Baraba din noi!
(Intre iisusiaticul chip si
dezlanata asemanare post modernista)
“Adanc pe adanc cheama in
glasul caderilor apelor Tale” – Psaltire
Adancul creat, cheama adancul
necreat in glasul nerostit al caderilor energiilor Tale necreate
Rostind Evangheliile (12) din
Joia Mare mi-a venit in gand sa va scriu cateva randuri. Va intrebati
probabil…ce mai vrea si asta, acum cand totul a fost scris si predicat? Poate
aveti dreptate, totul este scris, totul este vorbit, totul in tot si totusi…
luminile intelegerilor ne apartin. Sint daca vreti, chior, unul dintre multi,
care se chinuie sa tina faclia sus ca sa vedeti pe unde veti merge, printre
smenari, vrajitori, samani, taumaturgi, chemati sau nechemati. De altfel, nimic
nou sub soare, deoarece diabolos (cel ce desparte) nu este creator ci numai
scofalsitor al creatiei divine, ba..mai mult, pentru el, portile viitorului
sunt cu desafarsire inchise, totusi are intuitie uscatul, doar e duh! Citim
Evangheliile,
scrisorile iubitilor, prietenelor, apropiatilor, ziarele, cartile sau E
mail-urile
mai nou, in diagonala, pe sarite, doar finalul si inceputul….oare de ce? De ce
omul recent, postmodernist nu mai are rabdare? Din nerabdare vine neintelegerea
corecta si erezia intr un final. Unde mai este acel al treilea nivel de
comuniune al cuvantului, de care vorbea parintele Rafail Noica, fiul marelui
filosof? Vulcanescu vorbea si el de o pierdere a granitei dintre sacru si
profan,
o inaltare a profanului despicat, extras din sacru de rationamentul dialectic
odinioara de conhorda de revolutionari. Sa fie clar, lui Dumnezeu ii plac
indraznetii, nu obraznicii…ii plac curajosii nu conformistii, ii plac
inteligentii fara viclenie nu mediocrii mandrii! Sa dau cateva exemple: Moise
se impotriveste lui Dumnezeu cand acesta vrea sa distruga poporul evreu care se
inchinase la vitelul de aur: “…Lasa-Te de raul acesta pe care vrei sa-l faci
poporului Tau…” (Exod), sau Iov, care L-a acuzat pe Dumnezeu ca rade la
procesul nevinovatului, lasand pamantul pe mana raului (Iov), sau David care se
ruga cu disperare: “Pina cand Doamne, ma vei uita neincetat?” (Psalmi), Ilie la
fel nu ceda in fata lui Dumnezeu ca sa ridice seceta si atatea
altele….cateodata Dumnezeu trebuie “fortat” prin indrazneala sfinteniei sa faca
ce vrea omul! Si Dumnezeu care ne-a chemat zilele acestea cu apelativul
“prietene” ne va indeplini daca avem indrazneala si e spre binele nostru totul.
Steinhardt ian vorbind sintem de plans daca noi credem ca numai jumatate de
credinta sau intelegere ajunge. “Capul plecat, sabia nu-l taie…dar nici soarele
nu-l vede”, sune neamul nostru…si cat adevar sunt in aceste cateva cuvinte, de
obicei citate trunchiat dupa cum convine.
