Bună ziua,
Mă numesc Stan Ioan-Eugen şi vă scriu deoarece am avut o discuţie
despre traducerea OpenOfiice în română (care nu stă foarte bine din câte
am observat eu) cu Eddy Petrişor şi mi-a spus să vă contactez.
Părerea mea este că ar trebui să să (încercăm măcar să) folosim petru
traducere softul de la pootle sau un alt mediu colaboorativ de traducere
(transdict ), de preferat online, deoarece cel puţin interfaţa cu
utilizatorul (nu mai punem la socoteală şi documentaţia) are în jur de
30 000 de şiruri de caractere ceea ce este foarte mult pentru un singur
om să facă faţă (cel puţin în timp util, şi din câte am văzut pe listele
de discuţii băieţii nu prea stau pe loc).
Argumente pro ar fi :
- destul de uşor de folosit (din câte am văzut)
- verificarea calităţii (C.T.C. :D ) este destul de uşor de făcut şi
din căte ţin minte se pot pune sugestii pentru şirurile traduse direct.
- mediu colaborativ şi oarecum organizat, se pot stabili sarcini, etc.,
pot participa mai mulţi indivizi la traducere..
Argumente contra ar fi:
- trebuie transformate traducerile din ce format foloseşte OpenOffice
(ăla bazat pe xml - nu ştiu cum îi zice :P) în pot-uri.
(s-a făcut deja - la alte limbi cel puţin)
- există riscul ca traducerea să fie mai putin consecventă (deoarece
lucrează mai mulţi oameni, dar acelaşi lucru se poate întâmpla şi unui
singur individ dacă lucrează la un proiecte mare).
- soluţia va trebui să fie acceptată de majoritatea traducătorilor
(apropo cam câţi sunt momentan?)
- nu ştiu încă sigur dar cred că se poate lucra şi offline la proiect.
Cam astea sunt argumentele mele, sper să ajungem la o înţelegere din
care să profite majoritatea (sau chiar toţi). Dacă s-ar putea traduce
online probabil că aş mai putea să conving unii prieteni să ajute (măcar
cu păreri şi controlul calităţii).
O altă idee - nu ştie nimeni profi la facultăţi cu profil IT/engleză cu
care am putea vorbi(convinge - diabolic, nu? :D ) să pună pentru examen
condiţie (sau poate măcar pentru puncte suplimentare) să participe la
traducerea unui proiect (eu ştiu - să traducă minim 100 de şiruri de
caractere)? Ar învăţa şi studenţii lucruri interesante (probabil şi
profii) şi utile în cariera profesională (aptitudini de lucru în echipă,
etc) şi proiecte precum OpenOfiice sau Firefox ar avansa pe partea de
localizare.
Cu stimă,
Stan Ioan-Eugen.
signature.asc
Description: Aceast fişier face parte dintr-un mesaj semnnat
