Re: [protest-ro] despre lipsa de fair play

2012-07-24 Fir de Conversatie Codruta
De fapt, mandatul lui Basescu nu expira in toamna asta (in toamna asta ar 
expira doar mandatul de interimar al lui Antonescu, in caz ca Basescu ar pica 
la referendum). Mandatul Presedintelui este de 5 ani, astfel incat am avut 
alegeri in 2009 iar urmatoarele (in caz ca Basescu nu e inlaturat acum) ar fi 
abia in toamna lui 2014.  


Nici siguri ca il schimbam cu Ponta si Antonescu nu avem cum sa fim. In 
toamna asta sunt alegeri parlamentare (si nu stim, in urma lor, cine va fi 
propus prim-ministru, chiar daca va castiga USL ar face o mare prostie sa-l 
propuna iar pe Ponta) si, in caz ca Basescu pica, vor fi si alegeri 
prezidentiale pe bune (pt. ca Antonescu este interimar doar pt. 6 luni) iar 
lumea poate sa-si aleaga pe cine doreste, nu e obligatoriu Antonescu.   
  


Asa ca toate jelaniile astea sunt doar circ pentru cetateni, nu e vorba despre 
nici o Mare Drama.


Codruta 



  From: dan G 
  Sent: Monday, July 23, 2012 5:40 AM




  Cum bah arhitecturica, nu stii cu cine votati? Ponta si Antonescu, pe aia ii 
votati ca doar ii meritati din plin!
  De fapt, mandatul lu' baseasca expira in toamna oricum, nu?
  Dar prin referendumul asta sunteti siguri ca il schimbati cu Ponta si 
Antonecu, nu?
  Dan G
  On 7/22/2012 10:58 AM, Arhitectura wrote:

  

Pe cine sa votam doamna Nedelcu ?
Haideti ca noi suntem prosti, nu umblam toata Europa pe la instructaje pe 
banii altora si nici nu suntem membrii de partid la zbuciumatii astia !
Neavoastra aveti scoli inalte sunteti umblata prin lume, poate ne luminati 
si pe noi cu cine sa votam.

Nu de alta dar intre un marinar mafiot, un drogat si un amatror de minore, 
eu cel putin, sunt cam debusolat.

De Ungureanu stiti ceva ?
Asta cu cine lucreaza  ?
Cu KGK, cu Mossadul, cu MI6, cu CIA ?



Cu stima,
Dicu-Sava Cristian
www.dsclex.ro
http://secsidelacapat.blogspot.com
  - Original Message - 
  From: ARIN 
  To: societatea_civ...@yahoogroups.com ; romania_eu_l...@yahoogroups.com 
  Cc: protest-ro@yahoogroups.com ; fre...@yahoogroups.com 
  Sent: Sunday, July 22, 2012 2:19 PM
  Subject: [protest-ro] Re: [societatea_civila] Re: Fw: [romania_eu_list] 
despre lipsa de fair play


  eh, lasaaati... :D  


  Antonescu e, chiar asa cum bine ati spus, doar presedinte interimar - 
peste cateva luni, cand se vor organiza alegeri pentru Presedintie pe bune, o 
sa puteti vota pe cine doriti, ce atata drama? 


  Cat despre a sta la masa cu Iliescu - pai, Antonescu NU a stat la masa 
cu Iliescu ani intregi, asa cum a facut stimabilu' Basescu (adica incepand din 
1990 si pana la sfarsitul lui 1996, apoi in 2009 - cand si-a vazut visul: PD 
si PSD impreuna la guvernare - samd..). Adica, INCLUSIV pe vremea cand i-a 
ajutat pe mineri sa ajunga in Bucuresti si in Piata Universitatii, sa-i bata pe 
cei care protestau TOCMAI impotriva lui Iliescu!!!


  Chiar ne credeti TAPMITI??? Credeti ca am UITAT ce rol a avut to'arashu' 
Basescu in istoria post-1990? :   


  peceneg? Hmmm!!! De Basescu vorbeati?

  Ma rog... nu ca ar avea cineva ceva impotriva pecenegilor - ce? aceia 
nu-s oameni?  


  Codruta



From: cont...@ymcauniversitaria.ro 
Cc: protest-ro@yahoogroups.com ; societatea_civ...@yahoogroups.com ; 
fre...@yahoogroups.com  

Sent: Monday, July 16, 2012 8:41 PM


  
La cate enormitati au debitat cei care sunt impotriva lui Basescu, 
frazele citate sunt inocente!

Dar alta e problema:

Vazandu-l pe Antonescu cum se impopotoneaza, te intrebi ce trebuie sa 
fie in capul lui, evident, in calitate de interimar? 

Vazandu-l, cu cata pretiozitate, anunta ca a decis sa promulge o lege 
in virtutea interesului national si nu a presiunilor occidentale, te intrebi 
cat de tulburat trebuie sa fie? (fara a mai vorbi despre decizia curtii 
constitutionale)

Amintindu-ti ca, imediat dupa confirmarea in functia de presedinte 
interimar al Romaniei, a accentuat ca va fi un personaj discret, iar acum umple 
televizorul, te intrebi ce inseamnau decenta si moralitatea despre care vorbea?

Vazandu-l cu cata usurinta vorbeste despre apartenenta Romaniei la 
spatiul european ca despre un drept castigat prin sacrificiul poporului roman, 
te crucesti vazandu-l cum sta la aceeasi masa cu tatucul neamului romanesc, 
badita ionica iliescu! 

VAZANDU-I cat de penibili sunt in tot ceea ce intreprind, Antonescu si 
Ponta, te intrebi ce mai ramane de facut pentru a ajunge la normalitatea pe 
care o postulau inainte de a cuceri puterea in totalitatea ei?!

Eu, daca as fi in locul lui Basescu, as pleca, pana in ziua 
referendumului, la mare. Fara a mai face

[protest-ro] votul, la francezi ;)

2012-05-06 Fir de Conversatie Codruta Nedelcu
 treaba asta si la noi, de altfel... ;)


In fine! revenind catre Jean Jeaures ca sa iau metroul, am vazut o
coada imens la o cafenea, adica era coada afara, pe
vreo 30 m cel putin mi-am zis ca or fi droguri sau or da aceia
vreun spectacol sexy... sau ca isi iau oamenii portia de mici si bere
promisa de Partid... :P


Abia invartindu-ma in jurul statiei, ca sa imi iau macar un sandwich,
o clatita, cevaaa si vazand ca totul era inchis, mi-am dat seama:
rasesera lacustele alea bucuroase TOT ce fusese de mancare prin
zona... :(


In fine cam asta a fost atmosfera in seara votului iar mie
chiar mi-a devenit simpatic Toulouse - nu de la vot, ci mi-a devenit
BRUSC f. simpatic, de la cu TOTUL altceva! Pun pariu ca nici prin gand
n-o sa va treaca de la ce - dar va dau un hint: cand mi-a devenit
simpatic eram in metrou, aproape de Universitatea Mirail ;)


O saptamana frumoasa va urez :)


Codruta




Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public!Yahoo! Groups 
Links

* To visit your group on the web, go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

* Your email settings:
Individual Email | Traditional

* To change settings online go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
(Yahoo! ID required)

* To change settings via email:
protest-ro-dig...@yahoogroups.com 
protest-ro-fullfeatu...@yahoogroups.com

* To unsubscribe from this group, send an email to:
protest-ro-unsubscr...@yahoogroups.com

* Your use of Yahoo! Groups is subject to:
http://docs.yahoo.com/info/terms/



[protest-ro] Fw: O zi speciala

2012-01-27 Fir de Conversatie Codruta
STIU ca asta e off-topic - dar m-a impresionat. Persoana care mi l-a trimis e 
chiar taximetrist... si inca altceva (are studii superioare :)
 


Codruta 



From: V.. A. 
Sent: 27/01/2012 11:43 PM




  ---




ZIUA DE AZI E O ZI SPECIALA

Acum douazeci de ani lucram ca si taximetrist ca sa ma intretin. Intr-o 
noapte cand am ajuns  la o comanda, la 2:30 AM , cladirea era acoperita in 
intuneric, doar cu exceptia unei singure lumini la o fereastra de la parter... 
In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau de 
doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca. Dar am vazut prea multi oameni 
care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport. 
Daca nu mi se parea un pericol, intotdeauna mergeam la usa .
Deci am mers si-am batut la usa . - Doar un minut raspunse o voce 
firava, a unei persoane mai in varsta. 
Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii. 
Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie mica
de statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea. 
Purta o rochie colorata si o palarie mare cu un material de catifea 
prins pe ea,ca si o femeie dintr-un film din anii'40. 
Langa ea era o valiza mica de nailon. Apartamentul arata ca si cum 
nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu 
cearsafuri.
Nu gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelori sau alte lucruri pe 
rafturi.
Intr-un colt era un panou plin cu poze peste care era pus un suport de 
sticla.
-Ati putea sa imi duceti bagajul pana la masina?zise ea.
Am dus valiza la masina si apoi m-am intors sa sa o ajut pe femeie. Ea 
m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi multumeasca 
pentru amabilitatea mea.
-Nu e mare lucru I-am zis eu.  Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in 
felul in care as vrea ca mama mea sa fie tratata 
 Oh, sunteti un baiat asa de bun! zise ea.
Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat: - 
Ai putea sa conduci prin centrul orasului? 
-Nu este calea cea mai scurta am raspuns eu rapid. 
- Oh, nu conteza spuse ea. - Nu ma grabesc. Eu acum merg spre 
azil
M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori. .. -Nu 
mi-a mai ramas nimeni din familie... a continuat ea-Doctorul spune ca nu mai 
am mult timp... In tacere am cautat ceasul de taxare si l-am oprit. -Pe ce 
ruta ati vrea sa merg? am intrebat.
Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras.
Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca si operator pe lift. 
Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei au locuit cand erau 
proaspat casatoriti. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care odata fusese o 
sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans pe vremea cand era fata. Cateodata 
ma ruga sa opresc in fata unor
cladiri sau colturi de strada si sa stau cu ea acolo in intuneric, 
contempland in tacere. 
Cum prima aluzie de soare sa aratat pe orizont, mi-a spus dintr-odata: 
-Sunt obosita... Hai sa mergem.
Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse.
Era o cladire ieftina, ca si o casa mica , cu un drum de parcare care 
trecea pe sub o portita. Doi oameni au venit spre taxi cum am si ajuns acolo. 
Erau atenti si concentrati aspura fiecarei miscari pe care o facea femeia. Am 
deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la usa . Femeia  fusese deja 
asezata  intr-un scaun cu rotile.
-Cat va datorez? a intrebat ea, in timp ce-si cauta portmoneul.
-Nimic am zis eu. 
-Dar trebuie si tu sa te intretii.
-Nu va faceti griji...sunt si alti pasageri am raspuns eu. Aproape 
fara sa ma gandesc m-am aplecat si i-am dat o imbratisare. Ea m-a strans cu 
putere..
-Ai facut unei femei in varsta un mic moment de bucurie spuse ea. 
-Multumesc. 
I-am strans mana si apoi am plecat in lumina diminetii.
In spatele meu, o usa se inchisese... Era ca si sunetul de incheiere a 
unei vieti... Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru. 
Am condus pierdut in ganduri... Pentru restul zile de-abia puteam vorbi.
Ce ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist manios 
sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura?...
Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o 
data si apoi sa plec?.. 
Uitandu-ma in urma nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga 
mea viata. 
Suntem conditionati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul 
unor momente marete. Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere - 
frumos impachetate in ceea ce altii ar considera ceva putin, ceva neinsemnat. 
OAMENII S-AR PUTEA SA NU-SI AMINTEASCA EXACT CEEA CE  AI FACUT SAU CEEA 
CE AI SPUS, DAR INTOTDEAUNA ISI VOR AMINTI CUM I-AI FACUT SA SE

[protest-ro] Mos Craciun bogat si bun, sa aveti! :)

2011-12-25 Fir de Conversatie Codruta Nedelcu
Pentru toti cei care ati avut de a face cu ARIN si ati fost
ingaduitori si / sau draguti si prietenosi cu noi, un vechi colind din
Maramures, in interpretarea grupului Truverii. Sa va fie Mos Craciun
bogat, bland si bun! :)


http://www.youtube.com/watch?v=sNiED4ZpbLUfeature=player_embedded#!


Pentru ceilalti - sa le dea Mos Craciun de 1000 dc ori ceea ce ne
doresc ei noua! ;)


Codruta Nedelcu

si echipa ARIN :)




Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public!Yahoo! Groups 
Links

* To visit your group on the web, go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

* Your email settings:
Individual Email | Traditional

* To change settings online go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
(Yahoo! ID required)

* To change settings via email:
protest-ro-dig...@yahoogroups.com 
protest-ro-fullfeatu...@yahoogroups.com

* To unsubscribe from this group, send an email to:
protest-ro-unsubscr...@yahoogroups.com

* Your use of Yahoo! Groups is subject to:
http://docs.yahoo.com/info/terms/



Re: [protest-ro] Fwd: [romania_eu_list] Ungaria se opune folosirii cianurii in proiectul RMGC

2011-08-10 Fir de Conversatie Codruta N
Sanchi! care multi?

Codruta  



  From: M Cristian Ioan 




  Moarte hungurilor!

  imi pare rau, dar exact ASTA este reactia pe care stirea o va declansa la 
multi

  cand o sa auda ca UNGURII se opun cianurilor, o sa sara sa ia in brate pe 
RMGC, numai ca sa le faca in ciuda la maghiari!

  si desigur, pe toti cei care mentionam stirea asta, la fel ca si cu 
autostrazile, or sa ne faca “dujamni ai Tarii”, “vanduti ungurilor”!

  Cr.


  From: Vasile Anghel 
  Sent: Wednesday, August 10, 2011 1:28 AM
  Subject: [protest-ro] Fwd: [romania_eu_list] Ungaria se opune folosirii 
cianurii in proiectul RMGC



  -- Forwarded message --
  From: Vali valin...@gmail.com
  Date: Tue, Aug 9, 2011 at 8:12 PM
  Subject: [romania_eu_list] Ungaria se opune folosirii cianurii in proiectul 
RMGC




  http://www.morningstar.co.uk/uk/markets/newsfeeditem.aspx?id=155144956339726



  Hungary Opposes Use Of Cyanide In Romanian Gold Mine Project




  

Re: [protest-ro] Re: Vreau sa se inceapa proiectul RMGC-Gabriel! Sau la Constanta -de la domnul B

2011-08-09 Fir de Conversatie Codruta N
Pai, astia nu au aur :D 

Au numai ape minerale (de o calitate excelenta, de altfel ;) - da' ma gandesc 
ca si pe alea or fi pus ochii ceva baieti buni ;) 


Ar fi avut si paduri - dar s-a trezit ceva mai devreme to'arashu Kerestoy - asa 
ca nu mai sunt :))  


Codruta



  From: dan G 



  De ce nu se face lacul in Tinutul Secuiesc? Sa isi aduca si ei o contributie 
la dezvoltarea Romaniei.
  Dan G
  On 8/8/2011 1:05 PM, Ionas Adrian wrote: 

  
Sau la Constanta -de la domnul Basescu.

 Doar daca lacul Vidraru de decantare a cianurii va fi amplasat langa 
Bucuresti!
 
 Sa se bucure si cei din capitala tarii de priveliste-zona va fi 
ecologizata.







  

[protest-ro] Propunere subiecte Bac toamna 2011

2011-07-30 Fir de Conversatie Codruta Nedelcu
Un grup de persoane ingrijorate de rezultatele din vara, de la Bac, au
facut o propunere de posibile subiecte pentru sesiunea din toamna.
Subiectele sunt adaptate tipului de educatie oferite de profesorii de
astazi, tineretului voios, mandria de maine a tzarii.


http://cocalari.com/2011/07/subiecte-bac-toamna-2011/


In felul acesta, se sconteaza pe o crestere semnificativa a
promovabilitatii ;)


Codruta




Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public!Yahoo! Groups 
Links

* To visit your group on the web, go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

* Your email settings:
Individual Email | Traditional

* To change settings online go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
(Yahoo! ID required)

* To change settings via email:
protest-ro-dig...@yahoogroups.com 
protest-ro-fullfeatu...@yahoogroups.com

* To unsubscribe from this group, send an email to:
protest-ro-unsubscr...@yahoogroups.com

* Your use of Yahoo! Groups is subject to:
http://docs.yahoo.com/info/terms/



Re: [protest-ro] Miscarea Verzilor este alaturi de Norvegia, de victimele atentatelor si de familiile acestora - Comunicat

2011-07-25 Fir de Conversatie Codruta N
Pai, restrictiile parca erau anulate, deja...   


Codruta 



  From: dan G 



  Hehehe!
  Lasa ca se anunta si  mai bine, un loc bun pentru cernea in armata americana!
  Putoarea asta de  nigger musulman  anuleaza restrictiile pentru poponari in 
armata americana, asa ca in curand cernea o sa se poata duce la Kogalniceanu sa 
si-o traga cu  armata americana.
  Dan G
  On 7/24/2011 8:25 AM, Arhitectura wrote: 

  
Sa mori tu Mosule !

Nu vrei sa te duci tu in Arabia sa omori toti extremistii islamisti ?
Ca tot e liber la tot felul de minoritati in armata americana ?
Poate te aleg aia deputat, cu ocazia asta.

Cu stima,
Dicu-Sava Cristian
www.dsclex.ro
http://arid.wordpres.com

- Original Message - 
From: Remus Cernea tualegi...@gmail.com
To: undisclosed-recipients:
Sent: Sunday, July 24, 2011 2:54 PM
Subject: [protest-ro] Miscarea Verzilor este alaturi de Norvegia, de
victimele atentatelor si de familiile acestora - Comunicat

http://www.miscareaverzilor.eu/COMUNICATE/comunicate%2024iul2011.html

Mișcarea Verzilor este alături de Norvegia,
de victimele atentatelor și de familiile acestora.

Mișcarea Verzilor își exprimă solidaritatea și compasiunea cu Norvegia
și cu victimele atentatelor și familiile acestora.

Aceste momente dramatice arată cât de vulnerabili suntem cu toţii,
oriunde pe planetă. Motivele comiterii unei astfel de orori devin, în
cele din urmă, irelevante. Oricare ar fi acestea ele se fundamentează
pe ură, abdicare de la orice etică, iresponsabilitate şi lipsă de
empatie. Civilizaţia umană va fi în permanenţă ameninţată de indivizi
cu asemenea trăsături şi de ideologiile sau dogmele care le cultivă.
Omenirea se cutremură în fața unor orori precum atentatele din ultimii
douăzeci de ani din New York, Oklahoma City, Londra, Moscova, Madrid,
Tokyo sau din numeroase alte locuri pretutindeni pe glob.

Societăţile noastre trebuie să fie, în ciuda ameninţărilor cu care se
confruntă, un spaţiu de libertate, pace şi diversitate. Accesul la
arme şi la substanţe cu grad ridicat de risc trebuie reglementat
strict iar extremismul, intoleranţa şi fundamentalismul de orice fel
vor trebui combătute în permanenţă. Lumea liberă va fi puternică atâta
timp cât drepturile fundamentale vor fi prezervate, iar violenţa şi
fanatismul marginalizate.

Acum suntem toţi norvegieni. Now we are all Norwegians. Nå er vi alle
nordmenn.

Contact:

Mișcarea Verzilor

Claudiu Crăciun, Co-preşedinte
0768.002.692
claudiu.crac...@miscareaverzilor.eu

Remus Cernea, Co-preşedinte
0727.583.594
remuscernea...@gmail.com



Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public!Yahoo! Groups
Links






  

Re: [protest-ro] Re: In Romania se va construi cel mai mare lac de decantare a cianurii din Europa

2011-07-25 Fir de Conversatie Codruta N
De fapt, Dl. Dicu in cazul asta chiar are dreptate: barajele din anrocamente cu 
miez impermeabil din argila nu sunt ceva neobisnuit si ar putea fi eficiente; 
problema cu ele este ca ele insele (si ce-i in spatele lor) strica mediul in 
jur. De UNDE naiba vor proveni anrocamentele alea (care trebuie sa fie MULTE, 
pentru ca barajul sa ajunga in 180 m inaltime!!!) odata ce toata roca de la 
Rosia Montana va fi transformata in nisip, in procesul extragerii aurului? 
Raspuns: din alti munti (nu se stie care!!!) care se vor distruge pentru a 
asigura materialele de constructie!!!  


La fel, are dreptate si in cazul cutremurelor - nu doar ca Rosia Montana nu 
este intr-o zona seismica dar intr-adevar guvernele gandesc exact asa cum a 
descris D-lui.!


Problema cu poluarea produsa de baraj sunt infiltrarile laterale pe fisurile 
din masiv si pe fundul chestiei de acumulare (ca nu pot sa-i zic lac la 
mizeria aia care va fi acolo).   


Codruta




  From: dan-calin 




  dICIsor (imbecil, cretin, idiot),

  Prostul daca nu-i fudul, parca nici nu-i prost destul! Iar matale esti 
fudul pina la loc comanda!

  Faceti ca de obicei confuzii. Este o pata neagra de pe soarele dvs. care va 
lumineaza viata!

  Daca aveti poze cu gheare trimite-ti! Daca nu... puneti-le pe lista ca si pe 
alea cu boilerul dvs.!

  Inteleg de ce eu am scapat, iar dvs. imi scrieti de la ghena de gunoi: eu nu 
am trecut pe strada aia!
  Este bine ca v-ati pricopsit cu inca un transport gratuit: ba de la ecarisaj 
ba de la mine! Sau era de la salubritate?

  Ramin in continuare acel miracole ale argilei permeabile, ale anrocamentelor 
si dalelor de beton care opresc apa.
  De izolatii termice, de legea 220, de panouri vegetale samd nu mai vorbim 
pentru ca Manuela dvs. a zis: iar na nu-i ca va ra!
  Ceea ce este 1% corect! Suiti-va pe Veranda!

  Adresa este deci, asadar si prin urmare: 
  Dici Sava Cristian
  Str. General Alexandru Cernat nr. 15.
  Bucuresti, Sector 1


   
  DC? T
   
  Dubito ergo cogito, cogito ergo sum! 
  Cînd se suie scroafa în pom
  Cine tace nu e om.
   
   

  --- In protest-ro@yahoogroups.com, Arhitectura dsc1@... wrote:
  
   Domnu inginer,
   
   De ce va etalati gaura neagra craniana la fiecare mesaj ?
   Nici macar faptul ca pozele de pe GOGOLE sunt de acum 5 ani, nu-l 
cunoasteti ?
   Daca mai aveti putintica rabdare, ca saptamana asta au trecut din nou, o sa 
vedeti realitatea cruda pe Gogole sau pe Norc.
   Altfel, darapanatura aia este monument istoric si a fost de mult restaurata 
la adevarata ei valoare. :)
   Daca sunteti nerabdator, sa va bagati gheara in gat, va trimit niste poze. 
:)
   
   Cosul de gunoi verde, de pe stalp, este doar o mica surpriza pe care mi-a 
facut-o primaria.
   Mult mai placuta a fost colectarea gratuita a gunoiului, in tot sectorul.
   Asa ca pe aia fara nimic in cap (ca dvs), care bantuie pe aici, ii 
colecteaza gratuit primaria.
   
   
   Cu stima,
   Dicu-Sava Cristian
   www.dsclex.ro
   http://arid.wordpress.com
   
   
   
   - Original Message - 
   From: dan-calin 
   To: protest-ro@yahoogroups.com 
   Sent: Saturday, July 23, 2011 6:25 PM
   Subject: [protest-ro] Re: In Romania se va construi cel mai mare lac de 
decantare a cianurii din Europa
   
   
   
   
   
   
   dICIsor (imbecil, cretin, idiot),
   
   Prostul daca nu-i fudul, parca nici nu-i prost destul! Iar matale esti 
fudul pina la loc comanda!
   
   
   Luni va trimit coletul.
   Gratis, nu trebuie sa fac cheta sa platesc transportul! Si nici nu v-il pun 
cu plata la destinatie! 
   Sper ca nu ati fost atit de imbecil sa dati o adresa falsa!
   Stiti ca ucigasul ala din Norvegia este tot un fundamentalist crestin ca si 
dvs.?
   
   Exista nr. 11, 11A (probabil 13 virtual!), apoi o darapanatura cu un gard 
frumos de separare de 11A, care are un nr. 15 pe perete, samd.
   Darapanatura aia este vilocul dvs.? Ultrasupertare!
   
   
   Bine ca primaria v-a pus un cos de gunoi nou, frumos, verde, chiar in fata 
portii.
   
   
   
   
   DC? T
   
   Dubito ergo cogito, cogito ergo sum! 
   Cînd se suie scroafa în pom
   Cine tace nu e om.
   
   
   
   --- In protest-ro@yahoogroups.com, Arhitectura dsc1@ wrote:
   
Bucuresti, Sector 1
Str. General Alexandru Cernat nr. 15.

Nu pentru ca m-as astepta sa dati 5 lei pe colet sau sa primesc ceva 
gratis.
Ci pentru ca sunteti atat de idiot incat nici unde este locatia nu puteti 
afla singur.

Cu stima,
Dicu-Sava Cristian
www.dsclex.ro

PS.
Ati notat in carnetel ?
Ca sa stiti unde sa trimiteti trupele dupa ce ajung comunistii la putere ?

- Original Message - 
From: dan-calin 
To: protest-ro@yahoogroups.com 
Sent: Friday, July 22, 2011 5:31 PM
Subject: [protest-ro] Re: In Romania se va construi cel mai mare lac de 
decantare a cianurii din Europa

Re: [protest-ro] Re: unul singur!

2011-07-15 Fir de Conversatie Codruta N
Nu are nici o vina Dl. Dicu ca ti-ai setat mesajele astfel incat sa nu primesti 
poze - D-lui le-a trimis!  


Codruta  



  From: dan-calin 




  Cu intrebarile dvs. ramine cum am stabilit.
  Ghinda am zis, ghinda ramine. Cretin am zis, imbecil ramine.

  Daca mai vreti va mai intind pe asfalt, cu placere. Dvs. sinteti balega 
intinsa nu doar in romanele lui Sadoveanu. Ma bucur ca ati auzit de el si inca 
stiti cum il cheama.

  1. Mai repet inca o data (!!) pentru un alzheimerist ca dvs. Nu am primit 
nici o poza cu nici un boiler. Ca daca va vedeam fata... ma panicam. Va 
scobeati in nas? Va curgeau balele? Eu primesc digest, raspund pe web, lista nu 
salveaza atasamente. Aveti barba? Rideti? Puneti pozele pe lista la sectiunea 
photo sau files. Ce nu ati inteles din ce am scris aici? Stiu: prindeti greu si 
uitati repede!

  2. Cititi articolul 14 din 220/2008 modificata sau art. I(28) din 139/2010. 
Poate veti pricepe. Cititi in mod repetat!!! Incercati si la art. I cu 14 (3), 
14 (6), 2 (j1-j3),  5(2e), 3, Daca nu aveti legile, se gasesc pe lista la 
adresa http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/files/Energie%20regenerabila/.
  Vad ca dvs. ati citit art. 14 si acum sustineti exact ceea ce ati negat! In 
aceste conditii definirea dvs. ca idiot sau imbecil este una eufemistica. Acest 
comportament al dvs. seamana cu schizofrenia.  Personalitatea (in sens psihic!) 
este un discordanta!
  Dvs. spuneati ca persoanele fizice NU primesc certificate verzi si nu isi pot 
vinde energia! Acum ati intors-o! Sinteti cretin? Intreb si eu doar ca sa imi 
confirmati ce stiu deja!

  3. Idiotii care se dau arhitecti si de fapt sint niste presudoarhitecti 
cretini, ca dvs., iau valorile pentru pereti din tabele calculate de ingineri, 
fac structuri care sint calculate de ingineri, pentru un inginer are cel putin 
un neuron, ca mine, in timp ce dvs. aveti doar o ata care va tine urechile 
lipte de boiler, boiler care nu are apa, adica este gol, adica exact ce v-am 
spus. Pote a fost complicat pentru dvs. asta este!

  Si ca sa continui: daca in interiorul peretului ala luat din tabele, circula 
aer, adica peretele respira, umezeala va condensa exact acolo in interior, 
dupa care apa lichida va circula si ea pe unde trece aerul pentru ca molecula 
de apa este mai mica decit cea de oxigen sau azot sau CO2, care in mod 
surprinzator pentru dvs. compun aerul. Daca trec vaporii de apa, trece si apa 
lichida. Iarna, cind exista in perete exista punct de roua si ferestrele stau 
inchise, umezeala va condensa in peretele ce respira si se umezeste. Cu cit 
este mai rece, cu atit punctul de roua va mai in interior. La -50-60 de grade 
veti avea gheata/apa pe pereti indiferent de cit de cald va fi in 
casa/blocurile normale pentru Romania.
  Vedeti asadar cit sinteti de imbecil! Mergeti la oglinda si faceti-va 
respiratie gura la gura!


  Aveti dreptate, legile sint pentru avocati, juristi nu pentru pseudoarhitecti 
care nu pot aduna 3+3!

  Nu fac scoala cu pseudoarhitecti cretini, cu portofoliu ramas de la stim noi 
cine! Dvs. aveti 20 de ani de ciordeala in arhitectura si 10 ani de mult 
nimic in proiecte.

  Stiti cum este cu tendintilii? Asa si cu te-n dintii dvs.






   
  DC? T
   
  Dubito ergo cogito, cogito ergo sum! 
  Cînd se suie scroafa în pom
  Cine tace nu e om.
   
   

  --- In protest-ro@yahoogroups.com, Arhitectura dsc1@... wrote:
  
   Domnu Inginer,
   
   1. Intrucat nu ati raspuns la nici una din intrebari, ci ati continuat sa 
va intindeti baligile pe asfalt, va mai trimit 2 poze ajutatoare, cu primul 
plan mai mare.
   Poate ca acum, dumneavoastra marele expert in termodinamica, o sa fiti in 
stare sa ne spuneti ce temperatura are apa din boiler.
   2. Astept sa imi aratati certificatele verzi conform cu :
   http://www.dsclex.ro/legislatie/2010/august2010/mo2010_577.htm#rl220
   Art. 14
   (6) Persoanele fizice ce detin unitati de producere a energiei electrice 
din surse regenerabile cu putere instalata sub 1 MW pe loc de consum, precum si 
autoritatile publice care detin capacitati de producere a energiei electrice 
din surse regenerabile realizate, partial sau total, din fonduri structurale 
pot beneficia din partea furnizorilor cu care au contract de furnizare a 
energiei electrice, la cerere, de serviciul de regularizare, financiara si/sau 
cantitativa, între energia livrata si energia consumata din retea, conform unei 
metodologii elaborate de ANRE, în termen de 60 de zile de la intrarea în 
vigoare a prezentei legi*).
   
   
   Cum 139 este din 09.VII.2010, adaugam 60 de zile si surpriz ajungem 
in 09.10.2010.
   Acum, ca mare expert in domeniu, spune matale care sunt normele ANRE si ce 
spun ele. :))) 
   Domnu inginer, legile e pentru avocati, juristi, nu pentru aia care nu 
pot aduna 3 cu 3, decat cu rigla de calcul sau calculatorul !
   
   Si la sfarsit, o poza pentru deschiderea apetitului la studiu (de vile).
   
   Cu stima,
   Dicu

Re: [protest-ro] Re: unul singur!

2011-07-11 Fir de Conversatie Codruta N
Tin sa atrag atentia ca aceasta este o lista de discutii, nu un chat! Daca 
aveti probleme particulare de rezolvat, rezolvati-le pe adresele personale! 
Daca mai vad excese din astea, trec la moderare pt. un grup mai maricel de 
persoane!  

In alta ordine de idei, mi se pare o totala lipsa de fair-play sa te legi 
provocator de cineva care stii ca este in dezavantaj tehnic (ma refer la Dl. 
Dicu care este moderat / vs. cei nemoderati). Practic, numai lipsa de timp m-a 
impiedicat sa-l dezmoderez, insa ma intreb daca nu e mai util sa-i moderez pe 
ceilalti. Asta nu e discutie ci bambilici - parerea mea :
 


Codruta



  From: dan-calin 




  Aveti nervi domnu Diku Paturica?
  Si de ce v-ati lasat barba? Rideti cind vedeti un cretin?


  DC? T
   
  Dubito ergo cogito, cogito ergo sum! 
  Cînd se suie scroafa în pom
  Cine tace nu e om.
   
   

  --- In protest-ro@yahoogroups.com, Arhitectura dsc1@... wrote:
  
   Da, dar astia care se pricep la injuraturi nu sunt moderati. :)))
   Asa ca linjinierul are avantaj serviciu, la manjirea omenirii cu cacat !
   Ca atat i-a mai ramas.
   
   Cu stima,
   Dicu-Sava Cristian
   www.dsclex.ro
   http://arid.wordpress.com
   
   
   - Original Message - 
   From: Codruta N 
   To: protest-ro@yahoogroups.com 
   Sent: Sunday, July 10, 2011 3:40 PM
   Subject: Re: [protest-ro] Re: unul singur!
   
   
   
   
   
   Vino tu cu alte calcule, cu care sa demonstrezi ca nu are dreptate - ca la 
injuraturi se proiece orice marlan, cu ar'metica e mai greu... :) 
   
   
   Codruta 
   
   
   
   From: dan-calin 
   
   
   
   
   Ce de timpenii! Calcule tectonice! Patineaza si musca pe creierasul asta 
mik!
   Si este si legea 139/2010 dislexikule!
   
   
   DC? T
   
   Dubito ergo cogito, cogito ergo sum! 
   Cînd se suie scroafa în pom
   Cine tace nu e om.
   
   
   
   --- In protest-ro@yahoogroups.com, Arhitectura dsc1@ wrote:
   
Tocmai iti spuneam ca fotovoltaicele nu sunt pentru oamenii muncii.
Ai vazut ce scrie:
1 MW .., pentru constructia caruia a cheltuit trei milioane de euro, 
..
La o cifra de bun simt, circa 5kW, cheltuielile sar de 10.000 euro, fara 
stocare.
Iar 5 kW inseamna o masina de spalat si un aer conditionat functionand 
simultan, pe langa frigider, televizor, si niste becuri
8-9 ore pe zi, restul din retea.
Daca ai pe cine trebuie :))) si te conecteaza la retea, ce nu consumi 
din aia 5 kW, macar primesti inapoi gratis.
-Legea 220/2008
(6) Persoanele fizice ce detin unitati de producere a energiei electrice 
din surse regenerabile cu putere instalata sub 1 MW pe loc de consum, 
 pot beneficia din partea furnizorilor cu care au contract de 
furnizare a energiei electrice, la cerere, de serviciul de regularizare, 
financiara si/sau cantitativa, între energia livrata si energia consumata din 
retea, conform unei metodologii elaborate de ANRE, în termen de 60 de zile de 
la intrarea în vigoare a prezentei legi*).
Deci sa zicem ca am investit 15.000 euro in instalatia mea, consum 400 
kW/luna, si ce bag ziua in retea, consum noaptea.
400 x 0.40 = 160 ron/luna
160 x 12 = 1920 ron/an
15.000 euro = 63.000 ron.
63.000 / 1920 = recuperare investitie in 32 DE ANI !
Hai 30 :)
Panourile fotovoltaice sunt garantate ca dupa 25 de ani mai dau 80% din 
putere.

Daca nu ai ce face cu 15.000 de euro .. te poti distra cu ecologia.

Ban la ban trage !
Ecologia nu e pentru pauperi, nici macar in occident. :)

Cu stima,
Dicu-Sava Cistian
www.dsclex.ro
http://arid.wordpress.com

- Original Message - 
From: M Cristian Ioan 
To: protest-ro@yahoogroups.com 
Sent: Saturday, July 09, 2011 9:45 PM
Subject: [protest-ro] unul singur!






http://www.money.ro/singurul-producator-roman-de-energie-fotovoltaica-inca-asteapta-sa-rasara-soarele-si-pentru-el_1019791.html
   
  


  

Re: [protest-ro] panorui pe blocuri

2011-07-10 Fir de Conversatie Codruta N
Adica pe exterior mai adauga un strat (de regula din polistiren) peste fatzada, 
pe care dupa aia il tencuiesc (nu stiu cu ce) si il vopsesc, frumos... :)  
 

Dat fiind ca e relativ scumpa, chestia, nu toata lumea isi reabiliteaza 
apartamentul (iar eu n-am de gand sa o fac, de a naibii! ca vreau ca peretele 
sa imi respire) - astfel incat blocurile arata cam ca... va imaginati cum 
:))   

Bine! in mod normal ar trebui si sa se inlocuiasca instalatiile uzate samd... 
adica sa fie inlocuit / reparat / adaptat tot ce poate sa duca la pierderi de 
caldura ;) 


Codruta   



  From: dan G 



  Nu stiu daca realizezi ce s-ar intampla daca fatadele blocurilor ar fi 
blocate cu panouri solare! Si asa sunt urate ca dracu' !
  Aici lumea cam evita panouri solare vizibile.
  Nu prea stiu in ce consta reabilitatea termica  a blocurilor.
  Dan G
  On 7/9/2011 11:07 AM, M Cristian Ioan wrote: 

  

pina la vila arhitectului, ar fi de montat panorui pe fatadele blocurilor!

