Unde scrie asta in Conciliul de la Vatican?

Doctrina infailibilitatii papei se refera la punctul de vedere al catolicilor 
asupra credintei lor, trebuiau sa aiba un "sef" care sa dea raspunsuri oficiale 
tinand cont ca Biserica este ierarhica. Si pentru a nu da prilejul aparitiei 
punctelor de vedere, s-a pus pecetea infailibil in ceea ce spune papa cand este 
vorba de Biserica Catolica. Asta nu inseamna ca este Dumnezeu, nici alte 
bazaconii. Intr-adevar este aiurea ca cineva sa decida daca un lucru este 
corect 
sau incorect cand este vorba de lucruri spirituale, dar asta e cu totul alta 
discutie, pentru ca si ortodocsii fac la fel chiar daca in alti termeni.

Ce scrii tu cu caps mai jos n-am auzit in viata mea, este o formulare extrem de 
violenta, si crede-ma ca am citit multe tampenii si multe puncte de vedere, 
inclusiv conciliile long time ago. Stiu ca exista extremisti in toate 
cluburile, 
dar cand trimiti al treilea mesaj deja tind sa cred ca esti pus pe fapte 
serioase...

Ca sa nu mai spun ca indiferent ce ar decide papa sau xulescu nu conteaza, asta 
daca ai o credinta adevarata.

Iubirea de aproapele este singurul lucru pe care il incalca liderii ambelor 
religii, ca sa nu mai zic de alte lucruri si porunci date de cel in care 
spuneti 
ca credeti. Tu crezi ca afecteaza mantuirea babei Aglaia filioque, 
infailibilitati sau ca unii preoti se casatoresc si alti aleg sa fie celibatari?

Iar aia cu noi il avem pe adevaratul Dumnezeu si ceilalti nu, este super tare. 
Sunt sigur ca sunteti atat de atotputernici sa il mutati voi pe Dumnezeu unde 
doriti, sa il limitati si sa faceti ce vreti cu El. Voi (toti), un pumn de praf 
de stele care nici nu stiti ce sens aveti in univers.

Gushterul





________________________________
From: vulcan vali <valivul...@yahoo.com>
To: protest-ro@yahoogroups.com
Sent: Sun, February 13, 2011 10:48:30 PM
Subject: Re: [protest-ro] De ce spunem NU venirii papei in Romania?

  


Multumesc pentru raspuns!
 Dar lucrurile nu stau tocmai asa, daca urmarim istoria iata ce spune. si nu 
are 
legatura cu asa zisa mare schizma!
Nu de asta sunt catolicii eretici, ci pentru ca au adoptat invataturi straine 
de 
Invatatura lui Hristos, cum ar fi:
                 Conciliul 1 Vatican(1970):' DOGMA SUPREMATIEI PAPALE: PAPA 
ESTE 
OM  DUMNEZEIESC SI DUMNEZEU OMENESC, TOATE AU FOST SUPUSE STAPANIRII SI  
VOINTEI 
PAPEI, NIMENI NU I SE POATE IMPOTRIVI, EL ARE PUTEREA SA FACA  TOT CE FACE SI 
DUMNEZEU, EL POATE FACE ORICE DIN NIMIC, EL POATE DACE  DIN MINCIUNA ADEVAR SI 
DIN ADEVAR MINCIUNA, EL POATE PROGRAMA SFINTI PE  ORICINE VREA EL, PAPA ARE 
STAPANIRE ASUPRA PURGATORIULUI SI A IADULUI,  EL E STAPANUL LUMII.PE PAPA NU IL 
POATE JUDECA NIMENI, PAPA ESTE  ASEMENEA LUI HREISTOS, PAPA ESTE DOMNUL TUTUROR 
, SI CAUZA ORICAREI  CAUZA, PAPA ESTE MAI PRESUS DE SF PAVEL.
PAPA ESTE TOTUL PESTE TOATE SI TOATE LE POATE!
PENTRU PAPA SUNT POSIBILE PE PAMANT CELE CE SUNT POSIBILE PENTRU  DUMNEZEU IN 
CER!PAPA ESTE INFAILIBIL PRECUM ESTE SI DUMENZEU SI POATE SA  FACA ORICE FACE 
SI 
DUMNEZEU!EL ARE DREPTUL SA INDREPTE NOUL TESTAMENT  ASA CUM CONSIDERA NECESAR!
PAPA ESTE VICARUL LUI DUMNEZEU, EL ESTE LOCTIITORUL LUI DUMNEZEU SI  STAPANESTE 
PESTE INGERII BUNI SI RAI!  IN TRUPUL PAEI TRAIESTE DUHUL  SFANT. '
PAPA ESTE TOTUL PESTE TOATE SI TOATE LE POATE!' 

