Federatia Educatiei Nationale si Sindicatul "Spiru Haret":

ICOANELE RAMAN PE PERETI!

Profesor Catalin Croitoru, Federatia Educatiei Nationale (50.000 de membri):

"Icoanele romanilor nu pot fi rupte din inimile lor"

Sustineti apelul sindicatelor din presa?

Catalin Croitoru, presedintele Federatiei Educatiei Nationale: Sustinem acest apel. Am semnat, de altfel, pentru sustinerea lui, petitia pe care am primit-o de la dl. Victor Roncea. Consideram ca asa-numitul Consiliu National de Combatere a Discriminarii ar trebui, mult mai realist, sa se numeasca Consiliul National de Incurajare a Discriminarii, pentru ca, dand curs unei cereri aberante a unei persoane care are sau niste interese ascunse, ori probleme cu capul, vrea sa impuna scoaterea icoanelor din scoli. Acest popor are, de mii de ani, traditia de a avea icoanele nu numai in biserici, ci si acasa, la locul de munca - oriunde oamenii isi duc existenta. Este o traditie, nu este numai un simplu element de religie. Or, a incalca acest drept elementar de exprimare inseamna o incalcare grava a drepturilor cetatenesti, asa incat acest CNCD a dat o decizie de incalcare grava a drepturilor omului. Este inadmisibil. Asa ceva nu poate fi tolerat, iar icoanele romanilor nu pot fi rupte din sufletele lor, de catre toti cei care viseaza ca in felul asta isi vor face mendrele in Romania. O majoritate nu poate fi calcata in picioare de tot felul de descreierati.

Ati comunicat profesorilor ca icoanele raman pe pereti?

Ei ne-au comunicat noua lucrul asta, pentru ca noi le reprezentam interesele pe care ei le exprima, iar profesorii doresc ca icoanele sa ramana acolo, in locurile de suflet pe care ei si elevii lor si le-au ales. Nu avem nimic impotriva ca, in situatia in care exista elevi sau profesori care au alte convingeri religioase - si daca le intra in obicei, in dorinta lor, sa-si puna insemnele religioase ale cultelor respective -, s-o faca. Eu nu cred ca, vreodata, un ortodox roman s-ar simti deranjat daca vede o cruce catolica - daca tot ne referim la crestini -, sau o icoana sau statueta a catolicilor, sau insemnele din Coran sau mai stiu eu ale carei religii. Este o aberatie - daca cineva sustine contrariul, minte. Noi am fost intotdeauna cat se poate de intelegatori cu orice credinta in Dumnezeu, pentru ca noi, ortodocsii, stim ca Dumnezeu e numai unul, indiferent de forma pe care religia unuia sau altuia o imbraca, si de numele pe care o religie sau alta il dau lui Dumnezeu. (ZIUA)

Discriminarea majoritatii in favoarea minoritatii

"Consideram decizia acelui Consiliu antidiscriminare ca este de fapt o decizie care conduce la discriminare, anume a majoritatii in favoarea unei minoritati. Daca dorinta noastra, ca romani si ortodocsi, este sa avem icoane in scoli, a ne interzice acest lucru inseamna o grava discriminare si incalcare a drepturilor si libertatilor cetatenesti. Daca elevi de alta credinta doresc sa-si puna simboluri ale cultului lor, sa le puna. A interzice icoanele in scoli este un abuz ingrozitor. Sa spuna elevii ca nu vor sa vada icoane in scoli", ne-a declarat Catalin Croitoru, liderul Federatiei Educatiei Nationale. ("Romania libera")

"In numele celor 50.000 de membrii ai FEN sustinem prezenta icoanelor in scoli. Pana cand in Romania minoritatilor fara de credinta in Dumnezeu li se va permite sa faca reguli pentru majoritate? Este timpul sa ne trezim si sa ne aparam cu demnitate spiritualitatea nationala de atacurile unor unelte demne de dispret. " (Civic Media)

23.11.2006

Profesor Marius Nistor, Sindicatul "Spiru Haret"

Nu vom tolera ca simbolurile religioase sa fie eliminate

Ati primit apelul sindicatelor din presa "Nu scoateti icoanele din scoli". Ce ati raspuns?

Marius Nistor, presedinte executiv al sindicatului "Spiru Haret" : Am primit apelul colegilor nostri din presa si raspunsul nostru nu poate fi decat unul singur: Nu suntem de acord cu initiativa declansata de acel coleg din Buzau, care solicita scoaterea icoanelor din scoli. Este un lucru anormal intr-o societate care trebuie sa devina cat mai normala posibil. Este suficient ca am trecut prin 45 de ani de comunism, 45 de ani in care acea dictatura a incercat sa ne transforme intr-o natiune de atei. Nu mai putem tolera ca simbolurile religioase sa fie eliminate din unitatile scolare. Trebuie tinut cont de urmatorul lucru: icoanele sunt realizate de catre copii. Este dorinta lor. Atat timp cat copiii nu se simt lezati de eliminarea icoanelor, si cat parintii sunt de acord cu mentinerea lor in unitatile scolare, nu vad de ce acest lucru ar trebui impiedicat. Respect credinta oricui, respect credinta musulmana, nu m-ar deranja sa vad un citat din Coran care sa apara intr-o unitate scolara, nu m-ar deranja sa vad un crucifix caltolic, care sa apara intr-o unitate scolara, asa cum sunt de acord ca icoanele ortodoxe sa apara in unitatile scolare. Respect si ii inteleg pe cei care sunt liber cugetatori, dar asta nu inseamna ca o minoritate trebuie sa impuna unei majoritati ortodoxe. Asa ca eu consider ca nu este cazul ca, printr-o decizie arbitrara, sa atentam la libertatea religioasa, pentru ca asta se intampla, pana la urma. Nu vreau sa ne intoarcem la acele perioada de trista amintire.

Veti comunica profesorilor ca icoanele raman in scoli?

Profesorii sustin in totalitate acest lucru. Sunt multe sali de clasa care au o icoana postata in interior. Copiii se simt altfel. Traim o perioada in care copiii se duc la biserica. Nu mai suntem in situatia de a evita sa mergem la biserica pentru ca este cineva de la Securitate, de la Partid sau din alta parte care ne urmareste. (ZIUA)

Ne intoarcem la comunism ?

"Nu vad de ce nu ar putea exista o icoana in scoli. Dar sa interzici existenta unor icoane in scoli inseamna sa ne intoarcem la comunism. Devenim o natie de atei si ne simtim bine daca ne ascundem icoanele. Nu as fi atat de restrictiv. Daca elevilor si parintilor le place sa existe icoane in scoli, atunci nu vad unde este problema. Nu ar trebui sa se simta discriminati elevii de alte confesiuni. Vreau sa vad si eu un citat din Coran sau un crucifix catolic in scoli si sigur nu m-as simti jignit. Daca un elev este liber cugetator, nu cred ca trebuie sa se simta jignit ca pe perete vede o icoana", spune Marius Nistor, presedintele executiv al Federatiei Sindicatelor din Invatamant "Spiru Haret". ("Romania libera")
23.11.2006

--

* Victor Roncea * * Senior Editor, Foreign Affairs
* Department on Foreign Relations
* ZIUA/The Day - Romanian National Daily * * 4 Ion Campineanu St, Sector 1 * Bucharest, Romania * Tel: +4-021-315-9111 * Fax: +4-021-315-9160 * [EMAIL PROTECTED] * www.ziua.net * * Coordinator * Civic Media Association * [EMAIL PROTECTED]
* www.civicmedia.ro

Raspunde prin e-mail lui