Statul de ce nu sprijina treba asta?

Acum a venit canciula, si mi-a picat fisa: terasele blocurilor existente 
accepta un numar redus de panorui solare, dar fatadele blocurilor ofara o 
suprafata mare pentru montarea lor, evident la etajele superioare.

la mine fatada este spre sud si ma bate soarele toata ziua.
panoruile montate pe fatada ar putea prelua o parte din energia asta, iar 
alta parte ar putea fi reflectata, in fine, ar contitui un strat izolator 
suplimentar.

Daca tot incepuse acusi trei ani reabilitarea termica a blcourilor, 
finantata de Primarii, de ce sa o faca doar cu izolatie pasiva, polistiren, si 
nu si cu solutii active, panorui fotovoltaice sau capatoare solare?

ca daca vrea un locatar sa faca, pe banii lui, interventia la fatada este 
mai dificila de unul singur!


From: dan-calin 
Sent: Thursday, July 07, 2011 10:57 AM
To: protest-ro@yahoogroups.com 
Subject: [protest-ro] Re: verdelenu este chiar asa de verde

  

Simpatikule arhi tekt!


Astept sa imi instalez  eolinele si panourile pe vila luata de la dvs.
Dar de la dvs. doar vorbe goale, zornaitoare.
Asa ca pina nu veniti cu vila, diku mic! 
Probabil ca vila exista la fel ca portofoliul dvs. inexistent!




  

Re: [protest-ro] Re: verdelenu este chiar asa de verde

2011-07-10 Fir de Conversatie Codruta N
Ma rog... au si oamenii a$eia prietenii, sponsorii lor... de ce sunteti rai? 
daca nu produce nici unul panouri fotovoltaice... :)   
   


Codruta  



  From: dan-calin 




  1. Programul Casa Verde nu prevede instalarea de panouri fotovoltaice, desi 
am vorbit in nenumarate rinduri cu ministerul, cu AFM, cu ministrul si 
presedintele AFM. Au ramas lipiti pe sintagma incalzire desi incalzirea se 
poate face foarte eficient si electric in podea de exemplu.

  2. Panourile termice se pot instala pe acoperis sau pereti, dar... avem o 
problema cu blocurile. Majoritatea blocurilor, cel putin cele din zona mea, au 
apartamente cu incalzire individuala ce nu mai permite distribuirea apei calde 
centralizat. Practic instalatia centrala de apa calda nu mai exista,sau nu 
pentru toti. Instalarea de panouri solare termice ar naste mai multe discutii 
si conflicte. 
  Pentru blocuri merg doar panouri fotovoltaice.

  Solutia de inchiriere a peretilor, pentru ca altii sa isi puna panourile 
lor, ar duce la aparitia altor baieti destepti in dauna locatarilor.


  In discutiile cu Ministerul si AFM noi, am incercat sa le explicam ca pentru 
asociatiile de locatari singura solutie fezabila este cea a panourilor 
fotovoltaice, care ar permite asigurarea cu energie pentru functionarea 
blocului si eventual bani in plus.

  In 2010 am reusit sa convingem ANRE si mai multi parlamentari, asa ca a fost 
adoptata legea 139/2010 care asigura orice producator de energie electrica din 
surse regenerabile ca energia i se va prelua in sistemul national, la pretul 
pietei si va primi in plus 6 certificate verzi cotate la un pret de 27-65 euro 
pentru fiecare MW.


  Dar va intreb: unde sint pozele cu mormintele mortilor din 13-15 iunie 1990?


   
  DC? T
   
  Dubito ergo cogito, cogito ergo sum! 
  Cînd se suie scroafa în pom
  Cine tace nu e om.
   
   

  --- In protest-ro@yahoogroups.com, M Cristian Ioan cristioanm@... wrote:
  
   pina la vila arhitectului, ar fi de montat panorui pe fatadele blocurilor!
   
   Statul de ce nu sprijina treba asta?
   
   Acum a venit canciula, si mi-a picat fisa: terasele blocurilor existente 
accepta un numar redus de panorui solare, dar fatadele blocurilor ofara o 
suprafata mare pentru montarea lor, evident la etajele superioare.
   
   la mine fatada este spre sud si ma bate soarele toata ziua.
   panoruile montate pe fatada ar putea prelua o parte din energia asta, iar 
alta parte ar putea fi reflectata, in fine, ar contitui un strat izolator 
suplimentar.
   
   Daca tot incepuse acusi trei ani reabilitarea termica a blcourilor, 
finantata de Primarii, de ce sa o faca doar cu izolatie pasiva, polistiren, si 
nu si cu solutii active, panorui fotovoltaice sau capatoare solare?
   
   ca daca vrea un locatar sa faca, pe banii lui, interventia la fatada este 
mai dificila de unul singur!
   
   
   From: dan-calin 
   Sent: Thursday, July 07, 2011 10:57 AM
   To: protest-ro@yahoogroups.com 
   Subject: [protest-ro] Re: verdelenu este chiar asa de verde
   
   
   
   Simpatikule arhi tekt!
   
   
   Astept sa imi instalez eolinele si panourile pe vila luata de la dvs.
   Dar de la dvs. doar vorbe goale, zornaitoare.
   Asa ca pina nu veniti cu vila, diku mic! 
   Probabil ca vila exista la fel ca portofoliul dvs. inexistent!
  


  

Re: [protest-ro] Re: unul singur!

2011-07-10 Fir de Conversatie Codruta N
Vino tu cu alte calcule, cu care sa demonstrezi ca nu are dreptate - ca la 
injuraturi se proiece orice marlan, cu ar'metica e mai greu... :)  
 


Codruta  



  From: dan-calin 




  Ce de timpenii! Calcule tectonice! Patineaza si musca pe creierasul asta mik!
  Si este si legea 139/2010 dislexikule!

   
  DC? T
   
  Dubito ergo cogito, cogito ergo sum! 
  Cînd se suie scroafa în pom
  Cine tace nu e om.
   
   

  --- In protest-ro@yahoogroups.com, Arhitectura dsc1@... wrote:
  
   Tocmai iti spuneam ca fotovoltaicele nu sunt pentru oamenii muncii.
   Ai vazut ce scrie:
   1 MW .., pentru constructia caruia a cheltuit trei milioane de euro, 
..
   La o cifra de bun simt, circa 5kW, cheltuielile sar de 10.000 euro, fara 
stocare.
   Iar 5 kW inseamna o masina de spalat si un aer conditionat functionand 
simultan, pe langa frigider, televizor, si niste becuri
   8-9 ore pe zi, restul din retea.
   Daca ai pe cine trebuie :))) si te conecteaza la retea, ce nu consumi din 
aia 5 kW, macar primesti inapoi gratis.
   -Legea 220/2008
   (6) Persoanele fizice ce detin unitati de producere a energiei electrice 
din surse regenerabile cu putere instalata sub 1 MW pe loc de consum, 
 pot beneficia din partea furnizorilor cu care au contract de 
furnizare a energiei electrice, la cerere, de serviciul de regularizare, 
financiara si/sau cantitativa, între energia livrata si energia consumata din 
retea, conform unei metodologii elaborate de ANRE, în termen de 60 de zile de 
la intrarea în vigoare a prezentei legi*).
   Deci sa zicem ca am investit 15.000 euro in instalatia mea, consum 400 
kW/luna, si ce bag ziua in retea, consum noaptea.
   400 x 0.40 = 160 ron/luna
   160 x 12 = 1920 ron/an
   15.000 euro = 63.000 ron.
   63.000 / 1920 = recuperare investitie in 32 DE ANI !
   Hai 30 :)
   Panourile fotovoltaice sunt garantate ca dupa 25 de ani mai dau 80% din 
putere.
   
   Daca nu ai ce face cu 15.000 de euro .. te poti distra cu ecologia.
   
   Ban la ban trage !
   Ecologia nu e pentru pauperi, nici macar in occident. :)
   
   Cu stima,
   Dicu-Sava Cistian
   www.dsclex.ro
   http://arid.wordpress.com
   
   - Original Message - 
   From: M Cristian Ioan 
   To: protest-ro@yahoogroups.com 
   Sent: Saturday, July 09, 2011 9:45 PM
   Subject: [protest-ro] unul singur!
   
   
   
   
   
   
http://www.money.ro/singurul-producator-roman-de-energie-fotovoltaica-inca-asteapta-sa-rasara-soarele-si-pentru-el_1019791.html
  


  

Re: [protest-ro] ca la noi?

2011-06-15 Fir de Conversatie Codruta N
Pai... pe cine sa aleaga, daca altu' nu candideaza? ??

Aceeasi problema, de altfel, ca si la noi... :( 


Codruta



  From: Arhitectura 



  In general este un experiment interesant care dovedeste incaodata puterea 
organizatorica a societatii americane


  Sunt cu totul de acord !
  Administratorul NASA, generalul Charles F. Bolden, cere angajatilor Agentiei 
Spatiale sa fie pregatiti si sa îsi pregateasca si familia pentru orice 
dezastru care s-ar putea întâmpla.
  http://www.nasa.gov/centers/hq/emergency/personalPreparedness/index.html

  Singurul dezastru anuntat (de Nouriel Roubini) este criza economica din 2012, 
cand vor muri de foame 80% din locuitorii Americii.
  Singurul neanuntat este intrarea SUA in incapacitate de plata :) si 
declansarea WWIII pentru stergerea datoriilor si a 99% din populatia Terrei

  O fi mare capacitatea de organizare a sclavilor americani care isi revin dupa 
fiecare criza economica declansata de sefii lor,
  dar si mi mare este imbecilitatea lor, intrucat aleg de fiecare data pe cel 
ales deja de sefi.

  Cu stima,
  Dicu-Sava Cristian
  www.dsclex.ro
  http://arid.wordpress.com


  

[protest-ro] maimutoii :)

2011-06-14 Fir de Conversatie Codruta
http://networkedblogs.com/j8cWx 


Codruta

Re: [protest-ro] Re: La ce foloseste propaganda rosie ?

2011-06-07 Fir de Conversatie Codruta N
Eu am un scenariu mai bun: ca amandoi sunteti de fapt prirteni (sau colegi f. 
buni) si ca v-ati inteles sa va prefaceti ca va certati pe liste, ca sa fie 
toata lumea multumita, ca sa existe impresia de independenta si libertate, 
ca sa nu mai fie lumea atenta si ca sa... incurajati unele discutii... samd... 
;)) 

Hai, recunoasteti! ramane intre noi ;)  


Codruta



  From: dan G 




  Hahaha! Ia uite cum iese la iveala experienta de turnator!
  Daca tot te autointitulezi arthitectura. arata si tu ceva ce ai facut , macar 
v'un closet., v'o hazna ,  v'o cocina, ceva!
  Chiar nu ai nimic  de aratat? Chiar nimica? Afara de faptul ca faceai pe 
barmanul la club A, mai ai vreo legatura cu arhitectura? Maturai culoarele, 
cumva?
  Dan G
  On 6/6/2011 5:00 AM, Arhitectura wrote: 

  

E frumos sa visezi, dupa juma de kil de visiki si culmea, . sa mai si 
crezi ca este vis erotic ! :)))
Floricica romaneasca care f...te si controleaza Guvernul american ! 
:))

Cam ce vrei tu de la un nomencalturist, care a supt aparatul la serviciile 
secrete americane 30 de ani si
a ajuns un decrepit si un ramolit, ce se faleste ca are casa la 10 metri 
de sinele de tren si 5 AUTOMOBILE
de acum 20 de ani, luate de la cimitirul de masini ?

Gata, am terminat luna asta cu comentariile despre Floricel mai ales ca 
i-am dat pastilele pe 10 liste.
Pana pe 20 iulie nu mai discut de efectele dementei senile in America.

Cu stima,
Dicu-Sava Cristian
www.dsclex.ro
http://arid.wordpress.com


  - Original Message - 
  From: Uplink 
  To: protest-ro@yahoogroups.com 
  Sent: Monday, June 06, 2011 1:20 PM
  Subject: Re: [protest-ro] Re: La ce foloseste propaganda rosie ?


  Acesta este sistemul liber si democratic de a influenta si controla 
guvernul 


  Hai ca asta e tare.



  

Re: [protest-ro] Ingrozitoarea formula Bill Gates de reducere a CO2

2011-05-26 Fir de Conversatie Codruta N
Corect! oricum, telefonul meu e interceptat, astfel incat, in afara de 
cunoscutii mei (carora le-am zis chiar eu) toata lumea stie ca maine sunt prin 
Apuseni :))


Codruta   


  From: Gushterul LAIR 




  Eu cred ca e o diferenta intre a face grafica cu un calculator, si a face 
calculatorul sa faca ce vrei tu:) Si nu vad de unde ai scos afirmatia cu CIP-ul 
cadou, cand l-am cumparat din banii mei, dar banuiesc ca ai zis-o doar asa sa 
fie cool fara vre-o dovada. Dar sa zicem...

  Am invatat Linux pana la nivel de kernel nu pentru ca era Windows-ul prost, 
ci pentru ca asa cum folosesc Windows folosesc si Linux. Si asa cum foloseam 
debug-ul in ms-dos sa scot un virus de prin calculator, la fel si cu linux-ul. 
Este ca si cu tu vrei sa sapi gradina cu pickhammeru in loc sa folosesti un 
harlet, sau sa spargi betonul cu harletul in loc de pickhammer. AMBELE sisteme 
au parti bune si parti proaste. Este o chestie de profesionalism sa le cunosti 
si sa le folosesti cum trebuie.

  Ai fi uimit sa stii cate servere de Counter sunt in Romania. Si ai fi si mai 
uimit sa aflii ca foarte multe din Oracle-uri nu ruleaza pe Linux in Romania ci 
pe alte platforme. Dar asta numai cei de la Oracle ti-o pot confirma. Si cei 
care stiu cum se cheltuie banii de la buget pe SUN-uri si alte nebunii :p Si 
asta stii de ce? Nu pentru ca Linux e moca, ci pentru ca SUN-ul ofera suport, 
ofera manuale, ofera solutii, ofera standarde.

  Nu iti trebuie un calculator performant sa spargi ceva. Daca chiar ai nevoie 
de brute-force, poti cumpara ieftin de la Amazon cloud power. Chiar am 
subliniat ca nu ma intereseaza vila ta, chiar daca tu te-ai oferit sa o pui in 
joc:p Doar ca lumea trebuie sa stie ca indiferent ce folosesc ca software sau 
hardware, nu exista securitate. Singurul lucru pentru care se merita sa 
securizezi un lucru, de exemplu sa trimiti un document criptat, este sa faci 
decriptarea lui neprofitabila. Aceea este singura securitate care functioneaza. 
Iti dai seama ca nu sta nimeni sa foloseasca o gramada de bani ca si costuri sa 
afle ce face Codruta maine:)


  Microsoft nu reprezinta o aduna de Windows-uri piratate din Romania 
neintretinute care nu functioneaza. Aia este sa zicem cum ai gasit tu la fier 
vechi o masina si te astepti sa mearga ca una din showroom. In strainatate 
solutiile lor sunt chestii mari, dar ma rog n-am cum sa te conving pana nu 
vezi... Gandeste-te ca multe lucruri pe care le ie ca granted pe internet si 
mai ales in viata reala, folosesc ca infrastructura Windows sau aplicatiile 
lor. Si nu sta nimeni la cine stie ce gigant care fabrica tampoane sa iti zica 
ce super solutie pe Windows au pentru cine stie ce nebunii.

  Si asta nu inseamna ca sunt de acord cu ce fac ei. De exemplu nu sunt de 
acord cu oprirea suportului pentru software-ul pe care il vinzi. Adica daca eu 
am dat bani pe un Windows 95, ma astept ca atunci cand cineva gaseste un bug in 
el in 2011, MS sa il fixeze, nu sa se spuna ca nu mai ofera suport pentru el. 
Stiu... este in termenii de utilizare... dar nu este corect:)

  Deasemenea am patit-o sa am licenta pentru Windows XP intr-o limba, dar sa nu 
il pot instala in engleza si mi s-a spus sec daca nu iti convine sa fii 
sanatos, ai fost de acord cu termenii de utilizare (care daca ne mai amintim 
bine uneori erau in cutie si scria ca daca ai deschis cutia ai fost de acord cu 
ei:)))

  Daca o iei pe partea lui Linux, il folosesti mai ales pentru ca e 
open-source. Adica daca imi spargi un server azi cu ceva bug gasit de tine, 
maine mi-l fixez singur, ceea ce la Windows e putin mai complicat iar suportul 
lor dureaza enorm. Dar si la Linux de exemplu daca ai un redhat 6.2 sa zicem si 
vre-i sa ii pui kernel nou, pentru ca sa zicem ca o placa pe care o foloseai a 
trebuit sa o schimbi cu una noua, sa fii tu sanatos:)

  Si multe alte povesti cu pesti, atat pentru Windows cat si pentru Linux :)
  Pe scurt, trebuie sa stii ce si unde si cum sa folosesti. Nu sa zici ca unul 
este mai prost ca celalalt cand vorbesti in termeni generali. Deasemenea faptul 
ca o aplicatie este proasta si crapa sistemul de operare, nu inseamna ca 
sistemul este prost. Lucru pe care doar 0.001% din populatie il stie:)

  Gushterul



--
  From: Arhitectura d...@dsclex.ro
  To: protest-ro@yahoogroups.com
  Sent: Tue, May 24, 2011 5:37:31 PM
  Subject: Re: [protest-ro] Ingrozitoarea formula Bill Gates de reducere a CO2

   


  Mestere,

  Nu ma intereseaza nici cine esti si nici ce faci.
  Poti sa fi dealer-ul no 1 al lui Gates in Romania, ce produce Microsoft 
ramane cum am spus: scump si prost.
  Oricum, te stiu pe internet de peste 10 ani si intodeauna la fel de vocal, 
exact cand nu trebuie.
  Si tot de atunci ti-am spus foarte clar: persoanele care spun ca sunt tari, 
fac minuni, afirma ca stiu si ce nu stie Bill Gates, dar refuza sa isi 
decline

Re: [protest-ro] Ingrozitoarea formula Bill Gates de reducere a CO2

2011-05-26 Fir de Conversatie Codruta N
Si aici, ai PERFECTA dreptate ;)

Nu mai vorbesc de softurile pentru telefoane : 


Codruta   


From: Gushterul LAIR 

[...]  

Si asta nu inseamna ca sunt de acord cu ce fac ei. De exemplu nu sunt de acord 
cu oprirea suportului pentru software-ul pe care il vinzi. Adica daca eu am dat 
bani pe un Windows 95, ma astept ca atunci cand cineva gaseste un bug in el in 
2011, MS sa il fixeze, nu sa se spuna ca nu mai ofera suport pentru el. Stiu... 
este in termenii de utilizare... dar nu este corect:)

Deasemenea am patit-o sa am licenta pentru Windows XP intr-o limba, dar sa nu 
il pot instala in engleza si mi s-a spus sec daca nu iti convine sa fii 
sanatos, ai fost de acord cu termenii de utilizare (care daca ne mai amintim 
bine uneori erau in cutie si scria ca daca ai deschis cutia ai fost de acord cu 
ei:)))

[...]   

Pe scurt, trebuie sa stii ce si unde si cum sa folosesti. Nu sa zici ca unul 
este mai prost ca celalalt cand vorbesti in termeni generali. Deasemenea faptul 
ca o aplicatie este proasta si crapa sistemul de operare, nu inseamna ca 
sistemul este prost. Lucru pe care doar 0.001% din populatie il stie:)

___
www.ursuletiisuparati.ro
Asociatia ARIN, Braila 810271
Aleea Cinematografului 2, Bl. H3, Ap. 27
Tel. 0758.071656

Re: [protest-ro] Re: Psihoza incalzirii globale

2011-05-23 Fir de Conversatie Codruta N
Unde a folosit cuvantul jidan? ca eu nu l-am sesizat...   

In alta ordine de idei: am observat si eu ca discutia incepe sa se inferbante 
- va rog (nu pe Dvs. neaparat, ci si pe Dl. Ghiocel si pe Dan-Calin) sa o 
temperati...! 


Codruta   



  From: Arhitectura 


  Domnule inginer,

  Inteleg ca nu va plac JIDANII !
  Altfel nu ar avea rost apelativul pe care mi-l tot atribuiti, de la arestarea 
unui evreu, aflat cu totul intamplator la carma FMI.
  Sa va fie de bine, din cate stiu Legiunea Arhanghelului Mihair inca exista, 
la doi pasi de Calea Grivitei.
  Colateral, va admir curajul si sper ca jidanii din PSD nu o sa va creeze 
probleme, adica nu o sa aveti parte de procese pentru ura de rasa si 
anti-semitism.

  In privinta injuriilor aduse mie si familiei mele, am ajuns la concluzia ca 
nu trebuie sa dau in judecata prostii, pentru ca oricum nu invata nimic nici 
daca ii calca tramvaiul !
  Exista tramvaie la Tg. Mures ?


  Cu stima,
  Dicu-Sava Cristian
  www.dsclex.ro
  http://arid.wordpress.com








- Original Message - 
From: dan-calin 
To: protest-ro@yahoogroups.com 
Sent: Sunday, May 22, 2011 1:17 PM
Subject: [protest-ro] Re: Psihoza incalzirii globale


Domnule DSK,


Ce va place sa va dati mare! Dar nu chiar asa mare cit sinteti in realitate!
Ca cateaua dvs. are 10 ani ma indoiesc. Ca este mai inteligenta decit 
stapinul ei, ati spus-o indirect chiar dvs.
Dvs. va dati mare si de fapt chiar sinteti mare. La marimea dvs. nu va 
puteti cobori la nimic. Sinteti un dinozaur, o fosila, o chestie preistorica 
care nu cred ca stie unde este curul indiferent la ce sau mai ales la cine. Ca 
sa nu mai vorbesc de alte parti anatomice.
Dvs. nu v-a iesit nici macar pupincurismul oportunist cu buze reci, asa 
proteza chiar si cu corega nu va poate ajuta la muscat. Ca doar cum ati ajuns 
asa mare daca nu ati fi pupincu prin facultate, nu mai reiau povestea? Dicku 
elev eminent? Daca dictatura aia se numeste comunism, atunci sigur si fara 
dubii eminent a fost si Dicku!

Senilitatea este tot mai vizibila prin repetarea la nesfirsit a lozincilor 
atit de dragi dvs.
Regulat eu va crosetez din subiect si predicat, predicatul nefiind cel 
habotnic al dvs. 
Si inca ceva. Onan este din biblie. SF a scris si Asimov (e.g.). Fabulele 
lui LaFontaine sint celebre. Asa ca fabulatiile 
onanistico-stiintifico-fantastice sint normale.
Partea proasta este ca dvs. nici de asa ceva nu sinteti in stare!

Si pentru ca arhi planetara tectonica da cu praf, va recomand urmatorul 
link: 
http://www.realitatea.net/vulcanul-grimsvotn-a-erupt-in-islanda-nor-de-fum-la-10-000-de-metri_837299.html

Si dvs, faceti praf cind folositi praf in exces ca sa ne prafuiti pe noi! 
Ce sa mai zic: sinteti praf si de multe ori pulbere.
Pentru ca repetitia este mama invataturii si chiar Lenin a spus pe vremea 
comunismului (!!) invatati, invatati, invatati, Dicku a urmat calea, ma repet 
si eu: case closet mai arhitecturica, vorba unui clasic inca in viata!



 
DC? T
 
Dubito ergo cogito, cogito ergo sum! 
Cînd se suie scroafa în pom
Cine tace nu e om.
 
 

--- In protest-ro@yahoogroups.com, Arhitectura dsc1@... wrote:

 Domnu inginer,
 
 Va spun de 10 ani: sunteti la fel precum cateaua mea.
 Are ochi inteligenti dar nu stie sa se exprime.
 In plus, tot de 10 ani, va inchipuiti ca o sa ma cobor la nivelul dvs 
animalic si o sa incep sa va musc de cur !
 Macar verbal. :)
 NU stimate domn, NU o sa va musc, nici de cur nici din alte parti, pentru 
singurul motiv ca EU am invatat foarte bine chiar si pe vremea comunistilor.
 Asa ca NU va doresc moartea, dar va asigur ca o sa ajungeti sa vi-o 
doriti singur.
 Nici macar daca PSD castiga 90% din fotoliile parlamentare, domnia 
voastra mai mult decat postul de functionar 14 la primarie, nu o sa PRIMITI !
 Iar peste 10 ani, va asigur ca dupa ce fabulatiile 
onanistico-stiintifico-fantastice cu ograda soarelul, fabricarea de eoliene, 
panouri solare, etc, pe genunchi, 
 vor deveni si pentru dumneavoastra, doar balmajeli demne de Balaceanca, o 
sa sa va puneti latul de gat singur.
 
 Continuati sa inhalati CODOI cat mai pur din rezerva PSD, ca macar sa 
muriti ambetat de delirul maririi economice si politice.
 
 Cu stima,
 Dicu-Sava Cristian
 www.dsclex.ro
 http://arid.wordpress.com
 
 
 
 
 
 
 - Original Message - 
 From: dan-calin 
 To: protest-ro@yahoogroups.com 
 Sent: Saturday, May 21, 2011 4:02 PM
 Subject: [protest-ro] Re: Psihoza incalzirii globale
 
 
 
 
 
 Domnule DSK,
 
 Ce mai poti discuta cu un arhi tect care crede ca deriva continentelor 
poate fi oprita... Probabil prin mijloace arhi tectonice!
 
 Este evident ca dvs. va inchipuiti ca domnii

Re: [protest-ro] ora 18

2011-05-21 Fir de Conversatie Codruta N
Pai, a inceput? sau e la ora 18?

Codruta  



  From: DCT Yahoo 




  Azi la ora 18 este sfirsitul lumii.
  El a inceput deja in Pacific si se extinde spre vest.
  Noi mai avem 5 ore si un pic!

  Oricum tipul cu prevestirea a strins 100 de milioane de dolari! La ce ii vor 
folosi? Mama Omida stie!




   
  DC? T
   
  Dubito ergo cogito, cogito ergo sum! 
  Cînd se suie scroafa în pom
  Cine tace nu e om.
   
   


  

Re: [protest-ro] sa tot salvezi natura :)

2011-05-11 Fir de Conversatie Codruta N
ne... eu am sa-mi fac propria organizatie - si am sa ma pun, bineinteles, 
Presedinte ;)) 

Dilema mea e ca... nu stiu exact care e chestia pt. care merita sa te f... mai 
bine :)) 


Puteti sa incercati si Dvs. una, cu for Peace - ca si asa pacifistii astia 
erau a... nonconformisti, asha... ;)   

Si dupa aia... da-i si mânã! lupta pentru pace cu noi valente si in drum spre 
noi succesuri mondiale ;))  


Codruta  



  From: Arhitectura 



  Sa inteleg ca v-ati inscris si dumneavoastra in organizatia Fuck for Forest 
?
  Aveti poze de la evenimente ? :)

  Fuck for Peace exista ?
  Ca eu acolo m-as inscrie, ca am deja niste clienti pe care i-as fuck, de sa 
le iasa pe nas !
  (Aroganta belicoasa.)

  Cu stima,
  Dicu-Sava Cristian
  www.dsclex.ro
  http://arid.wordpress.com




  - Original Message - 
  From: ARIN 
  To: alpine...@yahoogroups.com ; MEDIUlist ; forumdeme...@ngo.ro ; 
salvati_padu...@yahoogroups.com ; protest-ro@yahoogroups.com ; 
societatea_civila 
  Sent: Wednesday, May 11, 2011 2:33 PM
  Subject: [protest-ro] sa tot salvezi natura :)





  Uite ce inseamna sa ai spirit civic - pai, in felul asta, sa tot fii 
ursulet suparat ;)


  http://en.wikipedia.org/wiki/Fuck_for_Forest  
 


  Codruta 


  ---
  In loc sa dati la Stat 2% din impozitul Dvs., de ce nu i-ati redirectiona 
pentru salvarea padurilor?
  Detalii cont: www.arin.ro





  

[protest-ro] Hristos a inviat!

2011-04-25 Fir de Conversatie Codruta N
Dragi protestasi, va urez Sarbatori binecuvantate si... sa avem mai putine 
motive de a protesta insa, atunci cand avem, protestele noastre sa fie mai 
eficiente ;)   


Sa nu uitam, intre timp, ca mai multa intelegere intre oameni, ar duce la o mai 
buna rezolvare a problemelor.   


Codruta


___
www.ursuletiisuparati.ro
Asociatia ARIN, Braila 810271
Aleea Cinematografului 2, Bl. H3, Ap. 27
Tel. 0758.071656attachment: PASTE2.JPG

Re: [protest-ro] România trimite un detaşament de ţigani în Japonia ca să dezmembreze centralele nucleare

2011-04-04 Fir de Conversatie Codruta N
Pai, acesta nu e Calin la care va ganditi Dvs. (Dan-Calin, de la Valea 
Soarelui) este un Catalin care se mai numeste si Dimofte si care este o cu 
TOTUL alta persoana!

Dat fiind ca i-am vazut pe amandoi in carne si oase cel putin cate o data, 
pot sa afirm asta cu toata certitudinea :))


Catalin Dimofte NU este membru pe lista asta - asa ca mai bine ii scrieti 
Dvs. (si) pe personala ;)


Codruta


From: Arhitectura d...@dsclex.ro



 Cu totul surprinzator, pe alta lista, la care eu nu sunt abonat :), dar 
 imi
 parvin lucrurile interesanta,  dl. Calin il ataca direct si la obiect pe 
 dl.
 Cernea.
 Avand in vedere subsatanta reala a interpelarii, imi permit sa ii dau 
 cateva
 sugestii domnului Calin, aici.


Asa.  Si de ce-ar fi problema lui Viktorasz faptul ca Danielutz are o
 problema???


 Pai este, ca Danielutz a luat-o imprejur iar Viktorasz, zice nu si nu !
 Viktorasz nu vrea sa ii altereze nici forma si nici greutatea intrucat
 nativus este intodeauna de preferat.
 Asa ca, mult mai ecologist decat Danielutz, Viktorasz nu vrea sa schimbe
 nimic din . constitutie. :)
 Nu este exclus ca, pe langa GOD, la mijloc sa fie si o aversiune a lui
 Viktorasz fata de  pedofilie.
 ( Danielutz ii lasa pe copii de la gradinita unde functiona, sa se joace 
 cu
 . chestia aia a lui, dintre degetele mari de la picioare)


Uluitor si nemaiauzit, acestia s-au simtit inflacarati de discursul
 sefului, iar unii dintre ei au simtit nevoia sa-si exprime in scris
 fierbintile simtaminte.

 Gresiti, cei 99,9% imbecili utili care formeaza miscarea ecologista au
 reactionat EXACT ca la manual !
 Iar dupa ce au primit un tricou si o seapca de culoare verde, s-au aplecat
 pro-fund, intru cinstirea maestrului.
 Ceea ce nu inseamna ca prin alte partide nu se intampla acelasi lucru. :)

 Pe mine, bunaoara, nu ma impresioneaza cu nimic blestemul manca-te-ar
 klingonienii!


 Deocamdata !
 Dar cand o sa vi le lege, ca e mai ecologic pentru planeta .. s-ar 
 putea
 sa nu va placa vorba :vedea-te-as verde ! :)

Mai ales ca respectiva Constitutie nici macar nu i se adreseaza...

 Iar gresiti.
 Bandit este un comunist internationalist vopsit in verde ecologist.
 Si aici chiar am o nedumerire.
 Ce canta ei in locul Internationalei la congrese ?

Oricum, pe mine ma intereseaza de fapt altceva.  Dl. Cernea se doreste, cu
 multa insistenta, om politic, unul de tip nou, daca e sa ma iau dupa ce
 scrie pe site-ul Miscarii.  Mi se adreseaza implicit si mie, un om -- ca
 multi altii, presupun -- satul pana-n gat de marile partide actuale.


 Pai tocmai astra este problema : omul nou, fara mama, fata tata, fara
 tzara, fara popor si religie.
 Numai bun de turnat in matrita internationalistului ecologist, care se
 inchina la Templu !
 Templul Naturii, ca sa nu se inteleaga altceva si sa ne trezim cu in 
 proces
 pt. anti-semitism.:)
 Banditii astia, de 2000 de ani tot incearca faza cu omul nou si de
 fiecare data au cam luat-o in barba.
 Crestinismul nu e religie mondiala, comunismul s-a fasait, acum .. poate
 tine cu ecologismul. :)

Miscarea le zice frumos -- despre inalta tinuta morala a sefilor sai,
 despre despartirea de modelul corupt actual, despre interactiunea dintre
 candidati si cetateni, despre faptul ca, citez, Miscarea Verzilor îsi
 propune sa utilizeze un model diferit de finan!are a activita!ilor.. ce-i
 drept, fara sa precizeze pe site care-ar fi acest alt model.

 Adica ce sa precizeze ? Cine sunt aia de le dau bani ?
 Cum sa spuna ca sunt tot aia care l-au finantat pe ...Hitler, Lenin, Ben
 Laden, etc

Din pacate, si acolo tacerea d-lui Cernea e la fel de asurzitoare, asa
 incat, cu permisiunea lui Vali, mi-as mai incerca o data norocul aici.

 Va incercati degeaba norocul 
 Cum puteti sa va inchipuiti dumeavoastra, ca Alesul Zeilor pentru 
 gubernia
 Romania, o sa-si coboare privirea la un pesedereu care nu e in stare sa-i
 faca macar o donatie de 100.000 Euro ?
 Ca sa aibe si Alesul macar INCA o revelatie, dupa cea cu Sagrada Familia,
 taman in fata catedralei Sf. Petru.
 Ia sponsorizati dumneavoastra pe dl. Cernea si haremul, sa aibe noi
 revelatii la Sf. Petru din Roma, la Sf. Sofia din Istambul, la Templul din
 Ierusalim . sa vedeti cum va  baga in seama !

D-le Cernea, promiteti in articolul de mai jos ca Voi reveni cu 
editoriale
 în care voi descrie mai pe larg ce înseamna separarea dintre stat si
 biserica, ce modele de separare exista în diferite tari, care sunt
 principiile secularismului si cum functioneaza acesta si, totodata, care
 este viziunea mea asupra religiei.


 Pai aveti rabdare si dumneavoastra, sa tipareasca Danielutz viziunea
 verzilor despre religie, sa traduca cineva in romaneste, ... eheee tamja
 mare si apoi o sa vedeti si viziunea dl.  Cernea. :)
 As ...copy-paste !

M-ar interesa mai mult opiniile dvs. asupra economiei si chiar ecologiei.
 Inteleg insa ca nu va pricepeti nici la una, nici la cealalta, si respect
 faptul ca va abtineti, mi se pare un element

Re: [protest-ro] Expert rus in energie atomica: Situatia de la Fukushima, mai grava decat cea de la Cernobil

2011-04-03 Fir de Conversatie Codruta N
Da' de cand inginerii slabi si investitorii turbati de lacomie inseamna musai 
umanitatea?  


Codruta 



  From: dan G 



  Mama, mama, ce parere proasta ai despre umanitate!
  Ce pacat ca inginerii astia prosti nu te-au consultat inainte de a se apuca 
de treaba!
  O multime de vieti ar fi fost salvate!
  Dan G
  On 4/2/2011 5:51 PM, Gushterul LAIR wrote: 

  
Mironova is founder of the Movement for Nuclear Safety:)

Nu zic ca nu are dreptate, _daca_ ar avea loc o explozie, dar e doar un 
news de 2 bani.

Un singur lucru este real: umanitatea nu si-a dat seama inca de faptul ca 
ai nevoie de unmanned techonology sa scoti carbunii din foc, inainte sa 
construiesti centralele. Masurile de securitate trebuie sa fie pentru 
catastrofe exagerate, chiar daca pica Luna pe centrala (exageram normal:))) sa 
fie totul safe dupa.

