|
M-am gandit sa va pun astea aici, ca sa va distrati
un pic in ultima noapte a anului 2004 - ele vor face, probabil, parte dintr-o
"antologie" a acestei perioade ;)).
Oricum, poza care insoteste articolul e superba
;)
Codruta
Saptamana de saptamana, realizatorii paginilor
politice ale ziarului Adevarul au evaluat evenimentele politice si sociale pe
care le-au trait romanii, inraurindu-le intr-o masura mai mare ori mai mica
existenta. Actiunile, intamplarile, declaratiile oamenilor politici se
ierarhizeaza cu adevarat abia acum, la sfarsit de an, dupa ce timpul a mai stins
pasiunile din momentul in care s-au petrecut/rostit. Evenimentele cu
consecintele cele mai importante 2004 a fost cu siguranta cel mai
important dintre cei 15 ai epocii postdecembriste. Se detaseaza din sirul de
evenimente ale anului ce sta sa devina istorie intrarea Romaniei in NATO si
decizia Consiliului European de a stabili data semnarii tratatului de aderare a
Romaniei la UE. Iata, asadar, cele mai importante evenimente ale lui 2004: 1.
Romania a devenit membru cu drepturi depline in NATO. 2. Acceptarea Romaniei
ca viitor membru al Uniunii Europene. 3. Alegerea lui Traian Basescu ca
presedinte al Romaniei, primul sef al statului cu un mandat de 5 ani. 4.
Votul de investitura primit de cabinetul Calin Popescu Tariceanu cu 3 zile
inainte de inceperea noului an, dupa realizarea unei majoritati parlamentare
fragile. 5. Adoptarea noului Cod Penal. 6. Internationalizarea
conflictului cu Ucraina dupa ce aceasta a decis sa continue lucrarile de
amenajare a canalului Bastroe. 7. Decizia Romaniei de a mentine contingentele
sale in Irak, desi alte tari au procedat sau intentioneaza sa-si retraga ori
sa-si reduca efectivele din aceasta tara. 8. Adoptarea de catre Executiv a
proiectului de lege privind denominarea leului. 9. Adoptarea noului Cod
Civil, care inlocuieste un act normativ initiat in vremea lui Al. I.
Cuza. 10. Adoptarea de catre Guvern a unui document prin care intre statul
roman si fostul suveran Mihai I se sting orice obligatii reciproce, odata cu
restituirea Casei Cavalerilor si acordarea unei despagubiri de 30 milioane
euro. 11. Esecul referendumului din Ungaria pentru acordarea dublei cetatenii
pentru etnicii maghiari din tarile vecine, cei mai multi fiind din
Romania. 12. Intrarea Romaniei, ca membru nepermanent, in Consiliul de
Securitate al ONU pentru doi ani. Personalitatea cea mai
controversata Zeci de demnitari, incepand cu principalii locatari ai
Palatelor Cotroceni si Victoria, lideri de partid, fruntasi politici locali s-au
aflat in centrul unor dispute publice prin afirmatiile ori demersurile lor,
atragand atentia presei. Numele cele mai des intalnite la aceasta rubrica: 1.
ION ILIESCU - 7 mentiuni (i-au fost contestate implicarea in campania electorala
a PSD si, mai ales, gratierea lui Miron Cozma). 2. TRAIAN BaSESCU - 7
mentiuni (s-a aflat in dispute aprige cu adversarii politici; apeland uneori la
formule neortodoxe, a gresit tinta, fiind nevoit sa-si ceara scuze). 3.
CORNELIU VADIM TUDOR - 6 mentiuni (incercarile sale de a scapa de pecetea de
"antisemit" au fost taxate chiar de cei carora li se adresa). 4. OVIDIU
MUSETESCU - 6 mentiuni (contestat pentru unele dintre privatizarile pe care le-a
nasit). 5. NICOLAE MISCHIE - 5 mentiuni (acuzat de abuzuri in functie). 6.
