Noile dezvaluri -(publicate azi de GARDIANUL) - ale ziaristului roman rapit la Bagdad, E. Ohanesian, arunca in aer credibilitatea presedintelui Basescu si a Serviciului de Informatii Externe a Romaniei. (S.I.E.)
Eduard Ohanesian confirma medierea si negocierile purtate de Marie Jeanne ION -(agent sub acoperire al S.I.E, absolventa a Colegiului National de Aparare si fost corespondent TV atasat in trecut pe linga presedintele Ion Iliescu) - cu rapitorii irakieni privind eliberarea mai multor ostateci rapiti si a ziaristei franceze Florence Aubernas !!!
Se deconspira astfel SCHEMA S.I.E.
S.C. RAPIREA SRL
8 Mai 2006 - GARDIANUL
Noile marturii ale lui Eduard Ovidiu Ohanesian leaga numele lui Abu Sahar de 25 de ostatici. Trei au fost decapitati.
Jurnalistii Eduard Ovidiu Ohanesian, Marie-Jeanne Ion si Sorin Miscoci, impreuna cu insotitorul lor, Mohammad Munaf, au fost rapiti din Bagdad la 28 martie 2005. Dupa ce au fost tinuti trei zile intr-o locatie necunoscuta din Bagdad, ei au fost transferati, la 1 aprilie, la o ferma, despre care sase luni mai tarziu aveam sa aflam ca este situata la 15 km sud de capitala Irakului.
In acest beci s-au petrecut lucruri groaznice, unele atat de socante, incat mintea celor care le-au trait a refuzat mult timp sa si le aminteasca. Unele dintre ele au importanta pentru desfasurarea unor anchete care sunt in curs in mai multe tari ale lumii, Romania, Franta, Irak, China, Filipine, Japonia si Statele Unite ale Americii.
Interesant este ca pana acum nimeni nu pare sa fi fost interesat de aceste amintiri.
Incepem astazi seria lor cu primele impresii pe care le-a avut colegul nostru Eduard Ovidiu Ohanesian despre colegii sai de detentie cand a ajuns in beciul "Fermei ostaticilor", o afacere de milioane de dolari patronata de un individ caruia ii stim numele, trei porecle, adresa din Bagdad si firma din care, la prima vedere, traieste.
Ohanesian si-a amintit un episod din timpul detentiei sale in Irak ce arunca o noua lumina asupra lui Abu Sahar, seful insurgentilor care le-au furat prada de sub nas celor care au organizat rapirea jurnalistilor romani
Se pare ca Abu Sahar, fost militar in regimul Saddam, a participat la rapirea a cel putin trei americani, un englez, sapte irakieni, un filipinez, un nepalez, o frantuzoaica si trei romåni. Doi dintre americani si englezul au fost decapitati
Ohanesian si-a amintit o discutie dintre Marie-Jeanne si Abu Sahar din care reiese ca irakianul a fost implicat in executia ostaticului englez Kenneth Bigley. Tot in detentie, romånii au aflat ca aceeasi grupare a rapit si opt chinezi
Chinezii, tinuti de insurgenti intre 19 si 22 ianuarie 2005, au fost "cazati" in sediul abandonat al unei firme din Bagdad. In aceeasi locatie au stat si ziaristii romani timp de patru zile, imediat dupa rapirea din 28 martie
In perioada 1 aprilie-22 iunie 2005, exista probe clare ca Abu Sahar negocia simultan cu opt state pentru eliberarea a 11 ostatici. Sub acoperirea mai multor sigle fundamentalist-islamice, insurgentii negociau cu statele pentru sume de bani
De la Jama'at al-Tawhid Wal Jihad la negotul cu oameni
Amintirile lui Eduard Ovidiu Ohanesian deschid noi posibilitati de intelegere a misteriosului personaj Abu Sahar, razboinicul despre care se crede ca i-a tinut ostatici pe jurnalistii romani timp de 55 de zile. In toamna anului 2004, Abu Sahar sau cel putin o parte dintre luptatorii sai avea legatura cu celebra organizatie Jamaat al-Tawhid Wal Jihad, devenita intre timp Al-Qaida irakiana. In primavara anului 2005, Abu Sahar negocia cu mai multe tari eliberarea unor ostatici pentru bani.
