Doar dracul fuge de icoane şi de tămâie
Apel către societatea civilă: "Filosofia salveaza Romania..."
Nu am fost surprins când am citit lista acelora care susţin iniţiativa
domnului filosof Emil Moise de a elimina icoanele din şcoli, am fost
doar nedumerit de misiunea însuşită de o parte a presei.
Parcă ne-am afla într-o campanie organizată de scriitori şi jurnalişti
nihilişti care susţin teoria bolnăvicioasă a unui filosof.
Printre ei se numără:
- Doina Jelea, Asociaţia Jurnaliştilor Independenţi din România,
- Gabriel Andreescu, Centrul de Studii Internaţionale,
- Ioana Avădani, Centrul pentru Jurnalism Independent,
- Ioan Bogdan Lefter...
- Mihaela Miroiu,
- Mircea Toma, Agenţia de Monitorizare a Presei,
- Renate Weber...,
- Smaranda Enache, Liga Pro Europa,
- Romaniţa Iordache, ACCEPT,
- Ruxandra Costescu, membră Indymedia România...
Nu m-ar mira nici dacă demersul lor ar avea succes. În România
postrevoluţionară, totul este posibil datorită servilismului voluntar,
propriu anumitor politicieni români, dornici să se alăture forţelor
militare (NATO) şi economice (UE) fără ca aceste forţe să pretindă
sacrificiile la care ei îi supun pe români. Ignorând principiul "unitate
în diversitate", promovat de UE, politicienii noştri sunt gata de a
demola orice valoare naţională, de a strânge cureaua românului până la
asfixiere, pentru ideea de aliniere la standardele Europei, pe
principiul "imită ca să fii inclus". Trei exemple (ce aparţin unor sfere
diferite a expresiei politice) de servilism politic gratuit:
- oferirea spaţiului aerian către SUA în conflictul din ex-Iugoslavia;
- condiţiile drastice de aderare la UE;
- eliminarea icoanelor din şcoli după modelul francez al interzicerii
însemnelor religioase în şcoli.
Am să mă opresc asupra ultimului gest care vine nu pe fondul acceptării
constituţionale a sintagmei de "stat laic", ci, în fapt, pe fondul
existenţei unui stat ateu postrevoluţionar.
Îmi bazez afirmaţia pe acţiunile politice desfăşurate din decembrie 1989
până astăzi şi am să creionez următoarele:
Conducerea lui Ion Iliescu a scos din cadrul parlamentar Biserica. Dacă
de la începuturile conştiente ale regiunilor româneşti Biserica s-a
aflat întotdeauna în Sfatul ţării, Parlament (Legea cultelor religioase
a lui N. Iorga 1928), Marea Adunare Naţională (în perioada comunistă),
Ion Iliescu a desfiinţat statutul de senator de drept al şefilor de
cult, transferând puterea legislativă în cadrul minorităţilor etnice,
inexistente ca for parlamentar înainte de 1989. Nu am să fac referire la
neînţelegerile patrimoniale şi financiare survenite între Biserici
(totalitatea apartenenţilor unui cult şi patrimoniul mobil şi imobil al
acestora) şi organizaţiile minoritare parlamentare, ci doar unele efecte
ale acestei măsuri.
1. Nu există, până în prezent, o lege de funcţionare a cultelor religioase;
2. Se promulgă legi discriminatorii (paralelă între Legea 10/2001, de
redobândire pe cale administrativă a bunurilor imobiliare, şi OUG
94/2000, nefuncţională datorită neconstituirii comisiei speciale şi
modificată prin nenumărate intervenţii parlamentare până la forma finală
L 263/2006 prin care, de exemplu, cultele nu primesc despăgubiri pentru
imobilele demolate, cu toate că Legea 10/2001 acordă despăgubiri
persoanelor fizice şi exclude în mod expres cultele religioase din
incidenţa Legii 10).
3. Promulgarea unor legi care desfid caracterul naţional, profund
creştin, aşa cum este cazul "noului curent jurnalistico-filosofic
iconoclast".
Am să închei filosofând, căci filosofia se pare că salvează România.
Domnul Emil Moise se doreşte a fi un vajnic apărător al drepturilor
copiilor atei, dar însuşi conceptul de ateu nu-i susţine teza. Ateul
este indiferent, neutru, în ceea ce priveşte simbolurile divine, el îl
neagă pe Dumnezeu, nu îl combate. Doar dracul fuge de icoane şi,
eventual, de tămâie, fiind potrivnic lui Dumnezeu.