MARIAN VANGHELIE - 5 mentiuni (persoana sa a fost subiectul unor cercetari
privind niste privatizari si achizitii cu cantec). 7. ADRIAN NaSTASE - 5
mentiuni (intrat, cel mai adesea penibil, in conflicte cu opozantii
politici). 8. ION VASILE - 3 mentiuni (prefectul de Buzau si-a dat adesea
frau liber gurii, iar in campania electorala a jucat tontoroiul pe insemnele
Aliantei D.A.). 9. GIGI BECALI - 3 mentiuni (invinuit, intre altele, pentru
similitudinile dintre sloganurile sale si cele ale miscarii legionare). 10.
EMIL GHERGUT - 2 mentiuni (presedintele BEC si-a depasit mandatul, facand
acuzatii la adresa unor candidati aflati in cursa prezidentiala). Topul
elegantei Incrancenarea specifica unei perioade electorale a subtiat mai
mult decat in alti ani rubrica cu acest nume. Dupa cum vom vedea, gesturile prin
care s-au recunoscut cu franchete calitatile sau prestatiile adversarilor ori
propriile erori n-au lipsit totusi. Enumeram cateva dintre ele, pastrand ordinea
lor cronologica. 1. Ex-regele MIHAI, care a declarat ca nu se pune problema
ca el sa aiba avantaje din partea cuiva. 2. Consilierul PRM CATON MATEESESCU,
care si-a respectat juramantul facut pe Biblie de a vota alaturi de coalitia
PNL-PD pentru desemnarea conducerii Consiliului Judetean Buzau, desi acest gest
l-a facut sa piarda postul de presedinte al institutiei. 3. TRAIAN BaSESCU,
presedintele PD, nemultumit de primirea in partid a unui consilier peremist: "Nu
putem suplini prin smecherii si transfugi ce n-am castigat in alegeri". 4.
ROMEO STAVARACHE, primar PUR de Bacau, la parasirea partidului lui Dan
Voiculescu: "Vrem sa ne pastram independenta fata de PSD, asa cum am promis
electoratului". 5. NICOLAE VLAD POPA (senator PNL), singurul parlamentar
care a votat impotriva legiferarii pensiilor speciale pentru senatori si
deputati. 6. ADRIAN NaSTASE, presedintele PSD, care l-a criticat pe colegul
sau de partid, Ion Vasile, pentru comportamentul primitiv din campania
electorala. 7. TRAIAN BaSESCU, despre votantul multiplu Brandusel Nichitean:
"Un om care n-a inteles ca are dreptul la un singur vot este un om care n-a
inteles nimic din democratie". Trofeul Socrate La aceasta rubrica
sunt incluse afirmatiile si reflectiile inspirate, pline de miez, suculente,
care indeamna pe cititor sa mediteze el insusi la acestea. Sunt ziceri care pun
diagostice exacte si convingatoare unor intamplari ori fapte, ce nu ne lasa sa
trecem nepasatori pe langa acestea. 1. JONATHAN SCHEELE, seful Delegatiei
Comisiei Europene la Bucuresti: "Romania este o tara pe care cu cat o cunosti
mai bine, cu atat o intelegi mai putin". Acelasi demnitar european declara cu
alta ocazie: "Cea mai proasta modalitate de a te ocupa de coruptie este sa spui
ca nu exista". 2. TRAIAN BaSESCU, candidatul PNL-PD la Presedintie: "UDMR
este umbrela de vreme rea pentru cine nu obtine 51 la suta". Tot el a declarat,
o luna mai tarziu, in cu totul alt context: "Presedintele Iliescu a intrat in
istoria Romaniei cu Cozma de mana in '90 si iese din istorie tot cu Cozma de
mana, dar in 2004". 3. MUGUR ISaRESCU, guvernatorul BNR: "Sa nu hotaram
trecerea la euro inainte de a sti ce este cu aceasta prajitura, gustoasa sau
gretoasa". 4. RADU BERCEANU, la aniversarea CPUN: "Continuam sa construim
capitalism cu ruine comuniste, in loc sa-l construim pe ruinele
comunismului". 5. THEODOR STOLOJAN, presedintele PNL, care le-a amintit
colegilor liberali ca nu pot spune ca sunt urmasii Bratienilor daca nu fac nimic
pentru ca PNL sa devina un partid european puternic. Top soc A fost
