Dragi colegi de... yahoo grup , voi incerca de azi sa ma delimitez putin de
toata nebunia de pe aceste grupuri si sa incerc a promova acei romani, ilustri
necunoscuti, atat in Romania mai mare cat si in Romania mai mica.
Cu voia Dvs., o sa incep cuIoan Adimitriu.
Marii necunoscuţi români: Ioan Adimitriu a făcut un avion la 16 ani şi a
inventat maşina “şcoală”
Marele inginer Ioan Adimitriu a mai inventat primul
radio din România, maşina cu comenzi duble şi a deschis peste 100 de
şcoli în toată Europa. Românii nu ştiu nimic despre el şi nu există
informaţii pe Internet despre această personalitate.
10 Apr 2009 Primul radio din Romania
Unul dintre cei mai importanţi ingineri din România a fost omagiat joi
dimineaţă la Muzeul Tehnic din Bucureşti în cadrul unei festivităţi la
care au participat ingineri şi oameni care au contribuit la dezvoltarea
radioului şi televiziunii. “După închiderea fabricii Electronica s-a
vorbit despre o perioadă de vid de 100 de ani în zona tehnică din
România, dar este foarte fals. Cei care au scris istoria tehnicii au
făcut peste 1.000 de trimiteri bibliografice la oameni de ştiinţă de
aici”, a spus ing. dr. Nicolae Diaconescu, directorul muzeului.
Povestea inventatorului a fost spusă de unul dintre nepoţii săi, fostul
ministru Andrei Dimitriu, preşedintele Societăţii de Radiodifuziune din
România.
Ioan Adimitriu s-a născut în Roma în 1897 şi tot
acolo a terminat liceul, nu înainte de a inventa un aparat de zburat la
vârsta de 16 ani, pe care îl transportă până la Bucureşti. În urma
acestei realizări a primit o bursă din partea ministrului Duca la
Paris, unde a studiat ingineria mecanică. Tot acolo i-a venit şi ideea
maşinii cu dublă comandă pentru predarea şoferitului, invenţie
brevetată în Franţa în 1924, folosită azi în toată lumea de către
şcolile de conducere auto. La Paris inaugurează prima şcoală de şoferit
(cu sistemul didactic brevetat tot de Adimitriu în Franţa) şi depanare
auto. În câţiva ani şcoala lui are 106 sedii în 17 oraşe europene. După
un timp îşi stabileşte sediul la Bruxelles, cu două departamente, unul
de radio şi altul de automobile, şcoala de aici funcţionând până în
1938, când, din patriotism, revine în ţară şi face războiul, însă nu i
se mai permite niciodată să treacă graniţa. Pentru că nu a vrut să
colaboreze cu regimul comunist, refuzând posturi onorante la catedra
Politehnicii şi altele de acest gen, şi-a petrecut ultimii ani din
viaţă dând lecţii particulare de italiană, franceză, fizică şi altele.
După 1961 urmează o perioadă critică pentru el, în care duce o
existenţă precară şi ferită de viaţa publică, sfârşindu-şi zilele în
1975.
Celebru pentru frumuseţea soţiei
“Aveam 14 ani când un unchi de-al meu mi-a propus să-mi plătească
această şcoală, care era atunci pe Strada Constantin Negruzzi, într-o
curte lungă cu case de-o parte şi de alta. Pe dreapta erau case locuite
de familii şi pe stânga erau săli de cursuri. Ţin minte că în prima zi
colegii mei vorbeau foarte mult despre soţia domnului Dimitriu, care
fusese Miss România şi era deosebit de frumoasă, cu părul roşu şi ochii
verzi, despre care toţi ştiam că e franţuzoaică”, a spus un fost elev
al lui Adimitriu, prezent în sală. “Valerica Popovici, soţia dlui
Dimitriu, era româncă, acum are 82 de ani, trăieşte în Germania şi este
în continuare o doamnă foarte interesantă”, s-a grăbit să adauge Andrei
Dimitriu.
