*E nevoie de mediere si de mediatori profesionisti. *


*Campania naţională "Judecătorii susţin medierea", initiata de Uniunea
Naţională a Judecătorilor din România, de  are scopul de a promova şi
încuraja utilizarea medierii ca mijloc alternativ de soluţionare a
litigiilor dintre cetăţeni.*



In conditiile in care judecatorii sunt coplesiti de dosare, exista o
alternativa viabila, mai rapida, mai ieftina si decenta, de solutionare a
conflictelor. *Medierea*. Pentru ca aceasta sa functioneze si sa vina in
intampinarea problemelor celor care au nevoie de mediere, e important sa
existe un corp de profesionisti, provenind din domenii diverse (psihologie,
drept, afaceri, finante, economie, educatie, etc.) care sa se specializeze
in mediere. Mediatorii pot prelua situatiile conflictuale din materie
comerciala, civila,  familie sau, in anumite situatii, penala, inainte de a
ajunge in instanta, sau chiar in timpul unui proces.

* *

*Centrul Regional de Facilitare si Negociere* organizeaza *Cursuri de Formare
Mediatori*, autorizate de Consiliul de Mediere si acreditate de Centrul
Danez de Rezolvare a Conflictelor. Absolventii cursurilor de mediere vor fi
autorizati ca mediatori de Consiliul de Mediere din Romania conform Legii
192/2006.



Cursurile de formare mediatori au o durata de 80 de ore si sunt interactive
si adaptate formarii de abilitati practice de mediere.

* *

*Curs de formare mediatori la Iasi in perioada 11 februarie - 14 martie 2010
*



Organizarea cursului de la Iasi tine cont de faptul ca se adreseaza si celor
care lucreaza si pentru care e dificil sa lipseasca de la serviciu doua
saptamani. De aceea, am propus urmatorul program:

11 - 14 februarie, 25 - 28 februarie, 4 - 7 martie, 11 - 14 martie 2009. Joi
si vineri cursul va fi intre 15.00 - 19.00. Simbata si duminica cursul va fi
intre 9.00 - 15.00

Costul acestui curs este de 3100 LEI.



In luna februarie 2010 mai incep cursuri la *Ramnicu Valcea, Galati si
Sovata*.



Detalii suplimentare despre cursul de formare mediatori, conditiile de
inscriere, formatori si experienta organizationala:
http://www.rfnc.ro/html/noutati/noutati.html

Pentru mai multe informatii o puteti contacta pe Simona Hultoana la telefon
0232 254502, 0723 389476 sau prin e-mail simo...@rfnc.ro


-- 
Diana Timofte
Programs Director
Regional Facilitation and Negotiation Centre
Str Lascar Catargi 42, Iasi, RO-700605
Phone: +40 232 254502, Fax: +40 232 254503
http://mediereablog.blogspot.com/
www.rfnc.ro

Raspunde prin e-mail lui