si in 2004, ca si in alti ani, una dintre cele mai bogate rubrici ale
"Extemporalului". Politicienii si-au dat arama pe fata cu asupra de masura,
multi au dovedit ca marlania si badarania este a doua lor natura. Altii au
aratat ca-si iau visurile drept realitate, iar altii nu stau o clipa pe ganduri
cand vor sa prosteasca poporul. C.V. TUDOR, presedintele PRM: "Atunci cand,
prin voia lui Dumnezeu, voi fi primul presedinte crestin al Romaniei, voi
infrati Romania cu Israelul". ADRIAN NaSTASE, prim-ministru, care socotea ca,
prin venirea catorva mii de turisti chinezi, "ne rezolvam problemele de turism
si economie pentru acest an". TRAIAN BaSESCU, presedintele PD, catre liderii
AP: "Pe vremea cand ei dadeau limbi Puterii, eu conduceam cele mai mari
nave". SANDA MISCHIE, sotia presedintelui C.J. Gorj, care a intervenit pentru
recorectarea lucrarii fiicei sale la olimpiada de romana; drept urmare fiica
sotilor Mischie a urcat pe cea mai inalta treapta a olimpiadei scolare
judetene. C.V. TUDOR, presedintele PRM, lansat pentru a treia oara in cursa
pentru Cotroceni: "Voi lichida coruptia in 48 de ore dupa ce voi fi ales. Voi
bloca toate conturile ilegale, voi confisca averile marilor gangsteri si ii voi
baga la puscarie. Aprobarile le voi lua ulterior". GIGI BECALI, presedintele
PNG: "Nu e rau a minti in numele Domnului, cand interesul national ti-o
cere". MIRON MITREA, ministrul Transporturilor si Turismului: "Ca ministru
social-democrat, turistul strain nu e o tinta pentru mine". VIOREL
HREBENCIUC, vicepresedinte al PSD, despre Stolojan: "Maniera asta in care
combate, stricta, coruptia si - eu stiu - taiosenia, in care o spune asa, m-a
facut sa ma gandesc la hitleristi. Este o parere strict personala". DUMITRU
SECHELARIU, primar de Bacau: "Azi dimineata, intre 4 si 8, am constatat ca sunt
foarte multi oameni saraci in Bacau". ION ILIESCU: "Am facut aceasta prostie
istorica cu improprietarirea". TRANSFORMAREA DE CaTRE SPP a manastirii Putna
intr-un "oras interzis" pentru mii de credinciosi, din dorinta de a feri
demnitarii de contactul cu multimea. MARKO BeLA, presedintele UDMR: In
Transilvania "nu turla bisericii reformate se cearta cu turla bisericii
catolice, ci edificiile ortodoxe care se inmultesc ca ciupercile dupa ploaie se
inalta trufase peste amandoua". ADRIAN NaSTASE, presedintele PSD: Stolojan
este "un lider de import, care si-a petrecut jumatate din anii de dupa revolutie
la Banca Mondiala". IONEL BLaNCULESCU, ministrul Controlului: "Cei care ne
acuza acum pe noi, pesedistii, sunt falsi, demagogi, banditi si hoti notorii.
I-am radiografiat. In campania electorala o sa le prezint la fiecare
fisele". MARIAN OPRISAN, presedintele C.J. Vrancea: "Intre 1996-2000 la
conducerea Romaniei a fost un tap, iar acum vor sa ne conduca un schiop si un
chior". ION ILIESCU, presedintele Romaniei: Tarile vestice nu s-au bazat in
dezvoltarea lor doar pe "osanza proprie", ci "au supt timp de secole vlaga
altora". Declaratia intelegatoare a candidatului Aliantei PNL-PD, TRAIAN
BaSESCU, privind casatoriile intre homosexuali (ulterior nuantata). Cateva zile
mai tarziu, tot el a afirmat ca, dupa estimarile primariei bucurestene, 20 la
suta dintre romani sunt homosexuali si ca ar fi de acord cu infierea de copii de
catre cuplurile gay. (T.B. a spus apoi ca a gresit). C.V. TUDOR, presedintele
PRM: "Uleiul de candela au ajuns sa-l fure batranii din cimitire ca sa-si
prajeasca doua felii de cartofi". TRAIAN BaSESCU, candidatul PNL-PD la
