--- On Thu, 1/15/09, Kiyoko Horvath wrote:
From: Kiyoko Horvath
Subject: EMINESCU,Patapievici,EMINESCU
To: ion.b...@yahoo.com
Date: Thursday, January 15, 2009, 7:48 AM
Istorie cu jumatati de masura la ICR New York
(Atac fara precedent impotriva culturii si istoriei romane)
Stimate domnule editor Grigore L. CULIAN,
Ma numesc Robert Horvath, sunt de profesie cineast, absolvent al Institutului
de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti (IATC) si am lucrat la multe
studiouri din Romania, indeosebi la Televiziunea Romana. Actualmente, imi
continui activitatea la studioul meu de film, “Kiro Studio International”,
cu sedii in Manhattan (New York) si Tokio. Sunt cunoscut, de asemenea, in
calitate de grafician, ilustrator si pictor.
In data de 20 martie 2008 a avut loc, la Institutul Cultural Roman din New
York, un eveniment dedicat special Holocaustului din Romania din perioada celui
de-al Doilea Razboi Mondial. La aceasta manifestare a participat si o delegatie
din Romania, remarcandu-se prezenta d-lui general Mihai Ionescu, directorul
Muzeului Holocaustului din Bucuresti. Pentru ca adevarul istoric a fost
prezentat unilateral si subiectiv, am avut o interventie pe care, in cazul ca o
considerati pertinenta, va rog sa o publicati in ziarul Dvs. Redau mai jos
interventia mea de la acest eveniment. Cuvintele sunt traduse din limba engleza,
deoarece la ICR din New York este inca interzisa folosirea limbii romane!
Doamnelor si Domnilor, Deoarece v-ati referit in expunerea Dvs. la necesitatea
ca generatiile viitoare sa afle adevarul despre tragedia Holocaustului si pentru
ca astazi copiii invata la scoala ca romanii sunt vinovati de genocid, as vrea
ca ei sa afle si faptul ca romanii au fost aceia care au salvat intreaga
populatie evreiasca de pe teritoriul actual al Romaniei. Asistam la un fapt
poate unic in istoria celui de al Doilea Razboi Mondial, anume acela ca un om
s-a opus presiunii germane, salvand mai mult de jumatate milion de oameni de la
pieire. Acest miracol romanesc se datoreaza in primul rand pozitiei
intransigente si plina de curaj a maresalului Ion Antonescu. In al doilea rand,
mai trebuie tinut cont si de caracterul specific al societatii romanesti din
perioada respectiva. Ma refer aici la Ion Bratianu, Iuliu Maniu, la partidele
istorice, la Regina Elena, la Dr. Lupu, la Patriarhul Nicodim, la Mitropolitul
Balan, la intreaga Biserica Ortodoxa Romana si la multi altii care au pus umarul
la salvarea evreilor. Cred insa ca factorul principal il reprezinta
mentalitatea, psihologia si omenia romanilor.
Care sunt faptele istorice? Dupa inceperea razboiului, se desfasoara foarte
rapid operatiunile militare in Basarabia si Bucovina de Nord, unde este
masacrata populatia evreiasca si unde fortele romanesti coopereaza cu cele ale
germanilor. In curand, in spatele frontului, apar comandourile germane
specializate in operatii de “curatire” si, paralel, incep deportari de
familii intregi din populatia evreiasca, dincolo de Nistru, in Transnistria..
Pentru mine, moartea chiar si numai a unui singur om nevinovat reprezinta o
tragedie, dar trebuie sa iau in consideratie si statistica.
Pentru ca subiectul este foarte controversat, las la aprecierea audientei sa
deduca adevarul - din diferite surse. Una dintre ele ar fi “Enciclopedia
Iudaica”, o lucrare de referinta, in care se mentioneaza cifra de 40.000 de
morti, plasand Romania pe locul 10, ca vinovatie, in timp ce raportul Dvs., al
Comisiei, se refera la 420.000 de victime, Romania ajungand pe locul 2, imediat
dupa Germania. Tinand seama de paritatea populatiei, Romania devine, nici mai
mult, nici mai putin, prima “Killing-machine” din istoria celui de al Doilea
Razboi Mondial!
In aritmetica Comisiei se adauga si Ardealul de Nord, acolo unde populatia
evreiasca a fost decimata, numai ca, atunci, Ardealul de Nord se afla sub
controlul maghiar. Dumneavoastra mai treceti cu vederea si alte fapte: ca toti
barbatii evrei in putere au fost incadrati in Armata Rosie, ca o mare parte din
populatie a fugit in interiorul Rusiei si ca foarte multi evrei au murit de
moarte naturala sau de boli contagioase (tifos), de care a suferit intreaga
populatie, inclusiv Armata Romana.
Responsabilitatea Guvernului Romaniei in aceste evenimente este mare, dar nu
este greu sa fie separata de responsabilitatea germanilor.
Ma voi ocupa in continuare de momentul crucial, anul 1942, care este sters cu
buretele sau distorsionat ca semnificatie istorica. Mihai Antonescu, Ministrul
de Externe, se intalneste cu Hitler, in acea toamna, si ii comunica hotararea de
a nu-i preda pe evreii din Regatul Romaniei. Vreau sa va mai amintesc, domnule
general Mihai Ionescu, doua documente semnificative, pe care sper si cred ca le
cunoasteti: la o saptamana de la aceasta intalnire istorica, Ion Antonescu
declara, intr-o sedinta a Consiliului de Ministri: “Nu voi face jocul rasist
al germanilor si ii voi slava pe toti evreii mei”; dupa alte doua saptamani,
la o alta sedinta a Consiliului de Ministri