Unul dintre cele mai misterioase personaje din rapirea irakiana careia i-au cazut victime jurnalistii romani este razboinicul sunnit Abu Sahar. Este un om despre care stim foarte multe si totusi nimic. O combinatie derutanta intre mujahedin si om de afaceri.
Noile amintiri ale lui Eduard Ovidiu Ohanesian largesc foarte mult imaginea acestui individ. Un personaj destul de puternic pentru a negocia simultan cu sase state, dar si pentru a scapa din blocade si ambuscade organizate de fortele americane din Irak. Simpla descriere a doua secvente, una traita in prima locatie in care au fost tinuti ostaticii romani si alta din perioada in care au fost tinuti in beciul Fermei cu ostatici, aflata la 15 km sud de Bagdad, il plaseaza pe Abu Sahar intr-un context international si politic nebanuit.
Primele povesti
Eduard Ovidiu Ohanesian isi aminteste o discutie dintre seful rapitorilor si Marie-Jeanne Ion, jurnalista de la PRIMA TV. Din acea discutie rezulta ca Abu Sahar (sau Hadji 2, sau orice alta porecla purta in acea perioada) a fost implicat in rapirea si executia unui inginer britanic, Kenneth Bigley. Aceasta este o informatie deosebit de importanta pentru ca in Marea Britanie s-a dispus o ancheta pentru aflarea tuturor amanuntelor legate de aceasta executie terorista. Din ceea ce stim noi, pana acum nu s-a facut niciodata o legatura concreta intre acea moarte si misteriosul nostru personaj.
Misterios este un fel de a spune pentru ca deja se stiu foarte multe lucruri despre el. Abu Sahar este numele de razboinic, tipic mujahedinilor. O alta porecla este cea de Hadji, ceea ce inseamna o formula de respect pentru cei care au fost in hagialac la Mecca. In rechizitoriul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (prin care au fost trimisi in judecata Omar Hayssam si Mohammad Munaf), el este numit Hadji, pentru a fi deosebit de un alt personaj care a complotat in aceasta rapire, Al Slemani Abedal Jabar. In timpul negocierilor duse pentru eliberarea jurnalistilor romani, Abu Sahar fusese poreclit Saadi. In negocierile duse cu partea franceza pentru eliberarea jurnalistei Florence Aubenas, irakianul se autoporeclise "The Boss", in timp ce ofiterii de informatii francezi ii spuneau "Mitocanul".
Sub toate aceste porecle se ascunde o identitate reala.
Micul intreprinzator
Sub toate aceste porecle se ascunde Khaled Al Akidi, patronul unui magazin din cartierul Al-Jamia. Buticul se numeste "Al Kalm Al Taib", principala marfa fiind telefoanele mobile. Magazinul sau a fost identificat de Politia irakiana la data de 11 aprilie 2005, adica la sapte zile de la arestarea complicilor care l-au ajutat pe Mohammad Munaf sa organizeze rapirea jurnalistilor romani, consumata pe 28 martie 2005.
Acelasi rechizitoriu romanesc, bazat pe documentele stranse de investigatorii irakieni, spune ca fratele si cumnatul lui Mohammad Munaf (Yousef Al Amin si, respectiv, Ibrahim Al Giuburi) au ajuns la Abu Sahar prin diversi intermediari, rugandu-l sa organizeze rapirea. Din datele noastre, rezulta ca intre 11 aprilie si 22 mai 2005 (data eliberarii jurnalistilor) autoritatile romane si cele irakiene au fost in permanenta legatura fie cu Abu Sahar, fie cu oamenii din preajma sa, totusi, niciodata nu s-a reusit prinderea sa. Mai mult, la 7 septembrie 2005, armata americana a descins in barlogul acestuia, i-au ucis un combatant si au arestat un altul, dar Abu Sahar a scapat din nou. Era a treia oara cand scapa dintr-o ambuscada organizata.