Din pacate un rau necesar, administrat prost pentru lacomie financiara... 
Oricum o dai, homo sapiens are un talent nativ pentru a omora pe altii din 
specia lui. Eu am zis de cand a venit prima stire ca nu mai merge racirea ca in 
doua saptamani e la noi, nu m-a crezut nimeni :p Iti dai seama ca niciodata nu 
o sa ti se spuna catastrofa atunci cand te afecteaza in mod direct. Dumnezeu cu 
mila ce-o fi scapat cu apa la gramada din reactor si ce s-a evaporat.

http://topdocumentaryfilms.com/the-battle-of-chernobyl/

Va las pe voi sa il gasiti tradus in romaneste ca mi-e lene sa il caut. (cu 
toate ca sigur l-ati vazut toti:)))

Gushterul







From: Asociatia ARIN asociatia.a...@gmail.com
To: nuclear-roma...@yahoogroups.com; lista mediu me...@ngo.ro; 
protest-ro@yahoogroups.com; romania_eu_l...@yahoogroups.com; 
energie...@yahoogroups.com; ForMedList forumdeme...@ngo.ro; 
societatea_civ...@yahoogroups.com; nature-bra...@yahoogroups.com
Sent: Wed, February 2, 2011 2:15:06 PM
Subject: [protest-ro] Expert rus in energie atomica: Situatia de la 
Fukushima, mai grava decat cea de la Cernobil





http://www.hotnews.ro/stiri-international-8467875-expert-rus-energie-atomica-situatia-fukushima-mai-grava-decat-cea-cernobil.htm
   


Codruta  


___
www.ursuletiisuparati.ro
Asociatia ARIN, Braila 810271
Aleea Cinematografului 2, Bl. H3, Ap. 27
Tel. 0758.071656








  

Re: [protest-ro] Bucuresti, martie 2011 - Terapie sistemica: cuplu, copil, familie - 20 credite CPR

2011-03-18 Fir de Conversatie Codruta N
Scuze! in ultima vreme n-am fost atenta si, crezand ca mesajele astea sunt pt. 
alta lista, le-am dat drumul aici de mai multe ori :(  


Promit ca voi face tot posibilul sa remediez problema asta (a atentiei mele) 
in max 10 zile! ;)   


Codruta


___
www.ursuletiisuparati.ro
Asociatia ARIN, Braila 810271
Aleea Cinematografului 2, Bl. H3, Ap. 27
Tel. 0758.071656

[protest-ro] piua!

2011-03-09 Fir de Conversatie Codruta Nedelcu
Dat fiind ca o parte din moderatori vor avea acces mai rar la internet
vreo saptamana iar cei care il vor avea bun casca gura in alta parte
decat la lista, ii rog pe Dl. Dicu si pe Dan-Calin sa faca o pauza la
bubuiala dintre ei.

Dat fiind ca Dl. Dicu este moderat, nu e corect sa se profite de lipsa
noastra ca sa i se raspunda. Ar exista solutia fie sa il dezmoderez
(lucru catre care sunt inclinata mai demult, ca in ultima vreme vad ca
il tin pe moderat degeaba) fie sa il moderez pe Dan-Calin.
Deocamdata, insa, nu am timp si, sincer, imi e si lene sa intru pe
contul de moderator.


In concluzie: sper, cand am mai mult timp (adica peste vreo saptamana)
sa revin pe lista, sa nu gasesc mesaje care sa ma faca sa iau decizii
nesuferite. Va rog...? :)


Sa ne revedem cu bine,


Codruta




Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public!Yahoo! Groups 
Links

* To visit your group on the web, go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

* Your email settings:
Individual Email | Traditional

* To change settings online go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
(Yahoo! ID required)

* To change settings via email:
protest-ro-dig...@yahoogroups.com 
protest-ro-fullfeatu...@yahoogroups.com

* To unsubscribe from this group, send an email to:
protest-ro-unsubscr...@yahoogroups.com

* Your use of Yahoo! Groups is subject to:
http://docs.yahoo.com/info/terms/



[protest-ro] din categoria daca stiam, nu ne apucam... :)

2011-03-03 Fir de Conversatie Codruta N
http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-8356441-dna-cazul-costea-extinde-nu-asteptam-actiunea-duca-persoane-functii-inalte.htm
   


Pai, bineinteles ca nu s-ar fi apucat, saracii - ar mai fi indraznit ei sa 
se apuce daca ar fi stiut pe CINE deranjeaza? :))



Codruta


___
www.ursuletiisuparati.ro
Asociatia ARIN, Braila 810271
Aleea Cinematografului 2, Bl. H3, Ap. 27
Tel. 0758.071656

[protest-ro] Re: [romania_eu_list] Zambiti! Maine va fi si mai rau!

2011-02-26 Fir de Conversatie Codruta N
Guvernantii astia sunt de o NESIMTIRE CRUNTA!!! Sa le dea Dumnezeu sa ajunga 
intr-un spital care a beneficiat de reforma in sanatate a lor!!!



Cititi aici:

http://www.obiectivbr.ro/local/53865-sursa-imbolnavirilor-cu-tbc-din-spitalul-judeean-un-mister.html



Si mai ales aici (ca sa va faceti mai bine o idee despre istoric):
   

http://www.obiectivbr.ro/component/content/article/53775.html   
  


Retineti: ca o asistenta medicala s-a imbolnavit de boala SARACIEI!!! - si ca 
boala i-a recidivat pe fond de STRES!!! 


ASTA e reforma pe care o oferim noi, FMI !!!

Si CINE mai stie, in tzara, CE o mai fi, si prin cate spitale!!!
 


Voi v-ati DUCE in spitalul acela? si mai ales ca sa fiti operati?!!!
  


Eu le urez lui Basescu si Boc sa aiba nevoie de spital de cel putin 2 ori pe an 
- si sa mearga sa se trateze AICI ! NU la Viena!!!



Codruta  



  From: Vali 


  Pentru cine doreste sa vada cum ne indatoram si ne amanetam viitorul, 
scrisoarea de intentie si memorandumul tehnic semnate cu FMI sunt aici: 
http://www.imf.org/external/np/loi/2010/rou/122210.pdf.  Greu de inteles cum 
asemenea decizii, afectand Romania pe termen lung, sunt luate de o mana de 
oameni in pur stil dictatorial.  Pai ce, ati auzit sa existe vreo dezbatere 
publica in prealabil?  Sau macar sa fie discutate de alesii nostri (nu ca as 
avea mare incredere in ei, dar macar ar da senzatia de democratie) in prealabil?

  Daca n-ar fi de plans, as zice ca e amuzant sa citesti obiective de genul:

  - We are continuing the comprehensive reform of the education system, which 
should improve the quality of instruction while generating additional savings 
as a result of rationalization of the school network and of the teacher 
workload.  Adica, mai pe romaneste, continuam bulibaseala generala din 
educatie si in plus mai inchidem din scoli si mai reducem din numarul de 
profesori.

  - The government will continue restructuring the health sector  Pai cam 
la fel, inchidem din spitale, reducem lista medicamentelor compensate, reducem 
serviciile de sanatate neesentiale.  In felul asta grabim moartea bolnavilor, 
pensionarilor etc. si deci reducem in perspectiva cheltuielile neesentiale cu 
pensiile...


  Vali
  ---
  Romania-news
  societatea_civila
  ngo_list

  

Re: [protest-ro] Re: Patriarhia BOR apara invatamantul religios din Romania de atacurile ateilor de la ASUR !

2011-02-20 Fir de Conversatie Codruta N
Nu imi este simpatic Plesu (detaliez altadata, daca e nevoie) insa cred ca 
articolul acesta se potriveste FOARTE bine la replicile si stilul unora de pe 
lista, care s-au incins pe subiectul Papa, BOR, religia in scoli samd... 
:)


http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/citeva-specii-imbecili   
  


Codruta  


___
www.ursuletiisuparati.ro
Asociatia ARIN, Braila 810271
Aleea Cinematografului 2, Bl. H3, Ap. 27
Tel. 0758.071656

Re: [protest-ro] Re: Patriarhia BOR apara invatamantul religios din Romania de atacurile ateilor de la ASUR !

2011-02-19 Fir de Conversatie Codruta N
Predarea religiei sa o faca BISERICA, si anume IN BISERICA - NU in scoala!!!  
 

EXACT asa cum o fac, vorba Dvs., alte culte, ONG-uri samd. - NU am vazut sa 
fie predat penticostalismul sau budismul (sau altceva de genul asta) prin 
scoli!  


Scoala e pentru ca oamenii sa invete - nu sa se tampeasca cu dogme! Avem un 
exemplu relevant pe lista, despre ce aberatii poate sa produca ;ipsa de 
invatatura in scoala - si bagarea, in niste minti mai subtirele, ash... 
a unor dogme nemestecate!  


Codruta  



  From: Arhitectura 




  Domnu inginer,

  Matale sti ce drepturi LEGALE are un copil pana la majorat ?
  Ia matale rigla de calcul si aduna pe cele unde are DREPT DE DECIZIE !
  Pana la majorat, parintii sau tutorii hotarasc atat asupra scolarizarii cat 
si a bunurilor materiale, etc.
  Chestia aia cu NU a matale, este un sofism foarte periculos care ar duce la 
aceleasi imbecilisme precum in Anglia,
  adica interzicerea folosirii cuvintelor mama si tata in invatamntul englez !

  Asa cum coitul este normal numai intre un barbat si o femeie, tot asa 
predarea religiei MAJORITARE si NATIONALE, este in firea lucrurilor.
  Altfel pe langa scolile penticostale, baptiste, iehoviste, etc. mascate sub 
diverse forme de fundatii, ong-uri, etc ne-am trezi si cu 1.000 de scoli 
musulmane de muezini !
  In privinta profesorilor, se pare ca matale nu esti la curent cu faptul ca 
Seminariile pregatesc profesori civili de religie.
  Cand numarul lor o sa fie suficient, preotii o sa ramana la altar si 
profesorii o sa fie la catedra.
  Mai ai rabdare o tzara.

  Cu stima,
  Dicu-Sava Cristian
  www.dsclex.ro
  http://arid.wordpress.com



- Original Message - 
From: dan-calin 
To: protest-ro@yahoogroups.com 
Sent: Friday, February 18, 2011 11:19 PM
Subject: [protest-ro] Re: Patriarhia BOR apara invatamantul religios din 
Romania de atacurile ateilor de la ASUR !



Problema pleaca de la obligativitate orei de religie.
Sustin oricind obligativitatea cursului de istorie a religiei, religie 
comparata, samd predat de profesori si nu de preoti.
Religia predata acum in multe scoli este una de stricta indoctrinare si 
care nu este normala intr-o scoala de stat.
Acum constitutia este violata cu sirg pentru ca libertatea garantata prin 
lege devine obligatie pentru cei care nu vor sa il practice.
Pentru ca pe aceeasi libertate miine vom avea cursuri de homosexuale pentru 
ca si libertatea acestora este garantata.

Ora de religie trebuie sa fie obligatorie NUMAI pe baze voluntare.
Prblema vine de la faptul ca la solicitarea scrisã a elevului major, a 
pãrintelui sau a tutorelui legal constituit, elevul poate sã nu frecventeze 
orele de religie cind corect ar fi la solicitarea scrisã a elevului major, a 
pãrintelui sau a tutorelui legal constituit, elevul poate sã frecventeze orele 
de religie.
Acest NU face diferenta dintre un sistem obligatoriu si unul voluntar.


Restul sint vorbe goale despre altceva.






DC? T
 
Dubito ergo cogito, cogito ergo sum! 
Cînd se suie scroafa în pom
Cine tace nu e om.
 



--- In protest-ro@yahoogroups.com, Arhitectura dsc1@... wrote:

 
 
 Patriarhia BOR apara invatamantul religios din Romania de atacurile 
ateilor de la ASUR
 
 ?BOR: Refuzam oferta vidului spiritual [ateist]
 
 15 Febr. 2011 - Agentia de Stiri BASILICA
 
http://www.basilica.ro/ro/stiri-patriarhie/brefuzam_oferta_vidului_spiritualb_6840.html
 
 
 Raspuns al Patriarhiei Române la campania Stop îndoctrinarii religioase 
în ?coli, lansata de Asocia?ia Secular Umanista [Ateista] din România (ASUR): 
 
 
 
 
 Raspuns al Patriarhiei Române la campania Stop îndoctrinarii religioase 
în ?coli, lansata de Asocia?ia Secular Umanista din România (ASUR): 
 
 ASUR: Prevederile legii 1/2011 în privinta predarii religiei în scoli 
vin în contradictie cu Constitutia României, cu legea privind protectia si 
promovarea drepturilor copilului, cu codul muncii si chiar si cu legea 
cultelor. 
 
 Predarea religiei în scolile de stat se face în conformitate cu art. 32, 
alin. (7) din Constitutia României: Statul asigura libertatea învatamântului 
religios, potrivit cerintelor specifice fiecarui cult. În scolile de stat, 
învatamântul religios este organizat si garantat prin lege. În mod similar, 
Legea educatiei nationale prevede în art. 18, alin. (1): Elevilor apartinând 
cultelor de stat, indiferent de numarul lor, li se asigura dreptul 
constitutional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii. 
 
 Daca Legea educatiei nationale se afla în conflict cu Constitu?ia 
României, este misiunea Cur?ii Constitu?ionale sa decida. Interpretarea oferita 
de ASUR este una tendentioasa, menita sa legitimeze aceasta ac?iune de 
denigrare a Bisericii

Re: [protest-ro] De ce spunem NU venirii papei in Romania?

2011-02-13 Fir de Conversatie Codruta N
Mai, Vali! am trecut peste o gramada de aberatii (cu care vad ca ii asasinezi 
pe co-listeni intr-un debit impresionant) - dar asta le intrece pe toate: de 
UNDE stii TU ce este important pentru Hristos? te-a facut El piaristul Lui? 
Ai fi vreun Ales care stie mai bine decat nimuricii astialalti ce este 
important pentru Hristos? or uat? 


Si pentru ca tot m-ai scos din ale mele si m-ai facut sa intervin, hai sa ma 
refer si la aberatia din subiectul mesajului: CE treaba are ce face sau ce zice 
Papa cu dreptul lui la libera circulatie si cu dreptul lui la libera exprimare? 
Adica, pentru simplul fapt ca debitezi enormitati, ar trebui sa nu-ti las 
mesajele sa intre pe lista [protest-ro]? Pai, nu ma ispiti... :))  
   


Cu CE te impiedica Papa sa marturisesti ce vrei, cui vrei - si sa pupi poala 
popii cui vrei tu?


Bãi, frat! bine ii ziceam maica-mii, acum cateva ore: a ajuns Romania 
o tzara de [...]!!


Codruta   



  From: vulcan vali 



pentu detalii intrati pe site-ul 
http://apologeticum.wordpress.com/?s=papa


http://apologeticum.wordpress.com/2010/02/19/aberatiile-papistasilor-din-dogma-cociliului-i-vatican-si-cum-papistasii-au-confiscat-cuvantul-catolica/

Mantuirea tine de Dreapta Credinta!
PENTRU HRISTOS ESTE IMORTANT CUM CREZI SI IN CINE CREZI!

IN EVANGHELIA DE LA SF APOSTOL SI EVANGHELIS MARCU CAP.16, VERSETUL16 
STA SCRIS ' MERGETI IN TOATA LUMEA SI PROPOVADUITI EVANGHELIA LA TOATA FAPTURA, 
CEL CE VA CREDE SI SE VA BOTEZA SE VA MANTUI IAR CEL CE NU VA CREDE SE VA 
OSANDI' Nu spune de fapte bune, din credinta dreapta in Iisus 
Hrostos(Ortodoxia) vine mantuirea! Sfantul Iustin Popovici face diferenta intre 
FAPTELE BUNE SI SFINTELE FAPTE BUNE, adica faptele bune izvorate din credinta 
dreapta! INDIFERENTA SI URA FATA DE ORICINE ESTE MARE PACAT, IUBESTE OMUL, DAR 
URASTE EREZIA, URASTE PACATUL! DUMNEZEU A SADIT IN OM SI DRAGOSTTEA SI URA, CA 
SA IUBIM PE HRISTOS SI PE OAMENI SI SA URAM PACATUL SI EREZIA. CUNOASTE-TI 
EXEMPLUL LUI VALERIU GAFENCU, CARE A DAT MEDICAMENTELE LUI CU CARE SE MENTINEA 
IN VIATA IN TEMNITA RECE DE TUBERCULOSI, ERETICULUI WUMBRAND, SI-A DAT VIATA 
PENTRU EL, DESI NU ERA ORTODOX, NICI CATOLIC SI NEOPROTESTANT IUDEU! SFANTII 
SUNT MODELE DE URMAT! SI-A DAT SFANTUL VALERIU VIATA PENTRU WUMBRAND SI I-A 
SPUS CA TARE MULT SI-AR DORI SA DEVINA WUMBRAND ORTODOX, SA TRAIASCA SI SA 
MARTURISEASCA DREAPTA CREDINTA! (INTOARCEREA LA HRISTOS DE IOAN IANOLIDE) 
TREBUIE SA INVATAM SA NE DAM VIATA PENTRU ORICE OM INDIFERENT DE CREDINTA LUI, 
DAR NICIODATA SA NU NE VINDEM CREDINTA, SA LE SPUNEM CA GRESESC! 


IUBIREA FARA ADEVAR SE NUMESTE IPOCRIZIE [PARINTELE AGAPIE] 10/02/2011 
11:54
CE POATE FI MAI MARE IUBIRE DECAT SA II SPUI ADEVARUL APROAPELUI 
TAU? ACELA ITI ESTE PRIETEN CARE NU TE PERIAZA SI ITI SPUNE : ESTI OK! 
PRIETEN ITI ESTE ACELA CARE ITI SPUNE IN FATA CE VEDE STRAMB LA TINE! MERGE UN 
CANCEROS LA... CE POATE FI MAI MARE IUBIRE DECAT SA II SPUI ADEVARUL APROAPELUI 
TAU? ACELA ITI ESTE PRIETEN CARE NU TE PERIAZA SI ITI SPUNE : ESTI OK! 
PRIETEN ITI ESTE ACELA CARE ITI SPUNE IN FATA CE VEDE STRAMB LA TINE! MERGE UN 
CANCEROS LA DOCTOR, SI DOCTORUL II SPUNE: NU AI NICI O BOALA, ESTI OK! DAR 
DOMNULE DOCTOR GATUL IMI ESTE UMFLAT! DOCTORUL: NU TE MAI GANDI LA GAT, 
GANDESTE-TE CA TOATE CELELALTE ORGANE NU ITI SUNT UMFLATE, ESTI SANATOS TUN! CE 
FEL DE DOCTOR AR FI ACESTA? CUM L-ATI CONSIDERA? DOCTOR NEBUN! DAR CAND E VORBA 
DE BOALA SPIRITUALA NUMITA EREZIE, TRANSMISA DIN GENERATIE IN GENERATIE DE 
MARII EREZIARHI, NU MAI AVEM PROBLEME! NU NE MAI GANDIM LA FEL, PENTRU CA NEGAM 
EXISTENTA SUFLETULUI IN PRIMUL RAND, SI ATUNCI CE CONTEAZA CE RELIGIE ARE 
APROAPELE, NOI SA FIM SANATORI, SA NE 'IUBIM'! CE IUBIRE ESTE ASTA? IUBIREA 
FARA ADEVAR E IPOCRIZIE! 
--- On Sun, 2/13/11, Gushterul LAIR gusht...@yahoo.com wrote:


  From: Gushterul LAIR gusht...@yahoo.com
  Subject: Re: [protest-ro] De ce spunem NU venirii papei in Romania?
  To: protest-ro@yahoogroups.com
  Date: Sunday, February 13, 2011, 11:53 PM




  Unde scrie asta in Conciliul de la Vatican?

  Doctrina infailibilitatii papei se refera la punctul de vedere al 
catolicilor asupra credintei lor, trebuiau sa aiba un sef care sa dea 
raspunsuri oficiale tinand cont ca Biserica este ierarhica. Si pentru a nu da 
prilejul aparitiei punctelor de vedere, s-a pus pecetea infailibil in ceea ce 
spune papa cand este vorba de Biserica Catolica. Asta nu inseamna ca este 
Dumnezeu, nici alte bazaconii. Intr-adevar este aiurea ca cineva sa decida daca 
un lucru este corect sau incorect cand este vorba de lucruri spirituale, dar 
asta e cu totul alta discutie, pentru ca si ortodocsii fac la fel chiar daca in 
alti termeni

Re: [protest-ro] De ce spunem NU venirii papei in Romania?

2011-02-13 Fir de Conversatie Codruta N
Cat despre Parintele Justin - mie personal imi e simpatic, batranul - da', 
saracu', e cam legionar, ah... (nu ca neaparat i-as considera pe TOTI 
legionarii rai, unii au fost doar de-o naivitate inspaimantatoare - pt. ca 
era vecina cu prostia); poftim aici: 


http://www.youtube.com/watch?v=RZIIaIS6_zYfeature=player_embedded  
 


CE sa mai zic, despre a oferi ca argument, un blog pe wordpress...!!! :))
 


Prietena (ca sa fiu in tonul mesajului tau) ta, 



Codruta  



  From: vulcan vali 



pentu detalii intrati pe site-ul 
http://apologeticum.wordpress.com/?s=papa


http://apologeticum.wordpress.com/2010/02/19/aberatiile-papistasilor-din-dogma-cociliului-i-vatican-si-cum-papistasii-au-confiscat-cuvantul-catolica/

Mantuirea tine de Dreapta Credinta!
PENTRU HRISTOS ESTE IMORTANT CUM CREZI SI IN CINE CREZI!

IN EVANGHELIA DE LA SF APOSTOL SI EVANGHELIS MARCU CAP.16, VERSETUL16 
STA SCRIS ' MERGETI IN TOATA LUMEA SI PROPOVADUITI EVANGHELIA LA TOATA FAPTURA, 
CEL CE VA CREDE SI SE VA BOTEZA SE VA MANTUI IAR CEL CE NU VA CREDE SE VA 
OSANDI' Nu spune de fapte bune, din credinta dreapta in Iisus 
Hrostos(Ortodoxia) vine mantuirea! Sfantul Iustin Popovici face diferenta intre 
FAPTELE BUNE SI SFINTELE FAPTE BUNE, adica faptele bune izvorate din credinta 
dreapta! INDIFERENTA SI URA FATA DE ORICINE ESTE MARE PACAT, IUBESTE OMUL, DAR 
URASTE EREZIA, URASTE PACATUL! DUMNEZEU A SADIT IN OM SI DRAGOSTTEA SI URA, CA 
SA IUBIM PE HRISTOS SI PE OAMENI SI SA URAM PACATUL SI EREZIA. CUNOASTE-TI 
EXEMPLUL LUI VALERIU GAFENCU, CARE A DAT MEDICAMENTELE LUI CU CARE SE MENTINEA 
IN VIATA IN TEMNITA RECE DE TUBERCULOSI, ERETICULUI WUMBRAND, SI-A DAT VIATA 
PENTRU EL, DESI NU ERA ORTODOX, NICI CATOLIC SI NEOPROTESTANT IUDEU! SFANTII 
SUNT MODELE DE URMAT! SI-A DAT SFANTUL VALERIU VIATA PENTRU WUMBRAND SI I-A 
SPUS CA TARE MULT SI-AR DORI SA DEVINA WUMBRAND ORTODOX, SA TRAIASCA SI SA 
MARTURISEASCA DREAPTA CREDINTA! (INTOARCEREA LA HRISTOS DE IOAN IANOLIDE) 
TREBUIE SA INVATAM SA NE DAM VIATA PENTRU ORICE OM INDIFERENT DE CREDINTA LUI, 
DAR NICIODATA SA NU NE VINDEM CREDINTA, SA LE SPUNEM CA GRESESC! 


IUBIREA FARA ADEVAR SE NUMESTE IPOCRIZIE [PARINTELE AGAPIE] 10/02/2011 
11:54
CE POATE FI MAI MARE IUBIRE DECAT SA II SPUI ADEVARUL APROAPELUI 
TAU? ACELA ITI ESTE PRIETEN CARE NU TE PERIAZA SI ITI SPUNE : ESTI OK! 
PRIETEN ITI ESTE ACELA CARE ITI SPUNE IN FATA CE VEDE STRAMB LA TINE! MERGE UN 
CANCEROS LA... CE POATE FI MAI MARE IUBIRE DECAT SA II SPUI ADEVARUL APROAPELUI 
TAU? ACELA ITI ESTE PRIETEN CARE NU TE PERIAZA SI ITI SPUNE : ESTI OK! 
PRIETEN ITI ESTE ACELA CARE ITI SPUNE IN FATA CE VEDE STRAMB LA TINE! MERGE UN 
CANCEROS LA DOCTOR, SI DOCTORUL II SPUNE: NU AI NICI O BOALA, ESTI OK! DAR 
DOMNULE DOCTOR GATUL IMI ESTE UMFLAT! DOCTORUL: NU TE MAI GANDI LA GAT, 
GANDESTE-TE CA TOATE CELELALTE ORGANE NU ITI SUNT UMFLATE, ESTI SANATOS TUN! CE 
FEL DE DOCTOR AR FI ACESTA? CUM L-ATI CONSIDERA? DOCTOR NEBUN! DAR CAND E VORBA 
DE BOALA SPIRITUALA NUMITA EREZIE, TRANSMISA DIN GENERATIE IN GENERATIE DE 
MARII EREZIARHI, NU MAI AVEM PROBLEME! NU NE MAI GANDIM LA FEL, PENTRU CA NEGAM 
EXISTENTA SUFLETULUI IN PRIMUL RAND, SI ATUNCI CE CONTEAZA CE RELIGIE ARE 
APROAPELE, NOI SA FIM SANATORI, SA NE 'IUBIM'! CE IUBIRE ESTE ASTA? IUBIREA 
FARA ADEVAR E IPOCRIZIE! 
--- On Sun, 2/13/11, Gushterul LAIR gusht...@yahoo.com wrote:


  From: Gushterul LAIR gusht...@yahoo.com
  Subject: Re: [protest-ro] De ce spunem NU venirii papei in Romania?
  To: protest-ro@yahoogroups.com
  Date: Sunday, February 13, 2011, 11:53 PM




  Unde scrie asta in Conciliul de la Vatican?

  Doctrina infailibilitatii papei se refera la punctul de vedere al 
catolicilor asupra credintei lor, trebuiau sa aiba un sef care sa dea 
raspunsuri oficiale tinand cont ca Biserica este ierarhica. Si pentru a nu da 
prilejul aparitiei punctelor de vedere, s-a pus pecetea infailibil in ceea ce 
spune papa cand este vorba de Biserica Catolica. Asta nu inseamna ca este 
Dumnezeu, nici alte bazaconii. Intr-adevar este aiurea ca cineva sa decida daca 
un lucru este corect sau incorect cand este vorba de lucruri spirituale, dar 
asta e cu totul alta discutie, pentru ca si ortodocsii fac la fel chiar daca in 
alti termeni.

  Ce scrii tu cu caps mai jos n-am auzit in viata mea, este o formulare 
extrem de violenta, si crede-ma ca am citit multe tampenii si multe puncte de 
vedere, inclusiv conciliile long time ago. Stiu ca exista extremisti in toate 
cluburile, dar cand trimiti al treilea mesaj deja tind sa cred ca esti pus pe 
fapte serioase...

  Ca sa nu mai spun ca indiferent ce ar decide papa sau xulescu nu 
conteaza, asta daca ai o credinta adevarata.

  Iubirea

Re: [protest-ro] De ce spunem NU venirii papei in Romania?

2011-02-13 Fir de Conversatie Codruta N
Hai, ca asta fu tare! La fel de bine se poate pune problema de ce ortodocsii 
sarbatoresc Pastele la o data stabilita diferit de catolici? - de UNDE ar 
trebui sa stiu eu ca una e mai buna decat cealalta? 
  


DE CE ortodocsii obliga preotii sa fie casatoriti, cand amorul trupesc este 
considerat un pacat?  


Cat despre cazuri de abuz de copii, adapostirea si protejarea poponarilor 
samd. - n-am inteles: unde este diferenta intre unii si ceilalti?   
   


Codruta 


From: dan G 

[...]   
De ce papistasii  astia sarbatoresc Sfintele Paste la o data stabilita diferita 
de ortodocsi?.
De ce papistasii astia perversi obliga preotii sa fie necasatoriti cand sunt 
gata de contactul cu credinciosii din parohie?
De ce papistasii astia perversi, au atatea cazuri de abuz de copii, de 
adapostirea si protejarea poponarilor, si de musamalizarea abuzurilor?
Este asta parte din dogma ereticilor astia?  Este parte din consiliul de la 
vatican? Despre asta este vorba?
Dan G


___
www.ursuletiisuparati.ro
Asociatia ARIN, Braila 810271
Aleea Cinematografului 2, Bl. H3, Ap. 27
Tel. 0758.071656

Re: [protest-ro] De ce spunem NU venirii papei in Romania?

2011-02-13 Fir de Conversatie Codruta N
Cam legionar inseamna ca nu stiu daca este dintre cei care au instigat la ura 
impotriva altor oameni (sau chiar a tras in ei - ori alte forme de violenta) 
sau doar din categoria care cãsca gura la spectacolele lui Codreanu si se 
multumea sa cante si sa cada in extaz in fatza unor uniforme samd.! 



Va atrag atentia ca, daca va mai balbaiti mult pe lista, trec la moderare FARA 
alt avertisment! Si asa, m-ati plictisit de moarte, cu cârâiala aproape 
zlinica, cu Dicu Sava (aici trebuie sa recunosc ca nici D-lui nu e mai prejos 
la acest capitol, insa D-lui e constant pe regim moderat, cu toate ca n-am 
vazut de o gramada de vreme sa mai fie nevoie de asta, in ce il priveste :).   
 


Prietena Codruta  



  From: dan G 



  Ce inseamna cam legionar si ce repercusiuni are?
  Ce este rau in a fi legionar?
  Nu au fost Dacia si poporul daco roman  pornite de legionari (Romani)?
  Cacam asa  zice unele historii.
  Dan G
  On 2/7/2011 4:07 PM, Codruta N wrote: 

  
 

Cat despre Parintele Justin - mie personal imi e simpatic, batranul - da', 
saracu', e cam legionar, ah... (nu ca neaparat i-as considera pe TOTI 
legionarii rai, unii au fost doar de-o naivitate inspaimantatoare - pt. ca 
era vecina cu prostia); poftim aici: 


http://www.youtube.com/watch?v=RZIIaIS6_zYfeature=player_embedded  
  


CE sa mai zic, despre a oferi ca argument, un blog pe wordpress...!!! 
:)) 


Prietena (ca sa fiu in tonul mesajului tau) ta, 



Codruta  



  From: vulcan vali 




pentu detalii intrati pe site-ul 
http://apologeticum.wordpress.com/?s=papa


http://apologeticum.wordpress.com/2010/02/19/aberatiile-papistasilor-din-dogma-cociliului-i-vatican-si-cum-papistasii-au-confiscat-cuvantul-catolica/

Mantuirea tine de Dreapta Credinta!
PENTRU HRISTOS ESTE IMORTANT CUM CREZI SI IN CINE CREZI!

IN EVANGHELIA DE LA SF APOSTOL SI EVANGHELIS MARCU CAP.16, 
VERSETUL16 STA SCRIS ' MERGETI IN TOATA LUMEA SI PROPOVADUITI EVANGHELIA LA 
TOATA FAPTURA, CEL CE VA CREDE SI SE VA BOTEZA SE VA MANTUI IAR CEL CE NU VA 
CREDE SE VA OSANDI' Nu spune de fapte bune, din credinta dreapta in Iisus 
Hrostos(Ortodoxia) vine mantuirea! Sfantul Iustin Popovici face diferenta intre 
FAPTELE BUNE SI SFINTELE FAPTE BUNE, adica faptele bune izvorate din credinta 
dreapta! INDIFERENTA SI URA FATA DE ORICINE ESTE MARE PACAT, IUBESTE OMUL, DAR 
URASTE EREZIA, URASTE PACATUL! DUMNEZEU A SADIT IN OM SI DRAGOSTTEA SI URA, CA 
SA IUBIM PE HRISTOS SI PE OAMENI SI SA URAM PACATUL SI EREZIA. CUNOASTE-TI 
EXEMPLUL LUI VALERIU GAFENCU, CARE A DAT MEDICAMENTELE LUI CU CARE SE MENTINEA 
IN VIATA IN TEMNITA RECE DE TUBERCULOSI, ERETICULUI WUMBRAND, SI-A DAT VIATA 
PENTRU EL, DESI NU ERA ORTODOX, NICI CATOLIC SI NEOPROTESTANT IUDEU! SFANTII 
SUNT MODELE DE URMAT! SI-A DAT SFANTUL VALERIU VIATA PENTRU WUMBRAND SI I-A 
SPUS CA TARE MULT SI-AR DORI SA DEVINA WUMBRAND ORTODOX, SA TRAIASCA SI SA 
MARTURISEASCA DREAPTA CREDINTA! (INTOARCEREA LA HRISTOS DE IOAN IANOLIDE) 
TREBUIE SA INVATAM SA NE DAM VIATA PENTRU ORICE OM INDIFERENT DE CREDINTA LUI, 
DAR NICIODATA SA NU NE VINDEM CREDINTA, SA LE SPUNEM CA GRESESC! 


IUBIREA FARA ADEVAR SE NUMESTE IPOCRIZIE [PARINTELE AGAPIE] 
10/02/2011 11:54
CE POATE FI MAI MARE IUBIRE DECAT SA II SPUI ADEVARUL APROAPELUI 
TAU? ACELA ITI ESTE PRIETEN CARE NU TE PERIAZA SI ITI SPUNE : ESTI OK! 
PRIETEN ITI ESTE ACELA CARE ITI SPUNE IN FATA CE VEDE STRAMB LA TINE! MERGE UN 
CANCEROS LA... CE POATE FI MAI MARE IUBIRE DECAT SA II SPUI ADEVARUL APROAPELUI 
TAU? ACELA ITI ESTE PRIETEN CARE NU TE PERIAZA SI ITI SPUNE : ESTI OK! 
PRIETEN ITI ESTE ACELA CARE ITI SPUNE IN FATA CE VEDE STRAMB LA TINE! MERGE UN 
CANCEROS LA DOCTOR, SI DOCTORUL II SPUNE: NU AI NICI O BOALA, ESTI OK! DAR 
DOMNULE DOCTOR GATUL IMI ESTE UMFLAT! DOCTORUL: NU TE MAI GANDI LA GAT, 
GANDESTE-TE CA TOATE CELELALTE ORGANE NU ITI SUNT UMFLATE, ESTI SANATOS TUN! CE 
FEL DE DOCTOR AR FI ACESTA? CUM L-ATI CONSIDERA? DOCTOR NEBUN! DAR CAND E VORBA 
DE BOALA SPIRITUALA NUMITA EREZIE, TRANSMISA DIN GENERATIE IN GENERATIE DE 
MARII EREZIARHI, NU MAI AVEM PROBLEME! NU NE MAI GANDIM LA FEL, PENTRU CA NEGAM 
EXISTENTA SUFLETULUI IN PRIMUL RAND, SI ATUNCI CE CONTEAZA CE RELIGIE ARE 
APROAPELE, NOI SA FIM SANATORI, SA NE 'IUBIM'! CE IUBIRE ESTE ASTA? IUBIREA 
FARA ADEVAR E IPOCRIZIE! 
--- On Sun, 2/13/11, Gushterul LAIR gusht...@yahoo.com wrote:


  From: Gushterul LAIR gusht...@yahoo.com
  Subject: Re: [protest-ro] De ce spunem NU venirii papei in 
Romania?
  To: protest-ro@yahoogroups.com
  Date: Sunday, February 13, 2011, 11:53 PM

Re: [protest-ro] Debut cu Darwin pe Vox Publica

2011-02-12 Fir de Conversatie Codruta N
Din punct de vedere tehnic, voxpublica e un site de kkt! astfel incat, 
regret, dar articolele Dvs. vor ramane necitite de mine - cel putin pana cand 
va veti schimba webmasterul :)   


Codruta   



  From: Remus Cernea 


  Astazi debutez ca editorialist invitat pe platforma Vox Publica. Va invit sa 
cititi primul meu articol: 
  
http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/ziua-darwin-si-umbrele-ei-in-romania-58428.html

  O zi faina,

  Remus Cernea
  www.remuscernea.ro 
  http://www.facebook.com/remus.cernea
  remuscernea...@gmail.com
  0727.583.594









  

Re: [protest-ro] Re: ,,Planning familial,, sau cum sa iti planifici imbolnavirea

2011-01-25 Fir de Conversatie Codruta N
Ce ma distreaza pe mine astia care vorbesc fara sa aiba habar la ce se refera!  
  

Pana acum, nu am vazut decat NUMAI si numai barbati, care sa vina cu teorii 
ref. la avort, la cati copii poate / trebuie sa faca o femeie si cum sa ii 
faca si cum sa ii creasca si ca poate sa ii creasca - samd.!!!  
  

Pai, eu le recomand cu caldura astora care nu mai pot de grija femeii si a 
copilului, sa nasca EI - si sa-i dea (vorba lui Peter) si copilului sa suga!!!  
  


Cat despre familia cu 12 copii care traia din agricultura - RAR am vazut 
prostie mai mare!!! Familia cu 12 copii care traia din agricultura se culca 
iarna la 5 dupa-amiaza si, in cazul in care isi lumina casa, o facea la opaitz 
- ca NU platea curent electric, nu avea frigider si TV si - MAI ALES!!! - nu 
avea dus! Spalatul era o rusine, lucru pe care il faceau curvele!   
  


