Mantuirea de mantuiala si mahalaua politica a Romaniei
Mihail Neamtu, 22, Nr. 10-16 aprilie 2007
Transilvania lui Gojdu
Asprimea cu care Sinodul ortodox al Transilvaniei de Nord a condamnat
construirea "bisericilor electorale" si invocarea iresponsabila a "numelui lui
Dumnezeu" in "scopuri politice" a trecut aproape neobservata. Redactat in plina
criza guvernamentala, documentul lapidar semnat de mitropolitul Bartolomeu
Anania al Clujului atrage atentia asupra prioritatii fundamentale de care
"binele public" trebuie sa se bucure intr-o tara vulnerabila constitutional,
inapoiata economic si traumatizata social. Avertismentul este transmis, asadar,
nu doar politicienilor, ci si clericilor ortodocsi tentati sa incurajeze
oportunismul unor organizatii precum PNG si credulitatea unei posibile mase de
manevra, sedusa de prestatia "evlavioasa" si promisiunile "izbavitoare" ale
conducatorului - aici cu aluzie clara la George Becali.
Ramane de vazut daca Sinodul general al Bisericii Ortodoxe Romane, in
consultare cu Adunarea Nationala Bisericeasca, isi va asuma pozitia ierarhilor
transilvaneni care merita sa fie mentionati: arhiepiscopul Andrei de Alba
Iulia, episcopul Sofronie al Oradei, episcopul Iustinian al Maramuresului,
impreuna cu episcopii vicari Irineu si Vasile, Petroniu si Iustin. Este posibil
ca sustinatorii sinodali ai proiectului Catedralei Mantuirii Neamului sa aiba
cele mai mari rezerve in condamnarea practicilor electorale ale lui George
Becali, socotind mai cu seama aspiratiile vulcanice de "mare ctitor" ale
acestuia din urma. In mod cert, Transilvania pravoslavnica se nutreste astazi
din amintirea unui cu totul alt gen de exercitiu filantropic si
responsabilitate ecleziala - virtuti eminent intrupate de tandemnul Emanuil
Gojdu (1802-1870) si Andrei Saguna (1809-1873). La 23 aprilie 1870, sub
patronajul Congresului National Bisericesc Ortodox si condusa de Andrei Saguna,
se infiinta
Fundatia Gojdu pentru sprijinul "tinerilor romani de religiune rasariteana
ortodoxa, distinsi prin purtare buna si prin talente, ai caror parinti nu sunt
in stare cu averea lor proprie sa duca la indeplinire cresterea si cultivarea
copiilor lor". De acest proiect se leaga destinele fericite ale unor
personalitati precum Octavian Goga, Constantin Daicoviciu, Silviu Dragomir,
Ioan Lupas, Traian Vuia sau Victor Babes - doar cateva nume dintre cei peste
3.000 de bursieri trimisi la aprofundarea studiilor peste hotare.
Condamnarea vicioasei asocieri - pe filiera urat mirositoare a banului
nemuncit - intre membrii mai multor eparhii ortodoxe si liderul "crestin" al
politichiei valahe nu explica si valul de simpatie genuina de care se bucura
George Becali in straturile nevazute ale "Romaniei profunde". Un act de simpla
disociere institutionala nu poate anula realitatea sociologica a popularitatii
unui personaj "charismatic" - este si lectia perioadei interbelice pe care
Mirel Banica ne-o reaminteste intr-un foarte oportun studiu despre Biserica
Ortodoxa Romana, stat si societate in anii 30 (Ed. Polirom, 2007).
Mojicul turmentat
Distantarea oficiala nu va stopa ascensiunea lui George Becali - aceasta
sinteza fara precedent intre etosul cultural levantin si religiozitatea
sincretica din spatiul nord-dunarean. Cum se explica acest succes al demagogiei
pioase intr-un moment istoric care ar fi presupus, pesemne, ancorarea politica
in cadrele modernitatii? Care sunt porii de naivitate, infantilism sau
anxietate prin care "vestea cea buna" adusa de George Becali patrunde in
buzunarele, casele si chiar inimile sustinatorilor sai? Cum se compune oare
locul geometric al slabiciunilor pentru acest zis descendent al Bizantului
intr-o tara neprotejata in dreptul sau vital la memorie si patrimoniu?
