SCRISOARE DESCHISA
Excelentei Sale, D-na Soknan Han Jung
Coordonator ONU Romania / Reprezentant PNUD Romania
  
Am aflat cu ingrijorare despre posibila sustinere pe care Programul pentru 
Dezvoltare al Natiunilor Unite (PNUD), prin biroul sau national din Romania, o 
acorda controversatului proiect minier de extragere a aurului in regiunea Rosia 
Montana. Relatari recente din presa romaneasca si maghiara, precum si 
declaratii ale unor organizatii neguvernamentale internationale si nationale, 
indica existenta unei relatii de colaborare intre PNUD Romania si compania 
canadiana Gabriel Resources.    
   
  In cazul in care existenta unei colaborari intre o agentie a ONU si o 
companie miniera privata este confirmata, atunci aceasta nu poate fi 
interpretata altfel decat ca o incercare nelegitima de a influenta procesul 
decizional la nivelul Guvernului Romaniei cu privire la tema extrem de 
sensibila reprezentata de controversatul proiect minier, tema care ramane una 
de maxima atentie atat in Romania, cat si in tarile vecine. In lipsa unei 
politici de comunicare completa si transparenta asupra intentiilor PNUD cu 
privire la cazul Rosia Montana, ne vedem nevoiti in acest moment sa atragem 
atentia asupra faptului ca orice angajament al unei agentii ONU de a contribui 
la dezvoltarea zonei Rosia Montana intr-o eventuala faza ulterioara derularii 
proiectului minier reprezinta, in acest moment, echivalentul unei sustineri 
implicite acordate strategiei companiei miniere.    
   
  Dupa cum bine stiti, in legatura cu acest proiect au fost exprimate rezerve 
bine motivate si chiar s-a sustinut ideea respingerii lui.  Printre cei care au 
facut acest lucru in mod public si repetat se numara reprezentanti ai 
parlamentelor si guvernelor roman si maghiar, Academia Romana, reprezentanti ai 
institutiilor europene, figuri marcante ale vietii culturale si societatii 
civile si, nu in ultimul rand, tot mai multi cetateni ai Romaniei si Ungariei. 
Exista deja un volum semnificativ si de necontestat de dovezi care indica 
faptul ca implementarea proiectului minier ar produce daune complexe si 
ireparabile atat in Rosia Montana, cat si in intreaga regiune inconjuratoare: 
destramarea comunitatilor locale, evacuarea fortata a proprietarilor de pamant 
din zona, anihilarea completa a unui patrimoniu arheologic si arhitectural de o 
valoare inestimabila si distrugerea masiva a mediului inconjurator. Riscul 
adaugat al unui nou dezastru ecologic major in bazinul Tisei si al
 Dunarii este de asemenea unul care scapa oricarui control, trebuind sa fie 
luat in calcul ca atare in cadrul oricarui proces de decizie publica cu 
implicatii transfrontaliere.    
   
  Fundatia pentru o Societate Deschisa considera, de asemenea, ca fiind 
alarmanta lipsa de implicare de care au dat dovada de-a lungul timpului 
diferite autoritati publice ale Romaniei, responsabile cu asigurarea 
legalitatii in cazul proiectului minier de la Rosia Montana. Numeroase relatari 
ale presei, ale unor organizatii neguvernamentale si ale localnicilor din Rosia 
Montana descriu lipsa de transparenta si scurtcircuitarea procedurilor legale 
in procesele de acordare a diferitelor licente si autorizatii tehnice, 
abuzurile impotriva drepturilor si intereselor populatiei din zona, posibilele 
conflicte de interese la nivelul autoritatilor publice locale etc. Atat 
practicile aplicate de compania miniera la nivel local in relatia cu 
comunitatea si autoritatile, cat si actiunile sau lipsa de actiune ale 
oficialilor, nu pot decat sa creeze suspiciuni intemeiate. De altfel, o parte 
dintre aceste probleme semnalate au ajuns in instante si sunt in prezent pe 
rol. In opinia FSD,
 acest aspect confera o semnificatie deosebita cazului Rosia Montana, facandu-l 
sa reprezinte un test pentru functionarea reala a statului de drept si a 
democratiei din Romania anului 2007.         
  In acest context in care opozitia publica la adresa proiectului minier este 
in crestere atat in Romania, cat si la nivel european, implicarea unei agentii 
a Natiunilor Unite intr-o relatie ambigua si deocamdata “confidentiala” cu o 
companie miniera controversata n-ar face decat sa sporeasca suspiciunea publica 
si lipsa de transparenta si integritate ce au caracterizat pana acum intregul 
istoric al proiectului minier de la Rosia Montana. 
   
  Credem cu tarie ca, din respect atat pentru misiunea sa, cat si pentru 
publicul romanesc, Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare trebuie sa 
actioneze imediat intr-o maniera transparenta si sa exprime o pozitie publica 
si neechivoca prin care sa clarifice natura implicarii sale in cazul Rosia 
Montana.  
   
  
Renate Weber                                                
Presedinta 
Fundatia pentru o Societate Deschisa - Romania
   
  Bucuresti
6 Martie 2007

 
---------------------------------
Don't be flakey. Get Yahoo! Mail for Mobile and 
always stay connected to friends.

Raspunde prin e-mail lui