Nu ca m-am dat io prea mult cu bicicleta in ultimele cateva luni, dar, chiar si numai la gandul de a iesi pe undeva, trecand peste intrebarea daca voi supravietui, ma gadesc cu teroare la praful pe care il inghit si mai abitir. Intr-o vreme aveam scuter pe niste meleaguri de loc laudate pentru curatenie si ma intorceam acasa cu gulerul alb. Aici - si cand ma gandesc la padurile de pe langa Bucuresci, laudate de cornicarii timpurilor - se pune praful de-un desht pe pervaz desi am geamul fix intr-un copac si mai departe parc.
Io mai astept vreo 50 de ani sa se taie benzi pentru biciclisti, sa-si parcheze oamenii masina unde se cade ( ca daca nu imi iau si eu elicopter si mi-l parchez pe-un bloc din vecinatate) si, daca n-am murit cu totii de intoxicatie cu oxid de carbon, poate, poate . . . dar nici asta nu o prea cred, dupa cum vad io ca se misca lucrurile pe ceste plaiuri mioritice Pax vobis! A
