Uite mana de lucru de care se folosesc marii mafioti!!!

Va amintiti? "Despaduririle sunt o problema de saracie"!

Codruta

http://www.romanialibera.ro/a116058/catunul-condamnatilor.html


Sa te nasti in satul Budacu de Sus, jud. Bistrita si sa mai fii si rrom pe 
deasupra echivaleaza fie cu o condamnare la puscarie, fie cu un destin de 
impletitoare de cotarci pe bani de nimic. Verbul "a paduri", rar intalnit in 
restul tarii, este aici pe buzele tuturor, pentru ca mai toti rromii din catun 
se ocupa cu "trasul" lemnelor din padurea administrata de Ocolul Silvic Dealu 
Negru. Cu sau fara bon.

Nu este cocioaba in tiganime fara un cercetat penal, urmarit international, sau 
membru al
       
familiei inchis in puscaria din Bistrita. Toti pentru infractiuni silvice. Din 
circa 460 de romi cu drept de vot, mai toti cu cate 3-4 copii, nici 5% nu au 
pamant. Restul mananca din padure, pentru ca de imbogatire nu poate fi vorba, 
acestia traind in cea mai neagra saracie, in conditii mai rele decat animalele 
majoritarilor. In zona locuita de rromi nu exista drumuri, nici macar ulite ca 
lumea, acestea putand fi usor confundate cu albiile unor paraie. In multe 
locuri nu exista nici curent electric, dezinteresul autoritatilor locale pentru 
catunul locuit de oamenii cu pielea tuciurie fiind vizibil cu ochiul liber. 
Anul trecut, postul local de politie a inregistrat 116 infractiuni silvice, 
dintre care 98 solutionate. Fura in cantitati infime - spun rromii -, cat sa 
manance, insa suficient pentru cel putin cateva luni de puscarie. In urma cu 
cativa ani, in Penitenciarul cu Regim Inchis Bistrita erau inchisi in acelasi 
timp 74 de padureni din Budacu de Sus. Parea ca mai tot catunul s-a mutat pe 
dealul puscariei. Cand capul familiei cade la temnita, la padure merg cu drujba 
femeia si copiii mai rasariti. Asa au ajuns femeile din Budacu de Sus drujbiste 
renumite si cate trei frati de 20 de ani sa isi astepte mandatul de executare a 
pedepsei cu inchisoarea in acelasi timp. Asta daca nu isi iau lumea in cap si 
se transforma in urmariti international. 

Femeile-barbat

In 2005, Maria Sbarcea (39 de ani) a facut trei luni de puscarie si a lasat 
cinci copii acasa dupa ce a fost prinsa de trei ori cu lemne din padure in 
valoare de 500 de lei. si azi sustine ca unii padurari din comuna trec in 
procese-verbale o valoare a materialului lemnos mai mare decat in realitate ca 
sa-si justifice riscurile neaprobate de Consiliul Local. "Asa i-au trecut la 
copil 16 cioate, adica 7 mc lemne de foc, si l-au amendat cu 1000 de lei. Pai, 
daca vedeti ce gloaba de cal avem, nu ma trage nici pe mine, cum sa traga 7 
metri cubi de lemn? Cat poti sa incarci intr-o caruta? Nici mie nu mi-o aratat 
procesul-verbal cand m-au dibuit. Numa' mi-or cerut datele si numarul de casa 
si mi l-au dat sa-l semnez. Nu iti scrie pe loc cate cioate si ce dimensiune 
iti trece in procesul-verbal. Cum de ce semnez? Pai daca sunt jandarmii 
acolo... si de frica de multe ori...", spune femeia, sustinuta si de alti 
infractori silvici, adunati in mijlocul ulitei desfundate. Nici unul nu spune 
ca nu fura copaci, insa le place sa se planga ca unii fura cu caruta si fac 
puscarie, in timp ce aceia care fura cu camionul raman nepedepsiti. 

Alta "drujbista", alta poveste. Toti cei trei fii ai Mariei Ivan, cu varste 
cuprinse intre 20 si 28 de ani, asteapta sa-i ridice "jandarii" si sa ii duca 
la puscarie dupa ce au fost condamnati pentru infractiuni silvice. "Daca tai un 
lemn de foc iti baga 4-5 cioate", spune femeia. Dusi de mici la padure cu 
parintii, majoritatea tinerilor din catun devin infractori silvici inainte de 
implinirea varstei majoratului, si dupa cate o condamnare nu ii mai angajeaza 
nimeni. Nu ca ar avea cum sa-si gaseasca toti locuri de munca in comuna. 
Cocioabele in care traiesc, cu podele de lut, acoperisuri zdrentuite si blide 
in care slanina are monopol, contrasteaza flagrant cu casele padurarilor, care 
de care mai dichisite. 