Cam mult noroc pentru un singur om ca sa nu ne intrebam daca nu cumva legaturile sale cu autoritatile sunt mai puternice dincolo de simpla negociere pentru eliberarea unor ostatici.
Trei romani, trei americani, un englez, opt chinezi, sapte irakieni, un filipinez, un nepalez si o frantuzoaica
Datele noastre ii leaga pe Abu Sahar si oamenii sai de rapirea a 25 de oameni. Vom prezenta astazi doar o scurta cronologie a acestor fapte, urmand sa revenim asupra lor in functie de datele pe care le va scoate la lumina serialul lui Eduard Ovidiu Ohanesian. Cateva concluzii totusi se impun: Abu Sahar a capturat irakieni si straini, dar i-a pastrat doar pe aceia de pe urma carora putea obtine bani. Vom vedea pe parcursul serialului faptul ca latura religioasa, fundamentalist islamica, este folosita de el doar ca o acoperire a altor interese, in special materiale. Nu stim daca la aceasta ora banii ii foloseste spre beneficiul propriu sau sumele au ajuns la insurgentii care ataca zilnic fortele Coalitiei din Irak. Nu credem ca acest amanunt il stiu nici macar autoritatile din opt state, care ar trebui sa fie interesate de ce s-a intamplat cu cetatenii si cu banii lor.
Jama'at al-Tawhid Wal Jihad
Cea mai veche fapta la care credem ca a participat si Abu Sahar s-a consumat la 16 septembrie 2004. Doi americani, Jack Hensley si Eugene Jack Armstrong, si un englez, Kenneth Bigley, sunt rapiti din cartierul Mansour, din Bagdad. Intr-o video-caseta, rapitorii cer eliberarea tuturor femeilor irakiene detinute in inchisorile Abu Ghraib si Umn Qasr. Bineinteles, detinutele nu au fost eliberate si imediat au aparut inregistrarile cu decapitarea celor doi americani. Pe 21 septembrie 2004, autoritatile aveau deja probele clare ca americanii murisera.
Dupa un timp, la 29 septembrie 2004, este difuzata o caseta in care Bigley este filmat intr-o cusca de pasari, suspendata, avand lanturi la maini, picioare si gat. Vizibil obosit si slabit, el il implora pe Tony Blair sa-si retraga trupele din Irak. In aceasta inregistrare apare sigla Jamaat al-Tawhid Wal Jihad (Unificare si Razboi Sfant).
Aici trebuie spus ca sub aceasta denumire, inca din anii 80, iordanianul Abu Musab Al-Zarqawi a luptat impotriva expansiunii americane.
Gruparea care l-a detinut pe Bigley a mai transmis doua inregistrari in perioada 30 septembrie-6 octombrie, dar acestea, la rugamintea ministrului de interne, Jack Straw, nu au fost difuzate niciodata. In ultima, autoritatile britanice primeau un ultimatum de 24 de ore pentru a retrage trupele britanice din Irak. Revendicarea nu a fost indeplinita si, pe 10 octombrie, a aparut inregistrarea video (facuta la 7 octombrie) cu decapitarea inginerului britanic.
Bigley a murit pentru ca era englez
In memoriile sale, ce urmeaza a fi publicate de maine incolo, Eduard Ovidiu Ohanesian rememoreaza un episod care nu a mai fost descris pana acum:
«(...) Aveam o runda de discutii pregatitoare cu Hadji, dupa care incepea spectacolul. La o astfel de discutie am fost martor involuntar, pentru ca m-au scos din beci prea devreme. Faceam antecamera la usa lui Hadji, cand am surprins fragmente din discutia cu jurnalista Prima TV.Marie Jeanne ION:
dar nu v-ati inteles la negocieri?, intreba Marie Jeanne. Ba da, dar mai este necesara aceasta filmare, spunea Hadji.
