> __,_._,România cu lantul de gît (sau la git)
>
> __
>
> *
> Lanţul e de aur, România nu mai ştim prea sigur ce mai e şi a cui.
> Realitatea demografică s-a schimbat
> brusc, ca o furtună sosită din senin. Sîntem sub ocupaţie, dar nu se
> vede nici o armată. Sîntem
> colonizaţi de o populaţie certăreaţă şi nesimţită, venită din
> nici o stepă, adusă de nici un avion. O
> populaţie care a evoluat în interiorul corpului naţional, ca fetuşii
> din Alien, şi care iese acum prin burtă,
> urlînd din toţi bojocii: "Am avere, am valoare!"
> E ca şi cum undeva, în secret, cineva ar fi dat drumul la o maşină
> de mîl uman care acoperă
> încet-încet naţiunea lui Sadoveanu, a lui Eliade şi a lui Nichita...
> Incubatoarele de incubuÅŸi din cartierele
> periferice, fabricile de cetăţeni ale lui Ceauşescu, tradiţia celor
> 15 copii în sălaşele de
> nomazi, cine mai ştie? Lumea de pe stradă nu mai e cea pe care o
> ştiam din copilărie. Tata Ioan şi Tanti Mimi,
> familie veche, cu casă în Cezar Bolliac, făcută la 1870, au lăsat
> în urmă un copil, care a mai făcut un copil,
> blond şi bucălat şi bine crescut, cu care mă jucam acum 40 de ani.
> Pînă la urmă, a plecat în străinătate, la
> studii şi nu s-a mai întors niciodată. La fel, jumătate din stradă:
> urmaşii burgheziei care a avut timp să
> dospească elite. În locul celor dispăruţi, au apărut rufele
> colorate întinse la uscat şi boxele scoase pe
> fereastră.. În locul bunicii care ne spunea să nu scuipăm pe jos,
> s-a aşezat bunica ce-şi trimite nepoţii după băutură.
> Peste tot miroase a moarte prin sufocare: e ca şi cum o prezenţă grea
> şi absurdă s-ar fi aşezat peste cerul
> nostru, peste felul nostru de a fi, peste ce credeam că e
> bine şi mai ales peste ce credeam că e frumos. Cefele groase nu mai
> sînt de mult buletinul de
> identitate al bulgarului: cetăţeanul român, cu lanţul de-un kil
> jumate, îi bate acum obrazul profesorului care se
> căzneşte să-i educe odrasla: "Bine, bre, crezi că eşti tu mai
> dăştept? Ia să văd ce maşină ai!".
> Noul domn Goe nu mai e nici măcar simpatic: e viitor combinator şi
> dealer de droguri, viitor culturist, viitor
> ce vreţi voi, în afară de viitorul ţării lui, care se va mulţumi,
> de la un punct, doar cu trecutul..
>
> Despre România, alternativa Caragiale nu mai are ce spune. Populaţia
> care ne înlocuieşte nu mai e nici măcar
> ridicolă. E dincolo de asta, în sensul cel mai rău şi primitiv cu
> putinţă. Scriitorul nu mai poate face nimic: e
> nevoie de etolog, de veterinar, de dresor.
>
> Acum cîteva zile, am văzut la Craiova parada acestei Românii Noi,
> triumful Mafiei înhămate la coşciugul lui
> Caiac, în semn de veşnic respect pentru o viaţă de crimă şi
> muşchi în sînge... Oamenii ăia care dădeau
> ordine poliţiei se pregătesc să dea asaltul final, spre puterea
> oficială, după ce au pus mîna pe cea simbolică:
> ascultăm muzica lor, ne refacem reperele după valorile lor, sîntem
> călcaţi de maşinile lor. Undeva, departe,
> Uniunea Europeană şi moda corectitudinii politice ne învaţă să
> mulţumim frumos pentru asta şi să ne
> ştergem la gură. Am fost o naţiune, devenim o sumă de triburi.
> Sîntem o ţară ocupată de hoarde sosite din
> pîntece de mame eroine. O ţară pusă la respect cu pumnul plin de
> tatuaje, o ţară în care fiul naiv şi sărac al
> ţăranului (cîţi or mai fi aşa) îşi face educaţia din textele de
> pe Taraf TV şi meseria de la şuţii cu care se
> întîlneşte la Gara de Nord, cînd se dă jos din autobuz.
> Marginea lumii s-a răzbunat dînd buzna în centru, pusă pe jaful
> identităţii naţionale,
> întocmai ca barbarii care năvăleau în Roma, surprinşi că
> localnicii n-au puterea să lupte.
> Ţara cea nouă, care vine peste noi, nu mai are nevoie de ce-am strîns
> în muzee şi-n cărţi.
> Dar se va bucura, un pic, de efortul nostru. Cartea de română se poate
> retrage
> în privata din curte, unde îşi va îndeplini ultima menire,
> neprevăzută de nici un critic. În locul ei,
> discurile cu manele rămîn să sfideze eternitatea. Cu ele nu poţi să
> te ÅŸtergi la fund.
>
> Chiar dacă ai vrea.
>
> Lucian Mîndruţă*
