Magda BARASCU
 
Dezvaluirile din “Evenimentul zilei” au avut ecou

Ziarul nostru a publicat, in numarul de ieri, un reportaj cu camera ascunsa realizat la Scoala Postliceala “Carol Davila” din Bucuresti. Reporterii “Evenimentului zilei” au descoperit ca, in schimbul unor anumite “atentii”, oricine putea sa se inscrie direct in anul doi de studiu sau chiar sa obtina o diploma de absolvent al respectivei institutii fara a trece pe la scoala. In materialul realizat de “Evenimentul zilei” apareau numele a doua angajate ale scolii respective, o secretara si o profesoara, care ne-au aratat pasii care trebuie parcursi pentru a obtine o diploma in regula fara nici un fel de efort. Desi este vorba despre institutia pe care o conduce, iar reporterii “Evenimentului zilei” au intrat pe aceasta filiera cu usurinta, directoarea Mioara Mincu s-a limitat, ieri, doar sa tune si sa fulgere impotriva celor doua angajate.

Din declaratiile directoarei scolii reiese ca respectivele personaje actionau pe cont propriu, fara nici o legatura cu alte persoane din interiorul institutiei, ipoteza cel putin suspecta. De vreme ce Ministerul Educatiei a anuntat declansarea unei anchete la Scoala Postliceala “Carol Davila”, iar reprezentantii Parchetului au anuntat ca vor studia la rindul lor acest caz, speram ca lucrurile sa se lamureasca in cel mai scurt timp. “Evenimentul zilei” va urmari indeaproape cercetarile si va va informa cu promptitudine asupra rezultatelor acestora.
Directoarea Mincu nu crede, dar condamna. Am vrut sa aflam daca s-a luat vreo masura in urma flagrantului pe care l-au realizat reporterii “Evenimentului zilei” la Scoala Postliceala “Carol Davila”. Directoarea institutiei, profesoara Mioara Mincu, nu citise decit o treime din articol pina la ora 13.00. Ne-a spus ca nu i se pare verosimil. “Taxele nu le incaseaza Rodica Teodorescu, a spus directoarea Mincu. Avem casiere, contabila si se elibereaza chitante.” In momentul in care i-am spus ca exista o caseta care dovedeste faptul ca secretara Teodorescu a luat spaga, directoarea a spus: “Cu dovada asta ii pot desface contractul de munca. Are doi copii. La ce s-o fi gindit?”. Am mai intrebat-o pe Mioara Mincu ce o sa se intimple cu profesoara Radulescu, aceea care a intermediat tranzactia. “Doamna Radulescu este farmacista veche, a afirmat Mincu. S-o duca pe ea capul... are ore la multe clase, are doua fete, are nevoie de bani. Sa-si piarda onoarea in halul asta... doamna Radulescu sa se fi stricat in halul asta...”, a mai spus retoric directoarea scolii. Am vrut sa stim ce masuri concrete o sa se ia in cazul profesoarei si secretarei. Mioara Mincu ne-a spus ca trebuie sa verifice tot, sa termine de citit materialul si ca nu ne poate da inca un raspuns privind masurile concrete. Am incercat sa luam legatura si cu secretara Rodica Teodorescu, insa aceasta nu a fost de gasit pe parcursul zilei de ieri.
Parchetul va cerceta cazul. Reprezentantii Parchetului de pe linga Tribunalul Bucuresti s-au aratat interesati de cazul de la scoala “Carol Davila”. Prim-procurorul Dragos Nestor a precizat ca va folosi materialul aparut in “Evenimentul zilei” pentru inceperea unor cercetari. Nestor a adaugat ca a mai avut o situatie de genul acesta si ca in cazul “Carol Davila” ar fi fost mai utila o sesizare oficiala. El a anuntat si ca nu trebuie sa asteptam rezultate imediate. “O sa apara intirzieri legate de solutionarea acestui caz deoarece se lucreaza cu un efectiv de 30a din cadre, 20 si ceva de oameni pentru sase sectoare si judetul Ilfov”, a incheiat prim-procurorul Nestor.

MEC anunta control la “Carol Davila”

Institutia, care este in curs de acreditare definitiva, nu fusese controlata de doi ani

• Scoala din Bucuresti nu este singura cu “bube”, ministerul inchizind recent alte doua filiale ale retelei
Ca urmare a flagrantului organizat de “Evenimentul zilei”, Scoala Postliceala Sanitara “Carol Davila” va fi controlata de inspectorii din Comisia Nationala de Evaluare a Invatamintului Preuniversitar, coordonata de Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEC). “Vom verifica, in primul rind, documentele scolare, adica registrele matricole si cataloagele din ultimii ani, pentru a vedea daca absolventii carora li s-au eliberat diplome au frecventat sau nu cursurile. Trebuie sa vedem ce anvergura are acest fenomen, cite diplome au fost eliberate in acest fel”, ne-a declarat Valentina Mihaila, presedintele CNEAIP.

Filialele din tara au alte probleme

Scoala Postliceala “Carol Davila” din Bucuresti face parte dintr-un lant de 31 de astfel de unitati situate in mai multe orase ale tarii. Recent, CNEAIP a controlat sase dintre aceste scoli, iar doua dintre ele, cele din Calan si Sinaia, s-au ales cu autorizatia de functionare retrasa, iar alte doua (Slatina si Tirgu-Jiu) cu autorizatiile retrase partial, pentru anumite specializari. Motivele au fost planurile de invatamint necorespunzatoare cu standardele MEC si nerespectarea conditiei legale de reinvestire a 25a din venituri. Mai mult, filiala din Calan functiona in conditii neigienice, cu grupuri sanitare improvizate, cu sali neigienizate si spatii prea mici, cu pereti in care se infiltra apa, dupa cum ne-a declarat directoarea adjuncta a CNEAIP, Georgeta Tanasescu. “S-au prezentat in culori foarte frumoase, si conducerea a insistat asupra grabirii procedurii de acreditare, dar iata ca nu este chiar asa”, ne-a spus presedintele CNEAIP, Valentina Mihaila.
Scoala Postliceala Sanitara “Carol Davila” din Bucuresti nu a mai fost controlata de inspectorii din CNEAIP de cel putin doi ani. In intreaga tara exista aproximativ 140 de scoli postliceale sanitare, autorizate provizoriu, in conditiile in care CNEAIP nu a demarat inca procedurile de acreditare definitiva. Diplomele obtinute de absolventi le dau dreptul sa lucreze ca asistenti medicali, moase si asistenti de farmacie. In prezent, exista si colegii universitare care ofera diplome in aceste profesii. Ambele tipuri de diplome sint valabile, iar diferenta poate fi facuta de catre angajatori. (Ana-Maria Vieru)

-- 
"Let me know, at least, that she'll try
Then she'll be a true love of mine"
 


EuroAtlantic Club: http://www.europe.org.ro/euroatlantic_club/

***
Birou de traduceri autorizate. Oana Gheorghiu - tel/fax: 252.8681 / [EMAIL PROTECTED]



Yahoo! Groups Sponsor
ADVERTISEMENT
click here


Yahoo! Groups Links

Raspunde prin e-mail lui