Iar familia de 12 copii care traia din agricultura isi punea copii de MICI sa 
lucreze ca sa traiasca din agricultura - si nici VORBA de scoala, nene! ca 
animalele alea tzipa de foame iar pamantul trebuie sapat, NU asteapta sa te 
intorci tu de la scoala!!!


Pentru ca pe vremea aia NU exista concurenta combinelor, nu existau GMO si 
supermarketuri si nu existau toate chestiile care fac acum sa MORI de foame (si 
sa fii condamnat la inapoiere totala) daca 'traiesti din agricultura! Oricum, 
SIGUR casa familiei de 12 copii care traiau din agricultura nu avea 12 camere 
- ci cel mult doua, din care una era cea buna iar in cealalta dormeau toti, 
cu catzel, purcel, puii proaspat iesiti din ou, bunicu, bunica samd.!!! 
 


Si asa mai departe - plina e lumea de abureli sinistre - dar SI mai sinistru e 
ca unii care se pretind educati la vand fraierilor drept adevaruri! 
   


Codruta  



  From: Puscasu Vlad 



M-ati facut sa zambesc fara sa vreau.Cel putin in Romania nu poate fi 
vorba de asa ceva,romancele nu fac nici macar un copil,media este cam 1 copil 
la o femeie.(s-a terminat de mult perioada interbelica,si foarte rau ca s-a 
terminat)

Motivele pentru mai putin de 1 copil: foarte multe adolescente fac 
avort(prunc-ucidere), asigurandu-le sterilitatea pe viata.(se plangeau 
ginecologii pe vremea lui Ceausescu. de sterilitatea femeiilor care-si faceau 
avort cu detergent sau andrele...doar ca acum sterilitatea e mult mai prezenta  
decat atunci,datorita legalizarii avortului)

Sau,altele folosesc pilula,care (tot medicii spun),folosita mai mult de 
2 ani, provoaca avortul la nivel de celula(primele 7 zile de la 
conceptie),steriletul(dupa 14 zile).

Astfel,mai toate femeiile vor copii dupa 30 de ani,insa sterilitatea 
vine nu sta pe loc.

http://www.vreausaaflu.ro/Hormonal.pdf


Aici un adevarat luptator pentru viata:
http://aoffr.free.fr/html/vizite_ro.html

Distinse domn DC,vreau doar sa va spun ca generatia 
bunicilor,strabunicilor nu a murit de foame,chiar de aveau 12 membrii in 
familie.Asta pentru ca erau foarte harnici si lucrau pamantul.Astazi pamantul 
lucrat e o amintire,in multe judete ale patriei.

Dvs fiind intr-un Partid angajat,sunt convins ca ati calatorit mult in 
campanii electorale,si cunoasteti bine satele,judetele,si cum stau lucrurile 
privind munca la sate.


--- On Sat, 1/22/11, dan-calin office.sunval...@gmail.com wrote:


  From: dan-calin office.sunval...@gmail.com
  Subject: [protest-ro] Re: ,,Planning familial,, sau cum sa iti 
planifici imbolnavirea
  To: protest-ro@yahoogroups.com
  Date: Saturday, January 22, 2011, 3:36 PM



  Si daca o femeie, ramine gravida tot la 9 luni este bine?
  Daca femeia trebuie sa devina o fabrica de copii, vi se pare normal?
  Cum o va afecta pe o femeie 10-15 sarcini purtate pina la capat?
  Cine va creste copii, cine le va asigura educatia, harana, samd?
  Sau foamea copiilor este normala si nu produce cancer?



   
  DC? T
   
  Dubito ergo cogito, cogito ergo sum! 
  Cînd se suie scroafa în pom
  Cine tace nu e om.
   



  --- In protest-ro@yahoogroups.com, Puscasu Vlad pvlad30@... wrote:
  
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
http://www.hotnews.ro/stiri-doctorh_actualitate-7966261-austriecii-descoperit-cum-influenteaza-pilulele-contraceptive-riscul-imbolnavire-cancer-mamar-studiu.htm

   Ginecologii au cabinet de ,,planning familial,, unde se recomanda 
calduros prunc-uciderea(avortul), si pilulele contraceptive

   in articolul de mai sus nu s-a scris corect.E vorba de 
progesteron,si mai ales de estrogen

Re: [protest-ro] HN - Un contract de munca flexibilizat si pasaportul de somer

2011-01-23 Fir de Conversatie Codruta N
Pai m-am mai contrazis cu cineva pe tema asta! Fata aia nu pomeneste de 
capitalism si / sau comunism.

Eu am trimis mesajul pe liste (poate ati observat ca si pe unele de educatie) 
pentru ca sa atrag atentia asupra Maretzelor Programe de Reconversie 
Profesionala si Blabla... care de fapt se deruleaza si la noi, de peste 10 ani 
- si care, de fapt, sunt niste TZEPE, pe bani comunitari :   
  


Io cre' ca n-are NIMENI curajul sa faca o statistica, cu CATI romani au 
terminat astfel de programe, CAT au costat ele si... mai ales... CATI dintre 
cei care le-au terminat lucreaza acum (sau au iesit la pensie de pe un loc real 
de munca :)


Parerea mea... :  


Codruta   



  From: Arhitectura 




  Tare !
  A mai descoperit cineva roata! 
  Daca lucra la o firma mare, i se spunea ca e prea bun pentru firma aia si nu 
isi permit sa-l plateasca, dar 
  ii fac un serviciu ca il dau afara, intrucat asa o sa-si gaseasca un job 
platit la adevarata lui valoare ! :

  Cam ce concluzie ar trebui sa tragem  ?
  Ca era mai bine in comunism !
  Nu-i asa ? :(

  Dragilor,
  Nu mai bagati botul la toate mascarile care se scriu, pentru ca se baga bani 
grei ca romanul sa iasa in strada si sa ceara :
  Vrem dictatura !
  Daca dictatorul ar fi un Petru cel Mare, ma rog ... poate ca ar merita.
  Dar ... nu vom avea parte decat de crinuleti, felixei, cucuvele si alte 
animale marine.


  Cu stima,
  Dicu-Sava Cristian
  www.dsclex.ro
  http://arid.wordpress.com




- Original Message - 
From: ARIN 
To: eco-biz...@yahoogroups.com ; romania_eu_l...@yahoogroups.com ; 
grundtvig...@yahoogroups.com ; educatie_tin...@yahoogroups.com ; 
protest-ro@yahoogroups.com ; societatea_civ...@yahoogroups.com 
Cc: ro-...@yahoogroups.com ; ro_ci...@yahoogroups.com 
Sent: Saturday, January 22, 2011 8:23 PM
Subject: [protest-ro] HN - Un contract de munca flexibilizat si pasaportul 
de somer


Un articol foarte interesant, referitor la piata muncii dar MAI ALES la 
Minunatele Programe de Reconversie Profesionala (acum, en vogue si la noi :) 
  



http://www.hotnews.ro/stiri-international-8230878-contract-munca-flexibilizat-pasaportul-somer.htm
   


Asta imi aminteste de ceea ce povesteau partenerii greci din proiectul 
EDU-MONT al ARIN, referitor la esecul statului lor in privinta unor astfel de 
programe, in care, printre altele, participantii erau... platiti (!!!) de 
Stat, ca sa participe la cursuri! :


Aviz amatorilor - si atentie la Minunatele Cursuri!!! :
 


Codruta  

---

  a.. Scrisoare de despartire

Rokia are 34 de ani, de sotul german a divortat, dupa o casatorie fara 
copii care a tinut cativa ani. Sora ei si cei doi nepotei locuiesc insa in 
acelasi oras, deci nu e chiar singura. Saptamana trecea usor, munca pe norma 
intreaga la tipografie ii absorbea Rokiei toata energia. Sambata, ea facea 
cursuri de cosmeticiana, la Stuttgart. 

Practica de infrumusetare si-o facea pe prietene si cunostinte, pentru 
cativa banuti in plus. Candva, poate ca va reusi sa-si deschida propriul salon 
de cosmetica, visa Rokia. Istoria studiata in Algeria, la Universitate, a ramas 
istorie, pentru imigranta in Germania. Intr-o duminica, pe cand punea o masca 
cu pamant algerian pe fata unei cliente, Rokia a povestit ce i s-a intamplat. 

Totul mergea in virtutea obisnuitei rutine, pana cand personalul de la 
tipografie a fost convocat la o sedinta de analiza a activitatii, in care 
angajatilor li s-a comunicat ca s-au luat masuri pentru evitarea insolventei. 
Urmarea a fost o scrisoare, din partea conducerii, din care acestia aflau ca 
administrarea personalului a fost predata unei firme subsidiare, cu care ar 
urma sa se semneze noi contracte de munca. 

Ce a insemnat aceasta pentru Rokia si restul personalului productiv din 
tipografie? Taierea banilor de concediu, de Craciun si pentru orele 
suplimentare. A insemnat un tarif pe ora mai mic si un contract pe termen 
determinat, cu posibilitati de prelungire a lui, daca firma considera acest 
lucru ca necesar. Daca!

Rokia a semnat, caci n-avea alternativa. Alti colegi, povestea ea, au 
apelat la avocati specializati pe probleme de munca. Un proces cu patronatul nu 
se stie niciodata cum se soldeaza, caci juristii firmei stiu sa pregateasca, 
din timp, argumentul legal pentru o concediere sau o modificare de contract. 

Pusi in fata situatiei de a-si pierde locul de munca, foarte multi angajati 
semneaza noile contracte, care sunt net in defavorul lor. In firmele mai mici 
din Germania, nu exista nici sindicat. Prin urmare, in situatiile-limita ca 
aceasta, fiecare angajat se gandeste doar la pielea lui si se

Re: [protest-ro] Re: [cafenea_pentru_politici] Incomensurabila prostie guvernamental-prezidentiala...

2011-01-23 Fir de Conversatie Codruta N
Pai, de ce sa fie discriminare? ca Presedintele e un roman... 
  

Vrem nu vrem, maghiarii sunt totusi vreo 10% din populatia tarii - iar UDMR a 
aparut ca asociatie dar pentru alegeri s-a constituit si ca partid, la fel 
cum a facut si Alianta Civiva, pe vremuri...


Pana la urma, asta e o problema minora - pe mine nu m-ar deranja nici daca ar 
fi patagonez! problema reala e sa fie BUN, in ceea ce face! 
 


Codruta   



  From: Puscasu Vlad 



Vreau si eu sa adaug ceva legat de aceasta politica.Anume ca ori ce o 
fi mi-e tot una Partidul indiferent cum s-o numi el.

Insa ma exaspereaza cum vicepresedinte al Guvernului ajunge un 
maghiar.Este discriminarea majoritatii romanilor.

Plus de asta Constitutia spune ca doar Partidele au voie la 
Guvernare,nu si Asociatiile culturale(UDMR),asa incat nici Constitutia nu e 
respectata,si prostituatele UDMR,se culca cu toate Partidele PNL PD PSD PC sau 
cine o mai fi.

E penibil.Nu veti vedea ca la Putere in Germania sa ajunga vreodata 
,,Asociatia celor 10 milioane de turci,,

Sau  in Franta asociatia algerienilor sa faca guvernul!



--- On Sat, 1/22/11, Arhitectura d...@dsclex.ro wrote:


  From: Arhitectura d...@dsclex.ro
  Subject: Re: [protest-ro] Re: [cafenea_pentru_politici] 
Incomensurabila prostie guvernamental-prezidentiala...
  To: protest-ro@yahoogroups.com
  Date: Saturday, January 22, 2011, 7:22 PM



  Pentru ca nu e social-democrat, NEICA !
  E . afara e vopsit gardul, inauntru e leopardul
  De aia trebuie sa pleci de acolo !

  Apoi  tocmai pentru ca nu te uiti inapoi, o iei prin balari.
  Da, sa o iei de la 1437, ca sa intelegi de ce nu te asculta nimeni la 
partidul asta al tau si NICI NU O SA TE ALEGA NIMENI, in vreo functie de 
conducere.

  Democratie nu inseamna sa accepti NEDREPTATEA facuta cu LEGEA, de 
niste nesimtiti, pentru o elita.
  Te pomenesti ca vrei si tu pensie de 400 de milioane pt. ca ai zburat 
100 de ore, ai rupt 3 avioane si apoi te-a pus sefu mai mare peste aia care 
dadeau cu carca !
  Ca sa nu mai rupi avioanele ! :)))


  Cu stima,
  Dicu-Sava Cristian
  www.dsclex.ro
  http://arid.wordpress.com


- Original Message - 
From: dan-calin 
To: protest-ro@yahoogroups.com 
Sent: Saturday, January 22, 2011 8:51 PM
Subject: [protest-ro] Re: [cafenea_pentru_politici] Incomensurabila 
prostie guvernamental-prezidentiala...


Eu nu ma las impresionat de marcare.
De ce sa ies eu dintr-un partid social democrat? Sa ma dea afara 
daca ideile mele li se par nestatutare!
Si este cu totul altceva sa te bage in partid sau sa fie actul tau 
de vointa.
Eu nu aveam unde sa vorbesc pentru oameni si nevoile lor sociale, 
nu este alt partid de stinga.
De asta si candidez citeodata la functii. Pentru ca poti sa iti 
spui parerile politice si toti cei din sala trebuie sa te asculte, pentru ca 
esti candidat.
Asa ca le spun parerea mea. Ca le place sau nu.

Pensiile trebuie sa fie conforme cu legea sau legile de pensionare. 
Sint totusi 15 de oameni care au lucrat numai la stat, pe legi speciale cu 
obligatii speciale.
Pentru ei a contribuit statul, indiferent daca a miscat sau nu 
banii din buzunarul drept in cel sting sau nu.
Statul actual a recunoscut toate contractele incheiate de fostele 
state cu cetatenii sau alte state.

Vrei democratie? Respecta legea. Vrei dictatura? Taie pensii dupa 
cum iti plac sau nu unii!

Au trecut 21 de ani. O generatie. Ce ne tot uitam inapoi? Si cit de 
inapoi sa ne uitam? 1945? 1940? 1919? 1907? 1866? 1784? 1514? 1437?


 
DC? T
 
Dubito ergo cogito, cogito ergo sum! 
Cînd se suie scroafa în pom
Cine tace nu e om.
 
 




--- In protest-ro@yahoogroups.com, Codruta N sustrain@... wrote:

 Pai, daca te certi cu toti membrii marcanti ai partidului, nu 
inteleg de ce nu IESI din partidul acela! Cand au vrut sa ma bage pe mine in 
PCR (faza s-a repetat de cel putin 2 ori pe an, timp de peste 15 ani) le-am zis 
ca intr-un partid cu asemenea membri (dadeam exemple concrete) eu NU am ce 
cauta : 
 
 
 Cat despre pensiile militarilor... ai dreptate in teorie - cu 
toate astea, cred ca ar merita (si asta NU doar in domeniul militar) ca aceia 
care au avut functii mari in PCR sa aiba pensiile la nivel minim de punctaj 
:) 
 
 
 Codruta 
 
 
 
 From: dan-calin

Re: [protest-ro] Re: Fw: Cum ar fi lumea fara ingineri

2011-01-23 Fir de Conversatie Codruta N
Ma rog... numai cati pampalai de colegi am avut EU, care au trecut ca gâsca 
prin apa - si totusi era o facultate de elita, cu concurenta mare la 
admitere!  


Ce sa mai zic de TCM, care era celebra prin aia ca ii absorbea pe TOTI cei 
care picasera pe la alte concursuri de admitere... :


Iar la mine, la facultatea aia de elita, am descoperit f. tarziu ca exista un 
grup de copiangii pentru care era CONSEMN sa nu fie vazuti copiind!!! M-am 
laumrit f. tarziu care fusese faza cu aceia, abia dupa Revolutie, cand i-am 
vazut pe copiangii pe pozitii de Mari Sefi - erau esalonul doi, deja in 
pregatire! Unul dintre ei a terminat facultatea cu media 10,50 - si a ajuns 
Mare Sef de Centrala - si, de mai multi ani, se tot invarte ca Presedinte pe la 
diverse Agenturi Guvernamentale... :


In facultate nu era capabil nici macar sa faca o harta cu izobate pentru un 
zacamant simplu de petrol - de unul faliat nici macar nu se mai pune problema! 
Ce sa mai zic de vreo interpretare a evolutiei pe o perioada geologica a unei 
zone geografice, pe baza a catorva fosile, statistici, chestii...   
   


Codruta   




  From: dan-calin 




  Inginerii bine pregatiti sint suficient de bine educati tehnic ca sa se poata 
adapta la orice conditii si activitati.
  Mai ales inainte de 89, pregatirea unui inginer era foarte vasta acoperind nu 
doar domeniul tehnic de specialitate, dar si domenii aparent de alta 
specialitate.
  Procentul este un pic mai mic decit la arhitecti, care nu isi gasesc de lucru.









  DC? T
   
  Dubito ergo cogito, cogito ergo sum! 
  Cînd se suie scroafa în pom
  Cine tace nu e om.
   




  --- In protest-ro@yahoogroups.com, Arhitectura dsc1@... wrote:
  
   Vreti sa spuneti fara inginerii romani facuti pe banda rulanta, conform 
Planului de Stat pana in 1989 sau pe banii lui taticu dupa 1989 !
   Daca nu sunteti de acord ... poate ne spuneti cat % din sutele de mii de 
ingineri fabricati astfel, lucreaza in strainatate in MESERIA LOR !
   
   Cu stima,
   Dicu-Sava Cristian
   www.dsclex.ro
   http://arid.wordpress.com
   
   
   
   - Original Message - 
   From: DCT Yahoo 
   To: cpp ; protest-ro@yahoogroups.com ; [er] ; ong_mu...@yahoogroups.com ; 
gru...@yahoogroups.com 
   Sent: Saturday, January 22, 2011 11:57 PM
   Subject: [protest-ro] Fw: Cum ar fi lumea fara ingineri
   
   
   
   
   
   Il dau mai departe.
   
   
   
   World without Engineers: 
   
   Aeronautical Engineers 
   
   
   Electronics Engineers 
   
   
   
   Mechanical Engineers 
   
   
   Civil Engineers 
   
   
   
   Communication Engineers 
   
   
   
   Computer Engineers 
   
   
   Please Forward it to all of your Engineers Friends...
  


  

Re: [protest-ro] Re: [cafenea_pentru_politici] Incomensurabila prostie guvernamental-prezidentiala...

2011-01-22 Fir de Conversatie Codruta N
Ma rog... din cate stiu esti membru PSD, astfel incat (desi consider PD si pe 
Basescu EXTREM de nocivi) eu as zice mai bine sa lasi balta chestiile 
politice, ca daca nu era PSD-ul (cu Nastase si Iliescu) care sa ne crizeze, 
probabil nu ajungeau astia la putere asa usor - in special nu in 2008, cand 
deja lumea se prinsese ca pedistii nu-s DE FEL bineintentionati, numa' ca o 
gramada n-au vrut nici sa se trezeasca cu PSD din nou pe cap... :  
   


Mai bine renuntati la partea asta de discutie, ca oricum nu veti ajunge 
nicaieri - parerea mea ;)  


Cat despre militari - imi pare rau de unii (eu cunosc cate unii care au stat 
printre gloante la Revolutie sau care au fost prin Afganistan) - insa eu tare 
as fi curioasa CATI dintre cei cu pensii cu ADEVARAT mari au avut macar 
vreodata in viata lor de-a face cu ceea ce ar insemna lupta, apararea 
Patriei si gargare din astea. Majoritatea au pus catanele sa spele vasele 
nevestei (daca nu chiar si sa-i faca altceva) si si-au tras casute de vacanta 
de cate 3 etaje, cu banii si materialele Armatei - asta, in cazul bun, ca in 
cazul rau au ajuns terenuri, cladiri, tehnica samd. evaluate la 2 bani, pe 
mainile unora ca Becali! :   


Am un PROFUND dispretz fatza de majoritatea gradelor superioare ale asa-zisei 
Armate Romane, in special fatza de cei facuti pe criterii de nimeni stiute, 
de Basescu, Iliescu samd...! :  


Codruta  



  From: dan-calin 




  Inteleg, ai votat cu Basescu si PDL.

  Asa ca ca candelist de profesie, tu faci orice sa iti aperi interesele 
votate, afacerile cu statul.
  In loc sa privesti inainte, incercind sa creezi un viitor mai bun plecind de 
prezentul real si invatind de la trecut, te lamentezi mereu cu Iliescu.

  Am auzit exact aceleasi lamentari de la presedintele asta cabotin si 
cacarisit: vin comunistii, vin minerii, vine Iliescu! Hai sictir!


  Aici tu doar ii inlocuiesti pe Tinel, Hoara, etc si toti cei plini de 
succesuri. Ei la TV, tu pe liste. Nu ai scris nici un cuvint despre prezent sau 
viitor, doar despre trecut.

  De altfel in loc sa discutati aici subiecte, aberati pe chestii scoase din 
context.
  Asteptam ceva mai mult de al tine, decit de la floricica aia tratata cu 
ingrasamint natural produs de fiecare dintre noi.
  Asa ca...



   
  DC? T
   
  Dubito ergo cogito, cogito ergo sum! 
  Cînd se suie scroafa în pom
  Cine tace nu e om.
   
   


   --- In protest-ro@yahoogroups.com, Arhitectura dsc1@... wrote:
  
   Ete cucu !
   
   Si guvernarea Iliescu ce a fost ?
   1. Deschiderea nediscriminatorie a granitelor, ca sa plece baietii 
destepti si sa valorifice banii negrii facuti pe timpul lui Ceasca.
   2. Sambata libera, ca sa mai opreasca superproductia de bunuri din 
Romania.
   3. EXPROPIEREA populatiei prin returnarea partilor sociale pe care orice 
angajat le detinea la intreprinderea unde lucra.
   4. Privatizarea Mebo cu celebrele cupoane, cupoane pe care alesii le-au 
depus cu MIILE ca sa devina actionati majoritari UNDE TREBUIE, iar restul 
populatiei sa le bage la intreprinderi falimentare.
   5. Scutirea de taxe si impozite, ani de zile, a firmelor STRAINE cu capital 
de 10 Dolari (!), ca romanii nu poata face fata concurentei.
   6. Genocidul pensionarilor prin crearea de case de asigurari separate 
pentru elitele puterii si mentinerea pensiilor normale la nivelul subzistentei
   7. Reimpropietarirea partila a taranilor si cu taraita, aiurea fata de 
fostul loc al proprietatii, ca acestia sa deschida milione de procese intre ei 
si cu statul.
   8. Desfiintarea de-an BOULEA a CAP-urilor, IAS-urilor si SMT-urilor, ca 
alde Nastase, Hrebenciuc  Co sa poata cumpara MII de hectare cu 2 lei tramvai.
   9. Falimentarea micilor fermieri prin privilregierea importurilor de 
produse agricole.
   10. De mineriade si Targu Mures ce sa mai zicem ?
   
   Continuam ?
   Sau ii impuscam pe toti pe stadion, de la Iliescu la Basescu si ii chemam 
pe chinezi sa starpeasca a treia generatie de comunisti, securisti, curve si 
tigani, imbuibati pe spinarea noastra ?
   
   Si ca sa sti si tu, chestia cu scaderea populatiei Romaniei cu 4 milioane 
(asistatii) se zice pe net, ca este ordinul lui Barosso !
   
   Cu stima,
   Dicu-Sava Cristian
   www.dsclex.ro
   http://arid.wordpress.com
   
   
   
   - Original Message - 
   From: DCT Yahoo 
   To: cafenea_pentru_polit...@yahoogroups.com 
   Cc: protest-ro@yahoogroups.com 
   Sent: Saturday, January 22, 2011 11:53 AM
   Subject: [protest-ro] Re: [cafenea_pentru_politici] Incomensurabila prostie 
guvernamental-prezidentiala...
   
   
   
   
   
   Acum sint convins ca toate masurile luate de guvernarea Boc Basescu sint 
criminale si orientate impotriva poporului roman.
   Ei incearca prin toate mijloacele sa extermine o parte din populatia pe 
care o considera asistata.
   
   Ceea ce organizeaza actuala sleahta

Re: [protest-ro] Re: [cafenea_pentru_politici] Incomensurabila prostie guvernamental-prezidentiala...

2011-01-22 Fir de Conversatie Codruta N
Pai, daca te certi cu toti membrii marcanti ai partidului, nu inteleg de ce 
nu IESI din partidul acela! Cand au vrut sa ma bage pe mine in PCR (faza s-a 
repetat de cel putin 2 ori pe an, timp de peste 15 ani) le-am zis ca intr-un 
partid cu asemenea membri (dadeam exemple concrete) eu NU am ce cauta :   
   


Cat despre pensiile militarilor... ai dreptate in teorie - cu toate astea, 
cred ca ar merita (si asta NU doar in domeniul militar) ca aceia care au avut 
functii mari in PCR sa aiba pensiile la nivel minim de punctaj :)
 


Codruta  



  From: dan-calin 




  Sint social democrat.PSD este singurul partid de stinga, sint membru, nu sef. 
In 2009 la imparteala de posturi PSD -PDL am refuzat si garda de mediu si 
protectia consumatorului.
  In PSD i-am suparat pe toti cind le-am spus cum trebuie sa fie social 
democratia.
  Nemirschi a fost printre cei vexati. Si altii.
  Eu nu ma schimb dupa ei. Cu Iliescu m-am certat la Cotroceni.Cu Dragnea la 
Tg. Mures.Pentru oameni, pentru drepturile lor.
  Si Ciorbea, care ca prim ministru a fost execrabil, azi gindeste mai bine si 
mai civilizat.
  Dar nu asta este subiectul. 


  Eu vreau sa schimb prezentul intr-un viitor mai bun, invatind din greselile 
trecutului. Lamentarile cu mostenirea grea sint patetice. Asta nu este 
subiect de discutie, il las profesionistilor. Am auzit exact aceleasi 
lamentari de la presedintele asta cabotin si cacarisit: vin comunistii, vin 
minerii, vine Iliescu!

  Cit priveste pensiile militarilor, nu ma intereseaza cum au fost obtinute, 
ele sint legale, sint un drept patrimonial, asa ca ma intereseaza LEGEA, 
aplicare legii, respectarea hotaririlor judecatoresti.
  Daca guvernul isi permite sa le ignore, atunci sintem in TOTALITARISM.
  Pe cale de consecinta si Rosia Montana va suferi de aceeasi nerespectare a 
legilor sau a hotaririlor definitive ale instantelor. Asta este tot.


  Asta este subiectul. Dar nu poti sa il dezbati aici, orice subiect ajunge in 
derizoriul celor doi sustinatori ai clicii actuale.
  Nici tu nu faci exceptie, deviind subiectul de la legea in sine, hotarirea 
instnatei, la pensia militarului X.


   
  DC? T
   
  Dubito ergo cogito, cogito ergo sum! 
  Cînd se suie scroafa în pom
  Cine tace nu e om.





   --- In protest-ro@yahoogroups.com, Codruta N sustrain@... wrote:
  
   Ma rog... din cate stiu esti membru PSD, astfel incat (desi consider PD si 
pe Basescu EXTREM de nocivi) eu as zice mai bine sa lasi balta chestiile 
politice, ca daca nu era PSD-ul (cu Nastase si Iliescu) care sa ne crizeze, 
probabil nu ajungeau astia la putere asa usor - in special nu in 2008, cand 
deja lumea se prinsese ca pedistii nu-s DE FEL bineintentionati, numa' ca o 
gramada n-au vrut nici sa se trezeasca cu PSD din nou pe cap... : 
   
   
   Mai bine renuntati la partea asta de discutie, ca oricum nu veti ajunge 
nicaieri - parerea mea ;) 
   
   
   Cat despre militari - imi pare rau de unii (eu cunosc cate unii care au 
stat printre gloante la Revolutie sau care au fost prin Afganistan) - insa eu 
tare as fi curioasa CATI dintre cei cu pensii cu ADEVARAT mari au avut macar 
vreodata in viata lor de-a face cu ceea ce ar insemna lupta, apararea 
Patriei si gargare din astea. Majoritatea au pus catanele sa spele vasele 
nevestei (daca nu chiar si sa-i faca altceva) si si-au tras casute de vacanta 
de cate 3 etaje, cu banii si materialele Armatei - asta, in cazul bun, ca in 
cazul rau au ajuns terenuri, cladiri, tehnica samd. evaluate la 2 bani, pe 
mainile unora ca Becali! : 
   
   
   Am un PROFUND dispretz fatza de majoritatea gradelor superioare ale 
asa-zisei Armate Romane, in special fatza de cei facuti pe criterii de nimeni 
stiute, de Basescu, Iliescu samd...! : 
   
   
   Codruta 
   
   
   
   From: dan-calin 
   
   
   
   
   Inteleg, ai votat cu Basescu si PDL.
   
   Asa ca ca candelist de profesie, tu faci orice sa iti aperi interesele 
votate, afacerile cu statul.
   In loc sa privesti inainte, incercind sa creezi un viitor mai bun plecind 
de prezentul real si invatind de la trecut, te lamentezi mereu cu Iliescu.
   
   Am auzit exact aceleasi lamentari de la presedintele asta cabotin si 
cacarisit: vin comunistii, vin minerii, vine Iliescu! Hai sictir!
   
   
   Aici tu doar ii inlocuiesti pe Tinel, Hoara, etc si toti cei plini de 
succesuri. Ei la TV, tu pe liste. Nu ai scris nici un cuvint despre prezent sau 
viitor, doar despre trecut.
   
   De altfel in loc sa discutati aici subiecte, aberati pe chestii scoase din 
context.
   Asteptam ceva mai mult de al tine, decit de la floricica aia tratata cu 
ingrasamint natural produs de fiecare dintre noi.
   Asa ca...
   
   
   
   
   DC? T
   
   Dubito ergo cogito, cogito ergo sum! 
   Cînd se suie scroafa în pom
   Cine tace nu e om.
   
   
   
   
   --- In protest-ro@yahoogroups.com, Arhitectura dsc1@ wrote:
   
Ete cucu !

Si

[protest-ro] Fw: [ro-pol] Gluma cu talc

2011-01-17 Fir de Conversatie Codruta
foarte on-topic - parerea mea :)) 


Codruta   



From: D... P. 


  
Nu dau atentie bancurilor pe care le primesc insa asta reflecta, din 
pacate, o parte din realitate din Romania (si nu numai).

---

Autobiografie

Am fost director la o mare intreprindere socialista. Cafeaua de dimineata era
pregatita de o secretara sexy, mergeam la servici cu Dacia neagra.
Odata am fost intrebat daca fabrica nu contribuie cu 10 mii de lei pentru
inmormintarea unui tovaras din Comitetul Central. Am spus ca cu atitia bani as
inmorminta intregul Comitet. Din acest moment am devenit director la o
intreprindere mai mica.

Cafeaua zilnica era pregatita de o secretara mai in virsta, la servici mergeam
cu furgoneta fabricii. Odata am fost apostrofat ca nu am fost la 
ultima sedinta
de partid. Am raspuns ca daca stiam ca e ultima m-as fi dus sigur. Din acest
moment am lucrat ca maistru.

La servici mergeam cu masina proprie si eu faceam cafeaua de dimineata. In
atelier aveam pe perete poza lui Ceausescu si al Lolobrigidei. Odata 
mi-au spus
ca de ce nu dau jos poza curvei de pe perete. Am luat poza lui Ceausescu. Din
acest moment am lucrat zilier la sapat santuri.

Mergeam la lucru cu bicicleta si duceam cafeaua de acasa in termos. Odata in
timp ce sapam santul au venit si mi-au spus sa-mi ascund bicicleta deoarece va
trece pe acolo o delegatie de partid de la Bucuresti Am raspuns sa nu-si faca
probleme deoarece bicicleta este inchisa cu un lacat...din acest 
moment am ramas
fara lucru...

...o vreme am fost somer pina la schimbarea orinduirii...

M-am reabilitat, am intrat in politica, am intrat in partid. Cafeaua imi este
servita de o secretara sexy, la servici merg cu un Audi cu sofer personal. In
rest imi tin gura si din cind in cind ridic mina sa votez. Imi creste 
nivelul de
trai si acoperirea cheltuielilor.





Re: [protest-ro] Comunicat T.A.T.A. - ABECEDARELE DISCRIMINEAZA TATAL SI TREBUIE MODIFICATE DE MINISTERUL EDUCATIEI

2011-01-13 Fir de Conversatie Codruta N
Aici, cel putin, parerea noastra coincide: egalitatea femeilor cu barbatii 
este cea mai mare tzeapa pe care barbatii au tras-o femeilor! Cred ca sunt mai 
mult de 20 ani de cand tot zic: eu NU vreau sa fiu egala cu barbatii - 
fraiere sunt alea care vor asa ceva... :) 


Cat despre gradinita - pai, scopul ca copilu' (sic!) sa fie educat (nu 
neaparat de Stat - ci intr-un sistem de educatie, in Romania bineinteles ca 
guvernantii vor ca Statul sa fie acela) este sa ii transforme de cat mai mici 
in robotzei fara personalitate, incadrati in program si care sa faca gesturi 
repetitive si sa aiba gandire la fel samd... In plus, neavand caldura materna 
cat au ei nevoie, vor creste reci si frustrati, NUMA' buni ca, atunci cand vor 
fi mari, sa devina instrumente.  


Bineinteles, nu-i suspectez pe guvernanti de atata minte cat sa gandeasca 
astfel, cred ca ei doar vor sa dea de lucru la cat mai multi dar, mai ales, 
sa aiba CAT mai multi bani de dat pe dotari, reparatii, imbunatatiri 
samd... plus multe, mlte traininguri, cu piscoturi, hoteluri samd... :)  
 

De chestia cu copilul-robotzel stiu doar vreo cativa dintre cei de sus, cei 
care trãbã sa stie - adica, aceia care au fost instruiti :)
  


Codruta   



  From: Arhitectura 




  Draga Petru,

  [ remarca inaltarea in grad cand vorbesti la obiect :)]


  In primul rand, eu personal am convingerea ferma ca pe acesti tatici 
(simptomatica auto-alintarea asta), nu i-a mangaiat niciodata nevasta in timp 
ce dormeau.
  In al doilea rand, ca au pus botul la niste spnsorizari cu cantec.
  Adica de la unii care vor sa rastoarne valorile traditionale mai mult sau mai 
putin crestine, alea cu divizarea muncii in cadrul familiei, cu cresterea 
copilului pana la 7 ani acasa, etc.
  Sa nu ma intelegi gresit, nu am nimic cu emanciparea femeii dar (iar) ... 
eu cred ca CEI, NU CELE, care au demarat feminismul ca miscare 
socialo-politica aveau in cap doar mana de lucru (feminina) la banda de montaj, 
impozitarea salariului femei si mutare celor 7 ani de acasa la  stat !
  Adica la limita, de ce sa nu invete copilul de la gradinita ca este 
interesant si pe invers.
  Cand incepi insa sa faci ACEST tip de educatie de la gradinita, la nivel de 
stat, inseamna ca undeva acolo sus, pestele s-a imputit de la cap.
  Si spun asta pentru ca in acest moment societatea are suficiente mijloace ca 
sa impiedice pe x dementi, sa arunce (fizic) cu pietre in capul persoanelor gay.
  Si de multe ori chiar o face.

  Campania asta cu discriminarea tatalui este EXACT pe aceiasi linie, adica 
vezi doamne tatal este egal cu mama !
  Poate cand o face plopul mere sau o sa ne immultim prin inmugurire ! :)))

  Repet de peste 10 ani, dar se pare ca banul este ochiul dracului si prostia 
omeneasca monumentala.
  EXCESUL de drepturi acordate minoritatilor in detrimentul majoritatilor, duce 
inevitabil la excese de extrema dreapta, de ura interetnica, de lipsa de 
toleranta, etc.
  Si poate ca sunt oameni cu foarte multi bani, in pozitii cheie, care chiar 
asta doresc.
  Un Holocaust definitiv !
  Al evreilor, al negrilor, al arabilor, al gay-ilor, etc.

  Cu stima,
  Dicu-Sava Cristian
  www.dsclex.ro
  http://arid.wordpress.com



- Original Message - 
From: Petru K 
To: protest-ro@yahoogroups.com 
Cc: ngol...@yahoogroups.com ; ong_...@yahoogroups.com ; 
romanians_n...@yahoogroups.com ; romaniawithoutbord...@yahoogroups.com ; 
societatea_civ...@yahoogroups.com 
Sent: Thursday, January 13, 2011 3:58 AM
Subject: Re: [protest-ro] Comunicat T.A.T.A. - ABECEDARELE DISCRIMINEAZA 
TATAL SI TREBUIE MODIFICATE DE MINISTERUL EDUCATIEI


Copilul scoate prima data ce sunete poate el sa scoata mai usor iar aproape 
in toate limbile mama e asemanator (exceptind limba maghiara unde mama 
chiar incepe cu sunetul a, anja). T abia daca poate sa il pronunte, 
destul de tirziu si de multe ori peltic...  
 