presedintie: "Daca va exista un singur ministru suspectat de coruptie, il execut
cu mana mea". Topul sinceritatii Sinceritatea n-a fost punctul
forte al demnitarilor nici in acest an. Unii au recunoscut insa ca au
gresit. VIOREL HREBENCIUC, despre Ion Iliescu: "Nici nu trebuie sa faca el
campanie. O sa umblam noi cu poza lui si o sa spunem "Iliescu e cu
noi"". ANTONIE IORGOVAN, senator PSD, care a recunoscut: "Noi, parlamentarii,
ne mai invartim. Uite, Antonie Iorgovan este si rector, si profesor, si avocat,
dar magistratii nu pot fi decat universitari si cercetatori". ADRIAN
NaSTASE, prim-ministru: "Riscam sa platim mai mult pentru ecologizarea
terenurilor infestate de Petrom decat vom lua din privatizarea
acestuia". DUMITRU DRAGOMIR, candidat la Primaria Capitalei: "Nu mi-e frica
de Basescu si Geoana pentru ca sunt doi oameni ca si mine: doi
mincinosi". DAN VOICULESCU, presedintele PUR: "Trebuie sa ne facem frate cu
dracu' pana trecem puntea!". VASILE DANCU, secretar executiv al PSD, despre
unii dintre colegii sai de partid: "Avem un electorat mai sarac, mai batran, mai
putin scolarizat si asta ii facea pe unii sa strambe din nas". DAN IOSIF,
despre viitorul sau de dupa parasirea Cotrocenilor: "Un fost bisnitar intr-o
economie de piata nu se plictiseste". DAN IOAN POPESCU, vicepresedinte al
PSD, despre unii parlamentari ai partidului ramasi in afara listelor pentru
alegerile generale: "Uitati-va la numele unora dintre ei. Le vedeti, probabil,
acum pentru prima oara. Unii dintre cei care ridica acum glasul au
tacut". VALER DORNEANU, vicepresedinte al PSD, care a spus ca pe Victor Ponta
"l-a nascocit premierul". MIRCEA GEOANa, ministru de Externe: "Politica este
un sport pentru veleitari". CaLIN POPESCU TaRICEANU, candidat PNL-PD la
functia de premier care, dupa ceva ezitari, a recunoscut ca s-a referit la
Traian Basescu atunci cand, in urma cu peste un an, a declarat ca "prostul moare
de grija altuia si cainele de prea multa fuga". TRAIAN BaSESCU,
prezidentiabilul Aliantei D.A.: "Aparent, Dinu Patriciu e al PNL, dar, de
fapt...". TRAIAN BaSESCU, presedintele ales al Romaniei: "Nu ne-am asteptat
sa castigam alegerile... N-am decat 4-5 consilieri". TRAIAN BaSESCU, candidat
A.D.A., care a recunoscut ca a fost o eroare afirmatia sa legata de existenta a
20% homosexuali in randurile populatiei Romaniei. Deputatul PRM DUMITRU
DRAGOMIR, despre candidatul de ministru George Copos: "A facut treaba oriunde a
fost pus, si la UTC-ul ala". Trofeul Pinocchio An electoral fiind,
2004 a fost garnisit, de la un capat la celalalt, cu promisiuni si angajamente
aflate la mare distanta de realitatea cotidiana. ADRIAN NaSTASE,
prim-ministru: "Daca ar fi sa sintetizez ceea ce am realizat din 2000 si pana in
prezent, as spune ca am redat romanilor increderea". ILIE SARBU, fost
ministru al Agriculturii, care a declarat ca demiterea sa din functie a fost
pentru el "un act de incredere si responsabilitate". C.V. TUDOR,
presedintele PRM, despre intalnirea cu seful statului de la Cotroceni: "Eu am
venit in recunoastere la viitorul meu loc de munca". ADRIAN NaSTASE,
presedintele PSD: "Suntem siguri ca vom castiga din nou si vom fi primul guvern
reales in Europa de Est". ION ILIESCU, seful statului, despre candidatura sa
pe listele PSD: "Nu puteam sa refuz acest lucru. Dar asta este una, iar
angajamentul meu sa-mi respect mandatul pana la capat este alta". GIGI
BECALI, presedintele PNG, candidat pentru Cotroceni: "Nu conteaza daca voi
castiga sau voi pierde eu, din aceasta candidatura va castiga Romania". C.V.