Din tata in fiu

Vasile Zbarcea are 23 de ani si, de un an, de cand batranul lui a cazut la 
puscarie, a reusit sa adune aproape 20 de procese-verbale de constatare a 
infractiunii silvice. Sta, impreuna cu cei patru frati, in doua cocioabe de 
cate o camera. De pe lemne pune mancare pe masa si... cam atat. si el e suparat 
pe padurarii care trec 7-8 cioate pe un proces-verbal, mult mai mult decat 
poate cara, la un transport cu caruta, un taietor de lemne. 

1 leu matura, 5 lei cotarca

In mijlocul sufrageriei cu pamant pe jos, o femeie taie cu un cutitas felii 
subtiri dintr-o nuia de alun. Un copil de 5 ani se ascunde dupa masa la vederea 
aparatului de fotografiat. Ioan si Maria Feldrihan nu paduresc. Barbatul s-a 
speriat cand a vazut ca rudele lui se potcovesc cu cate 3-4 ani de inchisoare 
pentru cateva lemne, asa ca amandoi fac maturi si impletesc cotarci. Ca ei mai 
sunt alte 60-70 de femei din catun. "N-am fost la padure deloc. Pai, pe vremea 
lui Ceausescu, se dadea maxim sase luni de puscarie si acuma fratele meu a 
primit 4 ani pentru un straif de lemn de foc. Mi se pare prea mult, cand sunt 
unii care fura cu camionul si n-au nici un proces-verbal! Mai bine stam aici si 
facem maturi si cotarcute cu femeia", spune mandru barbatul. Casa straluceste 
de saracie, iar pe masa se vede doar o bucata de slana. Confectionatul unei 
cotarci nu e lucru usor. Trebuie adunate crengile de alun din padure, decojite, 
taiate felii subtiri, intinse, trase, potrivite, cioplite. Amandoi au palmele 
acoperite cu straturi rosii si solzoase de piele moarta. La o cotarca pe care o 
vand unui intreprinzator bistritean lucreaza doua zile. Primesc pe ea 5 lei. Un 
maturoi se da cu 1,2 lei. Nu scot mai mult de 100 de lei pe luna, insa muncesc 
zi-lumina. 

Scrisoare

ยป Strigate de ajutor catre primul ministru

Lidera romilor din sat, Letitia Stoicescu, totodata consilier local la Primaria 
comunei Dumitrita, a scris, cum s-a priceput, o scrisoare deschisa, adresata 
primului ministru Calin Popescu Tariceanu, in care ii sesizeaza balamucul din 
padurile comunale, lipsa de implicare a administratiei locale si solicita 
controale serioase nu doar in gospodariile rromilor, ci si in cele ale 
lucratorilor din silvicultura. "Va sesizez urmatoarele: toti padurarii angajati 
ai Ocolului Silvic Dealu Negru sunt din localitatea Budacu de Sus, rude cu 
domnul primar si cu domnul viceprimar (fini, cumetri si alte grade de rudenie). 
Asa se face ca, desi in conformitate cu Ordinul nr. 196/2006, art. 9, lit. H, 
privind aprobarea riscurilor, padurarii au riscuri neaprobate din anul 2004 si 
pana in anul 2007, nimeni nu a luat nici o masura pentru destituirea acestora 
din functie, desi un padurar are o cantitate de aproximativ 100 mc supusa 
aprobarii riscurilor si neaprobate de Consiliul Local. Vazand ca Consiliul 
Local nu mai vrea sa aprobe riscuri, acesti angajati au inceput sa intocmeasca 
procese-verbale false pe numele cetatenilor de etnie rroma din localitatea 
Budacu de Sus, acestia fiind de fapt tapii ispasitori. Majoritatea rromilor au 
facut ani grei de detentie pentru furtul din padure si, de fapt, padurea este 
furata de cei care ar trebui sa o pazeasca si sa o administreze."



--  
Puteti contribui cu 2% din impozitul pe venitul Dvs. la combaterea defrisarilor 
abuzive.
Detalii cont la:
www.arin.ro

[Non-text portions of this message have been removed]



Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public! 
Yahoo! Groups Links

<*> To visit your group on the web, go to:
    http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

<*> Your email settings:
    Individual Email | Traditional

<*> To change settings online go to:
    http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
    (Yahoo! ID required)

<*> To change settings via email:
    mailto:[EMAIL PROTECTED] 
    mailto:[EMAIL PROTECTED]

<*> To unsubscribe from this group, send an email to:
    [EMAIL PROTECTED]

<*> Your use of Yahoo! Groups is subject to:
    http://docs.yahoo.com/info/terms/
 

Raspunde prin e-mail lui