El asociaza sunetele instinctive ma ma cu ceea ce vede mai intii: sinul 
mamei, chipul ei etc
 
 
Abecedarele pornesc si ele cu ceea ce ii este copilului mai accesibil, cu 
ceea ce poate el sa faca asocieri. E normal sa inceapa cu sunetele care ii sint 
cele mai familiare si cu transcrierea lor si nu cu acelea mai grele.
   
 
 
Cred ca acest Draghici ar vrea ca in loc de Ana are mere sa se bage la 
abecedar Bogdan are prune (sau macar palinca) dar uite ca asta ar face 
copilul sa nu mai invete nimic.
 
 
Eu cred ca acest Draghici, obsedat de egalitatea de sanse, dupa ce va 
obtine ca abecedarele sa fie cit mai confuze, se va incapatina si nu se va lasa 
pina cind, ca sa se respecte egalitatea de sanse, copii sa suga egal: si de 
la mama... si de la tata... :D

Re: [protest-ro] ... verde!

2011-01-10 Fir de Conversatie Codruta N
1 - Dan, daca mai bagi adjective din astea, referitor la colisteni (si nu 
numai) te moderez iar. 


2 - Care e problema cu Cernea? Vorba D-lui Dicu: te roade vreo invidie? :) 



3 - De ce ar fi periculos pentru ecologia tarii? L-ai prins poluand? ce face? 
are vreo companie petroliera sau vreun combinat chimis si nu stim noi?  



4 - ce e aia MG? 


In general: habar n-am cum s-a despartit Dl. Cernea de Verzi (care din ei? ca 
sunt permanent confuza la capitolul asta - vad ca tot cu niste verzi e si 
acum, astia cine mai sunt?) insa am remarcat 2 lucruri, aproape 3:  
   


- partidele verzi erau compromise inca deee mlt (si MULT mai mult printre 
ONG-istii de mediu decat printre ceilalti, pt. ca noi am avut ocazia sa ii 
cunoastem mai bine ;) - astfel incat partiduletzul de care s-a despartit a 
avut mai degraba de BENEFICIAT de prezenta D-lui Cernea, decat D-lui de ce i-or 
fi oferit ei :) 


- DUPA despartire, am primit mai multe buletine de la ei (partidu'), in 
care il faceau cu ou si cu otzet, mincinos, incompetent (curvar si betiv nu 
l-au facut - poate se temeau ca devine prea simpatic :), jigodie, canalie, 
scursura si tot ce mai vrei! Pai, bine, nene! cat a fost cu voi era zâna - si 
abia DUPA aia te trezesti sa ii arati asa-zisa adevarata fatza? Daca nu mi-ar 
fi fost scarba de verzi inca dinainte de faza asta, mi s-ar fi facut acum! cu 
atat mai mult cu cat folosesc metoda tipica lui Vadim Tudor (care tot asa 
facea, ori de cate ori careva ii pleca din partid :)   


- domne, dupa cum am mai zis (nu stiu daca aici sau in alta parte): intr-un 
partid in care sunt Bleahu si Drimer, eu nu cred DE FEL!!! Adaug ca, atunci 
cand am vazut ca Dl. Cernea intrase in partidul acela am fost EXTREM de 
dezamagita! - lucru pe care cred ca l-am spus prin mai multe locuri (unde, 
bineinteles, am fost spurcata pe masura :)  


Ca sa inchei, revenind la mesajul d-lui Cernea - obiectivul pe care si l-a 
propus mi se pare complet ayurea! Poa' sa-i viziteze pagina si 1 miliard de 
utilizatori - la CE ii foloseste, daca 99% din ei o fac ca sa il critice?   
   


Parerea mea: mai bine ramanea oengist, ca putea sa faca treaba mai buna! Ma 
rog! nu ca n-ar fi un MARE gol de politicieni verzi in tzara asta (vezi si 
raportul celor de la Terra Mileniul III).


Si asa ziceti Dvs., domnu' Dicu? ca Cernea o sa negocieze cu Baselu? Intrebare: 
CE sa negocieze? negociezi cand AI ceva...!!! :))  
  


Codruta   



  From: DCT Yahoo 



  RC vad ca dupa ce s-a despartit de partidul verzilor vrea un verde proaspat 
si in miscare.
  Eu spun ca acest homuncul umaniform.
  Dupa evaluarile mele, aceasta persoana lipsita de orice 
valoare=omulet=homunculus este la fel de periculos pentru ecologia tarii ca si 
RMGC pentru Muntii Apuseni.
  Mi s-a spus ca RC ar fi vrut un MG la mijloc, a tatonat, dar oferta i-a fost 
refuzata pe motive pdlistice. Nu pot garanta veridicitatea informatiei dar nu 
mi se pare improbabila.





  ing. Dan-Calin Tocaciu



  

Re: [protest-ro] Cautind altceva...

2011-01-03 Fir de Conversatie Codruta N
La drept vorbind, nu era nevoie FIX de asta, neaparat la inceputul anului... :( 



Stie toata lumea ca nu-i spuort pe fundamentalistii religiosi (dintre care cei 
ai BOR ma deranjeaza in mod deosebit - pt. ca sunt AICI, isi baga nasu' in 
legile tzarii samd.) - dar asta nu inseamna ca sentimentele religioase nu 
trebuiesc sa aiba parte de un minim respect. Nu inteleg: CE sens are mesajul 
asta, care sa le jigneasca sentimentele - era asa greu sa zici un simplu la 
multi ani la toata lumea?  


Nu pot decat sa regret ca, la 10 ani de la infiintare, lista asta a ajuns doar 
un suport tehnic pentru diversi indivizi care vor sa isi dea unii altora pe 
cocoasha in public (ca in particoler, probabil, considera ei ca n-are haz). 
  


PROTESTEZ hotarat impotriva unor astfel de practici! Si as aprecia niste scuze, 
atat de la Dl. Dicu pt. Dl. Cernea - cat si de la tine, pt. crestini... 



Codruta  



  From: DCT Yahoo 




  ...am ajuns aici. Si citez citeva idei emise de oameni cu greutate, idei care 
mi-au sarit in ochi la o citire in diagonala rapida!

  Toti oamenii care gândesc sunt atei. - Ernest Hemingway

  Omul l-a creat pe Dumnezeu, nu Dumnezeu pe om. - Giuseppe Garibaldi

  Biserica spune ca pamântul este plat, dar eu stiu ca este rotund, pentru ca 
am vazut umbra de pe luna si am mai mare încredere într-o umbra decât în 
biserica. - Ferdinand Magellan

  Nu vei gasi niciodata un crestin care sa fi obtinut aceste cunostinte 
valoroase, aceste cunostinte salvatoare, prin alt proces decât nemuritorul si 
întotdeauna suficientul „lumea spune”. În toti cei saptezeci si doi de ani si 
jumatate ai mei n-am întâlnit alt tâmpit precum specia umana. - Mark Twain

  Daca Dumnezeu ar fi brusc condamnat sa traiasca viata pe care a abatut-o 
asupra oamenilor, s-ar sinucide. - Alexandre Dumas

  Singura scuza a lui Dumnezeu este ca nu exista. - Stendhal

  Restul cititi voi: http://ro.wikiquote.org/wiki/Ateism



   
  DC? T
   
  Dubito ergo cogito, cogito ergo sum! 
  Cînd se suie scroafa în pom
  Cine tace nu e om.
   
   


  

[protest-ro] ia uitati, D-le Dicu :)

2010-12-10 Fir de Conversatie Codruta N
Recunoaste chiar EL ca a fost responsabilul aliantei PD - PSD :  
 


http://www.hotnews.ro/stiri-politic-8116728-traian-basescu-alianta-dintre-pdl-udmr-cea-mai-viabila-formula-guvernare-din-ultimii-6-ani.htm
   


Ce mai ziceti? Il mai votati? :) 


Adica: nu pe el - partidul care o sa-l sustina ca Prim Ministru :)))   
 


Codruta  

---
Va rugam, alocati 5 minute pentru a raspunde la chestionar: 

http://www.surveymonkey.com/s/59CLQTN  

EDU-MONT - educatie pentru zone montane

Re: [protest-ro] ia uitati, D-le Dicu :)

2010-12-10 Fir de Conversatie Codruta N
Eu nu mai stiu sa fim pe ceva liste impreuna (in afara de I-p-A, care tace) - 
de pe alea ale lui Cristi Savu m-am retras de mult, omu', in opinia mea, avea 
ceva defect, oarecum mai mult decat puteam sa suport eu...  
 


Cu cine numara... hm! se pare ca probabilitatea sa aveti dreptate e mai mare 
decat sunt eu pregatita sa accept :(


Un week-end linistit va doresc, tuturor... :) 


Codruta 



  From: Arhitectura 



  ??

  Ia vedeti arhiva !!!
  Dreapta am votat, Ciuma Rosie am capatat ! 
  Si arhivele celorlalte liste, la o parte din care, suntem abonati amandoi.

  Cat despre ce o sa MAI votez eu, este la fel de nesemnificativ ca ce o sa MAI 
votati dumneavoastra! :)))
  Mai bine v-ati intreba cine numara voturile..

  Cat despre pe cine AR TREBUI sa votam  , astept cu mare interes sa va 
exprimati optiunea pentru dl. Cernea,
  ca eu sa zic ca o sa votez noua dreapta. :)))

  Cu stima,
  Dicu-Sava Cristian
  www.dsclex.ro
  http://arid.wordpress.com







  - Original Message - 
  From: Codruta N 
  To: protest-ro@yahoogroups.com 
  Sent: Friday, December 10, 2010 5:22 PM
  Subject: [protest-ro] ia uitati, D-le Dicu :)


  Recunoaste chiar EL ca a fost responsabilul aliantei PD - PSD :
   


  
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-8116728-traian-basescu-alianta-dintre-pdl-udmr-cea-mai-viabila-formula-guvernare-din-ultimii-6-ani.htm
   


  Ce mai ziceti? Il mai votati? :) 


  Adica: nu pe el - partidul care o sa-l sustina ca Prim Ministru :))) 
   


  Codruta  

  ---
  Va rugam, alocati 5 minute pentru a raspunde la chestionar: 

  http://www.surveymonkey.com/s/59CLQTN  

  EDU-MONT - educatie pentru zone montane

  

Re: [protest-ro] WikiLeaks a aruncat SUA într-o criz a diplomatica globala !

2010-12-01 Fir de Conversatie Codruta N
Si cum obtin materiale ADN? Le fura batistele pline de muci, cand astia beau 
ceva mai mult decat trebuie? Sau le fac... [bep!!!]?
  


Codruta   



  From: Arhitectura 




  Statele Unite au fost aruncate duminica într-o criza diplomatica globala, 
dupa ce mai multe ziare importante au publicat peste 250.000 de documente 
clasificate ale ambasadelor sale, multe trimise chiar si în februarie 2010, 
relateaza The Guardian.

  O parte dintre aceste mesaje arata ca liderii arabi cer în privat atacarea 
aeriana a Iranului si ca oficialii americani au primit ordine sa spioneze 
conducerea ONU.

  Statele Unite si-ar folosi ambasadele ca pe o retea globala de spionaj, 
diplomatii fiind însarcinati sa obtina informatii de la persoanele pe care le 
întâlnesc, dar si detalii personale, precum datele cartilor de credit, si chiar 
materiale ADN.

  
http://www.adevarul.ro/international/sua/WikiLeaks_a_aruncat_SUA_intr-o_criza_diplomatica_globala_0_380962121.html


  Cu stima,
  Dicu-Sava Ctristian
  www.DscLex.ro
  http://arid.wordpress.com







  

Re: [protest-ro] Belarus: Moarte suspecta a unui eminent om de stiinta specializat in Cernobil

2010-11-21 Fir de Conversatie Codruta N
Ba chiar MERG cu masina mica - si chiar foarte mult - numa' ca masinile 
nu-s ale mele (nici nu merg constant cu aceeasi masina) si... nu conduc eu 
;)   


Codruta   




  From: Arhitectura 




  Si ce e rau in asta ?
  Fericirea polonezilor ! 
  Ucainienii nu au reactoare nucleare ? :)))

  Apropo de profesor.
  Abia acum inteleg eu de ce nu mergi dumneata cu masina mica. :)


  Cu stima,
  Dicu-Sava Cristian
  www.dsclex.ro
  http://arid.wordpress.co





- Original Message - 
From: ARIN 


Profesorul i-a adresat o scrisoare autoritarului presedinte Alexandr 
Lukasenko pentru a-i semnala ca subestimarea consecintelor accidentului de la 
Cernobil are drept rezultat o contaminare importanta a cvasi-totalitaii solului 
Belarusiei. 


  

Re: [protest-ro] Printr-o decizie din 10 noiembrie 2 010, Biroul Electoral Central încearcă să elimine candidaţii independenţi la alegerile din Hunedoara

2010-11-13 Fir de Conversatie Codruta N
Noa... eu n-am inteles cum se cheltuiesc milioane de lei noi ca sa candideze 
- alegerile ORICUM se organizeaza, fie ca participa D-lui, fie ca nu. Si 
atunci? Ce se cheltuie pentru D-lui special? Adica de la buget, pe taxe si 
impozite?  


???


Pe de alta parte, n-am inteles de ce nu deranjeaza ca se cheltuiesc banii Dvs. 
si pentru ceilalti - ati vazut cine mai candideaza? de ce ar fi Dl. Cernea 
rau, in comparatie cu ei?  


Codruta  



  From: Arhitectura 




  Bravo Mosule,

  Trebuie sa recunosc ca tupeul tau este fara limite !
  Adica matale ai pretentia sa se cheltuiasca milioane de lei noi, ca sa 
candidezi tu, adica ca sa aduni 30 de voturi !
  Pe banii MEI ? Pe taxe3le si impozitele platite de mine ?
  Meri coane si te culca !

  De ce nu te duci la Sosea sa o plimbi pe Lucy, si poate asa scoti si tu un 
ban din munca cinstita, cand intinde maimuta palaria la trecatori !


  Cu stima,
  Dicu-Sava Cristian
  www.dsclex.ro
  http://arid.wordpress.com




- Original Message - 
From: Remus Cernea 
To: undisclosed-recipients: 
Sent: Friday, November 12, 2010 10:27 PM
Subject: [protest-ro] Printr-o decizie din 10 noiembrie 2010, Biroul 
Electoral Central încearcă să elimine candidaţii independenţi la alegerile din 
Hunedoara




Printr-o decizie din 10 noiembrie 2010, Biroul Electoral Central 

încearcă să elimine candidaţii independenţi la alegerile din Hunedoara 


Solicit demisia preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente, dl. 
Octavian Opriş, care a semnat decizia BEC, pentru această atitudine evident 
antidemocratică!





Întrucât Autoritatea Electorală Permanentă a semnat recent un contract de 
finanţare nerambursabilă cu Guvernul Statelor Unite ale Americii în valoare de 
344.422 USD voi depune un memoriu la Ambasada SUA din Bucureşti pentru a 
informa asupra gravelor abuzuri ale AEP care afectează alegerile şi democraţia 
din România şi voi cere retragerea acestor fonduri

Detalii aici:

http://remuscernea.ro/2010/11/printr-o-decizie-din-10-noiembrie-2010-biroul-electoral-central-incearca-sa-elimine-candidatii-independenti-la-alegerile-din-hunedoara/




Remus Cernea

Candidat independent la alegerile parţiale din Colegiul nr. 3 Hunedoara

www.remuscernea.ro

remuscernea...@gmail.com

0727.583.594

0753.523.002























  

Re: [protest-ro] Activista pentru drepturile romilor a fost condamnata la 2 ani si 3 luni de închisoare !

2010-11-10 Fir de Conversatie Codruta N
Italienii sunt tampiti, de faptul ca sunt in mare necivilizati si inapoiati in 
gandire stiam de oarece vreme, astfel incat nu ma mira prostiile care apar in 
ziarele din Napoli (care oricum e un oras aparte :). 
 


Cat despre activista rroma... sunt oameni si oameni; am eu niste antipatii, 
ash si pentru unii activisti ne-rromi - dupa cum cunosc cativa 
activisti rromi care sunt niste persoane cat se poate de ok, chiar deosebite... 
  


In orice caz, insa, am avut ocazia sa lucrez cu rromi (de fapt, am CAUTAT niste 
ocazii) si am constatat ca, desi au niste trasaturi nashpa rezultat mai degraba 
al mediului in care au crescut (si am inteles PE BUNE ce inseamna a fi 
defavorizat) sunt niste persoane cu nimic diferite de altele (d.ex. de sate 
intregi de nespalatzi si needucati de romani din 
nu-spun-ce-regiune-a-Romaniei). In schimb, daca e vorba despre persoane 
nesuferite din aceasta etnie, in SPECIAL unii lideri sau unii activisti ai 
lor s-ar numara, dpdv. al meu, in categoria asta!!!   


Parerea mea: daca n-ar avea liderii sau / si activistii aceia, care cica 
sunt integrati, le-ar fi mai putin rau - si ar fi mult mai putin incuiati si 
mult mai usor abordabili! Acei lideri (folosesc termenul in mod generic) sunt 
una dintre PRINCIPALELE cauze ale NEintergarii rromilor! Asta pentru ca (din 
cate am vazut eu) in general incearca sa-i mentina cat mai inapoiati si 
dezinformati, pentru ca sa capete EI mai multa putere asupra acestora :  
   


Codruta  



  From: Arhitectura 




  Activista pentru drepturile romilor a fost condamnata la 2 ani si 3 luni de 
închisoare 

  Activista a ajutat 172 de români sa obtina ilegal beneficii în valoare de 2,9 
milioane de lire sterline, potrivit presei britanice. Ea si-a recunoscut frauda 
în iulie.
  
http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Activista_pentru_drepturile_romilor_a_fost_condamnata_la_2_ani_si_3_luni_de_inchisoare_0_369563239.html


  Cum a furat regina tiganilor din banii Regatului Unit
  
http://www.adevarul.es/stiri/romani-lume/cum-furat-regina-tiganilor-banii-regatului-unit
  Procurorii britanici sustin ca Lavinia Olmazu (30 de ani) îsi coordona 
afacerile prin intermediul unei organizatii de caritate, Roma Concern (Grija 
pentru rromi).
  Concret, românca si concubinul sau, Alin Enachi (29 de ani), sunt acuzati ca 
au furnizat românilor de etnie rroma documente false pentru ca acestia sa 
figureze ca având loc de munca.
  Potrivit regulilor introduse la data aderarii României la UE, imigrantii 
români pot primi un numar de la Asigurarile Nationale, în baza caruia se obtin 
ajutoare sociale doar daca fac dovada ca au un loc de munca garantat.


  Tribunalul din Napoli : Tigan înseamna delincvent
  
http://www.adevarul.ro/actualitate/romani_in_italia/Napoli-tigan_0_162584213.html


  
http://www.adevarul.it/stiri/actualitate/tribunalul-napoli-rom-inseamna-delincvent
  Concluziile prezentului act sunt confirmate de anchetele precedente (...) 
care demonstreaza ca apelanta este pe depin integrata în schemele tipice 
culturii rom.
  Acest fapt si lipsa altor analize precedente ale comportamentului (imputatei, 
n.r.), face ca riscul recidivei sa fie unul concret., se arata în motivatia 
instantei.


  Cu stima,
  Dicu-Sava Cristian
  www.dsclex.ro
  http://arid.wordpress.com



  

[protest-ro] Ca la noi: Au disparut banii DNA din fondul de spaga!

2010-11-01 Fir de Conversatie Codruta N
Aproape jumatate din suma folosita de procurorii Directiei  Nationale 
Anticoruptie pentru prinderea în flagrant  a judecatorilor spagari din Dolj - 
21.000 de euro marcati   cu cuvântul mita - este de negasit. Anchetatorii au 
folosit la flagrant suma de 45.000 de euro, din fondul special pus la 
dispozitia procurorului-sef al DNA, Daniel Morar, dar ...   
  



http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Au_disparut_banii_DNA_din_fondul_de_spaga_0_363564025.html
 


Daca n-au dat baietii spaga cui trebuie, ca sa nu observe ca au disparut banii 
din fondul de spaga :)   


Codruta 


---
www.povestind-braila.ro

Al. Cinematografului 2, Bl. H3, Sc. 2, Ap. 27
810271 Braila
tel. 0740.026091


Re: [protest-ro] Daca nu esti cu noi, esti impotriva noastra !

2010-10-11 Fir de Conversatie Codruta N
Pai, Ceausescu reusise cu vreo 20 milioane (2 pana la 4, cat erau in RO pana in 
'89, nu le pun, ca poate chiar luptau sa nu se incadreze in sistem :)  
   



Codruta 



  From: Gushterul LAIR 


  [...]   
  Vreau sa vad si eu ordinea aia mondiala prin care o sa fortezi tu macar 1 
milion de oameni sa stea ca vitele in grajd fara libertate. Sa blochezi sansa 
la fericire, nevoia de religie, cultura si progres, sex, mancare, bautura 
scrise in ADN-ul omului. Nu poti nici macar doi oameni sa ii aliniezi la 
aceeasi ordine.

  In rest ce crezi ca doare pe cineva in basca faptul ca se intalnesc unii sa 
creasca birul sau cine stie ce strategii au in plan? Pentru end-userul din mine 
este la fel cum s-ar deschide o fabrica in Turcia de unde o sa importam ceva 
mai ieftin omorand o fabrica in Romania, doar la scara mai mare. Mi se rupe 
complet ca dau banii pe taxe lu' X sau Y, stiu ca nu mi-i da inapoi :)

  Daca s-ar intampla noua ordine important nu este sa te pui contra, pentru ca 
este inutil, ci cum sa te integrezi in noul sistem, sa iti mentii libertatea 
sau ce mai vrei tu, apoi poti sa te pui contra. Daca nu vrei ordine 90% din 
America are terenurile nearate/neingrijite/paragina. Ai unde sa te duci sa 
traiesti singur fara sa vina nimeni sa iti numere prunele din copac si in 
Romania din plin. Probabil ca o saptamana de stat in afara sistemului, fara tot 
ce aduce el, ar trezi pe multi la realitatea cruda. Sa stai fara caldura din 
sistem, fara apa, fara mancare, sa fii nevoit sa le faci pe toate zilnic, fara 
sa ai magazinul aproape in caz de urgenta.

  Ah ca sa nu mai zic te-ai gandit vre-o data ca in secunda in care ar 
exista un chip, ar exista si metode de bruiere si cloaking, duplicare etc in 
secunda doi?:) Asa ca nu va mai crizati degeaba. Indiferent cata protectie ar 
avea, tot se gaseste un idiot din astea cateva miliarde sa ii dea de cap.

  Gushterul





--
  From: Arhitectura d...@dsclex.ro
  To: protest-ro@yahoogroups.com
  Sent: Mon, October 11, 2010 5:45:12 PM
  Subject: Re: [protest-ro] Daca nu esti cu noi, esti impotriva noastra !




  Apoi draga Gustere munca este un efort penibil si pentru unii, doar pentru 
unii, necesar.

  Asa e ! Cum zicea nenea Vadim ?
  Sus Patria , jos Mafia ! :)))
  La capitolul asta italienii nu ne mai ajung nici la glezne si sunt cu totul 
de acord ca Romania a ajuns un stat totalitar mafiot !
  Dar asa e in tenis, pardon, democratie. :

  99% din populatie nu are nimic de ascuns si tocmai asta este foarte grav.
  Cum te mai convinge cine trebuie, sa faci ce trebuie, daca matale esti 
imaculat ca un ingeras !
  Chiar vrei sa iti spun cati dintre colegii mei de facultate dadeau cu 
subsemnatul, pentru ca bunucul fusese taranist, unchiul legionar, tatal 
aprozarist cu cateva mii de lei lipsa in gestiune, sau mama mai iute de picior 
prin fabrica (cu maistrii) ?

  Trebuie neica CIP-ul, trebuie, ca posturile oficiale de hoti au fost ocupate 
si daca nu te prinde mici macar umbland pe la vecina prin gradina, nu te 
are serviciile cu nimic la mana !

  Ce globalizare sa mai vina, ca trecu deja !
  Acum se consolideaza, mintenas la Bucuresti se aduna cei 170 de membrii ai 
Trilateralei.
  Daca nu discuta despre consolidare, intreb si eu ca prostul, de ce nu e 
publica ?


  Cu stima,
  Dicu-Sava Cristian
  www.dsclex.ro
  http://arid.wordpress.com






  

[protest-ro] Fw: Arestarea unei asistente medicale

2010-09-01 Fir de Conversatie Codruta
Nu ca as fi de parere ca asistenta nu are nici o responsabilitate - dar mi se 
pare REVOLTATOR faptul ca e cercetata un regim de detentie, in timp ce dealeri 
de droguri sau indivizi care omoara in bataie batrani care le-au atins masina 
bengoasa (nu mai vorbesc de penalii de Vindeanu, Berceanu samd.) sunt liberi... 
pentru ca nu prezinta pericol social!  



Ma indoiesc profund ca femeia asta s-ar apuca sa umble cu amenintari la adresa 
anchetatorilor sau ca s-ar apuca sa alerge dupa sange proaspat de bebelush! 
   


Codruta 



From: Nicole...
To: undisclosed recipients: 
Sent: Sunday, August 29, 2010 7:18 PM
Subject: Arestarea unei asistente medicale


  dela maternitatea  Giulesti, Bucuresti

  Dragii mei,

  Acest episod trist din Roamnia  ma face sa ma implic in 
apararea unei femei lipsite de relatii si pile, o femeie  care a fost arestata  
prematur pentru ucidere in culpa inainte de a fi investigat incidentul cum ar 
fi trebuit;  cu alte cuvinte, vor s-o scoata acarul Paun, tapul ispasitor 
pentru moartea celor 5 bebelusi. O justitie care vrea sa-si arate muschiul, - 
o expresie vulgara pe care acum o folosesc prima oara, dar care ilustreaza 
abuzurile din sistemul juridic.

  Se stie ca sistemul medical din Romania este la pamant: toata 
lumea ia spaga, toata lumea stie ce inseamna a cotiza', imi cunosc 
obligatiile,  a da dreptul. cu ce va pot fi de folos. ma voi revansa. 
va sunt recunoscator. etc, eufemisme care incurajeaza interlocutorul sa fie 
mai serviabil, adica sa-si faca datoria.
  Spaga este data doctorului - lei dar de preferinta euro -, 
asistentilor lui rezidenti, nurselor, infirmierelor, pana la liftiera, persoana 
care iti da o camasa de noapte fara gauri, un pahar cu apa  sau un cearsaf 
curat, dar lista e  mult mai lunga. ..

  Revin la scopul acestui email pentru ca va consider prieteni 
si oameni cu suflet, chiar daca nu mai sunteti la curent cu ce se intampla in 
tara de unde am plecat.
  Va rog sa semnati aceasta petitie lansata de Ordinul 
Asistentelor Medicale si Moaselor din Romania. Nu este nici un pericol, si 
emailul vostru nu va fi refolosit. Este doar aportul nostru, al celor din 
strainatate si din Romania, de a ajuta aceasta femeie, un gest de solidaritate. 
Desigur ca are o vina, dar vina ei nu se poate compara cu cea a celor ce puteau 
sa remedieze o situatie dar n-au facut-o.

  http://www.oamr.ro/index.php?petitie_florentina

  Da, apelez la umanitatea voastra.
  Numai bine,

  Nicole

  PS Stiu ca sunteti ocupati, totusi, duceti-va pe acest blog 
in limba engleza: http://sarahinromania.canalblog.ro
  este al unei  englezoaice care a petrecut un an in Bucuresti 
ca profesoara la British Council. Ea a scris in detaliu despre nedreptatea care 
are loc acum si care este obiectul acestei petitii. 

   
 



Re: [protest-ro] Re: Fw: Semnati Declaratia de la Timisoara!

2010-08-25 Fir de Conversatie Codruta N
Eu stiu ca, de cel putin 15 ani, AFR este Asociatia Femeilor din Romania - 
daca e vorba de imprumutat nume samd... :)   


Codruta 



  From: AsociaÅ£ia Pro-vita BucureÅYti 



  Ei, i-auzi! Deci numele Timisoara este rezervat, din punct de vedere civic, 
pentru ca acolo s-a dat o proclamatie. Ce altceva mai este rezervat?

  Bine ar fi sa spui si ca ong-ul anonim A.F.R. s-a nascut din colectivul care 
in 2007 a strans 650.000 de semnaturi in prima si singura campanie cetateneasca 
oficiala de modificare a Constitutiei in Romania.

  B.I.S.
  

  --- In protest-ro@yahoogroups.com, Arhitectura d...@... wrote:
  
   Dragilor,
   
   Si eu cred ca exista o propaganda agresiva a domnilor si doamnelor cu 
probleme sexuale.
   Dar ca un ONG (anonim) ca al domniilor voastre, sa dea DECLARATIA de la 
Timisoara, este cel putinun tupeism nemaivazut !
   
   La Timisoara a avut loc Revolutia si la Timisoara s-a dat PROCLAMATIA, nu 
... declaratia !
   Nu va jucati cu sinonimele, ca la 5 membrii cat are ong-ul domniilor 
voastre ... este penibil. 
   De altfel  ce va semnalez eu, se reflecta direct in numarul de 
semnaturi primite. :)
   
   Poate abordati altfel problema.
   
   Cu stima,
   Dicu-Sava Cristian
   www.dsclex.ro
   http://arid.wordpress.com
   
   
   
   
   - Original Message - 
   From: Asociatia Provita Bucuresti 
   To: comuni...@yahoogroups.com ; protest-ro@yahoogroups.com 
   Sent: Monday, August 23, 2010 2:04 PM
   Subject: [protest-ro] Fw: Semnati Declaratia de la Timisoara!
   
   
   
   
   
   AlianÅ£a Familiilor din România a lansat DeclaraÅ£ia de la TimiÅYoara - un 
apel la conÅYtiinÅ£a creÅYtinÄf ÅYi totodatÄf un mesaj pentru autoritÄfÅ£ile 
Statului.
   
   
   DeclaraÅ£ia este deschisÄf spre semnare publicului.
   
   InvitÄfm toate persoanele care subscriu principiilor enunÅ£ate în 
DeclaraÅ£ia de la TimiÅYoara sÄf-ÅYi facÄf auzitÄf vocea ÅYi sÄf dea glas 
valorilor în care cred - viaÅ£a, cÄfsÄftoria ÅYi familia, aÅYa cum le-a creat 
Dumnezeu - cu aceeaÅYi fermitate, curaj ÅYi putere în Hristos cu care au 
fÄfcut-o ÅYi înaintaÅYii lor.
   
   http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php
   
   --
   Asociatia PRO-VITA - pentru Nascuti si Nenascuti, Filiala Bucuresti
   PRO-VITA - for Born and Unborn, Bucharest/Romania Branch
   www.provitabucuresti.ro | www.strigatulmut.ro | Y!M | Twitter | FaceBook | 
Vimeo | ECPM Associate member
   tel. (+40) 728 673 673 | fax (+40) 31 815 27 80
  



  

Re: [protest-ro] Informare!

2009-01-18 Fir de Conversatie Codruta N
Pai... ar fi trebuit sa fi facut noi ceva pe cand legea era in DISCUTIE - nu 
acum, deja cred ca acum e cam tarziu :(  

Nu stiu de ce, cu toate ca fusese sesizata, presa a dat dovada (pe atunci) de o 
ciudata indiferenta! :(

Sa vedem! Poate incearca ACUM ceva - dar 

Ma rog! asta nu inseamna ca nu aveti dreptate - si ca nu ar trebui macar sa 
ALERTAM! ;)  


Eu am sa dau mesajul mai departe, ok ;)  


Codruta 


From: Enache Ion 


Dragi colegi.

Dupa cum probabil stiti pe data de 18 noiembrie 2008 Parlamentul Romaniei a 
emis Legea nr. 298/2008 privind retinerea datelor generate sau prelucrate de 
furnizorii de servicii de comunicatii electronice ..., lege care a fost 
publicta in Monitorul Oficial, Partea I nr. 780 din 21.11.2008: 

http://www.monitoruloficial.ro/2008/sumar_2008.htm  

http://www.avocatnet.ro/content/articles?id=13906   
  


CATEVA CONSECINTE (nu trebuie sa fi expert ca sa iti dai sema):
- incepand din 20 ianuarie, adica de martea viitoare, toti operatorii de 
telefonie fixa si mobila , adica ROMTELECOM, RDSRCS, ORANGE, VODAFONE, 
COSMOTE, ZAPP, etc. sunt obligati sa stocheze timp de 6 luni urmatoarele date 
despre TOATE CONVORBIRILE NOASTRE TELEFONICE: DE UNDE VORBIM, CU CINE (nr. de 
telefon si NUMELE SI ADRESA ABONATULUI), LOCATIA CELUI CARE ESTE APELAT, CAND 
SI CAT VORBIM;

- incepand din 20 ianuarie, adica de martea viitoare, toti operatorii de 
telefonie fixa si mobila , adica ROMTELECOM, RDSRCS, ORANGE, VODAFONE, 
COSMOTE, ZAPP, etc. sunt obligati sa stocheze timp de 6 luni urmatoarele date 
despre SMS-urile pe care le trimitem: DE UNDE LE TRIMITEM, CUI SI CAND LE 
TRIMITEM;

- incepand din 15 martie 2009, adica peste mai putin de doua luni, toti 
provaiderii de internet, adica RDSRCS, ROMTELECOM, ORANGE, ZAPP, etc.sunt 
obligati sa stocheze timp de 6 luni urmatoarele date despre emailurile noastre: 
DE UNDE TRIMITEM EMAILUL, DATA SI ORA LA CARE NE CONECTAM LA INTERNET, CUI 
TRIMITEM EMAILUL(adresa IP si NUMELE SI ADRESA FIZICA A ABONATULUI), DATA SI 
ORA LA CARE NE DECONECTAM DE LA INTERNET;

- incepand din 15 martie 2009, adica peste mai putin de doua luni, toti 
provaiderii de internet, adica RDSRCS, ROMTELECOM, ORANGE, ZAPP, etc.sunt 
obligati sa stocheze timp de 6 luni urmatoarele date despre NAVIGAREA NOASTRA 
PE INTERNET: CINE SUNTEM (NUME, ADRESA FIZICA SI IP-ul), DATA SI ORA LA CARE NE 
CONECTAM LA INTERNET, DATA SI ORA LA CARE NE DECONECTAM SI PROBABIL TOATE 
ADRESELE DE INTERNET PE CARE LE ACCESAM.

Tinand seama de cele de mai sus si constatand ca prietenii nostrii, colegii 
nostri de serviciu, rudele noastre, multe dintre fiintele pe care le iubim sau 
doar avem relatii conventionale cu ele, NU STIU DESPRE ACEASTA LEGE MIZERABILA, 
va propun sa trimiteti tuturor persoanelor din lista voastra de email sau 
messenger acest mesaj sau unul asemanator.

STIINTA INSEAMNA PUTERE si A STI SI A NU ACTIONA ESTE SUPREMA 
LASITATE.

Cred ca aceasta lege este revoltatoare si mai cred ca o mare parte din puterea 
ei se bazeaza pe faptul ca NU ESTE INCA LARG CUNOSCUTA. 

Noi putem sa o facem cunoscuta si cred ca aceasta este una dintre menirile 
noastre de ACUM: SA O FACEM CUNOSCUTA !

P.S. : In continuare este LEGEA 298/2008 , pe care am si atasat-o in format PDF.

Legea nr. 298/2008 privind retinerea datelor generate sau prelucrate 
de furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate 
publicului sau de retele publice de comunicatii, precum si pentru 
modificarea Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu 
caracter personal si protectia vietii private in sectorul 
comunicatiilor electronice, a fost publicata in Monitorul Oficial, 
Partea I nr. 780 din 21.11.2008. 

Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.