        


--- On Sun, 2/13/11, Uplink <advan...@gmx.net> wrote:


>From: Uplink <advan...@gmx.net>
>Subject: Re: [protest-ro] De ce spunem NU venirii papei in Romania?
>To: protest-ro@yahoogroups.com
>Date: Sunday, February 13, 2011, 10:42 PM
>
>
>  
>N-am mai postat de o suta de mii de ani pe lista asta si sper sa nu spun 
>prostii 
>(mai mari decat se spun de obicei pe aici), dar... citind despre schisma 
>est-vest, parca am citit ca fiecare i-a excomunicat pe "ailalti". Catolicii 
>i-au 
>excomunicat pe ortodocsi in masa, iar ortodocsii au facut la fel cu catolicii. 
>Cu alte cuvinte, alege oricare din astea doua biserici si ei sunt "aia 
>adevarati" si ceilalti sunt "ereticii". Acu' nu stiu care au facut asta 
>primii. 
>Daca ordinea excomunicarilor poate fi stabilita, aia care au facut asta primii 
>sunt "adevaratii si unicii" iar ceilalti sunt "ereticii". Daca excomunicarile 
>s-au intamplat simultan, e cum am zis mai sus: depinde de unghi.
>
>
>Dar imi place cum dupa ce-s spurcati catolicii de parca ar fi fost scuipati 
>din 
>iad, nu oameni ca toti ceilalti, petitia se incheie cu "RESPECTAM PE 
>CREDINCIOSII PAPISTASI SI PE PAPA" :)) Halal respect. Daca venea Dalai Lama nu 
>faceati atata tambalau, chit ca va legati si faceti misto de religia lui, 
>comparandu-i pe catolici cu budistii... Ntz ntz ntz...
>
>
>2011/2/13 vulcan vali <valivul...@yahoo.com>
>
>http://www.petitieonline.ro/petitie/papa_nu_are_ce_cauta_in_romania_-p66477055.html
>
>>
>>
>>Papa Nu are ce cauta in Romania !
>>
>>29/01/2011
>>categorie: Religie, spiritualitate.
>>
>>De ce spunem NU venirii papei in Romania!
>>Marturisirea este mantuitoare, ca fii ai Bisericii, clerici si laici putem sa 
>>marturisim Adevarul, care este Hristos! Orice diplomatie cade in fata 
>>Adevarului!
>>
>>
>>1. SE CREAZA CONFUZIE SI MULTI DINTRE ORTODOCSI VOR CREDE CA BISERICA 
>>ORTODOXA 
>>SI PAPISTASII AR FI O BISERICA, IN TIMP CE
>>BISERICA ESTE UNA SI ANUME CEA ORTODOXA.
>>CEI CARE AU AFIRMAT TEORIA RAMURILOR SUNT ANATEMATIZATI DE SINODUL BISERICII 
>>RUSE DIN EXIL ANATEMA PRELUATA SI DE BISERICA RUSIEI SI PRIN URMARE DE 
>>BISERICA 
>>ORTODOXA IN PLENITUDINEA EI.
>>
>>2. PAPA ESTE ERETIC SI ACEASTA O SPUN TOTI SFINTII SI SINOADELE ECUMENICE SI 
>>LOCALE: SINODUL 2 ECUMENIC (vezi Filioque), SINODUL PATRIARHULUI 
>>FOTIE,SINODUL 
>>ANTIUNIONIST AL SF MARCU EUGENICUL, SINOADELE ISIHASTE ALE SF GRIGORIE 
>>PALAMA-NUMITE IMPREUNA SINODUL AL 8 LEA ECUMENIC DUPA CUM SPUNE ROMANIDIS, PR 
>>GHEORGHIOS METALLINOS, PR THEODOROS ZISIS, TELENGHIDIS SI ALTI TEOLOGI 
>>CONTEMPORANI.
>>
>>
>>3 NU SE CUVINE CA ORTODOCSII SI ERETICII PAPISTASI SA SE ADUNE IN LACASURI DE 
>>CULT IMPREUNA, CONFORM TUTUROR CANOANELOR BISERICII
>>
>>4 PAPA VINE CA SEF AL EREZIEI CATOLICE SI E PRIMIT CA EPISCOP CANONIC AL 
>>ROMEI 
>>CU SUCCESIUNE APOSTOLICA DE CATRE PATRIARHIA ROMANA, CEEA CE ESTE BLASFEMIE, 
>>PENTRU CA PAPISTASII ODATA CE AU INTRAT IN EREZIE AU PIERDUT SI SUCCESIUNEA 
>>APOSTOLICA SI EPISCOPIA ROMEI!
>>
>>5. SUNTEM DE ACORD CA PAPA SA VINA CA SIMPLU VIZITATOR SAU CA SEF DE STAT DAR 
>>SA 
>>NU FIE PRIMIT LA SFINTELE SLUJBE IN BISERICILE ORTODOXE SI NICI VREUN IERARH 
>>AL 
>>B.O.R. SA PARTICIPE LA MESA PAPISTASA !
>>
>>6. PARINTELE DUMITRU STANILOAIE AFIRMA IN DOGMATICA CUM CA PAPISTASII SE 
>>INCHINA 
>>LA ALT DUMNEZEU DECAT CRESTINII ORTODOCSI, SI ANUME UN DUMNEZEU IN SENS 
>>BUDIST, 
>>DUMNEZEUL NIRVANIC IMPERSONAL.
>>PRIN EREZIA FILIOQUE DESFIINTAND PERSOANELE SFINTEI SI DE VIATA FACATOAREI 
>>TREIMI!
>>
>>RESPECTAM PE CREDINCIOSII PAPISTASI SI PE PAPA SI LE DORIM INTOARCERE 
>>GRABNICA 
>>LA BISERICA CEA UNA, ADICA CEA ORTODOXA PRIN BOTEZ, MIRUNGERE , SFANTA 
>>IMPARTASANIE SI CELOR NUMITI CLERICI DINTRE EI HIROTONIE ORTODOXA. ASA SA LE 
>>AJUTE DUMNEZEU!
>>
>>
>>
>>
>>
>>
>>------------------------------------
>>
>>Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public!Yahoo! Groups 
>>Links
>>
>>
>>
>>
> 






      

Raspunde prin e-mail lui