Basescu vrea economisirea a 20 milioane de euro; Tariceanu, ba! Scrisoarea trimisa de Traian Basescu premierului Tariceanu 30/10/2007 Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a trimis, luni, 29 octombrie a.c., o scrisoare primului ministru, Calin Popescu Tariceanu, in care solicita Guvernului sa ia masuri pentru a permite cetatenilor romani sa voteze in cadrul aceleiasi sectii de vot atat la referendum, cat si la alegerile pentru Parlamentul European.
Transmitem, mai jos, textul integral al scrisorii, potrivit site-ului administratiei prezidentiale: "Stimate Domnule Prim-ministru, Am aflat cu surprindere de intentia unor membri ai Guvernului de a refuza diminuarea costurilor publice ale organizarii in comun a alegerilor pentru Parlamentul European si respectiv a referendumului privitor la modul de vot de la viitoarele alegeri legislative. Solicit Guvernului sa ia masuri pentru a permite cetatenilor romani sa voteze in cadrul aceleiasi sectii de vot atat la referendum, cat si la alegerile pentru Parlamentul European, situatie care ar putea de altfel stimula participarea la urne. Reamintesc faptul ca alegatorii romani au avut de mai multe ori ocazia sa-si exprime simultan optiunile in cadrul mai multor tipuri de scrutin. Astfel, din 1990 incoace, cetatenii romani au votat, la alegerile generale, atat pentru desemnarea Presedintelui, cat si pentru desemnarea membrilor Camerei Deputatilor si Senatului, iar la alegerile locale, atat pentru Primar, cat si pentru Consiliul Local si Consiliul Judetean. Organizarea mai multor tipuri de consultari electorale in aceeasi zi este, de altminteri, o practica larg raspandita in democratiile lumii. Consider ca Guvernul ar trebui sa recurga la instrumentele legale pe care le are la dispozitie si sa prevada folosirea pentru referendum a aceleiasi structuri organizatorice ca si pentru alegerile europarlamentare. Este, evident, doar o chestiune de vointa. Dupa ce Guvernul a emis de-a lungul timpului mai multe ordonante de urgenta impotriva interesului public, precum cele privind amanarea euroalegerilor sau desfiintarea comisiei speciale care viza dosarele demnitarilor, nimic nu il impiedica sa emita o ordonanta de urgenta care sa inlesneasca, in interes public de aceasta data, exprimarea la vot a cetatenilor romani prin intermediul referendumului. Imi exprim speranta ca veti veni in sprijinul romanilor care isi vor putea exercita drepturile fundamentale la fel ca si ceilalti cetateni europeni care traiesc intr-un stat de drept. Traian Basescu, Presedintele Romaniei"
