DUNĂRE-POLUARE / Pata de petrol de pe Dunăre a ajuns la o lungime de 50 de kilometri
BUCUREŞTI, 4 oct - Unda de poluare cu produs petrolier care a ajuns, marţi dimineaţă, în zona românească a Dunării a atins lungimea de 50 de kilometri, având o lăţime ce variază între 60 şi 200 de metri, potrivit ultimelor informaţii date publicităţii de specialiştii Direcţiei de Ape Jiu.
Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor (MMGA) a remis, marţi noapte, agenţiei MEDIAFAX, un comunicat de presă în care prezintă datele primite de la Direcţia Apelor Jiu. Potrivit experţilor din teritoriu, pelicula poluantă de pe Dunăre are o lungime de aproximativ 50 de kilometri şi o lăţime variabilă de la 60 la 200 de metri.
Autorităţile monitorizează în permanenţă deplasarea undei poluatoare, intervenind pentru a diminua cantitatea de petrol care a ajuns în Dunăre. Miercuri dimineaţă, ministrul Mediului Sulfina Barbu va survola personal, într-un elicopter al Ministerului Administraţiei şi Internelor, localităţile Corabia, Bechet, Cetate, Orşova şi Drobeta Turnu Severin, riverane Dunării în zona atinsă de pata de petrol.
Ministerul de resort susţine că, până marţi seară, malul românesc al fluviului nu fusese încă afectat.
MMGA a realizat şi un plan de neutralizare a undei de poluare cu produs petrolier de pe Dunăre, care a fost trimis şi autorităţilor bulgare pentru ca cele două ţări să-şi poată coordona eforturile în încercarea de a stopa efectele accidentului.
Autorităţile din Serbia au recunoscut, marţi, că poluarea de pe Dunăre ar putea proveni de la o instalaţie de transport de produse petroliere de la Prahovo, ce trece pe malul sârbesc al fluviului.


Vasile Bouleanu <[EMAIL PROTECTED]> wrote:
Intrebarea ramane daca  va afecta si cum  partea dobrogeana la Cotul pisicii si mai ales daca va ajunge in delta.
 
Teoretic ar putea fi dirijata  pe bratul Sulina dar nu stiu daca  exista in Romania  suficiente resurse  tehnologice ( cordoane plutitoare  ) pentru o astfel de operatiune.
 
De ce fel de natura este  uleiul ?  Crud, disel benzina ? Ulei ars ?
VB

Codruta Nedelcu <[EMAIL PROTECTED]> wrote:
Romania a fost cea care a atentionat si a cerut ancheta - sarbii n-au raspuns nici acum ;)
 
Codruta

 
On 10/3/06, Vasile Bouleanu <vasilebouleanu@yahoo.com> wrote:
Dar cum se face  ca  autoritatile romane nu au sesizato inaintea  bulgarilor ?
 Mai ales ca a trecut si pe la Portile de fier  unde probabil se putea colecta  o parte din petrol cel putin.
 
Vasile Bouleanu   .


Simona Popovici <[EMAIL PROTECTED]com> wrote:
Bulgaria cere anchete în statele membre ale Convenþiei Dunãrii privind pata de petrol de pe fluviu
SOFIA, 3 oct (MEDIAFAX) - Ministerul bulgar al Mediului a cerut efectuare de anchete în toate statele membre ale Convenþiei Dunãrii: Austria, Bosnia-Herþegovina, Croaþia, Cehia, Germania, Ungaria, Republica Moldova, România, Serbia, Slovacia ºi Ucraina, pentru a identifica sursa petei de petrol de pe Dunãre, relateazã Reuters.
Autoritãþile bulgare au avertizat, marþi, populaþia sã nu foloseascã apã din Dunãre dupã ce o patã de petrol de dimensiuni considerabile a pãtruns în sectorul bulgar al fluviului.
Pata, cu o lungime de 140 de kilometri ºi o lãþime de 150 de metri, ar putea proveni din Serbia, deºi Belgradul nu a confirmat sursa acesteia, a declarat Kristian Kirilov, directorul Apãrãrii Civile din portul Vidin.
"Am avertizat populaþia sã nu foloseascã apa pentru recolte sau animale ºi sã nu mai pescuiascã în Dunãre", a declarat acesta.
Kirilov a precizat cã, în pofida interdicþiei impuse populaþiei de a folosi apã din Dunãre, nu au fost descoperiþi peºti morþi, iar locuitorii sunt în afara oricãrui pericol.
"Pata se dizolvã încet iar consistenþa sa din apropierea malurilor nu este semnificativã, dar se va extinde pânã când vom identifica sursa poluãrii", a adãugat Kirilov.


arin < [EMAIL PROTECTED]com> wrote:
 
BULGARIA-POLUARE / Pata de petrol de pe Dunãre este de douã ori mai mare decât se preconiza
SOFIA, 2 oct (MEDIAFAX) - Pata de petrol de pe Dunãre a pãtruns în sectorul bulgar al fluviului, fiind de douã ori mai mare decât se preconiza, relateazã site-ul Novinite.com.
Iniþial, dimensiunile petei au fost estimate la 22 de kilometri lungime, însã acum se pare cã are peste 45 de kilometri, a declarat Hrisityan Kirilov, din cadrul Agenþiei Civile de Apãrare, citat de BTA.
Pata de densitate mare a intrat în porþiunea bulgarã a Dunãrii luni, în jurul orei 14.00.
Primele informaþii menþioneazã cã pata s-a format în Serbia, iar experþii bulgari supravegheazã atent situaþia.
Experþii din cadrul Poliþiei de Frontierã au înaintat Serbiei o cerere oficialã în care solicitã lãmuriri cu privire la sursa poluãrii.
Inspectorii de mediu locali sunt pregãtiþi sã preia mostre din pata de petrol.
Cea mai mare îngrijorare a autoritãþilor o reprezintã centrala termo-electricã Vidachim, situatã pe malul fluviului. Dacã apa poluatã cu petrol pãtrunde în generatoarele de aburi ale centralei, existã riscul serios de producere a unui incendiu.
Aproximativ 50 de angajaþi ai centralei stau de pazã, pentru a se asigura cã apa poluatã nu intrã în circuit. La aproximativ 100 de kilometri în aval, pata de petrol va ajunge într-un alt punct periculos, anume centrala nuclearã Kozlodui.
Directorul centralei, Ivan Genov, a declarat pentru postul naþional de radio al Bulgariei cã aceasta nu este în pericol din cauza petei de petrol, întrucât toate unitãþile au fost instruite sã nu permitã pãtrunderea ei în sistem. Se preconizeazã cã pata va ajunge în zona centralei nucleare Kozlodui marþi dimineaþã.


Get your email and more, right on the new Yahoo.com





Stay in the know. Pulse on the new Yahoo.com. Check it out. __._,_.___

*** sustineti [romania_eu_list] prin 2% din impozitul pe 2005 - detalii la http://www.doilasuta.ro ***










SPONSORED LINKS
Nh lake region real estate New hampshire lake region real estate

Your email settings: Individual Email|Traditional
Change settings via the Web (Yahoo! ID required)
Change settings via email: Switch delivery to Daily Digest | Switch to Fully Featured
Visit Your Group | Yahoo! Groups Terms of Use | Unsubscribe

__,_._,___

Raspunde prin e-mail lui