, triumful
Mafiei înhãmate la coºciugul lui Caiac, în semn de veºnic respect pentru o
viaþã de crimã ºi muºchi în sînge. Oamenii ãia care dãdeau ordine poliþiei
se pregãtesc sã dea asaltul final, spre puterea oficialã, dupã ce au pus
mîna pe cea simbolicã: ascultãm muzica lor, ne refacem reperele dupã
valorile lor, sîntem cãlcaþi de maºinile lor. Undeva, departe, Uniunea
Europeanã ºi moda corectitudinii politice ne învaþã sã mulþumim frumos
pentru asta ºi sã ne ºtergem la gurã. Am fost o naþiune, devenim o sumã de
triburi. Sîntem o þarã ocupatã de hoarde sosite din pîntece de mame eroine.
O þarã pusã la respect cu pumnul plin de tatuaje, o þarã în care fiul naiv
ºi sãrac al þãranului (cîþi or mai fi aºa) îºi face educaþia din textele de
pe Taraf TV ºi meseria de la ºuþii cu care se întîlneºte la Gara de Nord,
cînd se dã jos din autobuz. Marginea lumii s-a rãzbunat dînd buzna în
centru, pusã pe jaful identitãþii naþionale, întocmai ca barbarii care
nãvãleau în Roma, surprinºi cã localnicii n-au puterea sã lupte.
Þara cea nouã, care vine peste noi, nu mai are nevoie de ce-am strîns în
muzee ºi-n cãrþi. Dar se va bucura, un pic, de efortul nostru. Cartea de
românã se poate retrage în privata din curte, unde îºi va îndeplini ultima
menire, neprevãzutã de nici un critic. În locul ei, discurile cu manele
rãmîn sã sfideze eternitatea. Cu ele nu poþi sã te ºtergi la fund.
Chiar dacã ai vrea.
--- End Message ---