CAPITOLUL I
Dispozitii generale

Art. 1. - (1) Prezenta lege stabileste obligatia furnizorilor de 
servicii si retele publice de comunicatii electronice de a retine 
anumite date generate sau prelucrate in cadrul activitatii lor de 
furnizare a serviciilor de comunicatii electronice, pentru punerea 
acestora la dispozitia autoritatilor competente in scopul utilizarii 
in cadrul activitatilor de cercetare, de descoperire si de urmarire a 
infractiunilor grave.
(2) Prezenta lege se aplica datelor de trafic si de localizare a 
persoanelor fizice si juridice, precum si datelor conexe necesare 
pentru identificarea abonatului sau a utilizatorului inregistrat.
(3) Prezenta lege nu se aplica in ceea ce priveste continutul 
comunicarii sau informatiile consultate in timpul utilizarii unei 
retele de comunicatii electronice.
(4) Punerea in aplicare a prevederilor prezentei legi se face cu 
respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protectia 
persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si 
libera circulatie a acestor date, cu modificarile si completarile 
ulterioare, precum si ale Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea 
datelor cu

Re: [protest-ro] ce-i mai streseaza pe bugetari... :)))

2009-01-07 Fir de Conversatie Codruta N
Se povestesc si chestii din alea, ohoho! inclusiv frecarea mangalului, chestii 
sexuale, plecari in strainatate (cu intocmiri de contracte pt. firmele-capusha 
ale sefilor si amantelor) samd. - vorba Dvs.: stil securistic complet! De 
altfel ce scrie e real, in cea mai mare parte (v-am spus: cunosc institutia) - 
nu ma bag la chestiile sexuale, ca nu le-am tinut eu lumanarea... :)   
  

N-avea rost, insa, sa va plictisesc cu tot ce scrie acolo (cum am zis: vreo 150 
pagini) - am zis ca va scriu ceva de râs, ca parca PREA ne-au acrit 
alegerile astea (si ce a urmat dupa ele). 


De altfel am mai gasit pasaje comice (incl. in chestiile cu sex) - dar v-am 
dat-o pe asta, pt. ca dintre tot ce e scris acolo asta m-a distrat cel mai mult 
;)  


ACUM imi dau eu seama de ce au inaltii functionari publici moacele alea 
intzepenite si sumbre: ii doare capul de la mirosul de muraturi... :-p :))) 
   


Codruta 



From: Arhitectura 


Mi se pare ca autorul este un idiot util.
Functiua de ceist (securist) al institutiei desfiintandu-se, scrie si el cui 
si pe unde poate.

Ma amuzam daca omul ne povestea cum a sarit secretara de la sectia 4, pe el, 
in lift, sa il violeze, si el a refuzat infierand decaderea moravurilor in 
societatea capitalista.
Sau ca i-a prins pe dl. x si d-na y regulandu-se intr-un birou, iar doamna i-a 
declarat directorului ca ea nu stie nimic intrucat dormea ! 
Sau ca dl. arh. aaa, viitor sef de sectie, viitor arh. sef pe capitala, etc,  a 
fost incuiat intr-un dulap, in care se afla in plina actiune impreuna cu colega 
.

In anul 4 am facut, impreuna cu finul, practica o luna la IDEB, vis-a-vis de 
piata 1 Mai.
De la 8 la 10 beau cafeaua, citeau ziarul si povesteau ce au facut in concediu.
De la 10 la 12 plimbau niste hartii.
De la 12 la 14 se punea de masa cu salata, pui fripti acasa, etc, si mancau 
impreuna tot biroul.
Si de la 14 la 16 cei care inca nu facusera concediul fabulau despre unde se 
vor duce si ce bine vor petrece.
Probabil ca si in acele vremuri, de sarbatori, la IDEB stateau pompierii cu 
mana pe arma ca sa nu ia foc institutia datorita damfurilor de mastica, vin si 
tuica.

Functionarul la Stat s-a modificat insa profund.
A schimbat indolenta comunista cu dispretul capitalist.

Cu stima,
Dicu-Sava Cristian
www.dsclex.ro

---
Intrati in campania de reducere a despaduririlor, trimitand mai departe aceasta 
felicitare :-)
---
www.nuclearinfo.ro

Al. Cinematografului 2, Bl. H3, Sc. 2, Ap. 27
810271 Braila
tel. 0740.026091


[protest-ro] hei! domnu' Dicu!

2008-12-18 Fir de Conversatie Codruta N
Ce faceti, domne? sper ca n-ati facut infarct? Nu mai ziceti nimic?

Sau... ati intrat cumva in asociatia aia a prietenilor lui TRU si stati acum, 
la coada, pe bloc, sa va aruncati - dupa ce ati vazut PSD la guvernare - si 
ministreasa pe Udrea (iar pe Videanu la Economie si pe Pogea la Finante)??? 
:))   


Haideti, domne! n-o luati chiar asa! Reveniti-va! Pai, pe mine cine sa ma mai 
enerveze? Dvs. aveati stil... 

Un adversar cu stil e de apreciat - viata ar fi plictisitoare fara el ;)

Mai ziceti, acolo, ceva... Asa-i ca nu v-ati aruncat, totusi, de pe bloc?   


Nu ne lasati in ceatza! :)   


Codruta   

---
www.nuclearinfo.ro

Al. Cinematografului 2, Bl. H3, Sc. 2, Ap. 27
810271 Braila
tel. 0740.026091


[Non-text portions of this message have been removed]




Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public!Yahoo! Groups 
Links

* To visit your group on the web, go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

* Your email settings:
Individual Email | Traditional

* To change settings online go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
(Yahoo! ID required)

* To change settings via email:
mailto:protest-ro-dig...@yahoogroups.com 
mailto:protest-ro-fullfeatu...@yahoogroups.com

* To unsubscribe from this group, send an email to:
protest-ro-unsubscr...@yahoogroups.com

* Your use of Yahoo! Groups is subject to:
http://docs.yahoo.com/info/terms/



Re: [protest-ro] NU guvernarii cu PSD !

2008-12-07 Fir de Conversatie Codruta N
Cam tarziu, domnu' Sava :(  

Constat (spre marea mea parere de rau) ca ati fost totusi naiv - si ca nu cu 
buna-stiinta ati fost de partea PD, ci pentru ca i-ati chiar crezut!  

Ei! eu nu i-am crezut NICI O CLIPA!!! Pentru ca am avut de-a face cu ei 
DIRECT!!!   

IA uitati aici: :( 


http://www.hotnews.ro/stiri-politic-5225453-pdl-ofera-psd-paritate-guvern-presedintia-senatului-vicepremierul-surse.htm
  

PDL ofera PSD paritate in Guvern, presedintia Senatului si vicepremierul 
(surse) 
--- 

Mitrea - la Senat!!!  CE ziceti de asta???

Uite, FSN-ul lui Iliescu - din NOU la putere!!!   


Codruta   


From: Arhitectura 


Noul slogan este:

Basescu trezeste-te ! NU am votat PSD la Guvernare ! 

Raspanditi pe toate listele si siteurile !

Cu stima,
Dicu-Sava Cristian
www.dsclex.ro


---
www.nuclearinfo.ro

Al. Cinematografului 2, Bl. H3, Sc. 2, Ap. 27
810271 Braila
tel. 0740.026091


[Non-text portions of this message have been removed]




Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public!Yahoo! Groups 
Links

* To visit your group on the web, go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

* Your email settings:
Individual Email | Traditional

* To change settings online go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
(Yahoo! ID required)

* To change settings via email:
mailto:[EMAIL PROTECTED] 
mailto:[EMAIL PROTECTED]

* To unsubscribe from this group, send an email to:
[EMAIL PROTECTED]

* Your use of Yahoo! Groups is subject to:
http://docs.yahoo.com/info/terms/



Re: [protest-ro] NU guvernarii cu PSD !

2008-12-07 Fir de Conversatie Codruta N
... si i-ati vazut pe aceia de pe forum???   

http://www.hotnews.ro/stiri-politic-5225453-pdl-ofera-psd-paritate-guvern-presedintia-senatului-vicepremierul-surse.htm
 

Cica mai bine PSD-ul, decat liberalii!!! 

Adica, pt. liberali (care nici macar n-au facut alianta CLARA cu PSD) era 
imoral sa se alieze cu PSD - dar pentru PDL - NU! NU mai e imoral!!!
 

Niste banditi!!! :((  


Codruta   


---
www.nuclearinfo.ro

Al. Cinematografului 2, Bl. H3, Sc. 2, Ap. 27
810271 Braila
tel. 0740.026091


[Non-text portions of this message have been removed]




Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public!Yahoo! Groups 
Links

* To visit your group on the web, go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

* Your email settings:
Individual Email | Traditional

* To change settings online go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
(Yahoo! ID required)

* To change settings via email:
mailto:[EMAIL PROTECTED] 
mailto:[EMAIL PROTECTED]

* To unsubscribe from this group, send an email to:
[EMAIL PROTECTED]

* Your use of Yahoo! Groups is subject to:
http://docs.yahoo.com/info/terms/



[protest-ro] maine facem 8 ani ;)

2008-12-07 Fir de Conversatie Codruta N
Veteranii listei probabil isi amintesc si cum a aparut lista: era dupa primul 
tur al alegerilor din 2000, cand - helas! - avuram GhinIonul sa trebuiasca a 
alege intre Iliescu si Vadim - si cand tot Internetul romanesc zumzaia de 
frustrare.


Pot sa spun ca (probabil ca in orice domeniu) lista a fost mai vioaie la 
inceput, ea fiind un teatru fain de dezbateri, uneori chiar si certuri - 
desi, parca PREA eram in consens (ca eram cam toti anti-PSD).


Oricum, lista a folosit SIGUR la ceva: a fost utila in campania Rosia Montana, 
a contribuit esential la cresterea transparentei intr-unul din CELE MAI 
afurisite domenii (nuclearul cel supra-securistic), a avut contributii la 
aparitia - si mai ales implementarea Legii accesului la informatii - si alte 
lucrusoare (d.ex. povestea cu Parcul Carol). Printre altele, a contribuit si la 
aparitia grupului de ursuleti suparati (care a aparut si el pe firmament 
tot in decembrie - si sper sa devina tot mai vioi ;). 

Alexandru, inspirat de ea, a facut un grupulet local FOARTE simpatic: 
bistrita_noastra (cand cu povestea cu castanii Bistritei - care a si fost, 
partial, rezolvata). Trebuie sa recunosc ca il invidiez, oarecum: acolo chiar 
se poarta DISCUTII - desi vad ca, de cand cu campania asta, a devenit si grupul 
acela mai tacut, hmmm...  


Din pacate, cu timpul, pe lista noastra discutiile propriu-zise s-au rarit - 
aici trebuie sa-mi recunosc o mare parte din vina, ca nu le-am intretinut - 
dar speranta mea fusese ca lista sa mearga singura, sa nu trebuiasca 
intretinuta de moderator. Noaaa... n-a fost sa fie! :( 

A devenit tacut si Dl. Bjola, cel care ii mai impungea pe membri - ma rog! 
oamenii mai si cresc, fac copii... samd... ;)))  

Discutiile au fost inlocuite treptat cu simple comunicate - lucru care, mie, 
mi se pare teribil de plictisitor - dar ce sa-i faci? :)  


Pana in acest an, mai organizam intalniri (si chiar au fost FOARTE faine - plus 
ca, din unele dintre ele, s-au ales si cateva prietenii) - anul acesta trebuie 
sa recunosc ca eu n-am mai reusit sa organizez nici o intalnire. Probabil si 
faptul ca m-am implicat in prea multe - dar si faptul ca TAAARE as fi vrut sa 
mai organizeze si altii asa ceva. Noaaa... nici asta n-a fost sa fie! :(
   


Intalnirea din decembrie, totusi, devenise o traditie. 

Maine, insa, n-am sa pot sa organizez EU o intalnire - dar daca se gaseste 
altcineva... ;)


Daca nu... ne-om intalni mai spre Craciun sau - in cel mai rau caz - ca de 
obicei, pe la inceputul lui ianuarie, injur de 8 - 11, la X ani si o luna ;)  
  


Ce sa va zic? Eu le multumesc co-listenilor, ca m-au invatat TARE multe, m-au 
antrenat adeseori, unii mi-au oferit suport de tot felul, de la cel moral 
pana la logistic (poate si financiar, nu pot sa verific cine a dat 2% pentru 
ARIN) si... ca in general duc mai departe ideea ca a protesta este un drept - 
si ca, de cele mai multe ori, din ASTA apare schimbarea ;)  

Noaaa... la multi ani! Si la proteste cat mai drepte! :)   


Codruta

---
www.nuclearinfo.ro

Al. Cinematografului 2, Bl. H3, Sc. 2, Ap. 27
810271 Braila
tel. 0740.026091


[Non-text portions of this message have been removed]




Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public!Yahoo! Groups 
Links

* To visit your group on the web, go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

* Your email settings:
Individual Email | Traditional

* To change settings online go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
(Yahoo! ID required)

* To change settings via email:
mailto:[EMAIL PROTECTED] 
mailto:[EMAIL PROTECTED]

* To unsubscribe from this group, send an email to:
[EMAIL PROTECTED]

* Your use of Yahoo! Groups is subject to:
http://docs.yahoo.com/info/terms/



Re: [protest-ro] maine facem 8 ani ;)

2008-12-07 Fir de Conversatie Codruta N
Pardon! nu maine - azi! Ca deja suntem in 8 decembrie! ;))

Un lucru FOARTE interesant cu lista asta este ca... majoritatea primilor membri 
activi (dintre care unii se mai manifesta si acum) au aparut de pe o lista 
de... oameni de munte: din grupul Alpinet ;) 


Codruta


---
www.nuclearinfo.ro

Al. Cinematografului 2, Bl. H3, Sc. 2, Ap. 27
810271 Braila
tel. 0740.026091


[Non-text portions of this message have been removed]




Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public!Yahoo! Groups 
Links

* To visit your group on the web, go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

* Your email settings:
Individual Email | Traditional

* To change settings online go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
(Yahoo! ID required)

* To change settings via email:
mailto:[EMAIL PROTECTED] 
mailto:[EMAIL PROTECTED]

* To unsubscribe from this group, send an email to:
[EMAIL PROTECTED]

* Your use of Yahoo! Groups is subject to:
http://docs.yahoo.com/info/terms/



Re: [protest-ro] TARICEANU Presedinte !

2008-12-05 Fir de Conversatie Codruta N
Poate ca n-am inteles - eu stiu totusi ca aprobarea insemnelor este apanajul 
Presedintelui...  


In fine, laissons - mai bine spuneti: cum vi s-a parut saptamana asta, dupa 
alegeri?   

Pe mine m-a distrat la nebunie!


BUN e votul asta, uninominal, mai, frate! :))


Codruta  




From: Arhitectura 


Nu ati inteles nimic.

In loc sa scrie Guvernul scrie Presedinte !

Si semneaza Tariceanu !

Cu stima,
Dicu-Sava Cristian
www.dsclex.ro


From: ARIN [EMAIL PROTECTED]

N-am contestat asta - ziceam doar ca pentru stema apare un decret semnat de
Presedinte, asa ca e normal sa apara acolo chestia cu Presedintele Romaniei
;)

Presedintele e cu insemnele ale... ;)

Codruta

From: Arhitectura

Pe cuvantul meu ca este reala si in Monitorul Oficial !!!

Cu stima,
Dicu-Sava Cristian
www.dsclex.ro


---
www.nuclearinfo.ro

Al. Cinematografului 2, Bl. H3, Sc. 2, Ap. 27
810271 Braila
tel. 0740.026091


[Non-text portions of this message have been removed]




Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public!Yahoo! Groups 
Links

* To visit your group on the web, go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

* Your email settings:
Individual Email | Traditional

* To change settings online go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
(Yahoo! ID required)

* To change settings via email:
mailto:[EMAIL PROTECTED] 
mailto:[EMAIL PROTECTED]

* To unsubscribe from this group, send an email to:
[EMAIL PROTECTED]

* Your use of Yahoo! Groups is subject to:
http://docs.yahoo.com/info/terms/



Re: [protest-ro] Basarabia in programul de guvernare al PDL

2008-11-06 Fir de Conversatie Codruta N
Stiti ceva? Am tolerat oarashcatva sa tt ii faceti publicitate pe lista 
consilierului aluia al lui Base (care, de altfel, inteleg ca e destul de 
contestat de o parte din moldoveni) - dar programul de guvernare (al ORICARUI 
partid) chiar ESTE off-topic pe lista!!!  

Va reamintesc ca numele listei este [protest-ro] - deci v-as ruga sa nu mai 
puneti spam pe aici, ci sa va incadrati in topicul listei! :(   

Multumesc pentru intelegere,  


Codruta  



  From: Durnea Vlad 
  To: [EMAIL PROTECTED] ; [EMAIL PROTECTED] ; [EMAIL PROTECTED] ; [EMAIL 
PROTECTED] ; [EMAIL PROTECTED] ; [EMAIL PROTECTED] ; [EMAIL PROTECTED] ; [EMAIL 
PROTECTED] ; [EMAIL PROTECTED] ; [EMAIL PROTECTED] ; [EMAIL PROTECTED] ; [EMAIL 
PROTECTED] ; protest-ro@yahoogroups.com ; [EMAIL PROTECTED] ; [EMAIL PROTECTED] 
; [EMAIL PROTECTED] ; [EMAIL PROTECTED] ; [EMAIL PROTECTED] ; [EMAIL PROTECTED] 
; [EMAIL PROTECTED] ; [EMAIL PROTECTED] ; [EMAIL PROTECTED] ; [EMAIL PROTECTED] 
  Sent: Tuesday, November 04, 2008 3:15 AM
  Subject: [protest-ro] Basarabia in programul de guvernare al PDL


  
http://www.eugentomac.eu/index.php?option=com_contentview=sectionlayout=blogid=5Itemid=63

  Prioritati
  PROGRAMUL DE GUVERNARE AL PDL 
  Situaţia actuală 
 
  • Politicile naţionale orientate către sprijinirea comunităţilor româneşti 
din vecinatate şi din emigraţie sunt gestionate, într-un mod aleatoriu, haotic 
şi ineficient, de către mai multe instituţii, prin intermediul unor 
departamente sau direcţii de specialitate. 
  • Cea mai importantă instituţie implicată în derularea unor proiecte în 
interesul compatrioţilor nostri din lume este Ministerul Afacerilor Externe 
(MAE), prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP).
  • Guvernul ar fi trebuit, conform programului de guvernare, să se 
concentreze, prioritar, pe “monitorizarea tratamentului aplicat comunităţilor 
româneşti din afara graniţelor, cu precădere în Ucraina, Serbia şi zona 
transnistreană, îmbunătăţirea comunicării dintre comunităţile româneşti cu 
autorităţile publice, fundaţiile şi comunitatea de afaceri din România, în 
promovarea şi protejarea investiţiilor economice în zonele locuite de 
comunităţile româneşti din afara graniţelor, sprijinirea înfiinţării de posturi 
de radio şi televiziune”;
  • Problematica românilor de pretutindeni a fost  tratată cu dezinteres, în 
ciuda viziunii şi a obiectivelor clare oficializate prin programul de guvernare;
  • Transferul DRP la MAE a dus la birocratizarea activităţii,  la lipsă de 
profesionalism în recrutarea şi menţinerea resurselor umane;
  • Criza generată în Italia în 2007, a evidenţiat eşecul comunicării dintre 
DRP cu organizaţiile reprezentative ale românilor din Italia şi cultele 
religioase comunitare;
  • Nu există niciun proiect guvernamental major care să ducă la promovarea şi 
protejarea investiţiilor economice în zonele locuite de comunităţile româneşti 
din afara graniţelor.
   
  Viziunea PD-L

   O politică de  parteneriat cu autorităţile statelor pe teritoriul cărora 
trăiesc comunităţi de români, astfel încât aceştia să beneficieze de toate 
drepturile conferite de legislaţie precum şi de dreptul fundamental de a-şi 
păstra identitatea religioasă, culturală şi de limbă.
   
  Obiective de guvernare 

  • Dobândirea şi redobândirea cetăţeniei române, precum şi păstrarea 
identităţii naţionale (Republica Moldova, Serbia, Ucraina etc), dreptul la 
muncă al românilor (Israel, Spania, Marea Britanie) precum şi eficienţa 
serviciilor consulare (Italia) sau strategiile de configurare a mediului de 
afaceri intracomunitar construite în parteneriat cu oameni de afaceri români de 
peste graniţe constituie provocări cărora viitorul guvern le va face faţă;
  • Abordarea, ca prioritate, de către instituţiile statului a comunităţilor 
româneşti din lume;
  • Crearea rapidă a unui cadru funcţional în relaţia cu românii de 
pretutindeni;
  • Gestionarea procesului educaţional-formativ adresat tinerilor români de 
pretutindeni;
  • Asigurarea condiţiilor suficiente exercitării dreptului de vot pentru 
cetăţenii români aflaţi în afara graniţelor;
  Direcţii de acţiune

  • În plan educaţional – proiecte de sprijin logistic şi profesional a 
şcolilor româneşti intracomunitar
  • În plan cultural – încurajarea, iniţierea şi susţinerea manifestărilor 
culturale de tip identitar. PD-L va elabora o strategie pentru prevenirea 
manifestării şi dezvoltării curentelor de opinie romanofobe bazată pe 
deschidere culturală şi pe comunicare continuă.
  • În plan lingvistic şi mass-media – susţinerea proiectelor care au ca 
obiectiv protejarea limbii române şi elaborarea unei strategii în acest sens. 
Relaţia cu mass-media internaţională şi locală din ţările în care trăiesc 
comunităţi importante de români va avea ca obiectiv crearea unui orizont de 
interes faţă de realităţile comunităţilor româneşti din lume.
  • În plan civic şi politic  în raport cu statul în care se află şi cu statul 
de origine

[protest-ro] Re: AFM, Casa verde etc.

2008-10-29 Fir de Conversatie Codruta N
Ghidul se aproba in Comitetul de Avizare - iar eu n-am fost chemata inca la 
sedinta, nici n-am primit pe e-mail nici un material (asta inseamna ca 
saptamana asta - NU! - dar oricum, am inteles ca firmele din program vor primi 
autorizarea abia din decembrie incolooo... ;) 


Pana la urma, nu era Mercedes, era bicicleta - se vor acoperi 90% dar NUMAI 
pana la 25 000 RON / persoana; ori, o instalatie BUNA, cu conductaraia si 
cazanele aferente (de eoliene nici nu mai vorbesc!!!) costa lejer spre 50 000 
RON, ma rog! 


Nu stiu cum se poate evita o tzeapa, ai vreo idee? Pana una-alta, din ce in ce 
mai pregnant mie mi se pare ca Fondul de Mediu da bani pentru cei care deja au 
bani :( 

Cam nashpa, huh? 

(trimit si pe [protest-ro], ca acolo s-au inflamat zilele trecute niste 
spirite pe subiectul asta ;) 

Zi, domne! ce aberatie? ca, daca nu gasim pe net... :)   



Codruta  



From: Catalin Dimofte 


De cateva minute s-a incheiat pe National TV o emisiune (parca Studio deschis 
se cheama) care i-a avut ca invitati pe Mihai Toti, presedintele AFM, 
Administratia Fondului pentru Mediu, si pe un june foarte aratos (deh, invidia 
vorbeste...) care parea sa reprezinte o firma furnizoare de 
echipamente/instalatii pentru obtinerea de energie din surse regenerabile.  

Parea sa fie vorba despre de-acum faimosul program Casa verde -- pe scurt, 
pana la 90% din preturile unor asemenea echipamente/instalatii ar urma sa fie 
subventionat de stat, mai exact de-acest fond, dar nu mai mult de 25,000 
RON/aplicant.  

Din pacate n-am prins decat ultimele minute din emisiune, asa incat n-am auzit 
decat o singura aberatie emisa de respectivul junior, pe care deocamdata ma 
abtin s-o reproduc, necum s-o mai si comentez.  
Rugamintea este -- stie cineva cum/daca/unde as putea gasi pe Net intreaga 
emisiune? 

Pana una-alta, ghidul de finantare poate fi downloadat de la

http://www.afm.ro/main/info_stuf/casa_verde/ordin_aprobare_ghid_finantare_s-g-e.pdf
   

Nu l-am citit inca, are vreo 50 de pagini, nu mi-e inca foarte clar daca a fost 
aprobat sau nu, daca e lege sau nu si mai ales daca se mai poate face ceva 
pentru a impiedica posibila transformare a unor intentii altminteri laudabile 
in ceea ce pare a deveni (opinie mai degraba superficiala deocamdata) o alta 
tzeapa de proportii -- vorbim de cca 500 milioane RON, daca am inteles eu 
bine...

Multumesc.   

CD


---
www.nuclearinfo.ro

Al. Cinematografului 2, Bl. H3, Sc. 2, Ap. 27
810271 Braila
tel. 0740.026091


[Non-text portions of this message have been removed]




Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public!Yahoo! Groups 
Links

* To visit your group on the web, go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

* Your email settings:
Individual Email | Traditional

* To change settings online go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
(Yahoo! ID required)

* To change settings via email:
mailto:[EMAIL PROTECTED] 
mailto:[EMAIL PROTECTED]

* To unsubscribe from this group, send an email to:
[EMAIL PROTECTED]

* Your use of Yahoo! Groups is subject to:
http://docs.yahoo.com/info/terms/



Re: [protest-ro] http://www.savevamaveche.home.ro

2008-10-28 Fir de Conversatie Codruta N
Dat fiind ca drepturile de autor ii apartin lui Claudiu, bineinteles, nu o 
sterg... ;) 

Da unele lucruri nu trebuie sa dispara - iar eu imi amintesc CAT suflet se 
pusese, la inceput, in campania de salvare a Vamii Vechi; multumesc, Claudiu, 
ca ai intervenit, mi-ai amintit multe... si nici nu stiam ca esti pe aici ;)
 

Dar si Dan-Calin are dreptate, probabil am sa dau o explicatie pe pagina-gazda, 
la un moment dat :)


Codruta 



  From: Claudiu Cobilanschi 


  i-adevarat ca nu mai exista adresa,
  dar nu o sterge, codruta.

  asa - pentru ca unele lucruri nu trebuie sa dispara.

  c

  On Mon, Oct 27, 2008 at 10:11 PM, dan-calin [EMAIL PROTECTED]wrote:

  
   Codruta, schimba adresa ca asta nu mai exista:
   http://www.savevamaveche.home.ro http://www.savevamaveche.home.ro .
  
   Totusi ea apare in pagina de start a listei.
  
   Trebuie o oarecare actualizare!
  
  
  
   DC? T Dubito ergo cogito, cogito ergo sum!
   Cînd se suie scroafa în pom
   Cine tace nu e om.
  
  
   [Non-text portions of this message have been removed]
  
  
   
  
   Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public!Yahoo! Groups
   Links
  
  
  
  

  [Non-text portions of this message have been removed]



   

[Non-text portions of this message have been removed]




Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public!Yahoo! Groups 
Links

* To visit your group on the web, go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

* Your email settings:
Individual Email | Traditional

* To change settings online go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
(Yahoo! ID required)

* To change settings via email:
mailto:[EMAIL PROTECTED] 
mailto:[EMAIL PROTECTED]

* To unsubscribe from this group, send an email to:
[EMAIL PROTECTED]

* Your use of Yahoo! Groups is subject to:
http://docs.yahoo.com/info/terms/



Re: [protest-ro] [apuseni] Re: mediu nu rable

2008-10-28 Fir de Conversatie Codruta N
Nu cred ca Dan-Calin e Dan-acela, din mai multe (si diverse) motive ;)

Ce, iar a devenit Mihai Marinescu activ pe net? :))

Uneori nu e rau sa cunosti continutul sinapselor, scapi de anumite surprize 
:)  


Codruta 


From: Lucian Branea 

 Redeschidem dezbaterea pe tema asta? Trebuiesc oamenii moderati, sau nu?
 Chiar astept comentarii - inclusiv de la colisteni mai vechi ;)


Dar va rog, nu cred ca delirul protestatar trebuie intrerupt, cine stie ce 
sinapse mai pleznesc si unde se descarca continutul...

Cu ocazia asta mi-am mai facut si eu analizele mele semantice si m-am lamurit, 
in sfirsit, cine e
dan-numaistiucum/mihai-marinescu/europiatraneamt ala, foarte activ pe net si pe 
e-mail...:)


---
www.nuclearinfo.ro

Al. Cinematografului 2, Bl. H3, Sc. 2, Ap. 27
810271 Braila
tel. 0740.026091


[Non-text portions of this message have been removed]




Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public!Yahoo! Groups 
Links

* To visit your group on the web, go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

* Your email settings:
Individual Email | Traditional

* To change settings online go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
(Yahoo! ID required)

* To change settings via email:
mailto:[EMAIL PROTECTED] 
mailto:[EMAIL PROTECTED]

* To unsubscribe from this group, send an email to:
[EMAIL PROTECTED]

* Your use of Yahoo! Groups is subject to:
http://docs.yahoo.com/info/terms/



Re: [protest-ro] petitie in sprijinul Anei Birchall

2008-10-09 Fir de Conversatie Codruta N
Bâh! scuze! mesajul anterior ar fi trebuit sa vina de pe adresa mea personala 
(asta) nu de pe cea a organizatiei - e pozitia mea, nu a ARIN (desi, in mare, 
membrii sunt de acord cu mine, cu vreo 2 exceptii ;) 


Codruta 


---
www.nuclearinfo.ro

Al. Cinematografului 2, Bl. H3, Sc. 2, Ap. 27
810271 Braila
tel. 0740.026091


[Non-text portions of this message have been removed]




Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public!Yahoo! Groups 
Links

* To visit your group on the web, go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

* Your email settings:
Individual Email | Traditional

* To change settings online go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
(Yahoo! ID required)

* To change settings via email:
mailto:[EMAIL PROTECTED] 
mailto:[EMAIL PROTECTED]

* To unsubscribe from this group, send an email to:
[EMAIL PROTECTED]

* Your use of Yahoo! Groups is subject to:
http://docs.yahoo.com/info/terms/



Re: [protest-ro] Re: petitie in sprijinul Anei Birchall

2008-10-09 Fir de Conversatie Codruta N
Mie mi s-a parut ca dadea de inteles exact INVERS (in cazul asta ;). Chiar nu 
se referise deloc la scop, aia zicea: ca nu se poate sti daca era cu scop 
sau num'ashaaa... De fapt aia ziceam si eu: stie cineva PRECIS ca femeia din 
imagini urmarea ceva? Poate o facea de aia! Din placere, dintr-o toana... 
poate era amenintata (poate cineva in spatele ei avea un pistol sau un aparat 
de electrosocuri sau poate fusese batuta inainte - asta nu putem sti) - ma rog! 
putin probabil, ideea e ca nu se poate sti de ce o facea (cine o facea).
   
 

Oricum: petitia este pentru ea - deci discutia poate fi de principiu (din 
cauza aia am semnat eu, d.ex.) dar poate fi si pe subiect.  


De ce faceti pe nevinovatu'? Chiar DVS ati zis (ori pe lista asta, ori pe alta) 
ca stiti cine e, ca ati cautat pe google (sau altfel) dupa el... ;)   



Codruta



From: Arhitectura 


1. Discutia era in principiu, eu nefacand referire la AB, dar ca de obicei

2. Oricum din argumentatia dvs. reiese ca scopul scuza mijloacele si ca
sunteti dispus sa va puneti curul la bataie ca sa promovati in PSD.

Penibil.

Cu stima,
Dicu-Sava Cristian
www.dsclex.ro

O vartelnita ? , Un panou solar ceva ? Macar o fundatie mica la Valea
Soarelui ?



From: Yahoo [EMAIL PROTECTED]

 In primul rind stiti ca se preteaza la asa ceva?
 In al doilea rind de ce sa imi pese mie daca ea sau altcineva face sex
normal, oral, anal sau cum o vrea

 Sa presupunem ca este AB. Sexul oral o face incompetenta profesional?
 Ii afecteaza judecata?

 Sint convins ca AB face sex pentru ca poate. Asta nu cred ca o va
determina sa se culce cu Bush pentru avioane F16.

 Este o porcarie sa amesteci viata privata ai cuiva cu cea publica atita
timp cit ele nu interfereaza.
 Iar procesele de intentie sint odioase: Adica sa semnez pt. una care se
preteaza la asa ceva ca sa creasca in partid? Pai daca una ca asta ajunge in
functie la ce o sa se preteze?.

 Murdar.

 Imi aduce aminte de o clasificare curvelor.
 Curva mea: se culca numai cu mine.
 Curva noastra: se culca toata lumea.
 Curva dracului: se culca cu toti numai cu mine nu!

 Cred ca unii o considera pe AB a dracului!



 ing. Dan-Calin Tocaciu
 Asociatia Valea Soarelui


---
www.nuclearinfo.ro

Al. Cinematografului 2, Bl. H3, Sc. 2, Ap. 27
810271 Braila
tel. 0740.026091


[Non-text portions of this message have been removed]




Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public!Yahoo! Groups 
Links

* To visit your group on the web, go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

* Your email settings:
Individual Email | Traditional

* To change settings online go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
(Yahoo! ID required)

* To change settings via email:
mailto:[EMAIL PROTECTED] 
mailto:[EMAIL PROTECTED]

* To unsubscribe from this group, send an email to:
[EMAIL PROTECTED]

* Your use of Yahoo! Groups is subject to:
http://docs.yahoo.com/info/terms/



Re: [protest-ro] petitie in sprijinul Anei Birchall

2008-10-07 Fir de Conversatie Codruta N
Exact ASTA este motivul pentru care ar trebui sa semnezi - ca femeile nu mai 
pot accesa in politica de top decat contra saervicii de genul asta!   

Tie ti se pare normal asa ceva? Mie nu! :(   

Spun drept ca nu pot s-o sufar pe Ana Birchall - dar CUM e posibil sa se 
petreaca asa ceva intr-un partid???   

Presupunand ca e ea (lucru de care ma indoiesc, pt. ca filmul e trucat) - iti 
DAI seama ca nu i-o sugea unuia de prin opozitie (ce motiv ar fi avut?) ci 
cuiva din PROPRIUL partid! deci cineva din propriul partid i-a cerut servicii 
sexuale - si tot cineva din propriul partid a filmat si a facut filmul public! 
De ce?   

Uite, n-as fi crezut ca mai poate exista vreun motiv pentru care sa-mi fie 
nesuferit PSD - dar se pare ca oamenii aia sunt inventivi si imi dau mereu 
motive noi... :  


Codruta


From: Doru Costea 


Nu semnez. 
Precizez de la bun inceput ca NU accept ideea ca viata intima a cuiva poate
fi accesata  la modul asta lipsit de scrupule. 
Nu semnez insa pt ca in realitate e o lupta fara menajamente , inlauntrul
unei clase politice (pfui , se rasuceste Bratianu in mormant) in care
urcusul clientelei feminine se realizeaza -vai -in felul asta,in
garsonierele de partid sau mai nou pe bancheta din fata a mertanului. Nu
vorbesc neaparat de madam Birchall ci de cateva specimene pe care le stiu .. 
In concluzie vorba lui nenea Iancu , a se slabi Mitica cu morala madamelor.

Doru C 

---
www.nuclearinfo.ro

Al. Cinematografului 2, Bl. H3, Sc. 2, Ap. 27
810271 Braila
tel. 0740.026091


[Non-text portions of this message have been removed]




Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public!Yahoo! Groups 
Links

* To visit your group on the web, go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

* Your email settings:
Individual Email | Traditional

* To change settings online go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
(Yahoo! ID required)

* To change settings via email:
mailto:[EMAIL PROTECTED] 
mailto:[EMAIL PROTECTED]

* To unsubscribe from this group, send an email to:
[EMAIL PROTECTED]

* Your use of Yahoo! Groups is subject to:
http://docs.yahoo.com/info/terms/



Re: [protest-ro] conferinta de presa - Taticul Marian Dragulescu va combate violenta in familie

2008-10-05 Fir de Conversatie Codruta N
Hai, ca asta fu tare...   

Marian Dragulescu??? Acel Marian Dragulescu??? :)))  

Bai! cat TUPEU au unii!!! 


Codruta 



From: b.draghici 


INVITATIE  

Taticul Marian Dragulescu a aderat la Asociatia T.A.T.A. si se va implica in 
Campania Nationala de Combatere a Violentei in Familie.
Alianta Antidiscriminare a Tuturor Taticilor †T.A.T.A. organizeaza o 
conferinta de presa pe aceasta tema marti, 7 octombrie 2008, orele 12, la 
sediul Asoc. 21 Decembrie 1989, din str. Batistei nr. 24 A (vizavi de Inalta 
Curte de Casatie si Justitie), parter, sector 2.
Informatii suplimentare se pot obtine la tel. 0723.568.280, 0744.148.965, 
tel./fax 021.345.0123, [EMAIL PROTECTED], 
http://www.tata.org.ro/  .

Presedinte,
Bogdan Draghici


---
www.nuclearinfo.ro

Al. Cinematografului 2, Bl. H3, Sc. 2, Ap. 27
810271 Braila
tel. 0740.026091


[Non-text portions of this message have been removed]




Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public!Yahoo! Groups 
Links

* To visit your group on the web, go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

* Your email settings:
Individual Email | Traditional

* To change settings online go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
(Yahoo! ID required)

* To change settings via email:
mailto:[EMAIL PROTECTED] 
mailto:[EMAIL PROTECTED]

* To unsubscribe from this group, send an email to:
[EMAIL PROTECTED]

* Your use of Yahoo! Groups is subject to:
http://docs.yahoo.com/info/terms/



Re: [protest-ro] sos dealul gusteritei sibiu

2008-08-06 Fir de Conversatie Codruta N
De acord, de data asta, cu Dl. Sava - nu neaparat ca petitiile pe internet nu 
au eficienta dar numai iesind pe strada puteti sa va faceti o idee de cine si 
cum va sustine, puteti sa dati mai multe explicatii si puteti avea un impact 
adevarat!

