Bucureştii ce se duc
De Henri Sthal tiparita în 1910
Reeditată în 2006 de Fundaţia culturală Gh. M.
speteanu
Iată un frgment din aceasta carte scrisa acum o sută de ani:
„Când mania de a
tot răsboteza străzile s-a unit cu modernizarea târnăcopică a Capitalei, s-a
ajuns la cele mai neaşteptate consecinţe. De pildă, acum un an locuiam în
strada Carol Davila No. 6. Când m-am întors din concediu, am găsit: casa gazdei
mele dărâmată, strada Carol Davila devenise strada Mihail Kogălniceanu, No. 6
devenise No. 69.
De
la o vreme, pentru a evita confuziile, ediliiau luat inteligenta hotărâre ca pe
tăbliţa indicatoare a străzii, să se indice şi vechea numire. ....
Harababura
e generală, nu mai eşti sigur nici de strada pe care stai, nici de numărul
casei tale, iar dacă e să lipseşti o lună din Bucureşti, ţi-e frică şi să te
pomeneşti cu un blockhouse în locul modestei tale căsuţe în stil românesc!
Cred
că n-ar fi rău să ne oprim, iar pentru botezarea străzilor Capitalei, aş sugera
următoarele:
1)
În comisia de
naşi să fie nu numai aleşii votului universal dar şi câţiva cunoscători ai
trecutului Capitalei.
2)
Să revenim cât
mai degrabă la vechile denumiri.
3)
Dacă o stradă a
purtat 30 de ani acelaşi nume, să nu i se poată schimba.
4)
Să nu se boteze
nici o stradă după numele unui politician, ori de ce neam o fi, decât după 30
de ani după moartea răposatului.
5)
În cartierele
comerciale mai ales, numirile să fie cât mai scurte pentru ca de pildă o
telegramă
pe numele. Constantin
Popescu-Chitila-Dumbrăveni strada
Mitropolitul Ghenadie Petrescu fostă Labirint No.157 ar fi ruinătoare pe
aceste vremuri de criză.
6)
După cum în caz
de divorţ, femeia poate să-şi reia numele de domnişoară, tot aşa o stradă
rebotezată
să-şi poată relua strămoşeasca denumire. De pildă: strada Doamnei, devenită
întâi strada Paris şi apoi Marmorosch Blank, să revină la vechiul frumos nume
evocator de strada Doamnei.”