TUDOR, presedintele PRM, despre lansarea sa oficiala in cursa pentru Cotroceni:
"Este un moment fericit, care se bucura de o admirabila conjunctie a astrilor si
face parte din planul pe care Dumnezeu il are cu poporul roman". TRAIAN
BaSESCU, candidatul Aliantei D.A. la presedintie: "Guvernarea PNL-PD va emite
doar trei ordonante de urgenta, redandu-se astfel Parlamentului rolul sau de
principal legiuitor". Trofeul Gaga In acest an, trofeul sus-numit
s-a acordat de mult mai multe ori, oferta de gafe, de incoerente, de
agramatisme, de prostii fiind extrem de bogata. MIRCEA CHELARU, presedintele
PUNR, la forumul ce l-a desemnat presedinte al PNG pe Gigi Becali: "Am venit sa
vad fenomenul politic care traieste in sensul lumii virtuale, Gigi Becali,
dintr-o realitate a unei Romanii reale". GIGI BECALI, presedintele PNG,
despre locul pe care-l ocupa doctrina partidului: "Eu vad centrul, dar vad si
stanga, si dreapta in functie de situatie". ION ILIESCU, seful statului,
despre intentia lui Adrian Nastase de a desemna doi vicepremieri: "Premierul isi
pregateste niste ganduri in legatura cu reorganizarea Guvernului". DUMITRU
SECHELARIU, primar de Bacau: "Primaria nu este o institutie publica, ci o
structura functionala cu activitate permanenta". GABRIEL OPREA,
ministru-delegat pentru Administratia Publica (despre iarna): "Vreau sa o tinem
in mana, sa ne facem treaba". STELIAN DUTU, candidatul PD la Primaria
Constanta: "Nu vreau sa castig, dar vreau sa fiu primar". OVIDIU GRECEA,
prefectul Capitalei: "Da, eu am o comunicare deosebita cu presedintele PSD
Bucuresti... asta, cum il cheama?... Dan Ioan Popescu". IOAN TALPES,
vicepremier: "Ma intalnesc pe strada si dau mana cu un om fara sa stiu ce a
produs. Este o chestiune care face parte din cotidianul existentei
noastre". ION VASILE, prefect de Buzau: "Orice limita are o
margine". DUMITRU DRAGOMIR, candidat al PRM la Primaria Capitalei: "Ma
gandesc la pensionarii care mor din cauza prafului de pe strazi". IOAN
TALPES, ministru de stat: "Noi stim foarte multe, fara sa putem preciza" (despre
coruptie si corupti). IOAN RUS, ministru de Interne: "Daca cineva vrea sa
argumenteze inainte ca legea sa se fi pronuntat, poate sa fie si maica lui
taica-sau, ca nu sunt de acord". Senatorul SERGIU NICOLAESCU: "Madgearu si
Iorga au fost asasinati de politia legionara la Jilava, nu ca hotii in casele
altora" (cei doi savanti au fost ucisi la zeci de kilometri de
Jilava). MIRCEA GEOANa, candidat la Primaria Capitalei: "Finala se joaca spre
finalul competitiei". ELENA DUMITRU, ministrul Muncii: "La nivelul Capitalei
si al tarii exista un somaj de conjunctura, de echilibru". OVIDIU GRECEA,
prefectul Capitalei, catre alesii sectorului 3: "Va urez (...) sa va duceti
mandatul la capat, fara probleme si impliniri". MARIAN OPRISAN, presedintele
C.J. Vrancea: "Daca avea Romania zece ministri ca Mitrea, traiam mai bine ca aia
din Washington". IOAN CUSMIR, prefect de Suceava, despre sarbatoarea de la
Putna: "Decizia de inchidere a portilor a fost luata pentru ca spatiul este
constant". LIA ROBERTS, candidat independent pentru Presedintia Romaniei: "Eu
nu pot sa ma calific, inainte de a ma descalifica". ADRIAN NaSTASE,
presedintele PSD, despre congresul extraordinar al partidului din 27 august: "O
sa spuneti din nou ca am facut-o intentionat, este si Thanksgiving Day, o zi
importanta pentru SUA, dar, repet, este o coincidenta". (Ziua Recunostintei se