Raspunsurile la aceste intrebari angajeaza nu doar societatea civila si clasa
politica, cu tot ceea ce inseamna amestecul alternativ de apatie si cinism,
insensibilitate religioasa si analfabetism doctrinar. Biserica nu mai putin are
o raspundere pentru degradarea calitatii vietii in spatiul public (si foarte
probabil privat) al Romaniei contemporane. Poti sesiza dramatic si dureros
aceasta involutie intr-o capitala presarata cu sute de lacasuri de cult,
majoritatea de confesiune ortodoxa, dar invadate - dinauntru sau din afara - de
holera nesimtirii si alti demoni anonimi. Sunt rare si infinit pretioase
locurile care emana gratia, linistea si civilitatea curtii interioare de la
Stavropoleos. Gasesti totusi covarsitor de multe spatii ecleziastice subminate
de arta kitsch, asuprite de neoranduiala sau pangarite de imaginatia parohilor
cu aer de bancheri sau agenti imobiliari. Aceste dezastre ale urbanitatii
credintei evoca esecul coagularii unor comunitati de tip familia
christiana - un tip de agregare naturala fara de care crestinismul devine
ideologie.
Chiar si in biserici, seminarii, facultati, mahalaua asalteaza centrul si da
la iveala tristetile unui popor orfan, ale unei mase paupere, ale unei turme
necatehizate. Din aceste locuri antipatice ale periferiei, din extremitatea
insuportabila a cartierelor fara alt stapan decat frica, din fojgaiala
pestilentiala a gangurilor rasiste, din ciupercaria vesela a patimilor joase
(exemplu: alcoolism si prostitutie), din suprapunerea manelelor mega-bass cu
scuipatul in san si horcaitul pe strada, din ghicitul in carti pe icoana sau pe
cruce - din toata aceasta topologie dantesca, necunoscuta doctorilor in
patristica, din arterele emboliei noastre sociale vin, asadar, cu sutele de
mii, voturile lui George Becali. O metropola cucerita de civilizatia flegmei si
arta suduielii, un oras cotropit pretutindeni de noxe, claxoane sau neoane, o
elita intelectuala rusinata de gandul la "lacrimi si sfinti", o Universitate
care isi acopera chipul in cearsaful impur al pietei cu detergenti,
o tara hartuita de blestemul trancanelii si bovarismele mediocritatii - o
astfel de lume recunoaste dreptul politicii la fler, magie si animalitate.
Combinatiile reusite ne pot da chiar reteta blasfemiei.
Ortodoxie versus ortodoxism
Carciuma televiziunilor a consacrat bajbaiala ca metoda de analiza politica,
iar divertismentul ia toate conotatiile stridente ale instinctului fornicator -
caci, mai nou, vigilenta personalului CNA amendeaza doar delictul de ironie.
Insuccesul relativ al programelor etatiste care si-au propus, de aproape doua
decenii, imblanzirea barbariei locale prin binefacerile pedagogiei iluministe
(i.e., seminariile despre "violenta domestica" sau "patologiile
nationalismului") ar putea oferi liderilor Bisericii Ortodoxe prilejul unei
meditatii autocritice. Estimp, societatea civila isi poate acorda ragazul unei
reflectii despre limitele practice ale secularizarii pure. Este momentul ca
apologetii unei viziuni crestin-democrate despre societatea romaneasca sa
inteleaga riscul capturarii ideologice a ortodoxiei in zodia ortodoxismului
(ceea ce, in cazul sarbesc, s-a petrecut prin trecerea de la pravoslavlje la
svetosavlje).
Ar fi desigur fatal ca cineva sa creada ca George Becali reprezinta doar
varianta apocrifa, insuficient elenizata a unei ortodoxii bimilenare sau ca el
este, in limbajul fotbalistic din Ghencea, "branza buna" a stelistilor in
"burduf de caine" dinamovist. Votul dat lui Becali este lozul pierzator al
celor care intre Filocalie si citirea lui Adam Smith prefera oricand lirica
unui Adi Minune si Vali Vijelie. Mitocania tricolora nu poate face din George
Becali decat actorul unor inavuabile porniri catre delirul autoritar, egomanie
si mitologia personala a infailibilitatii. Pe de alta parte, "razboinicul
luminii" stie mereu sa reapara atunci cand societatea civila refuza orice
referinta a discursului politic la sacru sau daca reprezentantii bisericii isi
doresc traducerea mecanica a idealurilor Evangheliei intr-o expresie civica
totalizatoare.
Aceasta confirma faptul ca adeptii mesianismului ortodoxist refuza atat
asceza transformarii launtrice, cat si criteriile traditionale ale
meritocratiei sociale. Din acest dublu esec apare nevoia unui indrumator -
entuziasmul in fata acestui lampas al constiintelor ghetoizate in transhumanta
oarba a ultimelor decenii. George Becali nu este deocamdata decat vocea
legitima a ulitelor uitate de biserica si scoala, deopotriva. Capitalistul
"ortodox" din Pipera nu ilustreaza decat rapa si balteala vastei noastre
subculturi a convietuirii - acest accident numit Romania, tamp si sublim
asezata la marginea unor grave dileme teologico-politice intr-un mileniu, iata,
lipsit de umor.
---------------------------------
Ahhh...imagining that irresistible "new car" smell?
Check outnew cars at Yahoo! Autos.
[Non-text portions of this message have been removed]
