Comunicat de presa
Legea privind Ziua Mamei si Ziua Tatalui,
adoptata de Parlamentul Romaniei
 
Camera Deputatilor a adoptat marti, 29 septembrie 2009, proiectul de lege 
pentru instituirea Zilei Tatalui si a Zilei Mamei, elaborat de Alianta 
Antidiscriminare a Tuturor Taticilor – T.A.T.A. si de un grup de parlamentari 
pro-familie (deputatii Mircia Giurgiu, Liana Dumitrescu, Victor Ponta, Laszlo 
Borbely, Ludovic Orban, Aledin Amet, Petru Movila, senatorul Emilian Francu). 
Adoptat deja de Senatul Romaniei aproape in unanimitate (DA= 89, NU=3, AB=4), 
Legea T.A.T.A. a beneficiat si de sustinerea deputatilor (DA=197, NU=12, 
AB=10). La sedinta plenului Camerei Deputatilor au participat si personaje de 
poveste (Alba ca Zapada si Cenusareasa), venite pentru a sustine legea.
            Parlamentarii au decis in ultima sedinta sa faca o rocada intre 
cele doua sarbatori, astfel incat ZIUA TATALUI se va sarbatori anual in a doua 
duminica a lunii mai, iar ZIUA MAMEI va fi serbata in prima duminica a lunii 
mai. 
Romania ramasese singurul stat din Uniunea Europeana (U.E.) care nu-i onora pe 
cei doi parinti in cadrul unor sarbatori destinate acestora. Dintre cele 27 de 
state ale U.E., doar Romania nu sarbatorea ZIUA TATALUI, in timp ce ZIUA MAMEI 
fusese asimilata neoficial Zilei Femeii, in lipsa unei sarbatori distincte, 
fiind marcata pe 8 martie. ZIUA MAMEI era deja sarbatorita de 21 de state 
europene in luna mai, asa cum propunea si proiectul de lege adoptat de 
Parlamentul Romaniei.
Legea T.A.T.A. va fi trimisa spre promulgare Presedintelui Romaniei, iar apoi 
va fi publicata in Monitorul Oficial al Romaniei. Din 2010, in luna mai vor fi 
sarbatorite la nivel national ZILELE PARINTILOR in primele doua duminici.
Inaintea sedintei de marti, 29 septembrie, a plenului Camerei Deputatilor, 
lideri ai partidelor si grupurilor parlamentare declarasera ca proiectul de 
lege privind Ziua Tatalui si Ziua Mamei se bucura de o sustinere generala, 
fiind realizat asadar un firesc consens cu privire la adoptarea unei initiative 
care reprezinta un gest de normalitate in societatea romaneasca si care nu 
angajeaza cheltuieli publice, deoarece duminica este deja zi libera.
O serie de personalitati au fost suporteri ai demersului legislativ, 
considerand fireasca instituirea Zilei Mamei si a Zilei Tatalui, printre 
acestia numarandu-se doamnele si domnii, mamicile si taticii, fii si fiicele 
Nadia Comaneci, Ilie Nastase, Mircea Lucescu, Elisabeta Lipa, Leonard Doroftei, 
Iolanda Balas, Octavian Bellu, Gabriela Szabo, Mihai Covaliu, Catalina Ponor, 
Marius Urzica, Ivan Patzaichin, Marius Lacatus, Emerich Ienei s.a. Campania de 
promovare a proiectului de lege pentru instituirea Zilei Mamei si a Zilei 
Tatalui a avut si logo-uri muzicale, reprezentate de slagarele “Multumesc, 
iubita mama” si “Tata”, interpretate de Mirabela Dauer si Dan Iliescu (trupa 
TIMPURI NOI). Autorii celor doua piese muzicale (Dan Iliescu, Marian Nistor si 
C.V. Tudor) au cedat gratuit drepturile de autor pentru sustinerea campaniei de 
promovare a initiativei legislative.
Legea privind instituirea Zilei Tatalui si a Zilei Mamei are drept obiectiv 
asigurarea unui echilibru social si evidentierea importantei ambilor parinti in 
viata de familie si in societatea romaneasca. Sarbatorirea anuala atat a mamei 
cat si a tatalui confirma asadar perfecta egalitate in drepturi a celor doi 
parinti, onorandu-le deopotriva importanta in universul copilului. Initiatorii 