Zilele cele mari
Zilele acestea Hristos, Frumosul Cel dincolo
de Frumos si Binele cel mai mare decat tot binele a fost batjocorit, care a
fost oare atitudinea Lui? Multi veti zice….de umilire, de smerenie….e in parte
adevarat, dar o jumatate de adevar este egala cu nici un adevar! Hristos a fost
si demn……aduceti-va aminte ce a raspuns in fata iudeului care-l palmuia: “daca
am spus gresit, dovedeste, dac anu, de ca ma palmuiesti?”..iata Omul, iata
demnitatea, iata ce trebuie sa mai invete si unii crestini…verticalitatea,
numai asa vor intelege Crucea, sarutarea maximala dintre cer si pamant! Biciul
in Templu e alt exemplu, numai sa fie vazut si inteles correct. La fel, pe al
treilea nivel energetic de intelegere (parintele Rafail Noica) al cuvantului
evanghelic sta si davarul….grupul de litere din Biblie care inseamna totodata
si lucru si cuvant. Asta parca ne duce cu gandul la einsteniana a patra
dimensiune… spatiu-timp continuu. Atunci cum sa intelegem cuvintele din acestea
zile Mari si cele ale Invierii? Exista
peste tot asa numitii maestrii de ceremonii, fie ei unii pastori, preoti sau
simplii credinciosi care nu pot da….cofita cu apa vie a intelegerii cuvantului
ziditor si-ti ofera troaca rationalismului new-age-ist! De pilda, strigatul lui
Hristos: “Eli, Eli, Lama sabahtani”, din evanghelia lui Marcu, tradus indeobste
prin “Dumenzeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce m-ai parasit”, poate fi tradus
fara probleme si asa: “Dumnezeul Meu, Dumnezeul meu, cat M-ai proslavit!”,
deoarece sabahtani este
persoana intai, timpul trecut de la mesabeah, care de fapt e abandonat, dar si
sinonim cu a slavi. Si multe alte intelesuri, scapa omului cu internet la bot
si cu comoditatea in fire. Pai ce sa mai caute intelectualul de azi care parca
a inghitit un bat cand vede un preot pe drum, in biserica sa se aplece, sa l
taie transpiratiile stricandu-I mirosul de fresh-stick la o icoana a
rastignirii? Ce sa mai punem daca ar fi vorba sa se spovedeasca, nici pomeneala,
nu are el prieteni de pahar, de service, incercati nu gluma… nu acesta amarat
popa de cartier, nu are el cabinet de consiliere psihologica, nu are el netul
atoatestiutor care sa-I ofere chat si sprijin? Uita insa, vorba lui Tutea ca va
muri ca un dihor, iar baba care vine obosita de la munca cu talpile crapate si
isi odihneste tampla si gandurile la poalele Crucii este adevaratul academicioan
al vietii acesteia. Si asa, schiopatand trecem prin tenebrele Crucii….brrr, nu
ne
place, “prea multa violenta ”, imi spunea un coleg de redactie…..apropo de
filmul
Patimile lui Hristos de Mel Gibson. I-am zis acelui prea sensibil amic: si inca
nu poate fi redat toate cate a indurate El! Trecem cu post fara post cu dieta
cu salam de soia care ne gadila papilele cu branza de soia care ne imbolnaveste
ficatul, dar cica ne face mai usor postul…trecem…..ca de asta I menirea
postului, sa treaca, nu? Trecem ca gasca….prin apa si ajungem la Slavita
Inviere. Il dezgropam zilele acestea pe Baraba din noi si-L vinem pe Hristos
prin orice gand inchinat aiurea de tinda Bisericii. Fum, par ars, somnolenta,
durere de sale, barfa cat se cuprinde…..ce sa mai vada omul recent, ce sa mai
inteleaga el din acest unic eveniment? Nimic! Mai stie el de Lumina Sfanta care
vine neincetat la Pastile Ortodoxe, ca o boare nematerialnica de peste 2000 de
ani si pe care au studiat-o toti oamenii
de stiinta mai actuali sau nu si au amutit? Mai stiu ei de simbolul oului rosu
din traditie, viata cuprinsa de dragoste care se sparge ca si craparea
catapetesmei si lasa bucuria, lumina sa iasa afara din tenebre? Mai stie cineva
de toate acestea?….si totusi, sa nu vedem numai jumatatea goala a
paharului….noi care ne bucuram de orice pacat pe care-l descoperim la un
adversar,
in loc sa invatam de la Marele genteleman - Hristos (Nicu Steinhardt) sa fim
discreti sa stam la usa, sa ciocanim, si nu sa intram cu bocancii in sufletul
cuiva chiar daca noua ni se pare ca e bine (vezi ispita din dreapta) sau sa ne
insusim discretia Bibliei care recurge la eufemisme si tacere cand e vorba de
scaderi omenesti. Hristos Invie, noi cand?
Oricine pentru altii,
Acelasi pentru cei care ma
stiu
Iulian Gavriluta
