Selectie pentru premiul Mobius International Multimedia

 

A 14-a ediţie a prestigiosului premiu Mobius Internaţional pentru Multimedia va avea loc între 13 şi 15 octombrie 2006 la Montreal, Canada. Selecţia produselor înscrise în concurs de comitetele naţionale Mobius şi festivitatea de decernare a premiilor se vor desfăşura în paralel cu festivalul Noului Cinema la "Musee juste pour rire" şi va fi urmat de Târgul noilor tehnologii ale cinematografului digital între 16 şi 18 octombrie (DIGIMART).

Premiul Mobius este o manifestare independentă, dedicată punerii în valoare a celor mai bune produse multimedia. Competiţie prestigioasă lansată în 1992, a avut până acum ediţii desfăşurate la Paris, Rio de Janeiro, Beijing, Atena. De la prima competiţie, premiul Mobius organizat de Universitatea din Paris a fost susţinut de diverse instituţii franceze cum ar fi: Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Învăţământului şi al Cercetării, Ministerul Culturii şi Comunicaţiilor, Ministerul Afacerilor Străine, al Tineretului şi Sporturilor, al Economiei, al Finanţelor şi Industriei precum şi Societetatea Autorilor şi Compozitorilor dra matici, Societatea civilă de Autori Multimedia, Biblioteca publică de Informaţii, Biblioteca Naţională a Franţei, CEMEA.

Premiul Mobius internaţtional se bazează pe o reţea de personalităţi, universităţi, laboratoare de cercetare, implicate de a lungul acestor ani în analiza sistemelor de comunicaţie şi studiul industriilor culturale. Aceasta reţea mondială e compusă din comitete de selecţie naţionale în Australia, Belgia, Brazilia, Canada, China, Grecia, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Italia, Japonia, România, Spania, Statele Unite.

Cea de a 14-a ediţie a concursului reia orientările tradiţionale ale competiţiei şi va pune în lucru obiective specifice având următorul program:

-prezentarea titlurilor înscrise în competiţie: 14 şi 15 octombrie între 9:30 la 17:00

-ziua întâlnirilor şi dezbaterilor, forumul Mobius, întâlniri profesionale: 16 octombrie 2006.

Vor fi decernate patru premii: Marele premiu, premiul pentru creaţie, premiul pentru Inovaţie, premiul scenarizării interactive.

Juriul poate decerna un Premiu Special producţiilor multimedia celor mai originale sau de avangardă.

 

În vederea selecţiei naţionale făcute de Comitetul Român Mobius, potentialii competitori pot trimit produsele multimedia (CD-ROM, DVD, sit-uri web) până la data de 1 august 2006, pe adresa:

Comitetul Naţional Mobius

Asociaţia Română pentru Multimedia Interactivă

ITC S.A. Calea Floreasca 167, Sector 1

CP 014459, Bucureşti România

Tel 2031817 – dl. Gheorghe Samoila

Trimiterea trebuie să conţină, pe lângă produsul respectiv pe suport  CD-ROM sau DVD, o scurtă prezentare în franceză şi engleză în format doc sau rtf, precum şi capturi de ecran (3 până la 5 pe titlu) în rezoluţie 300 DPI format TIFF.

Mai multe detalii asupra concursului la www.cultinform.ro.

__._,_.___

*** sustineti [romania_eu_list] prin 2% din impozitul pe 2005 - detalii la http://www.doilasuta.ro ***










YAHOO! GROUPS LINKS




__,_._,___

Raspunde prin e-mail lui