Miercuri, 19 martie 2009, ora 19.30 va avea loc laANAID ART GALLERY vernisajul 
expoziţiei„Generation Djihad” semnatăTara.Publicul amator de artă contemporană 
va putea viziona expoziţia în perioada 19 martie – 17 aprilie 2009.
Conferinta de presa va avea loc in cadrul expozitiei la Anaid Art Gallery la 
ora 17.30. 
Tara, cel mai controversat artist român va redeschide sezonul expoziţional de 
la Anaid Art Gallery, cu proiectul „Generation Djihad”. După seria de expoziţii 
„Black Rumania”, „Apocalyptic for Everybody”, „Finis Mundi” din România şi 
„Into the Night of Loneliness”, ce a avut loc în Germania, la Bochum; Tara se 
reîntoarce cu o nouă expoziţie virulentă la adresa teatrelor de război din 
lume. 
Generation Djihad este o expoziţie despre masacrele din lumea în care trăim. 
Este o expoziţie despre război, terorism, conspiraţie, radicalitate.
Profund marcat de ceea ce citeşte şi urmăreşte în media, de masacrele 
televizate şi de războaiele devenite parcă simple reclame sângeroase, Tara 
propune o serie de 60 de desene virulente la adresa conflictelor armate din 
lume.
Sondând raportul dintre victima şi agresor, Tara poate părea adesea părtinitor, 
crud, subiectiv; însă el nu este niciodată indiferent, el nu trece nepăsător.
Fie că este vorba de un conflict armat, fie că este vorba de un război imaginar 
sau de un zbucium interior, expoziţia Generation Djihad descrie o stare de 
fapt, descrie lumea în care trăim şi societatea care ne înconjoară.
Expoziţia Generation Djihad nu doreşte să impună o ideologie, nu susţine o 
instanţă morală, nu dă verdicte şi nu constituie o dezbatere politică; este pur 
şi simplu un act artistic care vorbeşte despre agresiune.
Anaid Art Gallery vă invită să faceţi o incursiune în arta contemporană de luni 
până vineri între orele 11-19, sâmbăta între orele 10-18.  
 
Curator: Diana Dochia
Anaid Art Galley Str. Slobozia, Nr. 34, sector 4, 
040524 Bucureşti, România
Tel: + 4 021 337 11 87 Fax: + 4 021 336 60 56
E-mail: [email protected]; www.anaidart.ro
 
 
http://artistiromani.wordpress.com/



      

[Non-text portions of this message have been removed]

Raspunde prin e-mail lui