Trebuiau sa-l imbrace pe Miscoci in hainele mortii, pentru a sensibiliza si mai mult opinia publica.
"Imi dai cuvantul tau ca operatorul nu o sa pateasca nimic?", intreba Marie Jeanne.
Hadji cauta sa o linisteasca pe jurnalista si ii promitea ca nu o sa patim nimic.
"Ti-am dat cuvantul meu de onoare. Noi nu omoram pe nimeni", spunea Hadji.
"Asa ati procedat si cu Bigley, l-ati pus sa implore dupa care i-ati luat gatul", Marie Jeanne ION.
"Da, dar era englez", a conchis Hadji.
Era vorba de Keneth Bigley, un ostatic britanic executat pe 7 octombrie 2004. Mi-am adus aminte de el vizionand un reportaj zguduitor depre familia lui dupa eliberare. O tragedie.
Marie Jeanne a incercat sa mai comenteze la inceputul dublelor, dar Hadji i-a taiat-o scurt. "Gata !" (...)».
A doua blocada de la Fallujah
Intre specialistii combaterii terorismului este o apriga disputa asupra faptului daca Abu Musah Al-Zarqawi este cel care a manuit cutitul la decapitarea lui Bigley. Multi sunt de parere ca nu este asa pentru ca Zarqawi ar fi trebuit sa se miste greu dupa ce a fost ranit in timpul cuceririi Irakului. Se pune acum problema care ar fi fost rolul lui Abu Sahar in acea rapire. Apare el sau vreunul dintre oamenii sai de incredere printre cei sase calai care il omoara pe englez?
Imediat dupa aceasta rapire, lucrurile se precipita in randul miscarii Jamaat al-Tawhid Wal Jihad. Pe 21 octombrie 2004, Zarqawi lanseaza un mesaj prin care ii jura credinta lui Ussama Bin Laden. Liderul Al-Qaida ii raspunde (tot prin intermediul Internetului) numindu-l Printul Irakului. Sigla Tawhid Wal Jihad apare pentru ultima oara la 29 octombrie 2004, intr-o inregistrare in care este decapitat ostaticul japonez Shosei Koda, rapit din Bagdad pe 26 octombrie 2004. La sfarsitul imaginilor de la executie, este inregistrat un mesaj prin care se anunta dizolvarea Tawhid Wal Jihad si infiintarea Al-Qaida irakiana. Acesta credem noi ca este momentul in care Abu Sahar (recunoscut chiar si de procurorii romani ca a avut legatura cu Al-Qaida si cu Ansar Al-Sunnah) s-a indepartat de Zarqawi si a transformat luarile de ostatici intr-o afacere.
La inceputul lunii noiembrie a anului 2004, armata americana a inconjurat localitatea Fallujah, considerata cea mai mare baza la vest de Bagdad a insurgentilor sunniti. Orasul a cazut, s-a crezut chiar ca Zarqawi a fost ucis (s-a dovedit ca nu este asa), iar intr-o casa parasita, militarii americani au descoperit cusca in care fusese filmat Bigley.
Pe cont propriu
Il lasam pe Abu Musah Al-Zarqawi sa-si duca in continuare nestingherit razboiul, pentru ca pe noi ne intereseaza Abu Sahar, cel care s-ar fi laudat fata de Marie Jeanne Ion ca l-a decapitat pe Kenneth Bigley. La 1 noiembrie 2004, Abu Sahar este puternic si conduce o brigada inarmata de cel putin 25 de mujahedini. Loviturile date de aceasta banda fac parte din istoria neagra a Irakului post-Hussein.