Pr. Paul BogdanVicar Eparhial al Arhiepiscopiei Armene din România
Adevarul
27.11.2006
Razvan Martin wrote:
ZIUA, 28.11.2006
Adrian SEVERIN: Laicitatea ortodoxismului romanesc
-- Dictionarul limbii romane da laicitatii sensul indepartarii de
biserica. Intr-o viziune moderna termenul este mai complex, el
desemnand in
acelasi timp respectul egal pentru diversitatea credintelor (inclusiv
pentru
agnostici) si separarea credintelor religioase de politica (adica de
stat).
Laicitatea statului inseamna ca libertatea egala a tuturor
confesiunilor este garantata de stat care, in consecinta, nu se
organizeaza
pe baza preceptelor nici uneia dintre ele. Statul modern nu este ateu, ci
echidistant sub aspect religios. El nu aplica o dogma, ci administreaza
coexistenta linistita a tuturor.
Din atare perspectiva prezenta insemnelor religioase in institutii
publice nu priveste libertatea si afirmarea credintei, ci legatura dintre
religie si politica.
Acolo unde increstinarea popoarelor s-a facut prin actul unui lider
politic (Imparatul Constantin, Cneazul Vladimir, Regele Stefan etc.),
biserica s-a nascut nu numai ca adunare de credinciosi, ci si ca agent
politic. Implicarea sociala a catolicismului a constituit reversul
laudabil,
dar subsidiar al unei monede in circulatie pe piata politicii de stat si
cotata fie direct la bursa puterii temporale, fie indirect prin
legitimarea
bratului secular.
Ortodoxismul romanesc nu isi are originile in violenta politica. Nu
cunoaste prozelitismul si militantismul, ci este tolerant si deschis.
Lipsit
de apetit politic a avut, pana de curand, proiecte sociale modeste si in
orice caz mai putin asociate cu strategii politice ori elaborari
programatice sau teoretice. De aceea unii cred ca il pot acuza de
pasivitate
si autism. Desi sanctificat ca erou al crestinatatii, Stefan Musat (cel
Mare) avea la curtea sa sfetnici de varii confesiuni. Inaltii prelati ii
erau si ei sfatuitori, dar in calitate de carturari iar nu in virtutea
relatiei lor cu divinitatea. Ortodoxismul romanesc clasic a fost, asadar,
laic.
Mai tarziu, in procesul de formare a natiunii biserica ortodoxa a
constituit un factor de rezistenta la nivelul societatii impotriva
asimilarii culturale practicata de imperiile multinationale, dar nu a
fost
un actor politic distinct implicat in promovarea proiectului politic al
statului national.
Politizarea ortodoxismului romanesc este o tendinta recenta, in mare
masura importata. Ea este potrivnica spiritului romanesc. Ideea de popor
ales destinat sa salveze omenirea prin impunerea unor reguli de conduita
revelate nu ii caracterizeaza pe romani si biserica lor. Dimpotriva, ea
impregneaza gandirea si actiunea catolicismului, protestantismului sau
ortodoxiei politice fundamentaliste (rusa, greaca, sarba). Nici
crestin-democratia nici ortodox-imperialismul nu au radacini in Romania.
Sub influenta reunita a neo-mesianismului si cultului personalitatii
de sorginte atat sovietica cat si euro-atlantica, Romania actuala a
derapat,
insa, spre un stat pseudo-laic in care ortodoxia clasica a fost
inlocuita de
o cripto-ortodoxie politica decrestinata, Dumnezeul ceresc fiind
coborat pe
pamant si recompus din frustrarile, veleitatile, egoismul si narcisismul
marilor preoti seculari autoconsacrati ai asa-zisei societati civile.
Uneori, aceasta ortodoxie politica si-a asociat simbolurile religioase
vechi
nu din respect pentru traditie, ci din instincte populiste si dorinta
de a
si-o subordona.
In lupta cu asemenea tendinte, nu crucea de pe peretii scolilor sau
din tatuaje trebuie aparata, ci crucea din sufletele noastre inaltata din
discretia sacrificiului, demnitatea modestiei, solidaritate, toleranta si
iubire.
--
* Victor Roncea
*
* Senior Editor, Foreign Affairs
* Department on Foreign Relations
* ZIUA/The Day - Romanian National Daily
*
* 4 Ion Campineanu St, Sector 1
* Bucharest, Romania
* Tel: +4-021-315-9111
* Fax: +4-021-315-9160
* [EMAIL PROTECTED]
* www.ziua.net
*
* Coordinator
* Civic Media Association
* [EMAIL PROTECTED]
* www.civicmedia.ro
