Ipocrizia politică in R.Moldova şi summitul CSI

„Milităm pentru libertatea noastră. La întrunirea şefilor de guvern din CSI, 
credem că Republica Moldova ar trebui să adopte o Declaraţie prin care să 
oblige Federaţia Rusă să-şi retragă armata de pe teritoriul nostru. Toată lumea 
trebuie să înţeleagă că prezenţa armatei ruse nu ne permite să soluţionăm 
conflictul transnistrean şi să ne integrăm în UE”. Această declaraţie aparţine 
lui Mihai Ghimpu, preşedintele PL, şi a fost făcută în luna noiembrie 2008, în 
preajma întrunirii de la Chişinău a şefilor de guvern din CSI.

Atunci membrii PL pichetau sediul Ambasadei Federaţiei Ruse de la Chişinău şi 
cereau insistent retragerea forţelor armate din Transnistria, în cadrul unei 
acţiuni de masă numită „Caravana retragerii armatei ruse de pe teritoriul 
Republicii Moldova”. 

Iată însă ce declară, la nici un an de la acest eveniment, după întâlnirea cu 
preşedintele rus Dmitri Medvedev, acelaşi Mihai Ghimpu, ajuns între timp 
spicher şi preşedinte interimar al Republicii Moldova: „Totuşi, nu depinde 
numai de Federaţia Rusă şi Republica Moldova (soluţionarea conflictului 
transnistrean – n.n.), ci şi de Transnistria, inclusiv de Smirnov”.

Şi actualul prim-ministru, preşedintele PLDM, Vlad Filat, se arăta anul trecut 
extrem de revoltat de faptul că guvernarea comunistă a refuzat să adopte, în 
plenul Parlamentului de la Chişinău un apel-rezoluţie „către şefii de guverne 
din ţările CSI, participanţi la summitul de la Chişinău, cu privire la 
retragerea trupelor şi arsenalului militar rusesc de pe teritoriul RM”. Prin 
apelul înaintat de Filat, Parlamentul urma „să ceară participanţilor la summit 
să dea apreciere staţionării unor efective şi a unui important arsenal militar 
rusesc în Transnistria şi, cu ocazia prezenţei premierului rus Vladimir Putin, 
să ceară Rusiei onorarea angajamentelor de retragere militară imediată şi 
necondiţionată din Republica Moldova, pe care şi le-a asumat în 1999, la 
summitul OSCE de la Istanbul”. 

Astăzi, la fel ca şi colegul său din AIE Mihai Ghimpu, Filat adoptă o atitudine 
mult mai rezervată şi chiar binevoitoare în ceea ce priveşte prezenţa Moldovei 
în CSI şi relaţiile ţării noastre cu Federaţia Rusă. „Se impune nevoia 
reformării CSI în vederea eficientizării ei. Este o posibilitate de a avea 
aceste discuţii în cadrul summitului dar şi întrevederi pe bilaterală. Urmează 
să eficientizam cooperarea pe bilaterală cu partenerii din spaţiul CSI, punând 
mai mult profesionalism şi mai multă energie în acest sens”, declara premierul 
Filat înaintea summitului CSI din acest an, într-un interviu pentru Europa 
Liberă. 

Nu avem intenţia să le impunem noilor autorităţi moldovene modul în care 
trebuie dezvoltate relaţiile externe şi nici cum să guverneze ţara. Totodată, 
nu ne pronunţăm pentru ostilizarea relaţiilor cu Federaţia Rusă sau cu alte 
state din cadrul CSI. Dimpotrivă, considerăm că autorităţile de la Chişinău 
trebuie să poarte un dialog constant şi pozitiv cu Moscova în vederea 
soluţionării problemelor apărute în relaţiile dintre cele două state, care 
trebuie să revină în albia normalităţii şi chiar să capete o linie ascendentă. 
Constatăm doar, încă o dată, că în politică ipocrizia e în capul mesei, iar 
pentru a reuşi în acest domeniu trebuie să îndeplineşti următoarele condiţii: 
să dai dovadă de lipsă de ţinută morală, să nu dispui de fermitate şi 
principialitate, să urmăreşti satisfacerea intereselor personale şi să adopţi, 
după împrejurări, păreri şi principii potrivite momentului. Iar
 dacă reuşeşti să înşeli şi să profiţi de necunoştinţa sau naivitatea 
oamenilor, succesul în politică îţi va fi asigurat.

P.S.: Oare cum se simt alegătorii liberalilor, care au dat crezare retoricilor 
lor antiruseşti şi patriotarde? Şi dacă se simt înşelaţi, asta îi revoltă sau 
îi încântă. Nu comunicarea pozitivă cu ruşii a capilor AIE ne deranjează, ci 
faptul că au ajuns în fruntea bucatelor trişând şi călărind naivitatea 
publicului consumator de mesaje radicale şi războinice. În rest, asta e, 
fiecare de ce a învăţat: trişorii să înşele, iar fraierii să ia plasa.
Nicolae FEDERIUC


      

Raspunde prin e-mail lui