sarbatoreste in SUA, in penultima joi a lunii noiembrie). IONEL BLaNCULESCU,
ministrul Controlului: "Suntem alaturi de oameni, luptam pentru ei! Avea
dreptate presedintele Nastase, am luptat patru ani in sala motoarelor, luptam
pentru muncitorii de la Rovinari, pentru tarani, pentru oameni". ADRIAN
NaSTASE, presedintele PSD: "Intr-un fel se desfasoara lucrurile la ses si altfel
in zonele colinare". PETRE ROMAN, candidat prezidential: "Eu sunt o voce
cunoscuta si recunoscuta, care este alta decat ceea ce se vede". ION ILIESCU,
presedintele Romaniei: "Eu v-am dat niste explicatii, dar explicatiile nu-mi
apartin mie". TUDOR MOHORA, secretarul Camerei Deputatilor, despre Andrei
Plesu si Mircea Dinescu: "Am fost informati de dl. deputat PNL Puiu Hasotti ca
cei doi si-au retras intentia de a demisiona". CRISTINA PARVULESCU, aspirant
la postul de ministru al Integrarii: "Criteriile politice nu este un domeniu
foarte al meu". IONEL BLaNCULESCU, ministrul Controlului, care a declarat ca
politia pietei din Obor n-a prins nici un speculant "din cauza prezumtiei de
nevinovatie". MIRCEA GEOANa, membru al Biroului Coordonator al PSD: Listele
Uniunii PSD+PUR "sunt definitive", dar mai pot aparea "mici modificari"
IONEL BLaNCULESCU, purtator de cuvant al PSD Bucuresti: "Vom face o campanie
din usa in usa, din strada in strada, din bloc in bloc, din casa in casa si,
eventual, din vila in vila, acolo unde vom considera ca vilele acelea sunt
facute cu bani curati". PETRU DAEA, ministrul Agriculturii: "Flacara muncii
in agricultura arde sub cazanul implinirii". GIGI BECALI, presedintele PNG,
care crede ca Basescu are "puteri draconice", adica, dupa mintea lui,
diavolesti. ANTONIE IORGOVAN, secretar al Senatului: "Trebuie sa punem un
pic piciorul in prag definitiv". IONEL BLaNCULESCU, ministrul Controlului:
"Este un sondaj nereprezentativ, efectuat prin piete, uzine, cartiere, care ne
crediteaza cu un scor extrem de bun, peste asteptari". MARIAN OPRISAN,
presedintele C.J. Vrancea: "Am promis ca vom reduce atat afectiv, cat si efectiv
distanta dintre Focsani si Adjud". GIGI BECALI, la dezbaterea televizata cu
prezidentiabilii: "Vreau sa colaborez Biblia cu Constitutia". VICTOR
PASCA-CAMENITa, vicepresedintele BEC: "Sunt roman, deci pot gandi ca un
matematician". ION ILIESCU, seful statului: "De ce a ramas Cristos simbolul
crestinatatii? Pentru ca a spus ca toti oamenii trebuie sa fie egali in fata lui
Dumnezeu". Premierul ADRIAN NaSTASE, fost candidat la presedintie: "Daca dam
la o parte voturile din Bucuresti, rezulta ca eu am castigat la nivelul tarii.
Pana la urma, avem doi presedinti. Eu am castigat la nivelul celor 40 de judete
cu 30.000 de voturi, in timp ce Traian Basescu a castigat din Bucuresti
diferenta pana la 265.000 de voturi. Putem spune ca Traian Basescu ramane
presedintele Bucurestiului, in timp ce eu am castigat in tara". Ministerul
Public, care a anuntat intr-un comunicat de presa ca procurorii au dispus
"monitorizarea lui Miron Cozma in mediul sau ambiental". DAN VOICULESCU,
presedintele PUR: "Noi am dori daca s-ar putea (...) ceva structuri sau
ministere care sa permita o activitate intensa pe zona coruptiei".
-- "Let me know, at least, that she'll
try Then she'll be a true love of mine"
EuroAtlantic Club: http://www.europe.org.ro/euroatlantic_club/
***
Birou de traduceri autorizate. Oana Gheorghiu - tel/fax: 252.8681 / [EMAIL PROTECTED]
| Yahoo! Groups Sponsor |
ADVERTISEMENT
![click here]() | |
![]() |
Yahoo! Groups Links
|