Sunt SIGURA ca in Sibiu veti gasi voluntari care sa stea sa stranga semnaturi 
;)

Bafta!

Codruta  



  From: Arhitectura 




  Dragilor, lasati petitiile pe internet, ca nu au eficienta.
  Puneti taraba pe strada si trageti trecatorii de maneca sa semneze.

  Asta doar daca doriti eficienta si rezultate.

  Cu stima,
  Dicu-Sava Cristian
  www.dsclex.ro

  - Original Message - 
  From: legion33_1999 [EMAIL PROTECTED]
  To: protest-ro@yahoogroups.com
  Sent: Monday, August 04, 2008 11:54 AM
  Subject: [protest-ro] sos dealul gusteritei sibiu

   Aproape 400 de oameni au semnat deja o petitie online pentru salvarea de
   la defrisare a 40 de ha de padure din Dealul Gusteritei din Sibiu.
   Petitia:
   



   

[Non-text portions of this message have been removed]




Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public!Yahoo! Groups 
Links

* To visit your group on the web, go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

* Your email settings:
Individual Email | Traditional

* To change settings online go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
(Yahoo! ID required)

* To change settings via email:
mailto:[EMAIL PROTECTED] 
mailto:[EMAIL PROTECTED]

* To unsubscribe from this group, send an email to:
[EMAIL PROTECTED]

* Your use of Yahoo! Groups is subject to:
http://docs.yahoo.com/info/terms/



Re: [protest-ro] Voronin: oi, oi … pe şini l-am ales, pe şini l-a m ales?.. Of, Doamne, şi sî faşi m?!

2008-06-29 Fir de Conversatie Codruta N
Tudor asta e foarte prolific - dar are si un blog foarte haios ;)   

E motivul pentru care, desi face un fel de spam, il las linistita pe lista asta 
- ca, la urma-urmelor, e on-topic ;)   

Pana la urma, modul ala dramatic-jeluit in care era abordata problema Moldovei 
ma facuse sa nu mai citesc mesaje referitoare la asta; uite, insa, ca daca 
problema este abordata cu un cat-de-cat simt al umorului, citesc cu placere ;)  
 


Codruta   




From: Tudor CK 
To: [EMAIL PROTECTED] ; [EMAIL PROTECTED] ; [EMAIL PROTECTED] ; [EMAIL 
PROTECTED] ; [EMAIL PROTECTED] ; [EMAIL PROTECTED] ; [EMAIL PROTECTED] ; [EMAIL 
PROTECTED] ; [EMAIL PROTECTED] ; [EMAIL PROTECTED] ; [EMAIL PROTECTED] ; [EMAIL 
PROTECTED] ; [EMAIL PROTECTED] ; [EMAIL PROTECTED] ; [EMAIL PROTECTED] ; [EMAIL 
PROTECTED] ; [EMAIL PROTECTED] ; [EMAIL PROTECTED] ; protest-ro@yahoogroups.com 
; [EMAIL PROTECTED] 
Sent: Sunday, June 29, 2008 2:31 AM
Subject: [protest-ro] Voronin: oi, oi… pe şini l-am ales, pe şini l-am ales?.. 
Of, Doamne, şi sî faşim?!



http://tudorcojocari.wordpress.com/2008/06/28/voronin-oi-oi%e2%80%a6-pe-sini-l-am-ales-pe-sini-l-am-ales-of-doamne-si-si-fasim/
   

 
Cu respect,
Tudor Cojocaru




[Non-text portions of this message have been removed]




Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public!Yahoo! Groups 
Links

* To visit your group on the web, go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

* Your email settings:
Individual Email | Traditional

* To change settings online go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
(Yahoo! ID required)

* To change settings via email:
mailto:[EMAIL PROTECTED] 
mailto:[EMAIL PROTECTED]

* To unsubscribe from this group, send an email to:
[EMAIL PROTECTED]

* Your use of Yahoo! Groups is subject to:
http://docs.yahoo.com/info/terms/



[protest-ro] Fw: [ro-pol] Fw: Stire-soc! Judetul Dolj si-a declarat independenta

2008-02-20 Fir de Conversatie Codruta

Judetul Dolj si-a declarat independenta

Autoritatile de la Craiova au transmis astazi la ora 8:00 Parlamentului
declaratia prin care oltenii isi declara unilateral independenta.

Printr-o miscare total neasteptata, oltenii separatisti din Dolj, inspirati
de precedentul kosovar, si-au declarat independenta, cu sprijinul tacit al
Chinei, Burkinei Fasso, Guyanei Franceze si Tarii Bascilor, desi din Tara
Bascilor inca nu au primit confirmarea in scris, faxul bascilor fiind
defect.

Prefectul a fost capturat si sodomizat

Reprezentantul Guvernului in teritoriu a fost capturat de fortele
separatiste, aplicandui-se o bataie rupta din rai sau din filmele cu Van
Damme, precum si alte rele tratamente, tipice Sodomei, dar mai ales Gomorei.

Circa 4000 de olteni au invadat astazi strazile noii capitale, Craiova,
scandand sloganuri diverse, printre care: Arunca-mi, ba, dimigeana aia! Ia
prazul, neamulee, Hai Craiova!, Jos Guvernul si Unde fusasi tu,
Americo, pana acum?!

Emblemele statului sunt cel putin ciudate

Drapelul noului stat, Oltenia, este tricolor, cu doua prazuri incrucisate,
simbolizand lupta pentru independenta a oltenilor, precum si puterea
economica a acestora.

Imnul va fi celebrul cantec Spune, spune, hot batran, deosebit de popular
printre hotii de cai in perioada dintre cele doua razboaie.

Sediul Imprimeriei Nationale din Craiova este deja in mainile fortelor
separatiste, care au inceput deja sa tipareasca noua moneda, denumita
sugestiv Francul. Valoarea nominala a unui Franc este de un Euro. Cu toate
acestea, prin satele din Dolj se zvoneste deja ca A murit Francul.

UDMR sustine ca e un fapt normal

Valorile nationale ale minoritatii oltenesti au dus astazi la indeplinirea
dezideratului de veacuri in regiunea Tinutul Oltenesc. Somam autoritatile de
la Bucuresti sa recunoasca de urgenta noul stat, care beneficiaza deja de o
ampla recunoastere internationala, a precizat pentru times.ro Marko Polo
Bela.

UE ar cam fi de acord

Comisia Europeana a fost informata despre demersul separatist al oltenilor,
membrii acesteia declarand: E ceva de semnat? Dati-le incoace, sa le semnam
si astora. De unde sunt? Din Balcani? Dati la semnat, ca ne prinde noaptea
aici printre hartoage! dupa care au plecat la masa, lasand Romania in aer.

Vadim Tudor e contrariat

Recunosc ca e o miscare neasteptata a oltenilor, care mi-au transmis deja
ca Doljul a fost epurat de unguri de peste 100 de ani si ca ma vor de
urgenta la Craiova la carma tarii. Voi vedea in continuare ce parere au si
generalii mei si voi lua o decizie. Mi s-a adus la cunostinta ca exista mari
stocuri de medicamente in Craiova, deci e cu atat mai tentant!

Si Oltul e in fierbere

Cazanele de tuica fierb de azi dimineata la capacitate maxima si in Judetul
Olt, ai carui locuitori sustin ca Doljul le-a furat statul si emblema
nationala, ceea ce va duce posibil la un razboi intra-etnic. Ar mai fi,
evident, si problema zaibarului, care nu poate fi transata decat printr-o
confruntare armata.

Ramanem in continuare cu ochii pe situatie, asteptand si comunicatul oficial
al Guvernului, care probabil nu va recunoaste independenta noului stat.

http://www.times.ro/national/judetul-dolj-si-a-declarat-independenta



Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public! 
Yahoo! Groups Links

* To visit your group on the web, go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

* Your email settings:
Individual Email | Traditional

* To change settings online go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
(Yahoo! ID required)

* To change settings via email:
mailto:[EMAIL PROTECTED] 
mailto:[EMAIL PROTECTED]

* To unsubscribe from this group, send an email to:
[EMAIL PROTECTED]

* Your use of Yahoo! Groups is subject to:
http://docs.yahoo.com/info/terms/
 


[protest-ro] Fw: Condoleezza Rice in London

2008-02-04 Fir de Conversatie Codruta N
Interesant ce gandesc cate unii in UK ;)

Codruta

===

From: Stop the War Coalition 


ACTION ALERT: CONDOLEEZZA RICE IN LONDON JOIN THE PROTEST ON WEDNESDAY 6 
FEBRUARY

The Afghanistan war is at last getting mainstream coverage, as the US led 
occupiers are having to admit that the attempts to pacify the country, largely 
by terror bombing raids, are
failing. With defeat looming, as it always has for every attempt in history at 
occupying Afghanistan, George Bush is desperate to get other countries to 
deploy more forces. But instead of responding to his pleas, the coalition 
countries are falling out amongst themselves, with Canada now threatening to 
withdraw all its troops, and others, like Germany, saying they will not send 
troops to South Afghanistan, where much of the fighting is taking place.  (See
http://tinyurl.com/2q24oh)


As Bush tries to stave off disaster in Afghanistan, Condoleezza Rice, the US 
secretary of state, flies to London next week to talk to Gordon Brown -- George 
Bush's closest ally -- to find a way to send more troops to Afghanistan. With 
UK defence minister Des Browne saying recently that Britain could be in 
Afghanistan for decades (http://tinyurl.com/2lhmqj), Rice will try to get 
Gordon Brown to commit more troops now, as a lever to get other countries to 
increase their deployment.

Stop the War Coalition is calling an emergency protest on Wednesday 6 February. 
We do not yet have details of Rice's meetings with Gordon Brown but we 
anticipate that our protest
will be at Downing Street, the timing to be announced as soon as her plans are 
known.

PLEASE WATCH OUT FOR OUR EMAIL GIVING DETAILS OF THE PROTEST AGAINST 
CONDOLEEZZA RICE'S VISIT. WE WILL ALSO POST INFORMATION AS WE GET IT ON OUR 
WEBSITE:
http://www.stopwar.org.uk/


Bush's only aim for both Iraq and Afghanistan has been to keep the wars going 
till the end of his presidency. This aim is unravelling in Afghanistan, which 
is why Condoleezza Rice will be in London next week. But she will also be here 
to discuss Iraq, with the recent bombings in Baghdad giving the lie to US 
claims that the US troop surge is bringing stability to the
country. And Iran will also be on her agenda, with recent statements by George 
Bush showing he is still itching to launch an attack.

We must ensure that Rice is left in no doubt that the majority of the British 
people have consistently opposed George Bush's warmongering. When Rice visited 
the UK in 2006 it turned into a public relations fiasco, as anti-war protestors 
followed her everywhere she went (see http://tinyurl.com/2nj5fb). We aim to do 
the same this time.

CONDOLEEZZA RICE NOT WANTED HERE END THE WARS IN AFGHANISTAN  IRAQ NOW PROTEST 
WEDNESDAY 6 FEBRUARY
(Details of location and time to follow shortly.)
-- 

_
www.nuclearinfo.ro

ARIN
Al. Cinematografului 2, bl. H3, sc. 2, ap. 27
810271 Braila, tel. 0740.026091

[Non-text portions of this message have been removed]



Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public! 
Yahoo! Groups Links

* To visit your group on the web, go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

* Your email settings:
Individual Email | Traditional

* To change settings online go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
(Yahoo! ID required)

* To change settings via email:
mailto:[EMAIL PROTECTED] 
mailto:[EMAIL PROTECTED]

* To unsubscribe from this group, send an email to:
[EMAIL PROTECTED]

* Your use of Yahoo! Groups is subject to:
http://docs.yahoo.com/info/terms/
 


[protest-ro] Re: Protest: Condoleezza Rice not welcome here

2008-02-04 Fir de Conversatie Codruta N
Si tot in seria dinainte:

(Asta in contextul in care musafirul nostru de 5 ore (Sarkozy) are tendinte 
puternice de apropiere de USA ;)

Codruta

===

  From: Stop the War Coalition 



  STOP THE WAR COALITION
  4 FEBRUARY 2008
  w: www.stopwar.org.uk
  p: 020 7278 6694
  e: [EMAIL PROTECTED]

  PROTEST: CONDOLEEZZA RICE NOT WELCOME HERE 
  DOWNING STREET 12 MIDDAY - 3.30PM THIS WEDNESDAY 6 FEBRUARY
   
  Condoleezza Rice is coming to London for a panic summit with the US's number 
one ally in the War on Terror. The reason? Afghanistan is now a disaster as bad 
as Iraq.

  Canada is threatening to pull out of Afghanistan altogether, Germany has 
refused US orders to go south, and the British army is being fought to a 
standstill by the Taliban.
   
  Stop the War is asking for people to come and protest at Downing Street to 
demand
  all the troops home from Iraq and Afghanistan and for an end to the 'special 
relationship'. We have been told Rice will be going to Downing Street between 
12 and 3.30. Please bring banners.

  _
  www.nuclearinfo.ro

  ARIN
  Al. Cinematografului 2, bl. H3, sc. 2, ap. 27
  810271 Braila, tel. 0740.026091

[Non-text portions of this message have been removed]



Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public! 
Yahoo! Groups Links

* To visit your group on the web, go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

* Your email settings:
Individual Email | Traditional

* To change settings online go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
(Yahoo! ID required)

* To change settings via email:
mailto:[EMAIL PROTECTED] 
mailto:[EMAIL PROTECTED]

* To unsubscribe from this group, send an email to:
[EMAIL PROTECTED]

* Your use of Yahoo! Groups is subject to:
http://docs.yahoo.com/info/terms/
 


[protest-ro] Fw: Disaspora Voteaza PNG-CD

2007-11-19 Fir de Conversatie Codruta N
IA te uita ce primesc pe perso!!!

Asa deci? Voi din diaspora votati cu partiduletul lui Becali? Zau???

Pai, eu astuia i-am raspuns ca n-are decat sa si voteze si sa-l si IA, 
acolooo... sh... la ei... ;) Ca mie mi-a ajuns! :)))

Oricum, raspunsul mi s-a intors cu mesajul this account doesn't exist - sau 
cam asa ceva ;)

Codruta




- Original Message - 
From: Sirbu Razvan 
Sent: Monday, November 19, 2007 9:46 PM
Subject: Disaspora Voteaza PNG-CD


Indiferent unde suntem, in tara sau in strainatate noi votam Partidul Noua 
Generatie Crestin Democrat, voteaza si tu PNG-cd duminica 25 noiembrie. Voteaza 
Partidul Noua Generatie. 
Vizitati www.politik.lx.ro


[Non-text portions of this message have been removed]



Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public! 
Yahoo! Groups Links

* To visit your group on the web, go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

* Your email settings:
Individual Email | Traditional

* To change settings online go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
(Yahoo! ID required)

* To change settings via email:
mailto:[EMAIL PROTECTED] 
mailto:[EMAIL PROTECTED]

* To unsubscribe from this group, send an email to:
[EMAIL PROTECTED]

* Your use of Yahoo! Groups is subject to:
http://docs.yahoo.com/info/terms/
 


[protest-ro] ati vazut???

2007-11-17 Fir de Conversatie Codruta Nedelcu
Ati vazut ce comentariu face unu', pe forum la Ziua, ref. la Pufulet
(si la sotii Saftoiu in general)???

http://www.ziua.ro/f.php?data=2007-11-17thread=229523

Sunt chiar curioasa: Un Agricultor o fi cumva Baselu'? :-p

Codruta


Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public! 
Yahoo! Groups Links

* To visit your group on the web, go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

* Your email settings:
Individual Email | Traditional

* To change settings online go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
(Yahoo! ID required)

* To change settings via email:
mailto:[EMAIL PROTECTED] 
mailto:[EMAIL PROTECTED]

* To unsubscribe from this group, send an email to:
[EMAIL PROTECTED]

* Your use of Yahoo! Groups is subject to:
http://docs.yahoo.com/info/terms/
 


Re: [protest-ro] Re: :-)

2007-11-01 Fir de Conversatie Codruta N
Nu-ti trebuie cine stie ce super-delicatete ca sa-i spui cuiva ca are compul 
setat pe 1980, in timp ce te afli in 2007 - desi, fara legatura cu asta, 
persoana respectiva este intr-adevar delicata ;)

Codruta



From: Arhitectura 


Omul a fost delicat .. nu de computer era vorba, ci de stire.

Cu stima,
Dicu-Sava Cristian
www.dsclex.ro


From: ARIN [EMAIL PROTECTED]


 Bun, mi-a atras atentia cineva ca setarile compului meu o luasera razna -
v-o mai trimit o data ;)

 Codruta

 SENZATIONAL! RMGC cere autoritatilor permisiunea de a sapa la Rosia
Montana in cautarea Elodiei.

_
www.nuclearinfo.ro

ARIN
Al. Cinematografului 2, bl. H3, sc. 2, ap. 27
810271 Braila, tel. 0740.026091

[Non-text portions of this message have been removed]



Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public! 
Yahoo! Groups Links

* To visit your group on the web, go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

* Your email settings:
Individual Email | Traditional

* To change settings online go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
(Yahoo! ID required)

* To change settings via email:
mailto:[EMAIL PROTECTED] 
mailto:[EMAIL PROTECTED]

* To unsubscribe from this group, send an email to:
[EMAIL PROTECTED]

* Your use of Yahoo! Groups is subject to:
http://docs.yahoo.com/info/terms/
 


[protest-ro] Fw: [ro-pol] vegetatie

2007-10-22 Fir de Conversatie Codruta N
From: Vlad


Aseara la cina, cu mama, ne-am apucat a vorbi verzi si uscate. Nu's ce m-a
apucat asa, deodata, filozofia vietii. De s-o intimpla, n-o sa ma las nici o
clipa a trai ca o leguma, mai bine mor, ii zic eu. Sa ma tin in viata cu tot
felul de masinarii, tot felul de lichidenu, ii spun batrinei, daca cumva
se intimpla asta mai bine ma deconectezi, mai bine mort, ok? Se scula mama
de la masa, trase televizorul din priza, urca sus in camera mea si facu la
fel cu computerul, DVD-ul, iPod-ul, iar la urma arunca la canal toata berea
de prin casa. Simt ca mor.




Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public! 
Yahoo! Groups Links

* To visit your group on the web, go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

* Your email settings:
Individual Email | Traditional

* To change settings online go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
(Yahoo! ID required)

* To change settings via email:
mailto:[EMAIL PROTECTED] 
mailto:[EMAIL PROTECTED]

* To unsubscribe from this group, send an email to:
[EMAIL PROTECTED]

* Your use of Yahoo! Groups is subject to:
http://docs.yahoo.com/info/terms/
 


[protest-ro] protest-ro@yahoogroups.com, when's your birthday?

2007-10-10 Fir de Conversatie Codruta Nedelcu
Codruta Nedelcu([EMAIL PROTECTED]), is a member of BirthdayTime.com and wants 
to know your birthday.

Hi !!br /
I'm inviting you to enter your birthday into my calendar at BirthdayTime.br /
You will help me remember it!br /Click  here to 
enter your birthday into my list:

Click here to enter your birthday into my list:
http://www.birthdaytime.com/addyourbday.php?id=U6PgSQAajTX%2FGPA2govV%2B2Np0sKeVMn%2B%2BwBMSha05pnbSNUas30m5g%3D%3Ddata=1KeaGnBv4%2BEabKdppEXFuTw2NNLN%2BipfDasVvUfvEzwm%2F%2Br%2Fmpe%2BLxoKy0Y2NYdOl8lOzzJI0fk%3D

Thanks!

Codruta Nedelcu.







Why did I receive this email?
===
Codruta Nedelcu wants to be notified when your birthday is near. It's safe, 
fast, and provides a valuable service!


I don't know who Codruta Nedelcu is!
===
It's possible that you were included in someone's birthday request because you 
appear in his/her email contact list.


---
This email was sent by Codruta Nedelcu ([EMAIL PROTECTED])

To stop receiving emails from birthdaytime.com, please click here:
http://www.birthdaytime.com/cancelfollow.php?id=U6PgSQAajTX%2FGPA2govV%2B2Np0sKeVMn%2B%2BwBMSha05pnbSNUas30m5g%3D%3Ddata=1KeaGnBv4%2BEabKdppEXFuTw2NNLN%2BipfDasVvUfvEzwm%2F%2Br%2Fmpe%2BLxoKy0Y2NYdOl8lOzzJI0fk%3D

BirthdayTime's offices are located at 2202 S. Figueroa St, Los Angeles, CA 
90007.




Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public! 
Yahoo! Groups Links

* To visit your group on the web, go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

* Your email settings:
Individual Email | Traditional

* To change settings online go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
(Yahoo! ID required)

* To change settings via email:
mailto:[EMAIL PROTECTED] 
mailto:[EMAIL PROTECTED]

* To unsubscribe from this group, send an email to:
[EMAIL PROTECTED]

* Your use of Yahoo! Groups is subject to:
http://docs.yahoo.com/info/terms/
 


Re: [protest-ro] Re: Marius Oprea si Securitatea la ora adevarului

2007-09-24 Fir de Conversatie Codruta N

From: Sorin Cheval 

 Eu am raspuns doar la intrebarea ta legata de Roncea. One man show, 
ceva gen ARIN, pt o mai buna intelgere... Daca ai cu ce, desigur.


Cu toate ca stiu ca pentru tine, intr-adevar, intelegerea e, cum chiar tu 
spui, un proces dificil, am sa fac o precizare pentru CEILALTI membri, 
precizare pe care ai primit-o mai demult si pe alta lista: numarul de membri ai 
ARIN este de cel putin 6 vizibili si identificabili, si mentionati inclusiv 
pentru iubitorii de internet, aici:
http://www.arin.ro/index.php?pgc=about

Cauta tu pe site la CivicNet si gaseste-mi undeva numele si adresele membrilor 
- ca eu n-am gasit !

In alta ordine de idei, te-as ruga (desi, din nou, nu sper prea tare sa 
intelegi, asta fiind, cum chiar tu spui, mai dificil cand nu ai cu ce) ca, 
atunci cand te adresezi lui Z sa i te adresezi LUI, iar cand mi te adresezi 
mie, sa mi te adresezi MIE, fara sa amesteci ceea ce are fiecare din noi de 
spus :
 
Asta pentru ca eu, indiferent de subconstientul tau (care te face sa te 
adresezi altora cu numele meu) NU am intervenit in discutie ref. la Cheval = 
securist, ca ai fost sau nu si ca esti sau nu securist e treaba ta, asta ai 
sa platesti tu unde vor plati si ceilalti securisti.

Imi dau seama ca iti e greu sa gandesti limpede dar... fa si tu un efort, lista 
nu e pentru terapie... :D

Deci revenind la subiect: subiectul era ca Marius Oprea si... da' chiar! 
CivicNet nu prea explica ce-i cu Marius Oprea, decat ca Basescu hahaie atunci 
cand aude de el.

Iar eu spuneam ca mi se pare normal ca Marius Oprea sa-i deranjeze pe fanii 
lui Basescu, stiind ce afectiune are acesta pentru securisti si cum ii poarta 
pe brate si cum ii pupa-n bot!

Numarul de membri ai CivicNet era doar o remarca colaterala, asociata faptului 
ca nici unul NU are curajul sa semneze!

Obicei, de altfel, care se poarta si pe la turnatori ;)


Codruta

_
www.nuclearinfo.ro

ARIN
Al. Cinematografului 2, bl. H3, sc. 2, ap. 27
810271 Braila, tel. 0740.026091

[Non-text portions of this message have been removed]



Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public! 
Yahoo! Groups Links

* To visit your group on the web, go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

* Your email settings:
Individual Email | Traditional

* To change settings online go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
(Yahoo! ID required)

* To change settings via email:
mailto:[EMAIL PROTECTED] 
mailto:[EMAIL PROTECTED]

* To unsubscribe from this group, send an email to:
[EMAIL PROTECTED]

* Your use of Yahoo! Groups is subject to:
http://docs.yahoo.com/info/terms/
 


[protest-ro] Fw: [ro-pol] How to Save the Airlines

2007-06-17 Fir de Conversatie Codruta N
De duminica, asha.. ;)))

Codruta



From: Vlad 


How to Save the Airlines

Dump the male flight attendants. No one wanted them in the first place. Replace 
all the female flight attendants with good-looking strippers! What the hell -- 
They don't even serve food anymore, so what's the loss? 

The strippers would at least triple the alcohol sales and get a party 
atmosphere going in the cabin. And, of course, every businessman in this 
country would start flying again, hoping to see naked women. 

Because of the tips, female flight attendants wouldn't need a salary, thus 
saving even more money. I suspect tips would be so good that we could charge 
the women for working the plane and have them kick back 20% of the tips, 
including lap dances and special services. 

Muslims would be afraid to get on the planes for fear of seeing naked women 
Hijackings would come to a screeching halt, and the airline industry would see 
record revenues. This is definitely a win-win situation if we handle it right 
-- a golden opportunity to turn a liability into an asset. 

Why didn't Bush think of this? Why do I still have to do everything myself?

Sincerely,
Bill Clinton


[Non-text portions of this message have been removed]

[Non-text portions of this message have been removed]



Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public! 
Yahoo! Groups Links

* To visit your group on the web, go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

* Your email settings:
Individual Email | Traditional

* To change settings online go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
(Yahoo! ID required)

* To change settings via email:
mailto:[EMAIL PROTECTED] 
mailto:[EMAIL PROTECTED]

* To unsubscribe from this group, send an email to:
[EMAIL PROTECTED]

* Your use of Yahoo! Groups is subject to:
http://docs.yahoo.com/info/terms/
 


[protest-ro] Ia te uita!!!!!!!!! mesaj vechi de pe freeex!!!

2007-06-17 Fir de Conversatie codruta
Facand curat prin inbox, peste CE credeti ca dau???

Peste mesajul de mai jos

De DE e interesant mesajul??

Uit... d.ex. pentru ca la data cand a fost scris, la guvernare se 
afla PSD!!!
Si pentru ca UITE! inca de la data aia (de fapt, binishor dinainte) inseamna ca 
li se punea gand rau celor de la GDS si doua'j doi!!!

Dupa cum s-a putut vedea mai tarziu, NU era vorba despre o problema de 
retrocedare - asta pt. ca acum cladirea urmeaza, zice-se, sa fie data unei 
structuri inventata (adica re-inventata) de Guvern: cica Fundatia pentru 
Tineret (sau ceva de genul asta)

!!!

Codruta



  From: Ioana Avadani 
  Sent: Monday, September 20, 2004 7:02 PM
  Subject: [FreeEx] GDS si 22 in pericol de a fi evacuate


  (Si) Colegii de la GDS si 22 au nevoie de ajutor.

  Ioana



  Grupul pentru Dialog Social si revista 22 se afla in pericolul de-a avea 
activitatea blocata, ca urmare a tergiversarilor Ministerului Culturii si 
Cultelor si Guvernului de a regla contractul de inchiriere pentru sediul din 
Calea Victoriei, 120.

  Prima organizatie civica infiintata dupa decembrie '89 - Grupul pentru Dialog 
Social - si cel mai vechi saptam~nal politic postdecembrist - 22 - sunt 
obstructionate prin am~narea sine die de catre Guvern a rezolvarii situatiei 
locative.

  Atasam Scrisoarea deschisa adresata premierului Adrian Nastase de catre 
Grupul pentru Dialog Social.

  Scrisoare deschisa adresata premierului Romaniei, d-lui Adrian Nastase


  Domnule Prim-Ministru,


  Cunoasteti, presupunem, motivele pentru care am solicitat Ministerului 
Culturii, Guvernului, Dumneavoastra personal, ca Grupul pentru Dialog Social sa 
primeasca statutul de organizatie de utilitate publica si prelungirea 
contractului de inchiriere sau atribuirea pe perioada limitata a imobilului in 
care isi are sediul. Deoarece am constatat ca lunile trec, fara a primi nici un 
raspuns - nici macar negativ -, ne adresam Dumneavoastra si pe aceasta cale. 
Dorim astfel ca atat Primul-Ministru, cat si opinia publica sa cunoasca 
situatia locativa actuala in care se gaseste GDS si care nu poate fi 
considerata decat extrem de preocupanta pentru supravietuirea primei asociatii 
neguvernamentale infiintate in Romania dupa decembrie '89.

  Dupa cum am mentionat in memoriile adresate Guvernului si Ministerului 
Culturii (din 7.04.2003, 16.11.2003, 26.03.2004, 25.05.2004), contractul de 
inchiriere pentru imobilul din Calea Victoriei nr. 120 a expirat de peste un an 
si jumatate, iar proprietarul, Ministerul Culturii si Cultelor (prin Muzeul 
Satului), nu l-a reinnoit. Mai mult, am fost informati ca in curand spatiul, 
patrimoniu national, va fi inchiriat prin licitatie publica, cu alte cuvinte, 
aceluia care va plati mai mult. Ar fi fost probabil mai simplu sa fim evacuati 
efectiv, deoarece mijloacele materiale extrem de modeste ale GDS nu i-ar 
permite sa concureze la o asemenea licitatie, pentru un imobil situat in 
centrul Bucurestiului. Oricat ar parea unora de surprinzator, exista in Romania 
si oameni, si asociatii care nu si-au preschimbat capitalul de notorietate in 
capital financiar. Am fi putut proceda astfel si transforma, de pilda, sediul 
GDS intr-un cazino sau intr-o casa de mode. Am preferat insa sa-l utilizam 
pentru activitati civice si culturale, iar cele economice sa fie de asemenea 
conforme cu statutul si principiile noastre. 

  Din asemenea activitati GDS a reusit sa supravietuiasca financiar si sa 
desfasoare programe si proiecte in sprijinul societatii civile: editarea 
revistei 22, consultatii juridice gratuite pentru cetateni, activitati comune 
cu alte organizatii neguvernamentale, dezbateri publice pe teme civice. Faptul 
ca nu avem in acest moment un contract de inchiriere valabil ne impiedica sa 
stabilim relatii normale cu subcontractorii nostri, sa participam la unele 
programe finantate pentru ONG-uri, sa asiguram anumite investitii necesare 
imobilului. Am consultat lista asociatiilor care au primit prin hotarare de 
Guvern statutul de utilitate publica in ultimii 2 ani. Faptul ca GDS inca nu 
l-a obtinut, desi chiar oficialii Ministerului Culturii ne-au indrumat sa il 
solicitam, poate duce la concluzia ca Guvernul isi foloseste atributiile in mod 
discriminatoriu. Statutul legal de organizatie de utilitate publica si 
reglementarea situatiei locative pe care le solicitam nu ne-ar rezolva toate 
problemele, dar credem ca ar facilita rezolvarea celor mai grave dintre ele.

  Stimate domnule Prim-Ministru,

  Stim foarte bine ca adevarata importanta a oamenilor si a institutiilor nu se 
confera prin hotarare de guvern. Dorim numai ca deopotriva GDS si revista 22 sa 
nu aiba activitatea blocata.

  Lipsa unei decizii la nivelul Guvernului poate duce la blocarea activitatii 
unei organizatii neguvernamentale in conditiile in care Guvernul a promis 
sustinerea acestui sector al societatii. 

  Noi credem insa ca acceptarea solicitarii GDS, care este mai mult un critic 
decat un laudator al

[protest-ro] 13 - 15 : MERGEM DUPA VINOVATI!

2007-06-12 Fir de Conversatie codruta

Miercuri, 13 iunie 2007, la ora 15.30, ne strangem in Piata Universitatii, 
pentru a comemora victimele represiunii neocomuniste din 13-15 iunie 1990.
La ora 15.45 pornim in mars spre Piata Romana - Televiziune catre casa lui Ion 
Iliescu, principalul vinovat al masacrului din acele zile.

Te asteptam, mai animalule!
www.noiigolani.ro

_
www.nuclearinfo.ro

ARIN
Al. Cinematografului 2, bl. H3, sc. 2, ap. 27
810271 Braila, tel. 0740.026091

[Non-text portions of this message have been removed]



Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public! 
Yahoo! Groups Links

* To visit your group on the web, go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

* Your email settings:
Individual Email | Traditional

* To change settings online go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
(Yahoo! ID required)

* To change settings via email:
mailto:[EMAIL PROTECTED] 
mailto:[EMAIL PROTECTED]

* To unsubscribe from this group, send an email to:
[EMAIL PROTECTED]

* Your use of Yahoo! Groups is subject to:
http://docs.yahoo.com/info/terms/
 


[protest-ro] Fw: politica broastelor de reglare a conturilor

2007-06-04 Fir de Conversatie codruta
Nu ma pot abtine sa nu pun si aici un mesaj de pe o lista de discutii; dat
fiind ca autorul e co-listean, ma gandesc ca poate nu vrea sa i se vada
numele asa ca nu-l las vizibil ;)

Cred ca e on-topic si in contextul discutiilor de pe eu_list - si poate le
mai da idei (sau macar ii face sa rada nitel) celor de pe freeex ;))

Cititi cu atentie modul de comportament al simpaticelor animale - si mai
ales concluzia de la sfarsit (pt. care am si trimis mesajul aici ;)

Codruta


[...]
Unul dintre colegi a fost la Medgidia in urma cu ceva mai multe de o luna.
Asteptarea prin cladirea unui spital insa nu este o activitate pe care si-ar
dori-o cineva.
Asa ca, pana sotia sa era ocupata cu travaliul, colegul a vizitat malul
canalului Dunare-Marea Neagra.
[...]
Si ce are sansa sa observe dansul la Medgidia?
Niste manifestari tipice ale acestor simpatice vietuitoare (broaste, n.eu)
aflate in perioada de reproducere.

Va explic pe scurt ce puteti vedea si Dumneavoastra de pe malul oricarei
balti in care sunt broaste de lac.
In primul rand faceti abstractie la sentimentul ca broastele sunt pestet
tot, de-a valma, unde este apa.
Masculii sunt chiar extrem de teritoriali si isi impart judicios luciul
apei.
Daca apare vreun intrus, in persoana unui alt mascul puteti fi martorii
unui fel de teatru scurt.
Prima scena se rezuma la vociferari alternative ale celor doi.
Daca rezultatul este o remiza, urmeaza scena doi.
Se intorc cu spatele unul la celalalt si lanseaza cu bolta niste jeturi de
urina peste adversar.
Daca nici vezica urinara nu se dovedeste a fi mai puternica in cazul
vreunuia, se trece la agresiuni fizice.
Stand in continuare spate in spate, fiecare incearca sa il impinga pe
adversar cu picioarele posterioare.
Mai pe romaneste: dau cat mai multe suturi in fundul celuilalt.
Unoeri mai scapa si cate un sut in botul adversarului...
Daca nici metoda tip karate nu da rezultate, se trece la etapa de atletism,
si anume: saritura in inaltime.
Cand unul, cand celalalt incepe sa faca salturi peste adversar.
Daca sariturile celor doi sunt cam de aceeasi amploare, se trece la faza de
lupte greco-romane.
De fapt, mai corect zis, la etapa de palmuit.
Cei doi se intorc cu fata unul la celalalt, si in acelasi timp cauta un
sprijin cat mai solid pentru membrele posterioare.
Apoi cu membrele anterioare se imping unul pe celalalt, de bot, de cap, de
piept, cum o fi...
Pana in momentul in care unul dintre ei cade pe spate.
Atunci se sfarseste duelul.
Cel cazut pe spate se retrage in afara teritoriului ocupat de cel care a
reusit sa-l puna pe spate.

Este cu totul intamplatoare asemanarea etapelor descrise mai sus cu ceea ce
se intampla in scena politica si modul in care sunt ocupate scaunele
nivelelor decizionale de catre alte si alte noi persoane avide de posturi de
demnitari.

Atasat prezentului mesaj aveti un material care cuprinde scene surprinse cu
ocazia rivalizarii unui mascul detinator de proprietate cu un mascul care a
depasit limita perimetrului privat...

Toate cele bune!
4 iunie 2007

_
www.nuclearinfo.ro

ARIN
Al. Cinematografului 2, bl. H3, sc. 2, ap. 27
810271 Braila, tel. 0740.026091



Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public! 
Yahoo! Groups Links

* To visit your group on the web, go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

* Your email settings:
Individual Email | Traditional

* To change settings online go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
(Yahoo! ID required)

* To change settings via email:
mailto:[EMAIL PROTECTED] 
mailto:[EMAIL PROTECTED]

* To unsubscribe from this group, send an email to:
[EMAIL PROTECTED]

* Your use of Yahoo! Groups is subject to:
http://docs.yahoo.com/info/terms/
 


[protest-ro] Atac - Onor dement

2007-05-28 Fir de Conversatie codruta
Nu-s chiar o fana a Atac - dar mi-a trimis cineva chestia asta... sa zic ca 
m-a amuzat? ;)
Oricum, ma distreaza comentariile de pe forum... ;)

Codruta

http://www.atac-online.ro/la-zi_/onor-dement_8193

Presedintele Traian Basescu a solicitat Garzii Palatului Cotroceni sa schimbe 
formalitatile onorului militar, în ziua în care s-a reinstalat în functie. 
Scopul acestei manevre a fost de a arata contestatarilor, presei si 
presedintelui interimar, Nicolae Vacaroiu, printr-un gest de potenta dusa in 
extremis, ca s-a întors si nu oricum, ci prin popor! ATAC va dezvaluie culisele 
celei mai tensionate schimbari de garda din istoria Palatului Cotroceni, dar 
mai ales va va explica sincopele acestui episod.

