Piata fortei de munca din Romania si imigratia - COMUNICAT DE PRESA - Bucuresti, 28 noiembrie 2007 - Criza fortei de munca din Romania se va inrautati treptat, accentuandu-se probabil catre sfarsitul anilor 2020, daca nu vor fi luate masuri care sa contracareze lipsa din ce in ce mai evidenta de personal, mai ales in domenii precum constructiile, industria textila si HORECA (hotelier, restaurante, cafenele). Aceasta este una dintre concluziile studiului Piata fortei de munca din Romania si imigratia, lansat astazi, 28 noiembrie 2007, de Fundatia Soros Romania. Studiul pune accent pe doua dintre solutiile de tip socio-demografic care ar putea rezolva problema lipsei fortei de munca: intoarcerea migrantilor romani si imigratia. Desi aproape jumatate din companiile cuprinse in esantion declara ca s-au confruntat cu dificultati atunci cand au facut angajari si majoritatea se asteapta la accentuarea acestui tip de probleme pentru viitor, pana in prezent investitia in solutii care sa le asigure forta de munca este mai degraba slaba. In opinia managerilor, emigrarea fortei de munca este principalul factor care determina dificultatile de a gasi noi angajati. Slaba pregatire a tinerilor absolventi este al doilea factor care afecteaza capacitatea firmelor de a ocupa locurile de munca pe care le au disponibile. Pentru a face fata dificultatilor in gasirea de personal, angajatorii intervievati au optat in principal pentru investitii in cresterea productivitatii (83%) sau in tehnologizare (76%). O treime dintre firme au recurs la modificarea programului de lucru (ore suplimentare) sau la categorii de personal a caror implicare in munca are un caracter temporar (pensionari, studenti). Extrem de interesanta este prezenta destul de consistenta (35% din companii) a tendintei, contemporana de altfel, de externalizare a activitatilor. Cu toate ca imigratia reprezinta unul dintre raspunsurile deja "traditionale" in lumea contemporana la criza de personal, aceasta nu pare sa constituie - cel putin in forma sa legala - o optiune serioasa pentru firmele romanesti. Numai 7% dintre companii intentioneaza sa aduca forta de munca din strainatate, iar 13% se declara interesate de angajarea de romani care lucreaza in strainatate. Cunostintele de limba, convingerea ca experinta de munca in strainatate schimba mentalitatea (inclusiv cea legata de munca), rezolvarea cheltuielilor de cazare pot fi cateva dintre explicatiile preferintei pentru atragerea inapoi in tara a romanilor care lucreaza in strainatate. Pe de alta parte, in conditiile in care in sud-estul Europei (Slovenia, Slovacia, Cehia, Ungaria) exista deja semne de schimbare a regimului din tari de emigratie in tari de imigratie, Romania nu poate astepta indiferenta manifestarea naturala a acestui fenomen. Exemplele unor tari ca Spania (care a negociat din timp acorduri bilaterale de migratie si a dezvoltat politici interne flexibile de acomodare a imigrantilor) si Italia (care nu a facut aceste lucruri) arata ca abordarea rationala si coerenta a fenomenului permite diminuarea efectelor sociale si economice negative (trafic de persoane, economie subterana, violenta, conflicte etnice, cresterea incidentei atitudinilor radicale, efecte asupra sistemelor de asigurari sociale etc.), fara a afecta efectele pozitive. Ancheta de teren a fost realizata in perioada 20 - 30 octombrie 2007, pe un esantion de 600 companii, reprezentativ pentru domeniile constructii, textile si hotelier din Romania. Marja de eroare este de ± 4,0%. Culegerea si introducerea datelor au fost asigurate de Metro Media Transilvania.
-- Mirela Rus Manager de Comunicare Fundatia Soros Romania Caderea Bastiliei, 33 Bucuresti, 010613 Tel.+ 40 21-212.11.01 Fax + 40 21-212.10.32 Mob. +40 723-532.030 www.soros.ro Va rog sa luati in considerare impactul asupra mediului inainte de a printa acest e-mail. [Non-text portions of this message have been removed]