Partea luminoasă a idealurilor comuniste în cercetare
O altă personalitate din zona tehnică prezentă la eveniment a fost ing.
Dona Milea, cea care a inventat primele aparate radio în bandă cu
modulaţie de frecvenţă din România, în timp ce lucra la departamentul
de proiectare de pe platforma Pipera. “Eram foarte tânără când am
proiectat aparatul şi am pus în el tot romantismul şi entuziasmul
tinereţii, pe care nu le mai ai mai târziu. Generaţia mea a ridicat
uzină după uzină platforma Pipera, care acum nu mai e. Noi am muncit
conduşi de ideea că inginerii români sunt creativi şi pot asigura
independenţa tehnică a ţării. Voi, tinerii din această sală, nici nu vă
daţi seama de condiţiile în care am lucrat noi. După revoluţie,
generaţiile noi au uitat să păstreze moştenirea noastră, independenţa
tehnică. Industria noastră s-a prăbuşit, am devenit dependenţi de
import şi oamenii noştri valoroşi se duc în străinătate, în fabricile
de acolo, şi noi cumpărăm de la ele şi îi îmbogăţim pe ei. În anul
revoluţiei nu ne-au lipsit nici inginerii, nici munca, ci doar
politicieni bine intenţionaţi care să ne bage în Europa păstrând
specificul naţional.” Acestea au fost cuvintele cu care Dona Milea şi-a
încheiat discursul de joi dimineaţă de la Muzeul Tehnic, amintind că,
procentual, numărul de inventatori din România este mai mare decât
media europeană.
Mulţi meseriaşi făceau aparate radio în casă
Şi pentru că oamenii care s-au remarcat în ştiintă în România au fost
întotdeauna marginalizaţi de media şi zona pop a culturii autohtone,
toţi invitaţii la eveniment care aveau ceva de spus o făceau cu un soi
de aviditate şi disperare că, dacă nu va consemna cineva amintirile
lor, istoria o să se piardă. “Domnişoară, în Pipera se lucra pentru
export în proporţii de masă, acolo s-au făcut sute şi sute de mii de
aparate”, îmi spune domnul A. Damideanu, tehnician, după cum îi place
să se recomande. “Eu am lucrat 30 de ani la o istorie a electronicii
din România, dar nu a fost niciodată publicată că nu am vrut să scriu
de Ceauşescu în ea. Singurele exemplare sunt la mine şi la Muzeul de la
Politehnică. Aici, în România, se scriau şi foarte multe cărţi tehnice,
foarte serioase, pentru toate categoriile de public, de la lucrătorii
în domeniu până la cei care foloseau aparatele acasă”, îşi aminteşte.
“Dar vă zic, înainte de hotărârea lui Tătărăscu de a înfiinţa fabrica
Philips, am găsit zeci de mici meseriaşi care îşi făceau aparate radio
la ei în atelier, pe furiş. Pentru că atunci aveai nevoie de aprobare
să ai aparat, cum ai azi nevoie să porţi o armă, de exemplu. Fabricarea
propriu-zisă a început cu Philips şi Pollack în baza hotărârii de
ministru a lui Tătărăscu din 1937, care a acordat facilităţile
fabricării acestor aparate”, adaugă pe un ton complice, după care se
retrage cu aerul că a zis ce nu s-a spus la festivitate.
Informaţiile legate de oameni valoroşi din istoria tehnicii româneşti
vor rămâne în continuare necunoscute marelui public atâta vreme cât
muzeele din domeniu nu au nici măcar un site decent care să le
reprezinte, bugete pentru promovare şi relaţii publice sau măcar pentru
evenimente regulate. Evenimentul de joi dimineaţă de la Muzeul Tehnic
din Bucureşti nu a fost anunţat în nici un fel, iar o simplă căutare pe
Google a numelui inventatorului comemorat cu această ocazie nu
corespunde nici unui rezultat.