incearca astfel sa promoveze familia si valorile fundamentale ale acesteia, 
aducand in prim-plan problematica complexa cu care se confrunta parintii in 
societatea romaneasca. ZILELE PARINTILOR vor fi dedicate mamelor si tatilor 
responsabili, implicati in cresterea si educarea propriilor copiii, fiind un 
prilej perfect pentru ca modelele pozitive sa fie promovate in societatea 
romaneasca.
Din punct de vedere statistic, din datele detinute de Alianta Antidiscriminare 
a Tuturor Taticilor - T.A.T.A., a rezultat ca ZIUA MAMEI este de regula 
sarbatorita pe mapamond anual in luna mai, de cca 70 de state ale lumii (cca. 
80% din populatia Globului) printre care Australia, Africa de Sud, Austria, 
Belgia, Bulgaria, Brazilia, Canada, China, Germania, Grecia, India, Italia, 
Japonia, Mexic, Olanda, Elvetia, Turcia, Ucraina, Statele Unite ale Americii, 
tarile baltice, statele din America de Sud, tarile nordice.
Pentru ca pe mapamond nu exista si in cazul celebrarii ZILEI TATALUI o traditie 
la fel de bine conturata in jurul unei date comune, autorii proiectului de lege 
au considerat ca este salutar ca aceasta sa fie marcata tot in luna mai, la o 
saptamana distant de ZIUA MAMEI, pentru a promova mai usor ambele sarbatori 
dedicate parintilor. Romania a fost pana ieri, 29 septembrie, singurul stat 
european care nu avea inca o traditie in ceea ce priveste sarbatorirea Zilei 
Tatalui.
La consideratiile de mai sus, se mai adauga si argumentul furnizat de 
calendarul Organizatiei Natiunilor Unite, care a instituit ZIUA INTERNATIONALA 
A FAMILIEI ca eveniment cu data fixa: 15 mai. Astfel, incepand cu prima 
duminica a lunii mai si terminand cu 1 Iunie – ZIUA COPILULUI, Romania va avea 
o luna marcata de sarbatori ale copilului, parintilor si familiei.
Sarbatorirea ambilor parinti va avea un efect pozitiv asupra societatii 
romanesti, subliniind astfel ca mama si tatal sunt la fel de importanti in 
viata de familie si in universul copilului. Intr-o societate in care familiile 
monoparentale sunt tot mai numeroase, stabilirea unor date diferite pentru ZIUA 
TATALUI si pentru ZIUA MAMEI este binevenita pentru a intari principiul 
egalitatii de tratament si pentru a da posibilitatea copiilor sa le petreaca 
impreuna cu fiecare parinte. Pe plan international, cei doi parinti sunt 
sarbatoriti distinct, la date calendaristice diferite.
Sarbatorirea distincta a celor doi parinti va oferi prilejul evidentierii 
importantei si rolului fundamental al mamei si al tatalui in cresterea si 
educarea propriilor copii, demonstrand ca cei doi parinti sunt complementari. 
Instituirea Zilei Mamei si a Zilei Tatalui reprezinta asadar un demers firesc, 
un gest de normalitate in societatea romaneasca, fiind rodul colaborarii dintre 
Asociatia T.A.T.A. si parlamentari romani preocupati de sustinerea familiei, de 
protejarea drepturilor copilului si de intarirea rolului fiecarui parinte in 
cresterea si educarea propriului copil.
Informatii suplimentare se pot obtine  la tel. 0723.568.280, 0744.148.965, 
tel./fax 021.345.0123, asociatiat...@gmail.com, http://www.T-A-T-A.ro/ . Pe 
pagina web a T.A.T.A. sunt postate si imagini de la evenimentul adoptarii legii 
in Parlament.

Bogdan DRAGHICI
Presedinte - Alianta Antidiscriminare a Tuturor Taticilor - T.A.T.A.
Tel. 0744148965; 0723568280
Web: http://www.t-a-t-a.ro/
E-mail: draghi...@gmail.com, asociatiat...@gmail.com


      

Reply via email to