Videocaseta ce anunta moartea japonezului Koda si unirea dintre Zarqawi si Bin Laden a fost difuzata pe un site islamist la 3 noiembrie 2004. Abu Sahar (sau Hadji, Saadi sau The Boss) avea deja alte treburi.
La sfarsitul lunii octombrie, cand se instituia blocada la Fallujah, mujahedinii lui Abu Sahar au atacat casa unui pilot irakian, care lucra pentru o firma americana. Fiul pilotului a fost acostat de oameni inarmati chiar in fata casei. Amenintat, el le-a inlesnit drumul inauntru. Cei doi au fost dusi la o ferma aflata la 15 km de Bagdad.
Parasiti. Nu se platea rascumpararea
Ovidiu Ohanesian avea sa ii gaseasca pe cei doi in beciul "Fermei cu ostatici":
«Pilotul irakian a fost rapit impreuna cu fiul sau din casa pe-nserate. Rapitorii au batut la usa si ghinionul a facut ca tanarul sa deschida usa. I-au luat pe amandoi sub amenintarea armelor. Irakianul lucra pentru o firma americana. Rapitorii au cerut firmei americane si familiei pilotului o rascumparare foarte mare. Firma a refuzat sa plateasca, iar familia, mai precis cumnatii, le-au spus rapitorilor sa-l execute ca nu au de unde sa plateasca. Singura speranta a pilotului era casa. Daca il eliberau, incerca sa vanda casa si sa faca rost de bani. Baiatul parea sa aiba cam 20 de ani. Nu vorbea si nu isi scotea caciula de pe cap niciodata. Se ruga continuu, lovind saltelele cu capul ore in sir. Un simbol al disperarii. A fost mutat din beci la scurt timp dupa sosirea noastra, impreuna cu vecinul meu "spionul". Nu se mai stie nimic despre el».
Spionul, un ostatic misterios
Nu stim daca pilotul irakian si fiul sau au gasit deja aici un ostatic, care in relatarile colegului nostru Ohanesian este numit "Spionul", un irakian, in varsta de aproximativ 50 de ani:
«Despre "spion" nu ar fi prea multe de spus. Avea in jur de 45 de ani si nu vorbea prea mult. Am fost asezat langa el, imediat la sosire. Spionul era morocanos si tinea mult la spatiul sau vital. Florence ne-a facut semn sa ne ferim de el pentru ca raporteaza tot ce se petrece inauntru si ca ar sti trei limbi straine. Spionul a iesit o data cu fiul pilotului irakian. Nu stiu ce s-a intamplat cu el».
«Preferintele» rapitorilor
Pe 1 noiembrie 2004, 25 de luptatori au inconjurat sediul unei firme de constructii ce isi are sediul in Arabia Saudita. Firma avea trei garzi de corp irakiene. Unul dintre bodyguarzi a deschis focul si a impuscat un insurgent. Insurgentii au raspuns cu focuri de arma si l-au ucis pe bodyguard. Au fost luati cinci ostatici: cele doua doua garzi de corp irakienii care au scapat cu viata, un muncitor nepalez, contabilul filipinez Robert Tarangoy si americanul Roy Hallums.
Cei doi irakieni rapiti de la firma saudita au fost eliberati imediat Pe 3 noiembrie, muncitorul nepalez este lasat liber pe strazile Bagdadului. Imediat dupa rapire, guvernul filipinez a anuntat ca vrea sa ia pe cont propriu negocierile pentru eliberarea lui Robert Tarangoy. Nu era prima oara cand se intampla asa, pentru un alt ostatici filipinezii au fost de acord sa isi retraga putinii soldati pe care ii aveau in Irak, gest care a atras oprobiul celorlalte forte din Coalitie. Pe 12 decembrie 2004, Abu Sahar face publica o inregistrare cu Robert Tarangoy. Este total atipica pentru lumea terorismului: contabilul, sub amenintarea armelor, citeste un text care se dorea a fi un ordin dat de ministrul de externe filipinez, in ordin spunandu-se ca interzice filipinezilor sa mai intre in Irak si ca a instituit pedepse administrative pentru cei care nu se supun. Este clar doar un semnal pentru negociatori si nu un mesaj politic serios.