Cu o zi înainte ca presedintele Basescu sa se întoarca la Cotroceni, acesta a 
avut o discutie între patru ochi cu presedintele interimar Nicolae Vacaroiu. 
Cei doi sefi de stat au convenit cum va decurge, în ama- nunt, momentul 
predarii-primirii functiei. În cele din urma, Basescu a fost de acord cu 
propunerea lui Nicolae Vacaroiu: aceea ca evenimentul sa se desfasoare joi, 24 
mai, discret, fara onorul garzii, în biroul prezidential, unde Basescu trebuia 
sa preia butonul atomic. Basescu s-a aratat dispus ca acest eveniment sa fie 
tratat cu discretie, mai ales ca mass-media anuntase ca va boicota întreaga 
manifestare. 

Miercuri seara, pe 23, în jurul orei 18.00, Basescu s-a razgândit. L-a sunat pe 
Nicolae Vacaroiu si l-a anuntat ca se instaleaza la Cotroceni într-o ora. 
Imediat, au început sa curga comunicatele de presa, care anuntau ca Basescu îsi 
va relua mandatul peste o ora. 

Din acest moment s-a declansat scenariul pus la cale de Basescu, scenariu menit 
a-i satisface orgoliul ranit de episodul Suspendarii, palma pe care i-a tras-o 
Parlamentul, presa ostila, dar si frustrarea pe care a trait-o o luna de zile, 
cât a fost tinut pe dinafara portilor Cotrocenilor. 

Ora 19.00: Reprezentantii massmedia au ajuns pe ultima suta de metri la 
Cotroceni, dat fiind timpul scurt care a trecut de la anuntul oficial si pâna 
la începerea evenimentului. Multi jurnalisti au tabarât nervosi pe purtatorul 
de cuvânt al presedintelui Basescu, Valeriu Turcan: De ce nu ne-ai anuntat din 
timp? Doar am sunat toata ziua la Cotroceni, sa vedem ce se-ntâmpla? Turcan a 
ridicat din umeri si s-a eschivat. Pai, nici eu nu stiam când m-ati sunat voi, 
la ora 17.00. Dupa controlul de rutina, ziaristii de la Antena 1 si 3 sunt 
blocati la poarta. Li se interzice, direct, accesul. Restul presei n-are 
probleme, chiar daca unii dintre jurnalisti nu aveau acreditari permanente sau 
actul de identitate la ei.

Ora 19.05: Jurnalistii sunt tinutI în curte, în fata biroului de presa. Li se 
spune ca vor fi convocati în salonul oficial, dar sa mai astepte. Se instaleaza 
cablurile, televiziunile încep sa faca probele de rigoare si... primele 
transmisii. Se comenteaza aprig despre noua fenta pe care a facut-o 
presedintele Basescu Clubului Român de Presa: i-a boicotat boicotarea. 

Ora 19.10: Jurnalistii sunt anuntati ca trebuie sa plece spre... Platoul 
Brâncoveanu, adica locul în care sunt primiti demnitarii straini. Rumoare. 
Stupoare. Ce are de gând sa faca Basescu?, este întrebarea care-i framânta pe 
toti jurnalistii. Nici oficialii de la Cotroceni nu stiau mai multe. Cei de la 
Biroul de presa erau depasiti de situatie. Încolonati între SPP-isti, jurnalis 
tii iau la pas toata gradina Cotrocenilor, admirând la pas de voie veveritele 
din copaci si ratustele care se zbenguiau pe apa, printre cascadele 
artificiale. 

Ora 19.17: Jurnalistii ajung pe Platoul Brâncoveanu. Acolo se stergeau ultimele 
urme ale baltilor. Explicatia era urmatoarea: se instala covorul rosu. 

Ora 19.22: Portile mari ale Palatului s-au deschis. A aparut, în pas alergator, 
fanfara militara. Haide cu muzica, baieti, haide cu muzica, a fost îndemnul 
unui SPP-ist care coordona pregatirile. 

Ora 19.24: Apare în tromba o masina a Salvarii, care a fost parcata pe o alee 
apropiata. 

Ora 19.26: Se fac primele probe de sunet. Fanfara suna cum trebuie, desi a 
deranjat câteva dintre cablurile televiziunilor. Unde-i girofarul? Când apare 
girofarul?. Tensiunea creste, fanfara s-a încolonat frumos, în dispozitiv, 
girofarul nu apare si nici nu se aude. 

Ora 19.30: Apare garda. Covorul e pregatit. Înseamna ca presedintele Basescu 
trebuie sa soseasca din clipa în clipa. Consilierii sai personali sunt aliniati 
ordonat, în partea dreapta a covorului rosu. Dar unde-i Nicolae Vacaroiu? Nu e. 
Stupoare printre jurnalisti. Nici unul dintre acestia n-a mai asistat vreodata 
la o revenire în functie a unui presedinte suspendat. Nimeni nu stie care ar 
trebui sa fie protocolul unui astfel de moment. În lipsa oricarei informatii de 
acest gen, toti îsi dau cu presupusul. Dar ce ce trebuie sa-i dea onorul? Ca 
doar n-a murit. Atmosfera era mai mult decât încordata. Jurnalistii comentau 
ca au venit degeaba, pentru ca tot nu transmit nimic. Consilierii stateau

[protest-ro] Re: Mesajul Pietei Universitatii catre Traian Basescu si detractorii sai din CRP

2007-05-24 Fir de Conversatie codruta
Nu stiam ca Piata Universitatii a fost cumparata (Organizatiile Pietei 
Universitatii? Zau?) - si cu atat mai putin mi-as fi imaginat ca o Piata 
trimite mesaje pe Internet!!!

Daca lui Iliescu sau lui Nastase nu le-a trecut prin cap ideea asta perversa 
(de a confisca Piata Universitatii) uite ca TOT s-a gasit cineva mai breaz 
s-o comita!!!

O poza cu Basescu in balconul Universitatii, nu aveti???

Imi PLACE faza cu justitiarul Politehnist - se inscrie in remarcile 
discriminatoare cu conotatii insultatoare, model Basescu! Oricum, pour les 
connaisseurs precum Civic Net, e evident ca justitiarii adevarati (mama si 
tata lu adevaratii justitiari ai justitiarilor veritabili dintre cei mai 
veritabili justitiari) nu au nici un fel de facultate! :-pp

Roncea, parca vreo cativa ani BUNI nu te-a deranjat asa tare sa iei salariu de 
la ziarul lui Stanescu, nuuu? ;)

Dezgustata,

Codruta


From: Civic Net 
To: protest-ro@yahoogroups.com 


Mesajul Pietei Universitatii la revenirea presedintelui Traian Basescu in 
fruntea statului 
 
Organizatiile Pietei Universitatii saluta revenirea presedintelui Traian 
Basescu in fruntea statului. Salutam totodata decizia presedintelui Basescu de 
institutionalizare a dialogului direct cu romanii prin intermediul Pietei 
Universitatii. Predesedintele Basescu este primul personaj al lumii politice 
care da prioritatea cuvenita ideii de instanta morala a Pietei Universitatii. 

Este o revansa a discursului moral asupra celui politicianist. In acelasi timp 
discursul prezidential amorseaza o mutatie importanta: Piata Universitatii este 
un simbol referential, a carui semnificatie depaseste cadrul pur istoric. 

Data de 19 Mai 2007 este un moment de referinta pentru Romania. Basescu a 
afirmat, in Piata Universitatii, imediat dupa anuntarea rezutatelor 
Referendumului ca va lupta pentru adoptarea unei noi Constitutii, a votului 
uninominal si a legii lustratiei. Traian Basescu: s-a referit la grupurile de 
interese, la solutiile imorale, la coruptie si condamnarea comunismului, 
teme care sunt, in fondul lor, probleme de ordin moral. 

Din 1992, cand l-a votat pe Ion Iliescu, s-a operat o transformare structurala 
a omului politic Traian Basescu. Traian Basescu este astazi opusul sau din 
perioada anilor '90. Din acest motiv, deoarece si-a declinat trecutul, a intrat 
în coliziune cu Sistemul din care a facut parte. Astazi el a comunicat ca a 
inteles si si-a asumat sistemul de valori al golanilor Zonei libere de 
comunism. 

Traian Basescu a recuperat astfel semnificatiile multiple, individuale si 
colective, imaginare sau ideologice, care se întretes în textura unica a 
fenomenului Pietei Universitatii. 

Golanii Universitatii au fost protocronistii actualului sistem de valori si 
repere - impuse Romaniei prin aderarea la Uniunea Europeana. In esenta, 
Romaniei i s-a cerut eliminarea membrilor fostei Securitati, a activistilor 
Partidului, a nomenclaturii, din structurile Statului. Exact ceea ce am cerut 
si noi in urma cu 17 ani. 
Basescu, deasemenea, s-a referit la re-intemeierea clasei politice a Romaniei 
ceea ce arata ca, in substanta sa, mandatul lui Traian Basescu este un mandat 
moral. 
 
Actul asumarii de catre Traian Basescu a mesajului Pietei Universitatii este 
pragul restaurarii institutionale a principiilor Pietei Universitatii si a 
intelesului sacrificiului generatiei anilor '90. In contextul actual societatea 
romaneasca are nevoie nu numai de o recuperare a afirmatiilor Pietei 
Universitatii dar si de o edificare concreta a acestora. 

Basescu si-a asumat un imperativ categoric - lustratia nomenclaturii - si a 
recuperat intervalul aparent de netrecut dintre doua orizonturi istorice. 
Actiunea sa impune preluarea problematicii si solutiilor manifestantilor Pietei 
Universitatii. Ceea ce este foarte important este ca operarea lustaratiei sa nu 
cada tocmai in mainile celor care au facut parte din nomenclatura si aparatul 
de propaganda al PCR, din Securitate sau alte servicii straine, impostorii 
anticomunismului, cu scopul de a-si regla rafauieli istorice impotriva 
Romaniei. 

Re-intemeierea sistemului politic pe baze morale a fost obiectivul principal al 
manifestantilor Pietei Universitatii de acum aproape doua decenii. 

In urma cu 17 ani, data de 20 Mai s-a dovedit a fi fost o data nefasta pentru 
Romania. Fortele neocomuniste au acaparat Puterea, oficial, printr-un vot al 
unei majoritati inselate, mintite, manipulate. Pe 22 aprilie 1990 debutase cel 
mai radical si moral discurs anticomunist al societatii civile din Romania. 
 
In principal s-a cerut includerea in legea electorala a punctului 8 al 
Proclamatiei de la Timisoara - interzicerea candidaturii fostilor activisti 
comunisti si ofiteri de Securitate subordonati Moscovei pentru primele trei 
legislaturi. O minoritate, care reprezenta probabil mai putin de 0,75 la suta 
din popor a protestat 54 de zile in Piata Universitatii impotriva elementelor 
agenturii rusesti instalate in fruntea

Re: [protest-ro] Coalitia CRP-CNCD anti-Basescu - Cateva opinii

2007-05-23 Fir de Conversatie codruta
Cioaba face pe prostul - nici nu ma mir (asa cum nu ma mir ca anonimii de la
Civic Net - sau Civic Media? tot pe-acolo...) sar sa-l apere, distorsionand
faptele, cu acestia m-am obisnuit deja). Ce nu face omu pentru un pumn de
arginti?

Basescu n-a spus tiganca ci tiganca IMPUTITA, auziti, imputitilor?

La fel, inainte de a-i lua telefonul, i s-a adresat cu pasarica.

Dar ce sa ma mir ca nici Cioaba nici Civic Net nu pomenesc de asta?

Codruta


From: Civic Net


Florin Cioabă: „De ce s-a simţit jignită ziarista?”

„Dacă îi spunea «englezoaică» se simţea mai bine?”, a răspuns regele
Rromilor, Florin Cioabă la tot scandalul iscat în urma apelativului „ţigancă
împuţită” cu care a fost gratulată o ziaristă de la Antena 1 de către
preşedintele Traian Băsescu. Andreea Pană, reporter al Antenei 1, a intrat
într-un hypermarket bucureştean sâmbătă şi l-a filmat cu telefonul mobil pe
preşedinte. La ieşirea din magazin, acesta i-a luat din mâna ziaristei
aparatul. Acesta nu s-a închis, iar în discuţia pe care preşedintele a
avut-o cu soţia despre reporterul Antenei 1 a apărut şi expresia „ţigancă
împuţită”.
Regele rromilor, Florin Cioabă este supărat în urma acestui conflict pe
ziarişti. „Până acum toţi ziariştii au spus ţigani şi nu s-au deranjat.
Acum, când preşedintele foloseşte cuvântul ţigan, toată lumea sare în sus.
dacă o făcea englezoiacă sau franţuzoaicăm, se simţea ziarista mai bine? Şi
Mutu a fost făcut ţigan. Şi ce, a fi ţigan e o ruşine? Este o naţie de 12
milioane de ţigani. A văzut-o probabil preşedintele mai brunetă şi probabil
că a crezut că aparţine etniei. Consider că dimpotrivă, ziariştii au avut o
tentă în prezentarea situaţiei. De ce s-a simţit ziarista jignită? Nu este
corect. Suntem o naţiune şi aşa e naţiunea noastră. Nu este o ruşine să fii
ţigan sau rrom. Este o ruşine să fii hoţ, pungaş sau criminal”, şi-a spus
Cioabă punctul de vedere.
Ziarul de Sibiu
http://www.ziarulde sibiu.ro/ fullnews. php?ID=13345

Apelul Civic Media impotriva transformarii ziaristilor in “noii securisti”

Asociatia Civic Media isi exprima ingrijorarea in fata scandalulului
dezvoltat de Trustul de presa Intact ca urmare a reactiei impulsive a
sefului statului la adresa unei jurnaliste, la finalul unei campanii de
agresiune/hartuire media fara precedent indreptate impotriva sa.

Este cu atat mai ingrijorator faptul ca Clubul Roman de Presa, in loc sa
analizeze fondul real al problemei – prostitutia si mercenariatul in
media –, exacerbeaza scandalul urmarind acreditarea unui fals conflict
intre “presa independenta” si presedintele Traian Basescu si respectiv,
cu interventia Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii,
intre minoritatea roma si Institutia prezidentiala.

Clubul Roman de Presa, al carui fondator unic este fostul propagandist
UTC si PCR Mihai Tatulici, desi isi aroga reprezentarea tuturor
jurnalistilor din Romania este de fapt cunoscut in lumea organizatiilor
media europene si nord-atlantice drept un Cartel de presa care slujeste
de 12 ani interesele proprietarilor de fatada sau din umbra, rozalii sau
rosii de-a dreptul.

In ultimii ani, unele din institutiile de presa au fost transformate din
mijloace de informare oneste in reale arme de manipulare in masa aflate
in mainile unei adevarate hunte a mogulilor, cu interese de multe ori
contrare statului roman. Acest fenomen care afecteaza grav stabilitatea
democratiei in Romania s-a dezvoltat inclusiv prin intermediul membrilor
acestui Cartel de presa. Sa nu uitam faptul ca Cristian Tudor Popescu -
care a debutat in presa ca instigator la ura pe fondul mineriadei FSN
din 1990 -, a preluat scaunul pe care se afla de la protectorul sau,
Dumitru Tinu, acuzat de inalti demnitari ai statului ca s-ar fi aflat pe
statul de plata al KGB. De altfel, atitudinea lui Cristian Popescu la
adresa presedintelui Traian Basescu a depasit de mult impartialitatea
necesara oricarui jurnalist in exprimarile sale publice sau scrise. (*)

Sigur ca este regretabil incidentul in care a fost implicat presedintele
Romaniei, in timpul sau liber, ca si apelativul folosit de acesta in
cadrul sau privat. Insa acuzele reptilienilor de presa, conform carora
presedintele si-ar fi dorit “privarea de informare” a opiniei publice
intorc pe dos realitatea media din Romania, neobervata de Clubul Roma de
Presa in ciuda numeroaselor avertismente lansate atat din tara cat si,
mai ales, din strainatate.

De la inceputul declansarii operatiunii de rasturnarea a presedintelui
Romaniei din functie, agresivitatea organelor de presa aflate in mana
unor adevarati oligarhi politico-financiari si de media a depasit
nivelurile de dezinformare, intoxicare si denaturare cu care au obisnuit
deja opinia publica constienta de aceasta agresiune. In acest context,
jurnalista care il urmarea pe presedinte nu mai reprezenta interesul
public ci se auto-transformase intr-un nefericit instrument de agasare
in mana familiei Voiculescu. Exista o explicatie: familia Voiculescu, si
nu numai ea, are toate motivele

[protest-ro] Re: Aproape totul despre lovitura de stat anti-Basescu

2007-05-19 Fir de Conversatie codruta
Luati voi mana voastra, ca s-o pun eu pe a mea :-pp
Cam asta era ideea lui Basescu... ;)))

Cat despre puci hai sa fim seriosi... asta seamana a hotul prins care 
striga hotii

Oricum, azi vom vedea cata lume a reusit sa convinga... ;)

Codruta


From: Civic Net 


  Luati mana de pe controlul politic al tarii, aceasta a fost fraza care a 
determinat lovitura de stat. 
  Traian Basescu a intrat intr-un conflict ireconciliabil cu membrii acestei 
grupari. 

  _
  www.nuclearinfo.ro

  ARIN
  Al. Cinematografului 2, bl. H3, sc. 2, ap. 27
  810271 Braila, tel. 0740.026091

[Non-text portions of this message have been removed]



Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public! 
Yahoo! Groups Links

* To visit your group on the web, go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

* Your email settings:
Individual Email | Traditional

* To change settings online go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
(Yahoo! ID required)

* To change settings via email:
mailto:[EMAIL PROTECTED] 
mailto:[EMAIL PROTECTED]

* To unsubscribe from this group, send an email to:
[EMAIL PROTECTED]

* Your use of Yahoo! Groups is subject to:
http://docs.yahoo.com/info/terms/
 


[protest-ro] Fwd: [romania_eu_list] Cartelul ruso-roman al oligarhilor intra in Uniunea Europeana odata cu Romania reocupata

2007-05-09 Fir de Conversatie Codruta Nedelcu
TOCMA Basescu s-a gasit sa vorbeasca, in condsitiile in care
prietenu-so, Stolojan, s-a dat peste cap (cu alti prieteni ai lui
Base, vezi de-alde Talpes samd.) sa bage la greu mafia ruseasca prin
RAFO (si, mai nou, si pe la Cernavoda - vezi ALRO, Gabriel Resources
samd...).

Hai sa fim seriosi!
Civic Media, voi n-aveti pe cineva, acoloo care sa aiba
curajul sa SI semneze? Sau sunteti, ashaaa... o entitate virtuala -
apropo: cati de-ai vostri incap pe varful unui ac? ;))

Codruta


From: Civic Net [EMAIL PROTECTED]

Civic Net si Civic Media va invita sa cititi documentarul

Basescu: Mai eficienti decat Armata Rosie
Written by Administrator

Cartelul ruso-roman al oligarhilor intra in Uniunea Europeana odata cu
Romania reocupata

De la preluarea mandatului de presedinte, Traian Basescu a avertizat
de mai multe ori asupra expansiunii rusesti in Romania. Gazprom este
mai eficient decat Armata Rosie in a demonstra dependenta Europei fata
de resursele rusesti, spunea, anul trecut, presedintele. O alta
afirmatie a sa care a starnit rumoare a fost aceea ca Gazprom si
Lukoil cumpara sau detin actiuni OMV in secret, ceea ce ar crea
pericolul ca Petrom sa ajunga sub control rusesc. Nu dorim sa fim
controlati de Rusia, mai declara, recent, Basescu, intr-un interviu.
Zilele trecute, presedintele suspendat al Romaniei, Traian Basescu, a
vorbit si la Constanta, in fata a aproximativ 30.000 de manifestanti
pro-B despre politica externa pe care a sustinut-o in ultimii ani. El
a pus mai multe intrebari multimii, fiecare dintre ele primind drept
raspuns un „Nu pronuntat.
Cateva dintre ele s-au referit si la Rusia: „Ca presedinte am orientat
puternic politica externa romaneasca in directia Vest, trecand
Atlanticul, renuntand la reminiscentele de control politic dinspre
Rasarit. Am gresit?; „Ca presedinte mi-am facut datoria fata de
partenerii europeni, avertizandu-i cu privire la pericolul dependentei
energetice pe o singura sursa de aprovizionare, Federatia Rusa. Am
gresit?; „Ca presedinte am dus o politica prin care am incercat sa
asigur independenta energetica a tarii mele. Am gresit?; „Ca
presedinte am dus interesele fratilor nostri de peste Prut la Casa
Alba, la Comisia Europeana, in Parlamentul Europei. Am gresit?.
Vizita pe care a primit-o recent premierul Calin Popescu Tariceanu din
partea masonului rus Sasa Vladimir Kondyakov dovedeste ca nu.
Va prezentam mai jos serialul exploziv Imperiul Rosu Contraataca
realizat de Calin Cosmaciuc si Mihai Munteanu pentru Evenimentul
Zilei. Urmariti sectiunea Intelligence pentru noi materiale privind
legaturile dintre oligarhii romani si serviciile secrete rusesti, care
stau la baza actualei stari politice din Romania ante-Referendum, dupa
cum aprecieaza semnatarii Apelului pentru apararea Presedintelui
Romaniei, organizatiile Pietei Universitatii reunite in reteaua Civic
Net.
Last Updated ( May 08, 2007 at 12:58 PM )
Read more...


Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public! 
Yahoo! Groups Links

* To visit your group on the web, go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

* Your email settings:
Individual Email | Traditional

* To change settings online go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
(Yahoo! ID required)

* To change settings via email:
mailto:[EMAIL PROTECTED] 
mailto:[EMAIL PROTECTED]

* To unsubscribe from this group, send an email to:
[EMAIL PROTECTED]

* Your use of Yahoo! Groups is subject to:
http://docs.yahoo.com/info/terms/
 


[protest-ro] Re: Cartelul ruso-roman al oligarhilor intra in Uniunea Europeana odata cu Romania reocupata

2007-05-09 Fir de Conversatie Codruta Nedelcu
Scuze! am vrut sa zic Civic Net, nu Civic Media; ma gandesc ca
Civic Media n-ar fi chiar sustinatori ai lui Besescu ;)

Codruta


Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public! 
Yahoo! Groups Links

* To visit your group on the web, go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

* Your email settings:
Individual Email | Traditional

* To change settings online go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
(Yahoo! ID required)

* To change settings via email:
mailto:[EMAIL PROTECTED] 
mailto:[EMAIL PROTECTED]

* To unsubscribe from this group, send an email to:
[EMAIL PROTECTED]

* Your use of Yahoo! Groups is subject to:
http://docs.yahoo.com/info/terms/
 


[protest-ro] Romanii din Canada si fostii detinuti politici 4B

2007-05-08 Fir de Conversatie Codruta Nedelcu
Eu as fi de acord sa-i schimbam pe astia din Parlament (desi nu vad ce asa
mare graba, oricum la anul avem alegeri) - dar Basescu sa faca mai bine sa
stea pe la Golden Blitz sa-si vada de manele si sa-si pastreze nasu intre
tzâtzele lu Udrea daca tot a preferat sa umble cu biletele si sa-si bage tot
felul de nescoliti peste tot, nu sa si-l tot impinga spre palat!

Codruta


[Non-text portions of this message have been removed]



Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public! 
Yahoo! Groups Links

* To visit your group on the web, go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

* Your email settings:
Individual Email | Traditional

* To change settings online go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
(Yahoo! ID required)

* To change settings via email:
mailto:[EMAIL PROTECTED] 
mailto:[EMAIL PROTECTED]

* To unsubscribe from this group, send an email to:
[EMAIL PROTECTED]

* Your use of Yahoo! Groups is subject to:
http://docs.yahoo.com/info/terms/
 


[protest-ro] Fun-filled Easter wishes from Codruta

2007-04-09 Fir de Conversatie Codruta
Dear Protestasi,   

Codruta [ [EMAIL PROTECTED] ] has sent you an ecard from 123Greetings.com.

Send free ecards from 123Greetings.com with your choice of colors, words and 
music.

Your ecard will be available with us for the next 30 days. If you wish to keep 
the ecard longer, you may save it on your computer or take a print.

To view your ecard, choose from any of the following options:


OPTION 1


Click on the following Internet address or
copy  paste it into your browser's address box.

http://www.123greetings.com/view/CS10409045057219


OPTION 2


Copy  paste the ecard number in the View Your Card box at 
http://www.123greetings.com

Your ecard number is
CS10409045057219

If you need help in viewing your ecard or any other assistance, 
please visit our Help/ FAQ section located at 
http://www.123greetings.com/help/ 

If you need further help, feel free to write to us at 
[EMAIL PROTECTED]
 
Best wishes,

Postmaster,
123Greetings.com

*If you would like to send someone an ecard, you can do so at 
http://www.123greetings.com



Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public! 
Yahoo! Groups Links

* To visit your group on the web, go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

* Your email settings:
Individual Email | Traditional

* To change settings online go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
(Yahoo! ID required)

* To change settings via email:
mailto:[EMAIL PROTECTED] 
mailto:[EMAIL PROTECTED]

* To unsubscribe from this group, send an email to:
[EMAIL PROTECTED]

* Your use of Yahoo! Groups is subject to:
http://docs.yahoo.com/info/terms/
 


[protest-ro] Please help me complete my social calendar

2007-04-04 Fir de Conversatie Codruta Nedelcu
Dear ,

I'm putting together my social calendar at Luvup.com.

Could you please click on the link below and complete your data for me?
http://luvup.com/f.php?u=122510ufid=4640294[EMAIL PROTECTED]

Thanks for your help!

Codruta Nedelcu

Turn off invitations from Codruta Nedelcu: 
http://luvup.com/u.php?u=122510ufid=4640294[EMAIL PROTECTED]


Luvup.com keeps you updated on the special days of your friends and family.
Sign up for free: http://www.luvup.com/dsp_newUser.php


Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public! 
Yahoo! Groups Links

* To visit your group on the web, go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

* Your email settings:
Individual Email | Traditional

* To change settings online go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
(Yahoo! ID required)

* To change settings via email:
mailto:[EMAIL PROTECTED] 
mailto:[EMAIL PROTECTED]

* To unsubscribe from this group, send an email to:
[EMAIL PROTECTED]

* Your use of Yahoo! Groups is subject to:
http://docs.yahoo.com/info/terms/
 


[protest-ro] Please help me complete my social calendar (reminder)

2007-04-03 Fir de Conversatie Codruta Nedelcu
Dear ,

I'm putting together my social calendar at Luvup.com.

Could you please click on the link below and complete your data for me?
http://luvup.com/f.php?u=122510ufid=4640294[EMAIL PROTECTED]

Thanks for your help!

Codruta Nedelcu

This reminder was automatically sent from Luvup.com on behalf of Codruta 
Nedelcu.

Sign up for free: 
http://www.luvup.com/dsp_newUser.php

Turn off reminders:
http://luvup.com/u.php?u=122510ufid=4640294[EMAIL PROTECTED]

Help:
http://www.luvup.com/dsp_help.php


Luvup.com keeps you updated on the special days of your family and friends.


[Non-text portions of this message have been removed]



Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public! 
Yahoo! Groups Links

* To visit your group on the web, go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

* Your email settings:
Individual Email | Traditional

* To change settings online go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
(Yahoo! ID required)

* To change settings via email:
mailto:[EMAIL PROTECTED] 
mailto:[EMAIL PROTECTED]

* To unsubscribe from this group, send an email to:
[EMAIL PROTECTED]

* Your use of Yahoo! Groups is subject to:
http://docs.yahoo.com/info/terms/
 


[protest-ro] Din nou - CES - ONG

2007-02-20 Fir de Conversatie Codruta Nedelcu
Buna seara,

Inainte de a ma dezabona de pe romania_eu_list si cu adresa aceasta (cu cele 
curente m-am
dezabonat, deci NU voi asista la discutii), doresc sa va supun atentiei 
urmatoarea situatie.

Dupa cum poate va mai amintiti, prin octombrie - noiembrie anul trecut s-a 
discutat pe cateva
liste despre faptul ca din Consiliul Economic si Social s-a retras unul din 
parteneri
(Guvernul) urmand ca locurile disponibile sa fie ocupate de reprezentanti ai 
societatii
civile.

Din cate am inteles, Agentia Nationala pentru Strategii Guvernamentale a alocat 
800 mil. lei
(80.000 RON) pentru a se organiza procesul de alegere al reprezentantilor 
societatii civile
in CES. Daca nu mai stiti exact despre ce e vorba, gasiti mai multe date despre 
asta aici:

www.ces-ong.ro

www.ces.ro

A fost stabilit CENTRAS ca organizator al acestui proces.

Cu scancete, maraieli si proteste, cum-necum procesul s-a incheiat. Au fost 
alesi 15
reprezentanti (eu printre ei).

Cu alte scancete, maraieli si proteste (mai multe dar mai putin vizibile) au 
fost alesi
dintre noi si reprezentantii Romaniei in Ces European. Ei au fost alesi prin 
votul nostru si
relativ repede au fost validati de Primul Ministru.
Deci (ca sa fie clar): AVEM reprezentanti in CES - EU (alesi de noi, cei 15). 
Ei merg lunar la
Bruxelles samd...

IN SCHIMB, acei 15 reprezentanti ai societatii civile in CES (care i-au votat 
pe cei ce ne
reprezinta la Bruxelles) sunt in prezent in ceatza deoarece... pentru 
participarea lor in
CES NU s-a mai facut pasul urmator!

Cu TOATE ca procedura e contestabila (deoarece noi am fost ALESI de ONGuri) 
deocamdata este
singura care poate functiona: trebuie sa apara o HG sau un Ordin al 
Prim-Ministrului, prin
care participarea celor 15 in CES sa fie validata.

Ei, bine: NICI UNUL din noi (din ce stiu eu pana acum) n-a reusit sa afle ce se 
intampla cu
acea HG (sau OM)!!!

NU stiu daca CES se intruneste (daca va uitati pe site veti vedea ca pentru 
unii sunt
prevazute salarii, nu cred ca sunt chiar mici) - dar in caz ca acest lucru se 
intampla, asta
se petrece FARA unul din parteneri: adica FARA societatea civila!

In conditiile astea, nu stiu cum e cu hotararile care se iau in sedintele 
lor, in ce masura
propunerile sunt bine fundamentate samd...

Poate ca NU as fi scris acest mesaj (pentru ca in fond se poate pune 
intrebarea: ei, si? dar
de CE ar trebui sa ii pese Primului Ministru de propunerile voastre?) daca nu 
mi-ar fi stat
permanent in minte cei 800 milioane (OPT SUTE MINLIOANE LEI VECHI) cheltuiti de 
- cine? - de
chiar AGENTIA NATIONALA PT. STRATEGII GUVERNAMENTALE, tovarashi!!!

Bani aruncati pe fereastra???

Bani pentru un proces care n-ar prezenta importanta???

Strategie proasta a ANSG???

STIM ca acum si Prim-Ministrul si Presedintele se ocupa mai mult cu datul la 
gioale si
discutii stupide - dar unele lucruri ar trebui sa MEARGA MAI DEPARTE, 
indiferent de jocurile
politice care se fac, se vor face samd.!

Ma mai intreb: daca noi, cei 15 nu existam - atunci, aceia dintre noi din CES 
- UE au fost
alesi de nimeni?

???

Poate dezbateti un pic pe aceasta tema si va dati cu parerea - nu de alta, dar 
o parte din
Dvs. chiar ne-ati VOTAT, adica ati chiar AVUT INCREDERE in noi!!!
(mai multumesc o data celor - nu stiu cine sunt :) - care au votat pentru mine 
;)

Va doresc dezbateri fructuoase - si va spun seara buna tuturor! :)

Codruta



 

TV dinner still cooling? 
Check out Tonight's Picks on Yahoo! TV.
http://tv.yahoo.com/


Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public! 
Yahoo! Groups Links

* To visit your group on the web, go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

* Your email settings:
Individual Email | Traditional

* To change settings online go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
(Yahoo! ID required)

* To change settings via email:
mailto:[EMAIL PROTECTED] 
mailto:[EMAIL PROTECTED]

* To unsubscribe from this group, send an email to:
[EMAIL PROTECTED]

* Your use of Yahoo! Groups is subject to:
http://docs.yahoo.com/info/terms/
 


[protest-ro] voala ! ! !

2007-02-12 Fir de Conversatie codruta
Nu stiam eu de ce parea TRU asa pupincurist.!!!

http://www.gandul.info/articol_30156/presedintele_isi_rasplateste_jurnalistii_de_casa_.html

Codruta


_
www.nuclearinfo.ro

ARIN
Al. Cinematografului 2, bl. H3, sc. 2, ap. 27
810271 Braila, tel. 0740.026091

[Non-text portions of this message have been removed]



Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public! 
Yahoo! Groups Links

* To visit your group on the web, go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

* Your email settings:
Individual Email | Traditional

* To change settings online go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
(Yahoo! ID required)

* To change settings via email:
mailto:[EMAIL PROTECTED] 
mailto:[EMAIL PROTECTED]

* To unsubscribe from this group, send an email to:
[EMAIL PROTECTED]

* Your use of Yahoo! Groups is subject to:
http://docs.yahoo.com/info/terms/
 


[protest-ro] Fw: [ro-pol] Mesterul Manole - varianta USA

2007-01-30 Fir de Conversatie Codruta N
Acu', daca tot s-ar putea sa ne transformam intr-o tinta pt. rachete fara sa 
ne fi intrebat nimeni ;)

Codruta


From: Vlad 


***Mesterul Manole - varianta USA***

Pe-Atlantic in gios,
Pe un timp ploios
Giunior Bush se duce...
Vrea sa se apuce
Sa reconstruiasca
-pe toti sa-i uimeasca - 
La New York in centru
Doua turnuri pentru
All who money wins
Doua blocuri twins.
Ca din unspe-a noua
Ambele-amandoua
Nu-s. Cum mama naibii,
Le-au daramat arabii.
Begins Prezidentul
de toarna cimentul
Plin de bucurie
Pune temelie
Pune stalpi de fier
Trece de parter
Seara-i la etaj...
Insa in picaj
Vine-aeroplanu
si ii strica planul
Si tot iar si iar
Lucra in zadar
Ochi-i-s tot mai tristi
Fiindca teroristi
Cad mereu din cer
Fix pe santier.
Bush se enerveaza
Si ii contacteaza
Pe toti aliatii 
- ca se-aveau ca fratii -
Neamtu nu-i raspunde,
Blair se cam ascunde,
Jacques rade de el
Fiindca Tour Eiffel
N-a cazut nicicand
Si atunci in gand
I-apare Traian...
Ala din Balkan 
Cel mai hotarat
(si cel mai urat!):
-Help, mai marinare,
Ca necazu-i mare
Fac riduri la ten
De-atat Bin Laden
Stressul ma ucide
de la al-quaide!
-Mba, Georgicica, tine 
Un sfat de la mine
(si-o sa traiesti bine!)
Si-apoi ii sopteste
...parca-n englezeste...
Vreo juma de ceas
Sfatul lui first class.
Si de-a doua zi
Sa vedeti, copii, 
Nexam avioane!
Bush toarna betoane,
Treaba merge snur
(rima o stiti voi)
Cat ai zice peste
Treaba se sfarseste.
Si cum pot sa semene
Blocurile gemene!
Sfatul lui Chelie
nimeni nu il stie
Insa umbla-un zvon
Cum ca din beton
Uneori... mai rar...
Se aude clar:
fuck the bastard... shit...
...asta m-a zidit... 
Iar o data-n an
Sunet de pian
Din pereti se-aude
Inima-ti patrunde
Te face sa tremuri
Cum canta pe vremuri
Delicat si nice
Condoleeza Rice.

[Non-text portions of this message have been removed]



Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public! 
Yahoo! Groups Links

* To visit your group on the web, go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

* Your email settings:
Individual Email | Traditional

* To change settings online go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
(Yahoo! ID required)

* To change settings via email:
mailto:[EMAIL PROTECTED] 
mailto:[EMAIL PROTECTED]

* To unsubscribe from this group, send an email to:
[EMAIL PROTECTED]

* Your use of Yahoo! Groups is subject to:
http://docs.yahoo.com/info/terms/
 


  1   2   3   4   5   6   7   8   >