Comunicat de presa
Ministerul Educatiei si Patriarhia BOR lovesc din nou elevii cu masina la ora de religie - protest in fata MECT miercuri, 10 septembrie, ora 14.00 - Semnalele de alarma trase de Raportul Ligii Pro Europa si intens mediatizate de presa, la inceputul acestui an, cu privire la continutul violent, intolerant si contrar valorilor educationale moderne al multora dintre manualele de religie, au fost ignorate sau negate atat de catre Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, cat si de catre Patriarhia Bisericii Ortodoxe Romane. MECT nu si-a onorat promisiunea facuta public de a revizui programa si manualele de religie, iar Patriarhia BOR a refuzat sa accepte ca respectivele manuale, in marea lor majoritate aparute sub egida sa, au probleme grave si ca sunt incompatibile cu un invatamant european. Cele mai multe dintre acestea sunt inca pe piata, urmand a fi utilizate, in scolile publice, si in noul an scolar (2008-2009). MECT demonstreaza inca o data indiferenta, indolenta si absenta oricarui respect fata de drepturile copiilor la educatie si la libertatea de gandire, constiinta si religie. Asociatia Umanista Romana a postat pe site-ul www.secularhumanism.ro o scrisoare deschisa in care cere ferm MECT, printre altele: - sa retraga imediat avizul ministerului pentru manualele incriminate de Raportul Ligii Pro Europa (o lista a acestora este atasata mai jos ca anexa a comunicatului de presa). - sa nu permita oficierea unor slujbe religioase in institutiile publice de invatamant la manifestarile de deschidere a anului scolar sau cu alte prilejuri. - sa informeze corect elevii si parintii cu privire la statutul facultativ al orelor de religie. - sa demareze de urgenta consultari pentru realizarea unor programe de religie predata in mod neutru, in conformitate cu Recomandarea 1720 (2005) a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, consultari la care sa participe organizatii neguvernamentale pentru apararea drepturilor fiintei umane, specialisti in domeniul educatiei si culte religioase. In cazul in care MECT nu va da curs imediat cererilor noastre vom cere demisia Ministrului Cristian Adomnitei. Asociatia Umanista Romana va organiza miercuri, 10 septembrie, ora 14.00, in fata Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului o actiune de protest sub forma unui happening. Campania civica „Stop indoctrinarii religioase in scolile din Romania!" demarata de Asociatia Umanista Romana se bucura de un deosebit succes pe internet, pana acum zeci de bloguri sustinand-o. Site-ul www.secularhumanism.ro a ajuns, in doar o saptamana de la lansare, printre cele mai vizitate 20 de site-uri ale unor organizatii neguvernamentale din Romania. Asteptam semnaturi de sprijin pentru scrisoarea deschisa pana in data de 15 octombrie a.c. In prima saptamana au fost stranse peste 500... PS: cei care doresc sa participe ca voluntari la aceasta actiune sunt rugati sa ne contacteze pe e-mail sau la telefon... Remus Cernea Presedinte Asociatia Umanista Romana www.secularhumanism.ro [EMAIL PROTECTED] 0727.583.594 ANEXA Printre manualele si caietele de religie cu continut violent, intolerant, antistiintific si contrar unei educatii moderne se numara: *1. Religie. Cultul ortodox.Clasa I,* Editura Sf. Mina Iasi, autori Camelia Muha, Maria Orzetic, Elena Mocanu, aprobat de MEC cu Ordinul nr. 4177/02.07.2004 *2. Manualul Aliantei Evanghelice din Romania* (Editura Little Lamb din Suceava) – clasa I. *3. Manualul de religie ortodoxa pentru clasa a III-a*, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti. 4. Religie. Cultul ortodox*, pentru clasa a III-a,* Editura Sf. Mina. 5. *Abecedarul Micului Crestin*, Ed. Didactica si Pedagogica, 2002, autor Preot Ioan Sauca, (manual iesit din uz, intre timp, dar care timp de multi ani si-a facut efectele). 6. *Manual de religie clasa a IV-a*, Ed. Didactica si Pedagogica, Buc. 2002. 7. *Religie ortodoxa pentru clasa a VII-a,* Editura Sf.Mina din Iasi, autor Camelia Muha. 8. *Caietul de Religie crestin ortodoxa pentru elevi, cadre didactice si parinti clasa a VIII-a*, Ed. Sf. Mina 9. *Religie. Cultul Greco-Catolic*, pentru clasa a IX-a , Editura. Dacia 2005 10. *Manualul de religie al cultului ortodox pentru clasa a IX-a*, Editura Corvin din Deva, 11. *Religie. Cultul ortodox. Manual pentru clasa a X-a*, Grupul editorial Art, autori: Mihaela Panovschi, N. Argatu, S. Vlad, A. Vlad, D. Zabava, aprobat prin Ordinul MEC nr. 3787 din 05.04.2005 12. *Religie. Cultul Ortodox, pentru clasa a X-a*, Editura Dacia Cluj 2005, autori Dorin Opris, Irina Horga, Monica Opris, Antoaneta-Firuta Tacea, aparut sub egida Patriarhiei Romane si aprobat cu Ordinul MEC nr.3787/2005, 13. *Religie. Cultul ortodox*, pentru clasa a X-a, invatamintul liceal si scoala de arte si meserii (coordonator Adrian Lemeni, Editura Corint, 2005), aprobat de Ministerul Educatiei si Cercetarii cu ordinul MEC nr. 3787/05.04.2005. 14. *Religie. Cultul ortodox. Manual pentru clasa a XI-a*, Editura Corint, Coordonator Adrian Lemeni; autori: Jean Nedelea, asistent drd. la Facultatea de Teologie Ortodoxa „Patriarhul Justinian", Universitatea Bucuresti, Georgian Paunoiu, asistent drd. la Facultatea de Teologie Ortodoxa „Patriarhul Justinian", Universitatea Bucuresti, Silviu Tudose, diac.asistent drd. la Facultatea de Teologie Ortodoxa „Patriarhul Justinian", Universitatea Bucuresti, este un manual aprobat prin Ordinul MEC nr. 4446 din 19.06.2006 si realizat in conformitate cu programa analitica aprobata prin Ordin al MEC nr. 3252 din 13.02.2006. Detalii despre continutul acestora puteti gasi aici: http://www.proeuropa.ro/norme_si_practici2.html#manualele