In inregistrarea cu Tarangoy, gruparea de la "Ferma cu ostatici" isi atribuie denumirea de "Jeish Al Mujahideen" (Armata Mujahedinilor).
De aceasta denumire nu se va mai auzi pana in octombrie 2005, cand aceeasi grupare, folosind aceeasi sigla, revendica un atac asupra unei coloane americane si o serie de explozii la celebra inchisoare "Abu Ghraib".
Oricum, la 7 septembrie 2005, la ferma aveau sa se intample lucruri bizare, asa ca nimeni nu mai putea sa "revendice copyright-ul" denumirii religioase.
Tarangoy, socat de tortura
Ohanesian l-a gasit si pe filipinez in beciul aflat la 15 kilometri sud de Bagdad. El si-l aminteste ca pe un om vlaguit de torturi:
«Filipinezul a fost rapit in acelasi timp cu americanul Roy Hallums. Din cauza batailor repetate si a torturii pe care i-a aplicat-o prima echipa de rapitori a ramas socat. Toata ziua dormea si nu scotea un cuvant. Avea locul lui la perete, sub patul americanului. Cate o data mai avea crize. Cred ca il durea cumplit capul. Marie Jeanne a incercat sa-l ingrijeasca, sa-i mai aline durerile. Nici la toaleta nu mergea daca nu il scoteau garzile. Nu isi descoperea fata niciodata. Mirosea cumplit pentru ca statea imbracat din cap pana in picioare cu aceleasi haine. Noi l-am poreclit "Leguma", pentru ca nu misca mai deloc. A fost eliberat inaintea lui Roy Hallums».
Anul Nou «chinezesc»
Pe 6 ianuarie 2005, gruparea lui Abu Sahar da din nou lovitura. Jurnalista Florence Aubenas, corespondenta publicatiei franceze "Liberation" si insotitorul sau, irakianul Hussein Hanoun, sunt rapiti din Bagdad.
La scurt timp, ziarista si ghidul ajung in beciul fermei, alaturi de pilotul irakian, fiul acestuia, "spionul", Hallums si Tarangoy.
Pana la primul mesaj video cu Florence Aubenas, gruparea insurgenta da din nou lovitura, la 19 ianuarie 2005. Opt cetateni chinezi, printre care si doi adolescenti, sunt rapiti exact cand incercau sa inchirieze doua masini pentru a parasi Irakul, unde venisera in speranta ca vor gasi locuri de munca. Intr-o prima inregistrare video, rapitorii spun ca ii vor executa pe muncitori daca guvernul chinez nu isi clarifica pozitia fata de razboiul din Irak. Rapitorii se identifica drept Miscarea de Rezistenta Islamica "Batalionul Al-Numaan". Acum stim ca in spatele acestei denumiri se ascunde tot Abu Sahar si micul sau grup de luptatori.
Noile amintiri ale lui Eduard Ovidiu Ohanesian aduc noi amanunte despre aceasta rapire in grup:
«(...) Unul dintre gardieni ne-a aratat un pistol-mitraliera cu pat rabatabil ... romanesc. Politistul ne-a dat un pistol Glock sa ne jucam cu el.
"Am fost nevoit sa trag dupa unul cu pistolul asta. Glontul i-a ricosat din cap", povestea irakianul gesticuland larg. Parea un farsor si un palavragiu. Se lauda ca lucreaza in politia irakiana si ne-a aratat o legitimatie rosie. Ne-a povestit cum au rapit opt chinezi inaintea noastra. I-au eliberat imediat pentru ca erau "curati". Japonezi sa nu fie. "Ma jur pe copiii mei ca nu o sa va fac nimic rau!", ne spunea Politistul.
