26 aprilie 2010
Comunicat de presa 
T.A.T.A. solicita demnitarului Streinu-Cercel sa-l sanctioneze pe managerul de 
spital Streinu-Cercel 
si reclama doua institute medicale la CNCD
 
            Alianta Antidiscriminare a Tuturor Taticilor – T.A.T.A. constata cu 
regret ca discriminarea tatalui in unele spitale sau sectii pentru copii este 
inca un fenomen prezent si foarte nociv, fiind din pacate incurajat chiar de un 
demnitar din conducerea Ministerului Sanatatii, in persoana domnului 
prof.univ.dr. Adrian Streinu-Cercel, secretar de stat si manager al 
Institutului de Boli Infectioase “Matei Bals”.
            T.A.T.A. solicita demnitarului Streinu-Cercel sa-l sanctioneze cat 
mai rapid si foarte dur pe managerul de spital Streinu-Cercel, deoarece acesta 
a ignorat cadrul legal existent si hotararile Consiliului National pentru 
Combaterea Discriminarii (CNCD).
            T.A.T.A. va depune luni, 26 aprilie anul curent, la sediul CNCD, 
doua plangeri impotriva Institutului pentru Ocrotirea Mamei si Copilului 
“Alfred Rusescu” si a Institutului de Boli Infectioase “Matei Bals”. Cele doua 
unitati medicale interzic tatalui sa-si insoteasca in spital copilul internat, 
cerandu-i acestuia sa gaseasca macar o bunica, o ruda feminina, o bona sau o 
cunostinta, daca mama nu poate sa ramana cu micutul bolnav.
            Cele doua unitati spitalicesti agreeaza prezenta tatalui doar in 
cazuri speciale si foarte rare si doar daca exista spatiu liber in rezerve, 
pentru a separa taticii de mamele prezente alaturi de copiii aflati in 
suferinta. La “Matei Bals” actele medicale mentioneaza ca “prezenta mamei este 
strict necesara”, iar la “Alfred Rusescu” apare pe formulare rubrica CU/FARA 
MAMA.
            Aceasta realitate stranie si unica in Uniunea Europeana este cu 
atat mai socanta cu cat in urma cu un an doua spitale pentru copii din 
Bucuresti (“Grigore Alexandrescu” si “Victor Gomoiu”) au fost dur sanctionate 
de CNCD pentru ca discriminau tatal, fiind reclamate tot de Alianta T.A.T.A.
            Mai mult, CNCD a anuntat inca din 2009 Ministerul Sanatatii cu 
privire la sanctiunile aplicate managerilor celor doua spitale si a cerut 
ministrului de atunci sa ia masurile necesare, pentru ca acest fenomen nociv sa 
fie ferm combatut. Intr-un comunicat de presa al CNCD din 28 octombrie 2008, 
“Colegiul Director isi manifesta indignarea fata de aceasta practica 
discriminatorie din spitalele romanesti” si “condamna public o astfel de 
practica si solicita ca managerii de spital si Ministerul Sanatatii Publice sa 
ia masurile care se impun in aceasta situatie”. CNCD considera atunci ca 
“practica de a interzice tatilor internarea cu minorul in spital are ca efect o 
grava incalcare a accesului la acordarea serviciilor de sanatate”.
            Este revoltator ca tocmai secretarul de stat Streinu-Cercel 
sfideaza Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, incalca grav 
legislatia in vigoare si continua sa discrimineze tatal, considerandu-l 
probabil un parinte de rang inferior, desi Alianta T.A.T.A. stie ca managerul 
cu pricina este tata la randul sau. Domnul demnitar Streinu-Cercel nu stie 
probabil ca cca 35 000 de tatici se afla in concediul pentru cresterea si 
ingrijirea copilului in varsta de pana la doi ani, ca exista si tati vaduvi sau 
divortati, ca si taticii sunt parinti care-si iubesc copiii si care stiu sa-i 
ocroteasca, ca cei doi parinti au drepturi si obligatii egale, fiind 
complementari si la fel de importanti in viata propriilor copii.
            Detalii privind plangerile solutionate in 2009 de catre CNCD sunt 
disponibile la http://www.t-a-t-a.ro/2008/12/09/hotararea-nr-649-din-04122008/. 
Informatii suplimentare se pot obtine  la tel. 0723.568.280, 0744.148.965, 
tel./fax 021.345.0123, [email protected], http://www.t-a-t-a.ro/.
 
PRESEDINTE,
Bogdan Draghici

Bogdan DRAGHICI
Presedinte - Alianta Antidiscriminare a Tuturor Taticilor - T.A.T.A.
Tel. 0744148965; 0723568280
Web: http://www.t-a-t-a.ro/
E-mail: [email protected], [email protected]


      

[Non-text portions of this message have been removed]

Raspunde prin e-mail lui