Doliu în alb
Teodor Baconsky, Cotidianul, 1 august 2007
Longevitatea e un dar divin. Patriarhul Teoctist s-a bucurat de acest dar.
Parea etern.Ne obisnuiseram cu figura sa. Pina si cei mai abjecti dintre
liderii nostri de opinie renuntasera la rechizitoriile lor fariseice, in
vreme ce amatorii de succesiune isi pierdusera speranta ca i-ar putea
supravietui. Fara a fi neaparat stralucitor, omul avea un secret.
Nu poti parcurge 92 de ani de istorie romaneasca - doua razboaie, teroarea
comunista si declinul societal din tranzitie - daca nu esti cineva. Dar cine
era, in fond, Patriarhul? Veti parcurge zilele acestea amintirile unor martori
privilegiati, care vor cauta sa-si dovedeasca intimitatea cu cel plecat.
Abia atunci veti intelege cit de multor oameni le-a fost Patriarhul mentor,
binefacator, nas de calugarie sau episcopie, aliat important sau dusman
exemplar, pe care moartea il preface acum in prieten din pacate nedreptatit...
Nu voi dezvalui aici nimic din relatia pe care am avut-o cu batrinul. Voi
puncta doar acele citeva adevaruri pe care experienta mi le-a certificat.
Nascut sub zodia Varsatorului, Patriarhul era chemat sa fie lider si inca unul
care stie sa combine manevra cu viziunea de ansamblu. A traversat,
providential, intinse cimpuri minate.
Sa te acomodezi cu Dej si Ceausescu, dupa ce ai crezut in Romania
nationalista a lui Staniloae si Nae Ionescu inseamna sa cunosti infernul si sa
nu disperi. Sa asisti la travestiul democratic al fostei nomenclaturi si sa
nu-ti pierzi respectul fata de oameni inseamna sa faci proba umorului
metafizic. In aparenta, Patriarhul lucra defensiv si isi amina deciziile.
Pe dedesubt, el conserva Traditia Bisericii prin actiuni obstinate si
inventive. Reteta lui? O combinatie de bun-simt taranesc, smerenie patericala,
tandrete sufleteasca si ironie subtila, de ins care-si onoreaza rangul. Pretuia
frumusetea slujbelor si agapele de dupa liturghie, cind se apuca sa depene
amintiri fabuloase, pe tonul cel mai relaxat.
Detesta prostia, dar ii tolera, evanghelic, pe numerosii sai exponenti. Refuza
slugarnicia baroca a laudatorilor de serviciu, pe care ii intepa fin, cu grija
de a nu-i sparge. A fost un incasator redutabil. Nici un atac nu l-a
demobilizat, asa cum nici o glorie lumeasca nu l-a smintit.
Ce ramine? Biblia lui Serban Cantacuzino, reeditata somptuos. Reluarea
dialogului cu greco-catolicii. Reuniunea Oameni si religii, de la Bucuresti,
in conlucrare cu organizatia catolica Sant Egidio. Vizita lui Ioan Paul al
II-lea, cu tot impactul ei panortodox. Mitropolia Basarabiei.
Promovarea unei noi generatii de ierarhi, in selectarea careia au contat
deopotriva diplomele si responsabilitatea ecleziala. Prima gospodarire canonica
a diasporei romanesti de data recenta. O puzderie de locasuri facute sau
refacute, printre care Sf. Spiridon Vechi. Solidaritatea cu sirbii
(martirizati) si curajul de a-l supara pe Alexei al II-lea, omologul sau
moscovit.
Ospitalitatea permanenta pe care i-a oferit-o Patriarhului ecumenic de
Constantinopol. Iubirea fata de mirenii anonimi care-i sarutau mina,
facindu-l sa simta ca Hristos nu l-a parasit. E oare mult? E prea putin pentru
o existenta atit de indelungata? Nu noi - cei ramasi de veghe la catafalcul
patriarhal - sintem chemati sa raspundem.
Dumnezeu e singurul care va hotari soarta vesnica a robului sau Teoctist, insa
hotarirea Lui ne scapa.
---------------------------------
Shape Yahoo! in your own image. Join our Network Research Panel today!
[Non-text portions of this message have been removed]