Gradinarul pe care multi l-au confundat cu o femeie suferea cumplit de o nevralgie de trigemen. Parea ceva mai educat decat ceilalti. (...)»
Din informatiile noastre rezulta ca muncitorii chinezi au fost detinuti in Bagdad, in aceeasi cladire de birouri in care aveau sa fie tinuti si ziaristii romani in perioada 28 martie-1 aprilie 2005.
Chinezii au stat mult mai putin, la 22 ianuarie 2005 este difuzata o caseta in care "Batalionul" spune ca ii elibereaza pe muncitori pentru ca i-au verificat si nu prezinta pericol. Nu era prima oara cand grupuri de chinezi erau rapite si apoi eliberate, acelasi lucru s-a intamplat cu sapte muncitori in cursul lunii aprilie a anului 2004.
Prioritati in afaceri
Se pare ca aceasta rapire si eliberare, din ianuarie 2005, a intarit legaturile intre Abu Sahar si Comitetul Initiatilor Musulmani, organizatie ce avea mai tarziu sa se implice si in eliberarea jurnalistilor romani.
La trei zile dupa eliberarea chinezilor, Abu Sahar devine din nou stire mondiala. Pe 25 ianuarie 2005, este difuzata prima si ultima inregistrare cu americanul Roy Hallums. Sub amenintarea armelor, americanul este pus sa citeasca un text in care ii cere liderului libian Moammar Ghadafi sa-l salveze, spunand ca nu apeleaza la presedintele George Bush pentru ca stie ca este egoist si nu-i pasa de soarta oamenilor din Irak. Nu era pentru prima oara cand rapitorii irakieni apelau la dictatorul libian, stiindu-se ca el a facut in mai multe randuri apel pentru eliberarea ostaticilor, manifestand totodata intelegere fata de insurgenti.
La 24 februarie 2005, Abu Sahar trimite prima caseta cu o inregistrare cu Florence Aubenas. Ea este pusa sa faca un apel catre deputatul Dedier Julia, care incercase sa-i elibereze si pe jurnalistii Chesnot si Malbrunot. Abu Sahar n-a mai apelat de aceasta data la nici o denumire religioasa. Din acel moment, oficial nu s-a mai stiut nimic de Florence Aubenas, desi mai multe inregistrari au fost trimise familiei. La fel s-a intamplat si in cazul lui Hallums si Tarangoy. Acum stim sigur ca aceasta tacere era din cauza ca Abu Sahar se concentra pe o alta afacere, care avea sa-i aduca si deconspirarea.
Florence Aubenas, cu pistolul la cap
Din martie pana in mai, francezii nu au mai avut informatii despre Florence Aubenas. In conditii dramatice, jurnalistii romani au aflat "noutati" la care ofiterii de informatii francezi nu aveau inca acces.
Iata cum si-o aminteste Ohanesian pe frantuzoaica din timpul detentiei:
«Frantuzoaica era jurnalista la Liberation. Am inteles ca s-a nascut undeva la granita Belgiei cu Franta, parintii ei fiind diplomati francezi. A fost rapita in ultima zi a sejurului irakian, din centrul Bagdadului, impreuna cu Hussein Hanoun, translatorul ei irakian. Florence era o obisnuita a zonelor de conflict. La 43 de ani avea un singur regret nu avea copii. Frantuzoaica era o femeie de calitate. Si-a asumat continuu soarta si nu am vazut-o sa se planga de ceva sau de cineva vreodata. Spre deosebire de noi, avea un loc stabil in beci. Dormea langa usa si avea deasupra capului un ventilator. I se facea rau deseori. Garzile o scoteau in mare graba, in curte, la aer. Asa am aflat cu aproximatie date despre peisajul inconjurator. Ne-am imprietenit repede, facand schimb de prajiturele, sucuri, servetele parfumate. Am povestit multe. I-am spus ca are ce vedea in Romania si mai ales are ce scrie. Numai despre Casa Poporului ar fi putut sa scrie o carte.
Nu ma vad traind decat la Paris, spunea ea. Mancarea preferata ...sushi. Avea un dispret evident fata de rapitori. Cred ca ne-au rapit cei mai fraieri teroristi din lume, spunea ea.
Cu privire la Hadji avea un singur cuvant Menteur - mincinos.
In momentele cele mai dificile, Florence a fost punctul nostru de sprijin. Fiind rapita cu trei luni inaintea noastra, trecuse prin aceleasi proceduri. Amenintari, inregistrari video si audio, interogatorii. Trecea cu seninatate peste faptul ca francezii nu mai dadeau nici un semn de viata. O abandonasera pur si simplu in mainile rapitorilor. Garzile o scoteau din beci cateodata si o lasau sa se uite la stirile TV5. Ii infasurau pe cap un turban irakian sau ii puneau pistolul la cap. Ai tai nu mai vor sa stie de tine. Ce facem, te omoram ?, intrebau ei. A trecut si peste asta. Facea gimnastica in fiecare zi, inainte de culcare. Toate miscarile trebuiau executate din pozitie in genunchi, din lipsa de spatiu. Cateva perne si bluza tineau loc de gantere. Era prima care ne atentiona cand veneau garzile. Am pus la punct impreuna cu ea un plan de evadare in caz de necesitate. Daca ne paraseau in graba rapitorii sau ramaneam fara aer, trebuia sa facem ceva. Urma sa ne asezam
spate in spate in sezut si sa lovim usa de fier cu picioarele pana o scoteam din balamale. In cele din urma au asezat-o pe Marie-Jeanne langa ea si s-au imprietenit. Vorbeau si se distrau ca fetele, in ultimele zile fiind cam galagioase. Cu putin timp inaintea eliberarii noastre au cantat cu voce tare "Comandante Che Guevara".
Sorin Miscoci a invitat-o la nunta sa, in Romania.
Marie-Jeanne i-a povestit despre mine si ce am scris impotriva unora din Serviciile Secrete Romane, de unde am tras concluzia ca citise cu atentie sau cel putin i se relatasera amanunte despre articolele mele "negative". Frantuzoaica stia sau simtea ca se apropie termenul cand vom fi eliberati. M-a intrebat cu o noapte inainte ce am de gand sa fac in cazul in care voi fi eliberat. I-am spus ca nu voi povesti nimic, nici macar autoritatilor, pana nu ii elibereaza pe toti din beci.
"E o mare greseala sa nu dai detalii daca te intreaba!", mi-a spus ea.
In ultimele zile, garzile ii dadusera Coranul in limba franceza... sa-l studieze.
N-am apucat sa ne luam ramas bun. Cu o jumatate de ora inainte de eliberarea noastra, Florence a lesinat. Au scos-o la aer curat si n-am mai vazut-o. N-am mai vorbit cu ea de atunci.
Marea mea dezamagire este ca s-a expus la nunta miscociana cu cine nu trebuia, desi stia bine cine este persoana.
Cred ca Romanii au avut un rol hotarator in eliberarea ei. De aceea, nu a scos nici un cuvant despre rapire sau eliberare pana acum».
http://www.gardianul.ro/2006/05/08/rapirea-c29/rapirea_srl-s78630.html#vt
---------------------------------
How low will we go? Check out Yahoo! Messengers low PC-to-Phone call rates.
*** sustineti [romania_eu_list] prin 2% din impozitul pe 2005 - detalii la http://www.doilasuta.ro ***
SPONSORED LINKS
| Dvd region free | American politics | Region free dvd player |
YAHOO! GROUPS LINKS
- Visit your group "romania_eu_list" on the web.
- To unsubscribe from this group, send an email to:
[EMAIL PROTECTED]
- Your use of Yahoo! Groups is subject to the Yahoo! Terms of Service.
